O iubire imposibila

De cate ori citesc titlul topicului asta,ma amuz inmaginandu-mi ca "femeia maritata" si "barbatul insurat" au "o iubire imposibila" pentru ca sunt casatoriti unul cu altul! :)

Jassmynne a scris:

@flori de camp, ce anume sa-mi iau cu propria arma? ... Nu stiu daca ati simtit vreodata ca nu puteti respira prea bine in absenta lui/ei, ca aveti un gol imens in loc de inima, ca timpul s-a oprit si ca ati ramas suspendati intr-un anume moment, miros, senzatie din care nu exista iesire ... Da, e un pic de drama la mijoc si trebuie sa iti doresti foarte tare sa pozezi in victima ... poate ca maine va fi mai bine

Adica vei ajunge in postura celui inselat. Un pic de drama exista in toate "iubirile".

Senzatiile acelea de "a nu putea respira in absenta lui" le-am simtit sau le vom simti fiecare dintre noi. Asa este la inceput. Conteaza ce ramane dupa acea etapa.

Posibil ca toate aceste trairi si sentimente ale tale sa fi intervenit si din rutina casniciei, mai ales daca anterior ai avut o viata plina si tumultoasa. Sa nu intelegi ca te judec sau condamn. Oricui i se poate intampla. Totul e sa nu ne pierdem capul sau sa ni-l pierdem cu masura.

Epilog

Ei bine, sunt inca in aceeasi dimensiune cu voi ...

Cand sotul meu a plecat s-au pravalit toate peste mine, toate lucrurile pe care le facea si ma calcau pe nervi care acum imi lipsesc ingrozitor ... si toate lucrurile marunte pe care obisnuiam sa le facem impreuna si nu insemnau nimic ... acum casa e goala si gasesc totul unde am pus, dar ... mi-am dat seama ca aveam o VIATA impreuna, cu bune si cu rele, ca oricare, intimitatea si complicitatea create in ani de zile, interesele si ideile care incep sa semene dupa un timp, opiniile si sentimentele fata de oameni, locuri, evenimente ...

Mi-am dat seama ca, chiar daca am gresit eu si celalalt spunand "da" unor oameni despre care nu stiam daca sunt sau nu facuti pentru noi, acei oameni nu au nici o vina, ei au facut acest angajament in buna credinta, la bine si la rau, pana cand moartea ... ca si noi de altfel, chiar daca nu aveam toata informatia, nu stiam atunci ca intr-un alt colt de lume se afla el\ea, ACELA\ACEEA pe care merita sa il/o astepti o viata, chiar cu riscul de nu-l/o intalni niciodata ...

Tot nu stiu daca trebuie sa fii extraordinar de ghinionist sau de norocos sa-ti intalnesti jumatatea perfecta cand ai o viata cladita cu altcineva ... dar stiu ca pentru mine si celalalt e prea tarziu ... nu e vina nimanui, nu avem pe cine sa batem cu pietre, chiar daca el ar fi in stare sa o lase maine - ceea ce nu e in stare probabil din aceleasi motive enumerate de mine mai sus - tot nu pot cladi nimic pe nefericirea altora, chiar daca stiu ca nefericirea mea in situatia data e mai mare ...

Inca vorbim ... dar el a lipsit cand ma gandeam daca sa-mi tai venele cu lama sau cu cutitul, cand totul in mine striga ca atata suferinta e mai mult decat un om poate indura, cand viata mea s-a transformat intr-un dezastru din cauza lui ... era in vacanta cu sotia lui, sau la cumparaturi, sau lua cina in familie, lucruri pentru care nu o sa-l pot niciodata ierta. Asa cum n-o sa-l pot ierta pentru toate lucrurile care nu s-au intamplat "impreuna", ca si pentru cele care urmau sa se intample ... El ... nu cred ca are ce sa-mi reproseze ... sunt o femeie libera acum si, daca nu reusesc sa-mi induplec sotul sa se intoarca la mine pentru ca inca il iubesc, preconizez interviuri pentru tati . Da, mi-am dat seama ca nu mi-am dorit niciodata un copil pentru ca nu ma simteam prin excelenta parte a vreunei familii dar celalalt mi-a facut pofta sa incep una!

Exista prea tarziu ... dar exista si alegeri. Exista iubire si sacrificiile pe care suntem, sau nu, in stare sa le facem pentru ea. Exista oameni care nu inteleg si pentru care intensitatea maxima a unui sentiment se reduce la ceva similar cu fotosinteza plantei mele din fereastra. N-o sa stiu probabil niciodata ce a fost in sufletul celuilalt cand mi-a spus ca ma iubeste dar seara s-a dus tot la ea ... asa cum nici el n-o sa stie cum ar fi fost daca as fi fost a lui asa cum nimeni n-a mai fost, daca l-as fi iubit cum niciodata o femeie nu a mai iubit un barbat, daca "acasa" ar fi fost mai mult decat peretii intre care dormi, daca urmatorul lui copil ar fi avut zambetul meu, daca ...

Si am mai inteles ca iubirea nu inseamna obligatoriu "impreuna" dar nu as dori nimanui sa inteleaga asta in felul in care am facut-o eu sau sa experimenteze acest fel de sentiment ... Nu-l pot iubi decat daca renunt la el ... Si poate cine stie, undeva, candva, intr-o alta viata ...

Jasmine, inteleg ca suferi mult, tare mult.

eu una iti spun doo lucruri:

1. ai ajuns in punctu asta pentru ca ai facut greseli mari in relatiile cu ambii barbati din viata ta. nu ma refer deloc la moralitatea situatiei, asta e relativa, ci strict la relatiile umane, in primul rand si la cele tanti-nene, in al doilea rand.

tu stii exact cum ai procedat cu fiecare din ei, da io te asigur ca undeva la tine e buba.

