Sunt gay

Isis_27 a scris:

Prietenii nu fac numai lucruri demne de lauda. Asta inseamna sa dam cu flit cui face ceva ce nu ne convine ? Sau incercam sa trecem cu vederea ?

Scorpionul_Rosu a scris:

Daca tii cu adevarat la o persoana(eventual prieten bun),se presupune ca-o accepti asa cum este ea si poti aborda cu respectiva persoana orice tip de subiect(fie el si sexual).Tu te ghidezi dupa principiul:sunt prieten cu tine numai cand imi convine ce vorbesti.Da,suna ipocrit.

Scorpionul_Rosu a scris:

Te-as impiedica sa imi dai detalii si nu ai putea sa discuti cu mine chestii sexuale. Daca as fi prieten cu tine, as fi pentru cum esti tu ca om. Nu m-ar deranja sa stiu ca esti gay, dar nu as fi omul indicat cu care sa vorbesti despre orientarea ta sexuala. Nu stiu daca asta ar fi o prietenie incompleta, dar cam asa ar fi. Iti dai seama cum m-as uita cand mi-ai spune "M-am cuplat cu Ion" sau "M-a inselat Gheorghe" sau "Eu si iubitul meu mergem la munte". Traducerea acceptabila ar fi "Mi-am gasit un nou partener", "Partenerul actual m-a inselat", "Voi pleca la munte cu tovarasul meu". Poate ca e cam ipocrit, dar poate nu, depinde cum privesti. Tu daca ai fi prieten cu mine ai vrea sa imi faci capul mare cu ceva ce m-ar indeparta de tine ? Ca si tu ai fi tot pentru ca iti place de mine ca om, fiindu-ti indiferenta orientarea mea sexuala devreme ce nu este ca a ta.

Probabil ca nu esti destul de deschis si tolerant,pentru ca -cu prietenii si prietenele mele heterosexuale,nu am avut vreo data probleme in a le asculta problemele,inclusiv sentimentale sau sexuale.nu m-au facut sa ii resping acordandu-mi increderea de a se deschide fata de mine,ci dimpotriva.Se de asemenea,daca eu le povestesc problemele mele sentimentale sau sexuale,nu sunt respins si nu se manifesta cu dezgust,sau nu incearca sa-mi inchida gura.Nu au nici o problema cu asta.Sunt prietenul lor gay,sunt prieten cu ei,asa gay cum sunt,si nu altfel.

Am mers pana acolo incat am dat sa citeasca unei prietene str8 niste fantezii erotice gay pe care le-am scris,si stii ceva? -i-au placut!

Scorpionul_Rosu a scris:

Prietenii nu fac numai lucruri demne de lauda. Asta inseamna sa dam cu flit cui face ceva ce nu ne convine ? Sau incercam sa trecem cu vederea ?

Poate ca prietenii fac si lucruri reprobabile din punct de vedere moral.Dar a fii gay,nu se incadreaza in nici un caz aici.Este imoral sa produci suferinta si prejudicii celorlalti,in mod intentionat si din rautate.A fii gay,nu ii prejudiciaza nici pe ceilalti,nici pe cei care sunt gay.Nu e o chestiune de moralitate,de bine si rau.A fii gay,nu te face o persoana rea -nici cu ceilalti,nici cu tine.Intelegi?

N-am zis ca esti rau sau altceva. Insa, daca stii ca am eu o problema cu chestia asta - o accept, dar nu imi convine sa imi fie bagat pe gat, chiar trebuie sa o repeti des ? Ai dat unor prietene sa citeasca fantezii gay ? Ia da-mi si mie sa citesc niste fantezii lesbi sa vedem daca eu ma oftic :)

Ma indoiesc ca un prieten straight,ar avea curiozitatea sa citeasca asa ceva si nu mi-as permite sa il fac sa se simta presat sa o faca.Cel mult as putea sa pomenesc ca am scris asa ceva,si daca ar fi curios sa il las sa citeasca.Cei care sunt cu adevarat str8,nu sunt interesati de asa ceva,cred eu.

Nici pe mine nu m-ar tenta sa citesc fantezii cu lesbiene ale unei prietene...poate ca as fac-o doar ca sa ii fac pe plac,sau ca sa imi dau o parere de "literat" despre cat de bine este scrisa.

Fantezii lesbi nu am scris -nu sunt lesbi.

Arcangelo a scris:

Na, vezi ca ne intelegm ? :)

Mi-am permis sa imi bag si eu nasul putin pe topicul tau...

Cred ca un lucru extraordinar este faptul ca te accepti exact asa cum esti,acea individualitate,unicitate care ne distinge de turma.Aici nu este vorba de a fi gay,lesbi sau mai stiu eu ce,ci despre a fi tu insuti.

