Arcangelo a scris:Sunt oameni care nu stiu cum e sa fie liberi -nu au fost niciodata.Si nici nu vor sa fie! -ii inspaimanta ideea.Se apara de libertate.
si
Arcangelo a scris:Si "solutiile" lor,sunt mereu aceleasi -e nevoie de mai multe bariere,de mai putina libertate...mai multa "autoritate".Sau de alta autoritate...alti stapani,si totul va fi ok!
Nu inteleg, sincer, de ce te agiti atat. Inseamna ca esti tu insuti un conformist, care nu poate vedea dincolo de "limitele" impuse de societate. Un revoltat care vrea sa evadeze din ele. Limitele sunt in mintea noastra. Eu nu ma simt incorsetata de nimic, ci chiar foarte independenta.
Noi nu suntem, de fapt, niciodata cu adevarat liberi, daca o luam asa. Simplul fapt ca am servici si merg sa ii servesc pe altii, cedand din timpul meu pretios pentru bani, nu ma face libera. Faptul ca nu pot sa fac tot ce imi doresc, cand imi doresc (de exemplu maine am chef sa stau in casa si sa citesc o carte toata ziua, dar cine merge la servici pt mine? Poimaine am chef sa plec din tara pentru 5 ani, dar cine imi plateste facturile, cine imi pastreaza jobul, cine imi hraneste cainele?) reprezinta sau nu o privare de libertate?
A naibii de discutabil, nu? Dar prin faptul ca acceptam conditionarile exterioare in viata noastra si avem o constiinta care face acest lucru, teoretic ne privam singuri de libertate, nu? Ei bine, eu cred ca tocmai aceste alegeri ne fac liberi - ne dau dreptul sa facem "asta" pentru ca vrem. Am putea sa stam si cu picioarele pe pereti citind o carte sau sa disparem intr-un colt al lumii fara sa ne mai pese de restul, dar nu o facem? De ce? Pentru ca ALEGEM.
Arcangelo a scris:Autoritatea asupra celorlalti...de a impune respect...adica frica.Si la fel si autoritatea aia...si ea e tot frica.Frica de a fi tratat ca o carpa -si ai spus-o deja.
Respectul nu inseamna frica. Sunt putini oameni pe care ii respect cu adevarat. Respect, sau stimez, cum vrei, cam acelasi lucru. Sinonimul este suficient de puternic cat sa nu faca diferenta. Si nu ii respect pentru ca mi-e teama de ei. Nu e ca si cu profesorii severi din liceu care inspirau teama elevilor - si acestia lucrau asiduu de teama unei note mici, nu din respect fata de omul respectiv. E ca atunci cand iti place un profesor, si inveti materia de drag - e o diferenta. 
mica_curioasa a scris:Constiinta morala nu exista decat in legatura cu o constiinta a pedepsei.
Parerea mea e ca lumea e ok asa cum e. Ea singura si-a adaptat mediul cel mai favorabil. Doar sa fim mai buni unii cu altii, sa ne mentinem in interiorul unor limite sociale si umane si nimeni nu va mai avea de ce sa emita judecati sau prejudecati.
Si ce te faci daca exista o constiinta morala si in afara constiintei pedepsei? Daca eu nu fac ceva, nu din teama ca voi fi pedepsita, ci din teama ca nu voi putea suporta sa mai traiesc, eu cu mine, in continuare, stiind ca am facut acest lucru? Daca morala mea se trage din educatie, din modul meu de a privi lumea, din esenta personalitatii mele?
Arcangelo a scris:Si "solutiile" lor,sunt mereu aceleasi -e nevoie de mai multe bariere,de mai putina libertate...mai multa "autoritate".Sau de alta autoritate...alti stapani,si totul va fi ok!
Mereu si mereu, strigi acelasi lucru. De ce iti place sa te consideri prizonier, incorsetat de prejudeci/lipsa de libertate/etc? De ce NU VREI sa vezi cealalta parte a paharului? In fond, poti sa traiesti asa cum iti doresti, cine te opreste? Poti sa iesi tu gol in strada si sa dai un exemplu despre cum s-ar putea trai natural si dezinhibat. Dar stii ce te opreste? Teama, de care ii acuzi pe altii. Teama ca vei fi judecat/omorat/aratat cu degetul.
Daca nu ti-ar pasa de parerea celorlalti sau de integritatea ta fizica, sigur ai face asta. Dar tu nu ai curajul sa mori pentru ideile tale, asa cum altii au facut-o. Nu e ceva condamnabil, e normal ca fiecare sa tina la propria viata mai mult decat la o idee. Dar atunci nu te mai lamenta, accepta lumea asa cum e si invata sa traiesti tu asa incat sa te simti liber...