Terapia realitatii

Citesc acum Echkart Tolle (nu sunt adeptul lui, dar vreau sa-mi clarific unele pareri despre punerea in paralel a psihologiei si a spiritualitatii).

Eckhart Tolle vorbeste despre ancorarea in prezent, trairea in prezent, iesirea din timp, depasirea ego-ului pentru ajungerea in spatiul interior etern, primordial, tao.

El e contra psihologiei, nu sunt de acord cu el in asta. Eu am practicat ancorarea in prezent asa cum o propune el cu multi ani in urma, inainte sa fi auzit de Tolle, prin alte surse. Si degeaba am trait atunci in prezent, in HIC ET NUNC, daca nu am descalcit trecutul si daca nu am analizat clar prezentul. Limpezirea trecutului e importanta pt ca te face sa elimini efectele nocive ale comportamentelor eronate invatate in trecut si care se perpetueaza in prezent.

Iar traitul in prezent fara analizarea lui m-a dus la o rupere de realitate enorma, la o pierdere a bazelor si a directiilor. Am ramas si fara viitor, pt ca nu ma mai interesa de nimic, decat sa traiesc in prezent. Dar omul nu poate ajunge nicaieri asa. Aceasta rupere de realitate, desi traiam in prezent, a dus la consecinte urate peste ani. Omul trebuie sa stie ce vrea, unde merge, spre ce obiective se indreapta, care obiective chiar le vrea si care sunt false, ce are nevoie si ce nu.

A trai furat de bliss-ul prezentului, de fericirea orbitoare a iesirii din timp nu e decat o alta forma de dependenta, un drog al creierului frustrat de experiente autentice interpersonale si de impliniri reale. SI o forma periculoasa pt ca omul isi zice: sunt spiritual, am transcens tot, asta e calea, altceva nu mai exista.

Echkart marturiseste el insusi ca practica prezentului l-a dus la rupere de realitate pentru cativa ani, ca multi il socoteau nebun (ceea ce pt el e motiv de impaunare). El si-a revenit abia peste cativa ani, cand a a inceput sa scrie, sa invete pe altii, sa aiba o femeie devotata. Nu poti trai in prezent fara sa stii ce faci si unde mergi, pt ca pana la urma te vei lovi de realitate. Daca esti mistic in Himalaya sau te retragi intr-o manastire sau o pestera, da, dar numai cativa obsedati pot face asta. Felul in care Tolle dispretuieste psihologia ma face sa cred ca nu a inteles ce s-a intamplat in perioada lui de prezent trait ca fericire mistica. Si e o dovada subtila ca mai are ego (eu nu am nevoie de psihologie, eu am atins transcendentul, tao, bliss).

Si eu in perioada mea de traire absoluta in prezent simteam exact ce simtea Tolle cand isi descrie acei ani: o fericire orbitoare, liniste interioara, bliss, pace, contemplare. Era de fapt o iluzie periculoasa, caci iti dadea senzatia falsa ca esti superconectat la lume, la Tot, la punctul Aleph, cand de fapt nu eram decat rupt de realitate si in afara ei.

Am facut imediat legatura cu terapia focusarii pe simturi, si cu inca una, terapia realitatii.

Terapia realitatii a fost initiata de Dr. William Glasser in 1965.

Ea se concentreaza pe rezolvarea problemelor clientului si pe ancorarea lui in aici-si-acum (care va aduce si un viitor mai bun).

Se cauta raspunsul la intrebarea: Ce vrea de fapt clientul in viata? Ceea ce face il aduce mai aproape de obiectivele lui sau nu?

Desigur este pt oameni cu probleme mai putin grave.

Clientul trebuie sa-si faca un plan pt atingerea obiectivelor, si chiar sa-l implineasca, nu doar sa se faca pe neajutoratul asistat. Regula in realizarea planului este: fara scuze, fara pedepse, fara abandon.

