Creatiile userilor - Poezie

In stinsul zarilor

Incantaţie Sfintei Lumini

În inima codrului străvechi -

În inima codrului înflorit

Eu caut cheia creaţiunii

Şi-a vieţii adevărate.

Un nou univers stă să se nască aici -

Rugăciuni de heruvimi

Învie speranţa în inimile muritorilor.

Acel rai cu lumină sacră

Îl vreau întrupat.

Eu chem Lumina Sfântă

Într-o lume nouă

Cu focuri pure şi linişte stelară

Unde dragostea nu are sfârşit...

Împărăţia luminii

Acolo unde moartea n-are glas -

Unde codrii sunt înfloriţi mereu -

Acolo unde viaţa e pe tărâmul ei

Şi Soarele nu apune niciodată

E o catedrală înaltă

Cu porţile deschise în eternitate

Pentru cei ce au ales calea cea dreaptă...

Doar pacea, fericirea, şi iubirea -

Domnesc pe aceste meleaguri

Unde porumbei de lumină

Şi păsări fermecătoare

Îţi desfată sufletul.

Sfârşitul morţii

Vedeam cum Soarele răsărea glorios pe cer

Din negura şi praful vremilor trecute...

Moartea fu întemniţată în mormânt -

Pământul purificat după o lungă aşteptare...

Credincioşii pregăteau cu evlavie

Întoarcerea Mântuitorului.

Vedeam cum apele se limpezesc -

Idealuri eterne cum capătă viaţă şi viaţa un nou sens.

Ochii mei străluceau în lumina zilei -

Codrul mă-ncânta cu cântecul lui străbun -

Pădurile uscate înfloreau din nou...

Aceste vremuri glorioase eu le aştept cu credinţă -

Le vreau pe acest tărâm,

Căci în lipsa lor nu e decât -

Tăcere.

Contur

Eu nu pot să dăr

InPing a scris:

Gogule... te citeam si-nainte, cand te chema altfel, si-mi placeai mult. Scriai de dragoste si la betivi ca mine aveai priza. Acu te adresezi babelor?

Te-ai dat pe de-astea patriotice?... cu doamne doamne?

E o contră la adresa blackmetalistilor. Poeziile acestea imi dau speranta - ma tin in viata - ma aduc de partea binelui. :)

Desluşind eternul

Credinţa răsare din nou pentru mine

Deschiz

Căinţă

Mi-e teamă, soare bl

Indignare

Oamenii m-au părăsit -

Iubita mea nu mai vine -

Dar religia ne-nvaţă

Că nu e bine

Să fii trist

Căci vai -

Nu vei mai intra

Oda inspiratiei

"E usor a scrie versuri cand nimic nu ai a spune",

E usor pe dreak as spune, de nu ai inspiratiune.

Eu nu pot nimic a zice din adanca-mi fundatura,

Pana ce nu ma atinge aripa muzei natura.

Pot sa stau un an de zile fara sa creez poezie,

Pot sa stau oricat in mine si sa n-am nimic a scrie.

Cand m-atinge insa muza, orizontul se deschide,

Limpezimea ma inunda, totul foarte clar e-n minte.

E ca ziua cea cu soare versus cu cea mohorata,

E ca pasarea ce zboara dupa ce a fost zdrobita.

E ca floarea ce emana frumuseste spre citire,

Si e mare reverie pentru cel ce sta si scrie.

Dulce-amarui.

Muza ?!

Frumos. Fara floricele si incarcaturi stilistice inutile. Usor de lecturat.