Felicitari,putine persoane au ajuns la aceasta performanta,majoritatea se mascheaza si traiesc in spatele aparentelor acestei societati.Nu au curajul nici macar sa priveasca in ei si sa descopere cine sunt cu adevarat,traiesc si mor intr-o minciuna.

Probabil ai fost oarecum si nevoit sa mergi pe acest drum,sunt convinsa ca usor nu ti-a fost sa infrunti prejudecatile celor din jur,cel putin la inceput,dar cred ca nimic nu ni se da fara un rost anume din ceea ce traim aici.

Ma gandeam ca noi,cei str8 ne plangem ca gasim cu greu o jumatate,pe acel cineva potrivit,la voi cred ca este mult mai dificil,mai ales intr-o tara de acest fel,dar,sunt sigura ca daca vei crede in continuare in tine si,poate,sa lasi universul sa lucreze pentru ceea ce vrei,vei intalni la momentul potrivit un om cu care sa traiesti ceea ce iti doresti.

:)

Rugaminte pentru toata lumea.

Acest topic conform intentiei declarate a initiatorului ,are rolul de a a ajuta persoanele gay sa se inteleaga pe ei si pe ceilalti mai bine,de asemenea de a oferii celor interesati , o imagine a ceea ce insemna sa fi gay si nu in ultimul rand ,este un topic de user ,adica o fereastra deschisa de initiator catre propria persoana.

Va rog sa pastrati discutia in aceste limite de acum incolo.Pentru polemici si propaganda pro sau anti gay ,exista alte topice sau pot fi deschise in limitele regulamentului.

Arcangelo,cum ai reusit sa ajungi tu la aceasta liniste si intelegere a ceea ce esti?

Pana la urma a constientiza ca e minunat sa fii gay inseamna ca e minunat ca existi, sa simti profunzimea acestei limpeziri(nu gasesc alt termen acum) nu e tocmai usor...

sedna a scris:

Arcangelo,cum ai reusit sa ajungi tu la aceasta liniste si intelegere a ceea ce esti?

Pana la urma a constientiza ca e minunat sa fii gay inseamna ca e minunat ca existi, sa simti profunzimea acestei limpeziri(nu gasesc alt termen acum) nu e tocmai usor...

Vei gasi aici: http://www.roportal.ro/discutii/ftopic53147.html foarte mult din ce am eu de spus despre auto-acceptare in general.

Cum am ajuns sa ma accept? -in timp...si nu foarte usor.Am primit o educatie religioasa,mai ales din partea bunicii materne,care e de fapt cea care m-a crescut,desi am locuit si cu parintii.

Mai intai,trebuie sa spun ca inca de copil,ma jucam cu fetitele,cu papusile,jocuri de fetite.Nu cu baietii -cu baietii ne jucam doar jocurile pe care le joaca fetitele cu baietii de obicei -'scunsea,ratele si vanatorii,si alte asemenea.Ei aveau jocurile lor,in care noi nu ne bagam.

Mi-am dorit foarte mult sa am o papusa,insa va dati seama,ca parintii nu vroiau sa-mi cumpere una.Pana la urma,tot bunica mi-a cumparat una...

Abia prin adolescenta,am inceput sa ma joc cu baietii,sau chiar sa ii bag in seama.Pana in clasa a 7-a sau a 8-a,aveam doar prietene,insa brusc,m-am inprietenit cu multi baieti din clasa,si mai ales cu unul,de care eram indragostit,in secret...

Nu era ceva sexual totusi,pentru ca -poate datorita "educatiei",nu am fost precoce din punctul asta de vedere.Dar m-a durut mult cand acel baiat,fara vreun motiv,m-a respins pretinzand ca el nu poate sa aiba decat un prieten de-o data! -nu stiu ce era in capul lui,insa ulterior el s-a dovedit a fi str8,in ciuda acestei ciudatenii.

A reinceput sa vorbeasca cu mine cateva luni mai tarziu,insa intre timp,imi trecuse...nu mai eram indragostit de el...am ramas prieteni cativa ani dupa,pana s-a mutat din oras.

Apoi,in liceu,nu stiam deloc cum sa ma comport cu baietii -era un "liceu de fete" si aveam doar 5 colegi baieti in toata clasa.Insa atati cati erau,aveau cu totii o atractie fata de mine,la care nu stiam cum sa raspund...mi se faceau propuneri,aluzii,eram pipait si alte asemenea...chiar au incercat odata sa ma forteze sa merg cu ei la toalete,sa facem...prostii.

Stiu ca unii spun ca toti suntem de fapt bisexuali,sau ca adolescentii nu stiu prea bine ce orientare sexuala au.Eu stiam in mod sigur,insa nu stiu ce sa cred despre colegii mei de clasa.