Principii:

focus pe prezent si evitarea discutiilor despre trecut, pt ca problemele vin din relatiile si mediul nesatisfacatoare din prezent (aici eu nu sunt de acord, caci descalcirea trecutului poate limpezi prezentul, dar recunosc si faptul ca a rumega trecutul la infinit e o fundatura pt cei cu probleme din trecut)

evitarea lamentarilor, a focusarii pe simptome, care nu sunt decat o forma neeficienta de a trata problemele din prezent-relatiile nesatisfacatoare, si alegerea unor cai mai eficiente, centrate pe probleme

comportament total - focus pe probleme si pe ceea ce se poate gandi-simti-actiona pe a le rezolva direct (evitarea a ceea ce nu poti schimba prin actiune directa)

evitarea lamentarilor, invinovatirilor de sine sau pe altii, a criticilor, ca fiind niste mecanisme de control distructive de relatii

atitudine non-judecatoare, non-coercitiva (sa nu faci presiuni asupra altora)

analiza actiunilor prin axioma Teoriei Alegerii: ceea ce fac ma aduce sau nu mai aproape de omul de care am nevoie?

evitarea scuzelor in relatii

focus pe deconectari (care sunt persoanele de care clientul se simte deconectat)-cum se poate initia o conexiune NOUA, diferita de cea veche, esuata

un plan valabil pt a te conecta cu oamenii de care vrei sa te conectezi. nu exista doar un plan, ci oricate

Terapia realitatii afirma ca sunt cinci nevoi primare, pe baza genetica

SUPRAVIETUIRE (hrana, adapost, securitate, haine)

CONECTARE, DRAGOSTE, SENTIMENT DE APARTENENTA

PUTERE (siguranta de sine, stima de sine, competenta, invatare, competitie pentru a castiga)

LIBERTATE, AUTONOMIE

PLACERE DE A TRAI, BUCURIE

Se mai afirma ca emotiile sunt greu de schimbat, asa ca e mai practic sa schimbi gandurile.

De pilda sa incetezi sa te mai vezi o victima, neajutorata, ci sa te concentrezi pe ceea ce poti face. Asta ii reda omului puterea de a actiona, demnitatea.

Ceea ce FACI e o metoda de a schimba Ceea ce SIMTI.

Terapia realitatii poate vizita trecutul, dar nu ramane mult acolo, ci revine mereu la prezent. Ea vede trecutul ca sursa a comportamentului din prezent, nu ca o cauza a lui.

Controlul e vazut ca gresit directionat cand omul incearca sa-i controleze pe altii pt ca nu are control asupra lui si cand recurge la dependente pt a-si oferi iluzia de autocontrol. Teoria Alegerii il invata ca singurul lucru ce-l poate controla realmente este el insusi.

Deconectarea ca sursa a disfunctiei (perceperea incorecta a legaturii dintre motiv si nevoie interioara-intentie) este un punct de vedere comun cu analiza tranzactionala.

Cum vi se pare? Va spune ceva aceasta abordare? Ati fi interesati sa o practicati? Vi se pare nerealista?

Credeti ca ar avea efecte consistente in cazul vostru?

Kosmotro a scris:

Se mai afirma ca emotiile sunt greu de schimbat, asa ca e mai practic sa schimbi gandurile.

De pilda sa incetezi sa te mai vezi o victima, neajutorata, ci sa te concentrezi pe ceea ce poti face. Asta ii reda omului puterea de a actiona, demnitatea.

Ceea ce FACI e o metoda de a schimba Ceea ce SIMTI.

Total de acord.Emotiile sunt o urmare , a ceea ce faci , a atitudinii pe care o ai supra vietii , dar mai ales a ceea ce realizezi.Cum sa te simti ok cu tine daca realizarile sunt aproape nule ? Sau daca realizezi ceea ce ti-au impus altii nu ceea ce ti-ai propus tu ? Cum sa ti se para viata demna de trait in astfel de conditii ?

Cred ca o terapie de succes nu insista prea mult pe ceea ce simte pacientul ci pe gasirea unor solutii care aplicate ii vor da sentimentul de bucurie , pe corectarea atitudinii , educarea simtului datoriei.

Cand nu iti faci bine treaba , nimic nu merge bine.

