Finnian a scris:Cred ca asta spune totul :) . Ai multa "iubire" de dat, oricarui gentleman disponibil.
Esti o persoana extrem de profunda si intr-o suferinta acuta, care poate se va vindeca prin ajutorul unui necunoscut de pe forum pe care abia acum incepi sa-l banuiesti de inteligenta.
Nu, nu esti libertina, oare de ce am crezut asta... 
:) .
Asemenea persoane nu pot sa pacaleasca (pe toata lumea).
Parintii mei au divortat din cauza unei femei care se comporta exact ca tine - si culmea, care s-a uitat la sefu'.
Tot asa, puneri in scena, drama, lesinuri, amenintari cu sinuciderea, ea era singura distrusa etc etc etc.
Cunosc intreg repertoriul pe de rost.
Finnian, incep sa inteleg putin de ce ma urasti atat ... cumva imi pui in carca toate frustrarile si neimplinirile datorate faptului ca tu ai crescut intr-o familie destramata. Dar uite, hai sa-ti spun cum mi se pare mie, din afara: este preferabil ca 2 oameni care nu se mai iubesc/inteleg sa se desparta, incercand sa micsoreze cat mai mult impactul asupra celorlalte parti implicate. Este preferabil sa o ia fiecare pe calea lui, cu altcineva sau singur, aranjand cat de bine se poate situatia pentru victimele inocente ale situatiei, decat sa ajunga sa-si bage mainile in gat sau sa ofere copiilor un climat de sicane si tensiune in permanenta. Faptul ca parintii tai au facut copii fara sa fie convinsi ca cresterea lor este o sarcina pe care vor sa si-o asume impreuna a fost alegerea lor si numai a lor si nimeni altcineva nu poate fi invinuit pentru asta, nici macar femeia care s-a bagat intre ei. Cum zice Scorpionul, aceasta nu avea nici o putere daca nu gasea un punct vulnerabil undeva ...
Extrapoland, cred ca problema ta, ca si multora de aici, este acceptarea faptului ca lucruri rele se intampla oamenilor buni si ca nu exista neaparat un vinovat care poate fi omorat cu pietre in toate cazurile. Poti sa ai tot ce-ti trebuie acasa si sa te indragostesti de altcineva. Poti sa te casatoresti cu cineva si sa traiesti linistit, avand impresia ca totul e perfect, pana intr-o zi cand viitorul dispare, inghitit de o privire sau de un gest ... E de vina cui i se intampla asta sau proprietarul privirii? Eu cred ca nu ... probabil ca ceea ce conteaza este rezultatul pana la urma, in viata cator oameni am facut o diferenta semnificativa si de ce fel a fost ea. Si daca o sa-mi spuneti ca ce simtim nu conteaza o sa va spun ca va inselati, pentru ca dincolo de aceasta realitate se afla o alta, poate mai putin evidenta dar mai trainica in timp, in care singurul lucru care conteaza este ceea ce simtim.
Nu stiu sa spun in acest moment daca sa te indragostesti intr-un moment in care credeai, cum crede si Scorpionul, ca ai trait totul, ai vazut totul, ai facut totul, cunosti barbatii/femeile pe toate partile si nimic nu te mai poate surprinde, in care totul pare sa-ti fie impotriva, incepand cu ciscumstantele si terminand cu sentimentele persoanei in cauza, este cea mai mare binecuvantare sau cel mai mare blestem. Cu siguranta e una din doua sau poate amandoua.
Va multumesc tuturor pentru interventii, chiar si celor care m-ati criticat, se spune ca orice sut e un pas inainte. M-ati ajutat sa inteleg si sa-mi explic multe lucruri, chiar si numai prin faptul ca ati intrebat.
Concluzii:
1. Il iubesc ... Cu fiecare gand si fiecare celula, asa cum n-am mai iubit si nu voi mai iubi, asa cum nu credeam ca e posibil. Desi nu are nimic deosebit, dimpotriva, desi nu merita, dimpotriva, desi ... Intre noi este o chimie magnetica care nu cred ca va disparea vreodata, ceea ce inseamna ca nu avem cum sa ramanem prieteni. Asta nu inseamna insa ca vom imbatrani impreuna. Nu inseamna nici macar ca povestea se continua. Nu inseamna nimic. Sau poate inseamna totul?...
Citindu-va mi-am dat seama cat de rar este ceea ce mi se intampla si ca probabil se intampla unui numar infim de persoane, extraordinar de norocosi sau de ghinionisti, nu stiu acum sa spun exact de care fel ...
2. O sa sune ca un stereotip dar o s-o spun totusi: dragostea doare. Mai rau decat orice altceva. Dar probabil ca in intensitatea acestei suferinte gasim si masura cu care iubim. Si probabil ca ce rezulta din aceasta suferinta este cu atat mai frumos, mai puternic, mai stralucitor ...
3. Cand viitorul inceteaza sa mai existe, raspunsul e simplu: il inventezi! O mai veche cunostinta m-a invitat sa petrecem cateva zile intr-o mare capitala europeana pe care vreau de mult sa o vizitez si ma gandesc serios sa accept ... nu, nu va ganditi la tampenii, sa nu ma multumesc cu surogate este un principiu pe care il aplic cu consecventa, spre surprinderea unora de aici. Totul sau nimic! Si asta pentru ca ceea ce as vrea ca oamenii sa vada in mine este un interior frumos, nu consider datele fizice cu care m-am nascut o arma care poate fi folosita impotriva celorlalti sau un mijloc de a-ti atinge scopurile ... dar ceea ce facem cu ce ni s-a dat este o problema de alegere si cred ca aici dam socoteala mai devreme sau mai tarziu ...
Si ca sa-ti raspund si la o alta intrebare, nu sunt atat de noua pe forum, dar nici atat de veche. Si in ciuda faptului ca aveti toti impresia ca ma cunoasteti foarte bine probabil ca nu sunt cine credeti ca sunt. Poate ma stiti de pe alte forumuri. Sau poate am pur si simplu un stil comun. Periodic imi dau insa seama ca viata virtuala, oricat de interesanta si de variata, nu poate tine locul realitatii ... asa ca atentia mi se muta la oamenii reali. Care pot parea mai urati, defecti si vulnerabili decat randurile din care toti reies fara cusur, judecatori supremi si experti in diverse arii ... de fapt sunt doar niste randuri, fara acoperire, fara suport, fara substanta. Si totusi ceea ce credem este important. La fel de important ca si ceea ce simtim. Pentru ca determina ce devenim in realitate. In ultima instanta ne va determina si vesnicia ... de asta cred ca trebuie sa ne exprimam si astfel din cand in cand.
Cam atat. Va las cu bine. Pe curand sau ...
