Terapia realitatii

De ce crezi ca nu e buna anihilarea ego-ului ?

Kosmotro a scris:

de acord din nou, LDR si Kosmotro, incercam si eu sa glumesc cu toata planeta narcisista. :yam:

Ce ai expus tu au fost gradatii de intensitate de la tulburarea de personalitate narcisista pana la cel mai usor grad de narcisism.

Cred ca acel "narcisism" superficial de care vorbesti este mai degraba un fel de respect de sine, self-confidence, self-awareness.

Altruistii care se sacrifica pentru binele celorlalti nu au un narcisism puternic mascat? Poate fi acel mecanism de aparare, transformarea in contrariu. Au nevoie de recunostinta, laudele, aplauzele, etc celor pentru care se sacrifica pt a-si hrani micul monstrulet.

LongDistanceRunner a scris:

De ce crezi ca nu e buna anihilarea ego-ului ?

Pentru supravietuire.

LongDistanceRunner a scris:

De ce crezi ca nu e buna anihilarea ego-ului ?

Pentru ca acel ego nu poate fi total eronat. Sigur, are mult probleme, e exagerat, nu controleaza dorintele, are iluzii, cognitii gresite. Dar el poate sa spuna foarte multe despre posesorul lui. E o harta gresita, dar nu complet aiurea, ci cu nepotriviri.

Dorintele acelea trebuie analizate, pt ca persoana va descoperi cine este cu adevarat. Apoi poate sa le arunce la gunoi sau pe unele sa le tempereze, pe altele sa le implineasca.

Daca da delete la tot, risca. Ori ca ego-ul reprimat sa se reintoarca in forta, si sa fie mult mai rau, ori ca sa isi piarda total reperele, sa ramane fara radacini intr-o lume ce se schimba foarte rapid.

Prefer autocunoasterea dura, si temperarea acestui ego, curatirea lui, punerea lui la treaba.

De pilda Echart Tolle. Cativa ani a trait fara ego, intr-o continua fericire orbitoare. Cand renunti la dorinte chinuitoare poti simti o usurare imensa. Dar apoi a fost pus in situatia ca ori sa se retraga complet intr-o pustnicie, ori sa se integreze cat de cat in societate, sa isi redescopere dorintele, obiectivele. Are o relatie, e faimos, bogat. Bravo lui. E un caz fericit. Dar daca nu mai are ego deloc, de ce nu e in Himalaya intr-o pestera? De ce prefera sa invete pe altii? Nu e dovada de ego, fie el cat de mic?

De ce si-a schimbat numele din Ulrich (banal) in Eckhart (dupa Meister Echkart, faimosul mistic medieval)? Nu e ego si aici?

Si eu pot sa-mi schimb numele meu banal, de Ion, in Hagi. Dar ce spune asta despre mine? Ca simt nevoia sa ma identific cu un fotbalist faimos, pt ca ma simt slab interior?

Dar cati nu innebunesc si nu ajung faimosi si bogati ca Tolle, si nici macar fericiti sau multumiti, ci ramasi fara ego o iau razna si ajung la ospicii? Stiu cazuri multe.

unii se sinucid.

Altii ajung ratati, izolati social, vagabonzi, in afara de pustnicie sau ashram-manastire nu mai au optiuni.

Cititi Kazantzakis, Raport catre el greco.

Voia sa isi anihileze ego-ul, si in cautarile lui spirituale, voia sa se calugareasca si ajunge la Muntele Athos.

Urca pe munte pana la un pisc foarte greu de atins, unde intr-o pestera traia un pustnic aproape nebun.

Nu asta m.-a impresionat, cat amanuntul ca pietrele din prapastie erau pline de oasele calugarilor ce traisera in pesteri acolo sus si innebunisera pt ca nu le mai aducea nimeni de mancare! Si se aruncasera in prapastie, nebuni de foame, nebuni la minte, ca sa moara, ori crezand ca ingerii ii vor lua la cer?

Aceste victime colaterale sunt ascunse de partizanii anihilarii ego-ului. Ei iti arata numai cazuri fericite, ca Tolle.

Kosmotro a scris:

De ce si-a schimbat numele din Ulrich (banal) in Eckhart (dupa Meister Echkart, faimosul mistic medieval)? Nu e ego si aici?

Si eu pot sa-mi schimb numele meu banal, de Ion, in Hagi. Dar ce spune asta despre mine? Ca simt nevoia sa ma identific cu un fotbalist faimos, pt ca ma simt slab interior?

Poate si nickname-urile noastre spun ceva despre ego-ul nostru si despre nevoia de a te plia pe un model puternic

Kosmotro a scris:

Cititi Kazantzakis, Raport catre el greco.

Voia sa isi anihileze ego-ul, si in cautarile lui spirituale, voia sa se calugareasca si ajunge la Muntele Athos.

Urca pe munte pana la un pisc foarte greu de atins, unde intr-o pestera traia un pustnic aproape nebun.

