Nonsens
O coaja de paine pusa deoparte din mana-mi tremuranda...,
un gand treansformat in regret involuntar...,
un trecut fantomatic ce ma bantuie...,
o raza de lumina ivita de nicaieri...,
o infiorare firava a simturilor
ce-mi redesteapta vechile nazuinte...,
un intuneric de nepatruns, liniste de mormant...
si-n nemarginitul mut vacarm, o soapta blanda:
"Nu-ti fie teama! Voi fi cu tine, vei invinge!"
Ah, cum pot sa cred intr-un asemenea vis?
Dar vocea se aude tot mai clar:
"Vegheaza, te voi pazi!"
O clipa indoliata, o clipa de siguranta,
un veac de singuratate, o vesnicie de iubire...
Balanta se inclina in favoarea dragostei.
Adierea vantului din acest amurg ma copleseste...
Monotonie? Singuratate? Vorbe ale nebunilor!
O liniste albastra pune stapanire pe fiinta-mi.
Increzatoare, aleg sa privesc amurgul...
Contempluu frumusetea adormita a naturii
si sufletul imi tresalta spasmodic.
Cum pot sa plang cand tot in juru-mi rade?
Cum pot sa tac cand totul canta?
Cum pot sa stau cand totul vibreaza-n miscare?
O umbra rosiatica imi inunda sufletul,
o rafala de vant duce cu sine gandurile mele...
Nu ma impotrivesc...