2. dramatizezi prea, prea mult. daca ti-ai gasi niste preocupari deosebite de cele cotidiene, ceva solicitant, ti-ai mai degaja sufletu si gandirea. sa stii ca renuntarea reala chiar iti va aduce putina liniste inauntru.

Ce gust are durerea ? Dar infrangerea ?

Inca n-ai 100 de ani, deci iti poti reface viata, daca chiar vrei asta. Eu banuiesc ca nu vrei, dar nu lua in considerare parerile mele cinice daca te deranjeaza.

Jassmynne a scris:

sunt o femeie libera acum si, daca nu reusesc sa-mi induplec sotul sa se intoarca la mine pentru ca inca il iubesc,

Buna.

Eu te inteleg pana la punctul asta. Aici mi s-a zgariat discul. Cum adica, iti iubesti sotul? In ce fel il iubesti? Daca pe celalalt il iubesti atat de profund, unde mai ramane iubire pentru sot?

Vreau si eu sa reusesc odata sa inteleg cum pot unii oameni sa iubeasca doua persoane deodata, dar cu argumente solide...

Iti urez... ce sa iti urez? Sa treci peste toate cat mai usor.. nu stiu ce sa-ti urez.

Jassmynne a scris:

. El este sufletul pereche, despre care se scriu tone de literaturi, cantece si s-au facut catralioane de filme. Si desi inainte mi s-a parut ca l-am mai gasit de cateva ori numai acum am inteles de fapt cum trebuie sa arate sentimentul suprem ...

Am ramas fixat pe aceasta fraza. ' El este sufletul pereche', 'sentimentul suprem'.

Uiti un singur lucru.

Daca pana atunci nu ai dat cap in cap cu un sentiment de asemenea intensitate, poate inca nu ai dat cap in cap cu un sentiment de o mai mare intensitate.

In viata, in general trecutul ne invata ce NU vrem, insa viitorul mereu ne pastreaza surpriza de a mai descoperi ceva ce vrem. Mereu ne da sansa la un 'orgasm' mai intens.

Multi spun despre om ca e nelimitat, eu sunt de parere ca e totusi limitat. Ca de nu, oamenii nu ar mai innebuni si nu i-ar mai depasi nimic in viata. Ar putea sa faca de toate, sa guste din toate, sa le vibreze inima in fiecare clipa. Or, cel putin aceasta din urma e demonstrata ca un fapt imposibil. Ce s-ar intampla daca am fi fericiti si in culma extazului putin mai mult?...ce chiar s-a intamplat si cu altii - ne-ar ceda inima.

Putem avea intotdeauna mai mult, dar nu intotdeauna avem si nevoie de mai mult. Incearca sa te gandesti putin la acest lucru.

Apoi, tu imi spui ca ti-ai gasiy sufletul pereche, dupa ce ai fost fericita cu un barbat extraordinar timp de 10 ani? De ce te complaci in nefericire cat timp esti atat de rationala fata de iubirea ta veche si atat de irationala fata de cea noua?

Cea veche..e totusi probata si traita timp de 10 ani!

Oare nu timpul aduce totusi limitele unuei concluzii in prim plan?

Cea noua...e prea noua ca sa ii poti oferi o concluzie...insa, uite, cum ca si o adolescenta tu asta faci.

Eu nu cred ca sufletul pereche este. Ci pur si simplu, devine in timp. Atunci cand simti ca parac ceva nu e la locul lui in momentul in care iei o decizie, te bucuri de un lucru mic sau mare, esti bolnav, esti trist, esti printre straini...

Unde isi regaseste sufletul linistea?

Si daca tot crezi in povesti, cum poti uita de intensitatea ispitei? De ce nu o diseci ca atare sa intelegi ca o pasiune sau o neputinta de a spune NU - nu implica deloc o iubire adevarata.

Si disecand in carne vie, iti vei redobandi linistea.,,si vei face diferenta intre lucruri adevarate si solide, si pasiuni trecatoare - ca flacara unui foc, care te arde si hraneste deloc acea parte curata din tine - ci pe acea masochista.

Sper ca inainte sa alergi la sotul tau, sa stai putin si sa te asiguri ca nu te intorci la el doar pentru ca celalt nu renunta la tot pentru tine..fii macar acum onesta fata de el si in cazul in care realizezi ca iubirea pentru el nu e atat de puternica incat sa te motiveze a sta departe de alte posibile ispite - lasa-i dreptul la a descoperi cu adevarat fericirea. Lasa-i libertatea sa gaseasca pe cineva care sa il iubeasca suficient de mult.

In cazul in care lucrurile sutn altfel...incearca sa iti diseci ssufletul in fata lui. Iar daca te va ierta, inseamna ca are puterea sa lupte prin iubirea lui, pentru linistea ta.

Jassmynne a scris:

Ti-ai dat seama prea tarziu. Daca nu confund, esti cea cu seful and stuff.

Mergi la farmacie si cere un medicament numit timp.

Lucast a scris:

Ti-ai dat seama prea tarziu.

Numai sotul ii va putea spune daca e prea tarziu.

Timpul e spurcat, de acord - iar daca ceva pe lumea asta il poate invinge - e iubirea.

Or altfel, nici el nu o iubeste suficient de mult.

la varsta ei se mai poate vorbi de imbrobodire? s-a imbrobodit singura, nu cred ca e cazul sa se dea vina pe el.