Chiar daca era evident ca ma atrag doar baietii,nu voroiam sa accept evidenta asta.M-am pacalit singur ca voi putea sa ma schimb...sau ca ma voi schimba cumva de la sine...sau prin vreun miracol...

Nu eram deschis in privinta orienterii mele sexuale,si chiar daca am fost intrebat de la obraz de mai multe ori,nu raspundeam nimic,ci taceam,cu ochii in pamant -cred ca eram rosu ca sfecla in asemenea momente.

Pe atunci,imi era rusine de mine,frica sa ma accept sau sa ma exprim asa cum sunt,si ma simteam si vinovat.

Tata a avut mereu o atitudine batjocuritoare la adresa homosexulalilor -adesea ii maimutarea foarte comic,pe cativa cantareti ce apareau la televizor -avea un talent foarte mare pentru asta!

Totusi,mama a sustinut mai tarziu,ca in ciuda acestei homofbii afisate de el, ea ar fi aflat ca el a avut si diferite aventuri cu barbati,desi era foarte afemeiat.

Prin clasa a 10-a,m-am indragostit de un baiat din cartier,cu care am ajuns rapid prieten.Il iubeam extraordinar de mult...si sufeream din pricina ca nu puteam sa-i spun nimic.In plus,baiatul era si tare deschis fata de asta...il mangaiam,statea cu capul la mine in poala,ma gadila...si vorbea numai "prostii".El nu era inhibat,si am aflat de la un prieten de-al lui bisexual (cu care am ajuns in pat),ca ar fi avut pe vremea aia si tot felul de experiente cu baietii -pe care acum,le neaga.Eu ma fac ca il cred cand spune acum ca nu e asa-nu insist pe chestia asta,pentru ca nu e cazul.Si nici nu pot sa ii spun de la cine am aflat,pentru ca nu doresc sa intervin in relatia dintre ei de acum.

Cand s-a dat la mine -asa cum interpretez eu acum,l-am respins -s-a "suit" pe mine...la el in casa...eram singuri si el era tare excitat,se vedea asta cu ochiul liber...in aer sareau scantei...nu stia cum sa ma abordeze,asa ca ma gadila,pana cand am inceput sa...plang! -atunci s-a oprit,nu intelegea ce e cu mine,si eu nu stiam cum sa-i explic -il doream din tot sufletul...eu il tineam la distanta,din pricina prejudecatilor mele...cand m-a intrebat de la obraz daca sunt gay,l-am mintit...nu vroiam sa il...corup.Credeam ca l-as putea face si pe el gay,cumva...si apoi ar suferii asa cum sufeream eu.Il "protejam" de mine insumi.

Dupa ce s-a dat la mine,am refuzat pur si simplu sa il mai vad...mi-era cumplit de dor de el si nu stiu daca as putea sa descriu cat de mult sufeream.Si ma uram -ma uram pentru ca l-am respins,ma uram pentru ca il iubesc,ma uram pentru ca sunt gay.

In acesti ani -nu v-am spus,am citit foarte multa "literatura" bisericeasca,carti de teologie chiar, si evident Biblia,pe care am reusit sa o si rup,de la atat de mult cat am citit-o.Insa toate aceste lecturi,nu imi dadeau vreo speranta ,ci ma aruncau in disperare.

Daca nu as fi crezut ca am sa ajung direct in iad,m-as fi sinucis cu siguranta.Noaptea,visam ca ma arunc de la etaj...asta cand reusam sa adorm.Plangeam tot timpul...jeleam efectiv...ma rugam tot timpul,ceream un semn oarecare,un miracol...sa fiu schimbat,sau macar sa mor...visam cu ochii deschisi cum as putea sa am un accident,si sa se termine...cand ploua afara,ieseam pe balcon,si imploram sa cada un traznet pe mine! -apoi ezitam daca sa ma arunc sau nu de la etaj...

De ciuda,ajunsesem sa ma pedepsesc singur.Ma bateam,pana ma invineteam...ma infometam -ca"acesta tip de demoni,nu iese decat prin post si rugaciune",ajunsesem sa cad din picioare...faceam matanii,pana la extenuare...

Ca sa-i determin pe ceilalti sa...nu ma iubeasca,sau sa nu fie cumva atrasi de mine,am refuzat sa ma mai spal...

Pe strada,ieseam doar daca chiar trebuia,daca eram trimis undeva...si ma uitam doar in pamant...sa nu cumva sa fiu ispitit...

Daca imi venea vreo chestie "pacatoasa" prin minte,ma inchinam pe strada...chiar daca se uita lumea ca la urs,ca nu era nici o biserica prin preajma...

Nu ca nu imi era rusine,dar vroiam sa ma pedepsesc...abuzurile celorlalti,mi se pareau justificate -eu ma uram mult mai mult decat ma urau ei.M-as fi desfiintat!

De aici am pornit...si a durat mult pana cand am iesit din starea asta.