Kosmotro a scris:

focus pe prezent si evitarea discutiilor despre trecut, pt ca problemele vin din relatiile si mediul nesatisfacatoare din prezent (aici eu nu sunt de acord, caci descalcirea trecutului poate limpezi prezentul, dar recunosc si faptul ca a rumega trecutul la infinit e o fundatura pt cei cu probleme din trecut)

Nici eu nu sunt de acord cu evitarea discutiilor despre trecut. Problemele vin din relatiile si mediul nesatisfacator din prezent, dar aceste probleme de unde vin? Evident ca din trecut. Rumegarea trecutului la infinit poate inseamna o contemplare pasiva si morbida a traumelor/amintirilor neplacute, fara a reusi sa le depasesti. Stii cine mai evita trecutul? Carl Rogers si terapia lui umanista. De exemplu daca vine clientul sa ii spuna ca

Ligia1 a scris:

Nu stiu cat de eficienta ar fi daca nu ar cauta sa rezolve trecutul. Mi se pare ca incearca sa tina mintea clientului ocupata, clientul trebuie sa isi faca prieteni (conexiuni), sa se ancoreze in prezent, sa ascunda sub pres trecutul, sa isi stabileasca scopurile, sa isi controleze tot timpul gandurile.

Cred ca ar fi obositor sa o practic. Parca suna a "reteta succesului" :D

E o abordare care pune clientul repede pe picioare , cum spunea Berne "hai mai intai sa te facem bine si dupa aceea analizam".

Ligia1 a scris:

Cred ca ar fi obositor sa o practic. Parca suna a "reteta succesului" :D

Eu nu dispretuiesc apriori nici macar "retetele succesului". Poate ca intre acele cioburi colorate se afla un diamant.

De unde sa stiu ca nu aflu un adevar revelator intre aceste "retete", daca nu ma uit peste ele in mare, macar sa-mi dau seama despre ce trateaza?

Sigur nu mi se potrivesc multe, dar daca mi s-ar potrivi cateva, si eu le ratez, pt ca nici nu le probez?

Dispretul aceste pentru cartile de "succes" poate avea sursa atat stilul agresiv-comercial american si apusean de a promova psihologie usurica pt bani rapizi, si marketingul nesimtit care li se face. OK.

Dar daca repulsia vine de la tendinta omului de a nu merge cu masele, de a respinge tot ce i se pare la moda, dintr-un individualism exacerbat? Atunci ar trebui sa analizeze asta. Pentru ca nu tot ce pare comercial chiar este fara valoare. Si nu tot ce pare ne-comercial, rar, de pret pt ca e apanajul catorva initiati, chiar are si valoare!

Kosmotro a scris:

de acord, LongDistanceRunner si Kosmotro. E greu sa discerni ce e bine si ce e total nefolositor in aceste terapii noi care tot apar. Multe dintre ele vin cu vechi modele si tehnici ambalate intr-un aspect nou. Nu tot ce e comercial e lipsit de valoare. Am un prieten caruia ii placea Queen foarte mult, dar cand acestia au devenit comerciali, cand toata lumea a inceput sa asculte Queen, prietenul meu s-a scarbit si nu i-a mai ascultat, si nu pt ca nu ii mai placea, ci pt simplul motiv ca toata lumea ii asculta

De obicei omul are tendinta de a merge cu masele, de a adopta tot ce e in moda, spiritul de turma etc. Cred ca putini sunt cei care dispretuiesc comercialul si poate ca da, dintr-un individualism exacerbat. Sau poate dintr-o atitudine de superioritate aroganta, dintr-un complex de superioritate nerezolvat. :yam:

S-ar putea ca atat mersul cu masele in pas cu moda-trendurile cat si refuzul acestora pe motiv ca sunt comerciale, de masa, sa fie efecte opuse generate de aceeasi sursa: naricisismul.

In primul caz narcisismul zice: vedeti, si eu sunt la moda, ultima, sunt tare, am gusturi bune, verificate de multi.

In al doilea caz narcisistul zice: vedeti, eu nu merg cu moda, eu am personalitate, sunt unic, caut numai lucruri rare, de putin stiute, accesibile numai initiatilor.

Am o prietena care era mandra ca nu frecventeaza cluburi ca pitipoancele, dar a fost atrasa in niste cercuri dubioase de ocultisti, din ultimul motiv.

Cred ca e importanta atitudinea , nu gusturile in exemplele date de Kosmotro.

Una e sa asculti muzica necomerciala ptr ca pur si simplu iti place , si alta e sa o asculti doar ca sa fii diferit.