Nu asta m.-a impresionat, cat amanuntul ca pietrele din prapastie erau pline de oasele calugarilor ce traisera in pesteri acolo sus si innebunisera pt ca nu le mai aducea nimeni de mancare! Si se aruncasera in prapastie, nebuni de foame, nebuni la minte, ca sa moara, ori crezand ca ingerii ii vor lua la cer?

Aceste victime colaterale sunt ascunse de partizanii anihilarii ego-ului. Ei iti arata numai cazuri fericite, ca Tolle.

da, crestinismul propune anihilarea ego-ului. Crestinismul ascunde multe "detalii" ca acesta. Ma intreb unde erau pasarile lui Dumnezeu care trebuiau sa le aduca mancare pustnicilor.

Ligia1 a scris:

da, crestinismul propune anihilarea ego-ului. Crestinismul ascunde multe "detalii" ca acesta. Ma intreb unde erau pasarile lui Dumnezeu care trebuiau sa le aduca mancare pustnicilor.

Pasarile acelea se eliberasera deja de ego, asa ca nu le mai pasa sa-i hraneasca pe asceti. Sau le era foame, asa ca se hraneau doar din carnea mortilor.

Sinuciderea sociala nu este cine stie ce, dar sinuciderea spirituala este mai rea ca moartea.

PS:poate pasarile se saturasera de monotonia calugarilor care cerseau de mancare, si au zburat spre ghetari sa mediteze asupra sensului vietii.

Ligia1 a scris:

Poate si nickname-urile noastre spun ceva despre ego-ul nostru si despre nevoia de a te plia pe un model puternic

da, crestinismul propune anihilarea ego-ului. Crestinismul ascunde multe "detalii" ca acesta. Ma intreb unde erau pasarile lui Dumnezeu care trebuiau sa le aduca mancare pustnicilor.

Crestinismul de ce nu propune anihilarea ego-ului lui Dumnezeu sau Christos? Nu sunt cam ipocriti ei de predica modestia si uitarea de sine, cand de fapt se manifesta cel mai egocentrist dintre idoli?

Kosmotro a scris:

Cum vi se pare? Va spune ceva aceasta abordare? Ati fi interesati sa o practicati? Vi se pare nerealista?

Credeti ca ar avea efecte consistente in cazul vostru?

In cazul meu nu ar fi dat niciun rezultat (eu sunt vindecata), pt. ca elimina cautarea cauzei in trecut (si inlocuirea cauzei cu sursa imi pare o incercare de a scapa de dificultatile pe care le pune cauza). Mie mi-au disparut toate simptomele la sfarsitul unei autoanalize de 6 luni, cand am spus: aceasta este cauza pt. care m-am comportat asa, pt. care am suferit, pt. care am facut niste greseli care nu ma caracterizeaza deloc, ci parca sunt facute de altcineva. De aceea, mie cauza mi se pare f. importanta pt. vindecare. Nu sunt psiholog si nici nu am citit f. mult in domeniu, dar observ cu multa atentie oamenii si mai ales pe cei cu probleme. La toti oamenii cu probleme am vazut acelasi lucru: ca se comporta de multe ori (sau tot timpul) ca si cand nu ar gandi ce fac, atentia lor e distrasa de ceva care ii solicita profund. Daca ii intrebi ce ii preocupa nu stiu sincer ce sa raspunda. Asa eram si eu. Dupa aflarea cauzei si, deci, vindecare, am incercat si eu traitul asta in prezent. Mi-a iesit din prima, fara probleme, aveam atentia extraordinar de bine focusata pe ce se intampla in jurul meu, facand un efort minim. Inainte nu as fi reusit sa stau in prezent nici trei minute fara intrerupere. Deci cred ca ceea ce imi absorbea toata atentia si ma impiedica sa traiesc in prezent era cauza, desi nu eram constienta. Prin prisma experientei personale si, repet, observand si alti oameni, cred ca se inverseaza urmatoarea ordine, pe care o consider fireasca: ma simt bine, ca sa stau in prezent; nu: stau in prezent, ca sa ma simt bine. Oamenii sanatosi si echilibrati stau in prezent in mod natural, e o stare fireasca. Deci statul in prezent ar fi un efect al starii de bine. Ma gandesc ca unii or fi observat treaba asta si s-au gandit sa inverseze cauza cu efectul: starea de bine ca efect al statului in prezent. Tind sa vad asta ca un artificiu, care pe termen scurt sau lung poate aduce necazuri foarte mari, care, chiar daca nu e niciun artificiu la mijloc, sunt inevitabile cand te concentrezi atat de tare pe un singur lucru, in detrimentul multor altora (cum ai zis si tu, Kosmotro).

Silverdane a scris:

Pasarile acelea se eliberasera deja de ego, asa ca nu le mai pasa sa-i hraneasca pe asceti. Sau le era foame, asa ca se hraneau doar din carnea mortilor.

Sinuciderea sociala nu este cine stie ce, dar sinuciderea spirituala este mai rea ca moartea.

PS:poate pasarile se saturasera de monotonia calugarilor care cerseau de mancare, si au zburat spre ghetari sa mediteze asupra sensului vietii.