Mai intai,vreau sa va spun cum a inceput.Pe cand ma rugam plangand sa primesc un semn,am simtit brusc o stare de pace,si am simtit-stiut-inteles deodata ca cel care mi se revelase mie ca Dumnezeu (am sa povestesc si acea experienta daca sunt curiosi) nu are nici o legatura cu "dumnezeul" intolerant si razbunator pe care il propovaduia Biserica.

A fost uimitor si socant,neasteptat.Dar era totusi semnul pe care il cerusem.

Nu stiam ce sa cred...nu puteam sa pun brusc tot ce crezusem pana atunci la tomberon,dar stiam ca in inima mea,cred in acest Dumnezeu,si nu in Bau-Bau.

A durat mult si din punctul asta,pana cand mentalitatea mea s-a schimbat...am inceput sa caut si altfel de opinii si explicatii despre Dumnezeu,chiar din afara crestinismului(mai putin,in acea perioada),dar am gasit si in interiorul sau o alta intelegere a multor lucruri.

Punctul de cotitura al vietii mele,a fost cand,intr-o dimineata (aveam cred cam 25 de ani pe atunci) pe cand duceam ziare la abonati si ma oprisem la o intersectie asteptand sa trec,am fost abordat de un mos.Nu era nimeni pe acolo,era foarte devreme,si cred ca nu avea cu cine sa vorbeasca.A inceput tam-nisam sa imi povesteasca despre fiul lui,care cica era un mare scriitor,apoi a sarit la evrei -cel mai rau popor din lume,si cum vor ei sa ne conduca pe toti,si alte asemenea.Eu pretindeam ca il ascult,initial,din politete,insa mosul era nazist de-a binelea,si m-am pomenit ca ii spun indignat:"SI EU SUNT EVREU!"

Ce a urmat,a fost uimitor...in primul rand,trebuie sa va spun ca nu aveam vreun motiv sa cred ca sunt evreu pe vremea aia,ca nu minteam niciodata( mi-a fost teribil de greu sa o fac atunci cand am negat fata de baiatul pe care il iubeam) si ca nu eram nici pe departe un rebel,ci un baiat inca destul de conformist.Asa ca am fost socat de ceea ce am spus.Dar mai socant inca,era faptul ca mi-am dat seama instantaneu,ca asa simt,ca sunt evreu,ca desi parea o minciuna,am simtit ca e adevarat! -ca si cum nu ar fi fost suficient,mosul a continuat palavrageala,insa acum pretinzand dimpotriva,ca evreii sunt cei mai buni oameni de pe pamant...nu exista oameni mai buni decat evreii...si el are mai multi prieteni evrei,si sunt cei mai minunati oameni cu putinta!!!

Parca brusc,timpul curgea altfel,parca cazusem din luna! -ma uitam de jur imprejur,si intreaga lume parea alta,ca si cum abia as fi cazut din OZN acolo.Din cunoscute si banale,toate lucrurile mi-au parut deodata noi-noutze,culorile straluceau altfel...parca as fi fost orb pana atunci.

Ulterior,am inceput sa primesc instructiuni si explicatii in privinta experientei asteia.Am inteles ca trebuie sa invat sa privesc totul,dar TOTUL ca pentru prima oara,daca vreau sa VAD.Traisem pana atunci crezand ca stiu o multime de lucruri,ca le stiu pe toate.Ma agatasem de aceasta "cunoastere" falsa,ca de o geamandura...imi fusese mereu frica sa trec dincolo de granitele acestui cunoscut...

Asa ca am inceput sa practic aceasta "asceza" a nestiintei.Imi reaminteam ca nu stiu nimic, sa privesc mereu totul ca un strain, CA PENTRU PRIMA OARA.Cu ochii unui turist,ai unui strain,cu ochii cuiva care NU STIE.

Schimbarea a fost radicala,am inceput sa inteleg o multime de lucruri,sa vad altfel totul,ca si cum as fi fost orb pana atunci.

Recomand oricui sa incerce aceasta experienta.

Din acest punct,am inceput sa inteleg altfel si relatia cu mine insumi,si incet am invatat sa ma accept,sa ma respect,sa ma plac si sa ma stimez.Sa ma iubesc pe mine insumi.

Am invatat si din carti -mai ales de la Osho -un mare maestru spiritual,dar si prin inspiratie-revelatie si meditatie.

Marele meu noroc,in toata povestea asta,e ca am fost mereu un "fanatic" al adevarului si onestitatii.Si nu cred ca este cu putinta ca adevarul sa ramana ascuns fata de cineva care e sincer si il cauta.

Chiar atunci cand ma ascundeam,nu minteam totusi in privinta orientarii mele sexuale.Doar atunci am mintit,si atunci l-am mintit de dragul lui si pentru ca asa am crezut ca e bine.