Kosmotro a scris:

S-ar putea ca atat mersul cu masele in pas cu moda-trendurile cat si refuzul acestora pe motiv ca sunt comerciale, de masa, sa fie efecte opuse generate de aceeasi sursa: naricisismul.

In primul caz narcisismul zice: vedeti, si eu sunt la moda, ultima, sunt tare, am gusturi bune, verificate de multi.

In al doilea caz narcisistul zice: vedeti, eu nu merg cu moda, eu am personalitate, sunt unic, caut numai lucruri rare, de putin stiute, accesibile numai initiatilor.

Am o prietena care era mandra ca nu frecventeaza cluburi ca pitipoancele, dar a fost atrasa in niste cercuri dubioase de ocultisti, din ultimul motiv.

da... poate ai dreptate. Dar asta inseamna ca toata planeta e narcisista, pentru ca inevitabil te incadrezi intr-una dintre cele doua categorii propuse de tine. Daca iti place Rhianna, care e comerciala, esti narcisist. Daca iti place Pink Floyd, care nu e comercial, esti narcisist. :yam:

Poate prietena ta care a fost atrasa in cercuri ocultiste era in cautarea unui sens pe care nu a putut sa il gaseasca in cluburi de pitipoance. Daca esti in cautarea sensului vietii inseamna ca esti narcisist?

Ligia1 a scris:

da... poate ai dreptate. Dar asta inseamna ca toata planeta e narcisista, pentru ca inevitabil te incadrezi intr-una dintre cele doua categorii propuse de tine. Daca iti place Rhianna, care e comerciala, esti narcisist. Daca iti place Pink Floyd, care nu e comercial, esti narcisist. :yam:

Poate prietena ta care a fost atrasa in cercuri ocultiste era in cautarea unui sens pe care nu a putut sa il gaseasca in cluburi de pitipoance. Daca esti in cautarea sensului vietii inseamna ca esti narcisist?

Cei care asculta Pink Floyd de placere sunt ok, pt ca nu asculta doar pt ca Pink Floyd da bine ca si cultura muzicala in grupuri sociale. Am vazut destul care se laudau ca asculta Pink Floyd, dar nu simteau muzica lor cu adevarat. Sunt de acord aici cu LDR.

Una e sa fii in cautarea sensului vietii, si alta e sa nu discerni falsitatea celor din grupuri dubioase. Ignori semnalele de alarma. Cred ca narcisistul e orbit de propriile asteptari, iluzii, si se lasa purtat de val, crede ceea ce vrea sa creada deja, ii place sa i se spuna ceea ce ii face placere sa auda. Aici e problema cu ego-ul.

Da, cred ca mai toti sunt narcisisti intr-o mai mica sau mare masura.

Sigur exista narcisisti extremi, usor de reperat, unii moderati, care par ok dar te trantesc cand ti-e lumea mai draga punandu-si interesele deasupra celor ale tale si incalcandu-ti drepturile.

Sunt narcisisti reprimati, care nu s-au putut dezvolta prea bine din cauza narcisismului parintilor, dar care defuleaza in relatie.

Sunt narcisisti ok, care stiu sa interactioneze si sa nu faca probleme altora, sa navigheze prin aceasta lume complicata care pare un ocean cu pesti narcisisti.

Sunt si cazuri de altruisti care se sacrifica pt binele celorlati, dar acolo e de analizat la greu ce si cum. E posibil sa se nasca asa, Dawkins a zis ca sunt astfel de cazuri si la animale sociale, greu de explicat (caci incalca instinctul de supravietuire- gen pasarea care abate atentia uliului de la surate cu pretul mortii ei), dar explicate printr-o complicata anailza matematica a fenotipurilor pe care nu am timp s-o expun aici.

O doza de narcisism e buna pentru prezervarea personalitatii? Daca e constientizata si controlata, cred ca da.

Nu-mi plac extremele care zic ca anihilarea ego-ului e buna.

P.S. Pentru cei ce ati citit Mumia din sufragerie, va recomand si continuarea: Clientul care m-a schimbat, Jeffrey Kottler

http://gigapedia.com/items:links?id=200890

A mai fost recomandata pe aici de curand, am gasit-o in engleza la linkul de mai sus.