Început de Ccarmen, Mar 27 iul 2010 · 131 răspunsuri · 17.106 vizualizări
Rodica/Lucica a scris:n-asi accepat sa-mi distruga casa numai daca as fi eu convinsa ca a gasit ceva serios. adica pentru restul vietii.12 ani de casnicie nu e o gluma. un copil in plina dezvoltare nu e o iluzie. e realitatea.
cine nu-si asuma astea n-are decat sa se abtina sa faca casa. chiar e o treaba serioasa si nu tine de "crizele" varstei.
intr-un mod ciudat in tineretile mele nu as fi acceptat asa ceva, acum pare a fi un sfat bun 
El s-a apropiat, si-a bagat mana in parul ei de la ceafa, a izbit-o de usa, apoi a sarutat-o pe coltul gurii.
A luat-o de mana si a dus-o pana in mijlocul camerei, unde a inceput s-o dezbrace.
Prima data i-a dat jos timiditatea, emotiile si iluziile.
A urmat naivitatea, pe care i-a sfasiat-o cu dintii.
Orgoliul i l-a calcat in picioare, il plictisea ingrozitor.
Cu o mana ii mangaia pervers demnitatea, iar cu cealalta ii rupea naturaletea.
Nu-i venea sa creada cat de gros putea fi ea imbracata.
A inceput sa se agite: i-a aruncat pe jos zambetele, siguranta, caldura, inocenta si puterea.
Si s-a oprit. A privit-o banuitor. Stia ca ascunde ceva.
In timp ce-i dadea jos haina personalitatii, a uitat sa-i umble in buzunare.
Intr-unul a gasit ironia, umorul, visele si amintirile, iar in celalalt i-a descoperit frica, frustrarile, nervii, lacrimile si ura.
A lasat-o goala in mijlocul camerei si a vrut sa plece. Ea l-a prins de mana:
- Ai uitat ceva.
- Stiu. Nu-l vreau, n-am ce face cu el.
- Te rog...e prafuit, vechi, obosit si murdar, insa trebuie sa-l iei.
El i-a impins mana la o parte, zambind ironic, iar ea l-a plesnit cu sufletul peste fata.
- Daca tu nu-l vrei, atunci nu-l vreau nici eu.
El a cazut la picioarele ei, uitandu-se mirat la bietul suflet ce se zvarcolea pe jos.
Ea s-a asezat langa el.
Acum amandoi erau calmi si se uitau placid la moartea unui suflet.
- Cum ai putut sa faci asa ceva?
Ea a raspuns soptit: - Macar eu am stiut ce inseamna sa ai unul..."
Ccarmen a scris:Iti multumesc pt aceasta rautate !
Nu te-am intrebat degeaba. De ce a plecat ?
Ccarmen a scris:Iti multumesc esti foarte draguta am sa incerc sa fac ce pot inclusiv sport cu toate ca nu am nevoie sa slabesc sunt destul de slaba si asa cum m-ai sfatuit am sa-mi gasesc un preot duhovnic sau chiar un psiholog .
sportul nu se face doar ca sa slabesti!!!
chiar daca esti slaba trebuie sa faci sport pentru mentinerea tonusului, sanatate!
sportul duce la o stare psihica buna
Flavia28 a scris:
multumim pentru text.
ne-a placut.
Flavia28 a scris:...
Asta imi aduce aminte de "Sophie a ales".
@Ccarmen:
Nu sunt curios sa intreb, ca stiu si eu cam cat de disperat este un om sa se minta singur atunci cand isi vede siguranta, viata de pana atunci, universul intreg distrus. Habar n-am cum e sa iti iei teapa dupa jde ani de casnicie, nici nu vreau sa aflu vreodata. Ce stiu insa e ca lucrurile trebuie acceptate si luate ca atare. Da-i omului posibilitatea sa aleaga, lasa-i spatiul sa se desfasoare. Asta nu e o pledoarie pentru sotii care pleaca (netul e tapetat cu asa ceva, probabil barbatii se vaita mai putin pe tema asta sau, mai stii, ei chiar sunt niste zei si femeile nu ii parasesc pentru altii), e o pledoarie pentru acceptarea durerii si a lumii asa cum este ea. Asta nu inseamna sa iti ridici cazemate si ziduri crenelate cu care sa tii pe toata lumea la distanta sau sa iti pustiesti sufletul, sa lasi un teren arid ca sa nu mai creasca niciodata nimic acolo. Durerea este buna - iti aduce aminte ca esti vie si ai un suflet, daca nu l-ai avea, nu te-ar durea. Accepta durerea, accepta ce ti se intampla si gaseste in interiorul tau si in jurul tau motive sa zambesti. Un zambet trist, cu ochii sticlind inlacrimati, dar este zambetul tau. Nu lasa pe nimeni sa ti-l stearga Soarele va continua sa rasara, locurile pe unde ai umblat cu sotul tau, obiectele pe care le-ati folosit impreuna, experientele traite impreuna, oamenii pe care i-ati cunoscut amandoi... Vor continua sa existe, vor si tot acolo si vor avea aceeasi insemnatate pentru tine. E o experienta si asta. Trista, dar este. Sa nu incerci sa iti arunci viata la gunoi sau sa te lasi prada disperarii... Uita-te la fata copilului tau :think: Fa-i o bucurie, du-l la o plimbare prin parc dimineata si uita-te la el... Oare nu reprezinta un motiv suficient incat sa te aduni ? 
Plangi atat cat ai nevoie, dar nu in fata copilului :D Poate pare ca eu zic usor lucrurile astea, ca nu ma doare gura, dar in timp durerea se va atenua... Sunt prea multe lucruri frumoase in viata asta ca sa ne-o petrecem suferind :( E prea devreme acum, dar, lasa sa mai treaca o vreme si... va fi bine 
Si sa nu lasi indatoririle pragmatice gen cheltuieli sau tinutul casei sa te nevrozeze sau sa te darame. Iubeste-te pe tine, iubeste fiinta plapanda care este alaturi de tine si stai dreapta, nu te lasa doborata de probleme din astea. Nu se merita.
mie, una, mi se pare prea melodramatic textul
Propun sa infiintam "Asociatia Inimilor Frante Anonime" - a mea e intreaga, deci ma pot sacrifica si-mi pot scoate nasul din batista ca sa coordonez activitatile :think: .
ON: Are si negarea asta rostul ei. Decat sa stai sa-ti plangi de mila in casa si sa te adancesti in depresii, poti sa te iei cu viata, descoperi ca poti rade si de poti simti bine din chestii extrem de simple si, in timp, se vindeca si altele .
Carmen,
inteleg ca situatia ta materiala este una extrem de precara.
Asta adanceste disperarea si e de inteles.
Cred ca ar trebui sa te focusezi acum pe partea asta, cum sa iesi din ea.
Daca te-ar avantaja sa vinzi casa, sa cumperi ceva, sa-ti achiti din datorii, poate sa iesi cumva la liman.
Iti spun ca daca rezolvi problema asta, faptul ca el te-a parasit nu ti se va parea atat de dureros ca acum.
Scuzati pragmatismul, dar undeva...sunt convinsa ca si din cauza ca se simte legata de maini si de picioare, sufera atat de mult.
Diela a scris:mie, una, mi se pare prea melodramatic textul
sandero