mada_ina84 a scris:
OK, hai sa-mi dau si eu cu parerea. Ma raportez doar la perspectiva mea, neputand sa stiu sau sa inteleg ce vor altii sau ce le trebuie pentru a fi fericiti. Nu as accepta niciodata asa ceva. Probabil va suna ca un stereotip, dar cand simti (am spus "simti", nu ca ti-ar fi inoculat societatea ideea asta) ca singurul mod de a gasi armonia in iubire este monogamia, altceva e de neconceput. Nu e vorba de a-l considera pe celalalt un obiect, de orgoliu sau egoism... E vorba de legea firii, care pentru unii e asta, de a avea un singur partener si de a forma o familie. Pun pariu ca pentru multe persoane, daca nu pentru toate, apar tentatii de-a lungul anilor, dar nu sunt lucruri peste care sa nu se poata trece (zic eu).
Presupun ca aceasta relatie numita polyamory apare pe parcurs, initial fiind una monogama. Deci la inceput, fiecare dintre parteneri traia fericit ca il face fericit pe celalalt. Cand apare dorinta celuilalt de a mai aduce o persoana in relatie (vorba vine), oricat s-ar convinge respectivul/a ca acceptarea e iubire si altruism, ca relatia sparge niste conventii si formalitati etc, ce va fi de fapt in sufletul lui? "La inceput ii eram de ajuns; acum nu mai sunt. Ce e in neregula cu mine?" Si fara sa vrea, se va compara cu persoane de acelasi sex din relatii monogame - nu ma luati cu spiritul de turma, altceva vreau sa spun - si vazand ca pentru partenerii lor acele persoane sunt suficiente, se va intreba "Mie ce-mi lipseste?"
Plus ca atunci cand relatiile sunt fizice... Si aici fac trimitere la postarea d-lui Burel001 despre swingers (descriind perfect situatia si fiind un ajutor excelent pentru bulimici dupa masa); cum pot unii sa se sarute dupa ce... au intrat in contact direct cu secretiile fiziologice ale altora, ca sa ma exprim delicat...? Cum e ca sotul sa-ti spuna ca te iubeste si sa te sarute pe gura dupa ce abia a ridicat nasul dintre genunchii uneia...? Sau invers...? De ce sa se coboare cineva la un asemenea nivel, cat respect sa aiba pentru propria persoana...?