Crestinismul de ce nu propune anihilarea ego-ului lui Dumnezeu sau Christos? Nu sunt cam ipocriti ei de predica modestia si uitarea de sine, cand de fapt se manifesta cel mai egocentrist dintre idoli?

Mai, pai nu stii ca Hristos e intruchiparea smereniei? A venit pe pamant ca sa fie rastignit de oameni? A suferit ca un om, nu ca un dumnezeu? Dar stiu ce spui tu, e o problema teologica veche. De ce a creat Dumnezeu omul? Ca sa fie slujit si adulat de acesta?

Amuzanta observatia cu pasarile, though.

Mersi de raspuns, mi-au atras atentia 3 lucruri: distragerea ca efect al solicitarii interioare neconstientizate si greselile facute parca de altcineva, necaracterizante pt esenta ta, din cauza problemelor din trecut, iar inversarea starea de bine-prezenţă este interesanta.

Silverdane a scris:

Pasarile acelea se eliberasera deja de ego, asa ca nu le mai pasa sa-i hraneasca pe asceti. Sau le era foame, asa ca se hraneau doar din carnea mortilor.

Sinuciderea sociala nu este cine stie ce, dar sinuciderea spirituala este mai rea ca moartea.

PS:poate pasarile se saturasera de monotonia calugarilor care cerseau de mancare, si au zburat spre ghetari sa mediteze asupra sensului vietii.

Crestinismul de ce nu propune anihilarea ego-ului lui Dumnezeu sau Christos? Nu sunt cam ipocriti ei de predica modestia si uitarea de sine, cand de fapt se manifesta cel mai egocentrist dintre idoli?

Man, ce-mi place la tine e ca gandesti straniu, si intr-un fel de persectiva inversa. Remarcele tale sunt surprinzatoare. Ar trebui sa scrii o carte, as fi primul care s-ar bate pt un autograf.

Sau macar strange-ti postarile de pe acest forum si incheaga-le intr-o carte, sa nu se iroseasca.

Ligia1 a scris:

Mai, pai nu stii ca Hristos e intruchiparea smereniei? A venit pe pamant ca sa fie rastignit de oameni? A suferit ca un om, nu ca un dumnezeu? Dar stiu ce spui tu, e o problema teologica veche. De ce a creat Dumnezeu omul? Ca sa fie slujit si adulat de acesta?

Si daca Hristos este doar o legenda? O snoava fabricata pentru a arata martirilor: "uite ce a patit ultimul care s-a riscat, na!" sau "bunatatea merita crucificata, sa va prind numai .."

Crestinismul predica moartea bunatatii, in ideea singurul om suficient de prost sa se opuna tiraniei lui dumnezeu, a ajuns sa moara mai jalnic ca ultimul sclav, si sa-si blesteme "tatal" cu ultimele cuvinte.

Christos era doar un om ce incerca sa schimbe "viziunea lui dumnezeu", dupa modelul sau propriu si personal, pentru a elibera semenii de sub jugul sclaviei. N-a reusit decat sa moara si sa devina un martir al cauzei pe care incerca sa o schimbe. Inca o dovada ca pacea si iubirea apartin vietii personale, si nu societatii umaniste.

Daca 80% din romani, inclusiv politicienii si preotii erau la fel ca Iisus, cum ar fi aratat tara? Mai dadea vreunul doi lei pe Dumnezeu sau biserica? Sau pe materialisme ieftine si egoism suicidal?

Silverdane a scris:

Si daca Hristos este doar o legenda? O snoava fabricata pentru a arata martirilor: "uite ce a patit ultimul care s-a riscat, na!" sau "bunatatea merita crucificata, sa va prind numai .."

Crestinismul predica moartea bunatatii, in ideea singurul om suficient de prost sa se opuna tiraniei lui dumnezeu, a ajuns sa moara mai jalnic ca ultimul sclav, si sa-si blesteme "tatal" cu ultimele cuvinte.

Christos era doar un om ce incerca sa schimbe "viziunea lui dumnezeu", dupa modelul sau propriu si personal, pentru a elibera semenii de sub jugul sclaviei. N-a reusit decat sa moara si sa devina un martir al cauzei pe care incerca sa o schimbe. Inca o dovada ca pacea si iubirea apartin vietii personale, si nu societatii umaniste.

Daca 80% din romani, inclusiv politicienii si preotii erau la fel ca Iisus, cum ar fi aratat tara? Mai dadea vreunul doi lei pe Dumnezeu sau biserica? Sau pe materialisme ieftine si egoism suicidal?

Nu cred ca Cristos a incercat sa-si elibereze semenii de sclavia lui Dumnezeu, cand isi tot indemna adeptii sa il iubeasca pe Dumnezeu mai mult decat pe parinti sau sotie, ba chiar sa faca razboi cu cei mai apropiati daca acestia nu respecta legile divine "nu am venit sa aduc pacea..."

Dar cred ca pe cruce in ultimele lui momente s-a prins si el ca a luat teapa, si de aia s-a enervat.