Auschwitz
Sâmbătă - zi de weekend. Ies să mă plimb pe afară...
Totul pare frumos, dar societatea asta ascunde o faţă murdară
Cu muncitori ce fac munca de jos ca bogătanii să ducă o viaţă uşoară...
Îi văd încarceraţi pe toţi la locul de muncă
Muncind pe brânci ca nişte roboţi
Pentru o bucată de pâine şi o felie de şuncă
Şi ei zic că trebuie să muncească să-şi plătească ratele
În timp ce bancherii îşi etalează constumele şi cravatele...
Mă plimb printre oameni anonim -
Nu mă ştie nimeni, nimeni nu ne ştim...
Dar urcăm cu toţii în acelaşi autobuz
Când plecăm dimineaţa la muncă...
Se vede truda pe chipul tău ursuz
Căci tu ca şi mine îţi doreşti o viaţă mai bună
Dar ştii că pentru asta trebuie să tragi din greu
Şi să lupţi din greu în societatea asta nebună
Uitată de timp şi de Dumnezeu...
Nu o să-ţi pice din cer niciun leu
Cât timp nu intri în sistem...
N-apuci nici să mai trăieşti că trebuie să munceşti
Ca să supravieţuieşti şi te trezeşti la un moment dat
Că viaţa ta se transformă-ntr-un blestem...
O să te întrebi pe patul de moarte : pentru ce-am muncit ?
Îţi răspund eu : pentru nimic. Ai stat şi ai dormit
Slujind sistemul care te-a otrăvit şi te-a sleit de puteri
În timp ce bogătanii şi-au adunat averi...
O să mori dator la bancheri, dar tu încă mai speri
În făgăduinţi cu lumi ce nu sunt nicăieri...
Profită de bunătatea sufletului tău :
Exploatează din tine tot ce-i bun şi-ţi introduc tot ce-i rău --
Mă-ntreb dacă acesta este cu adevărat pământul lui Dumnezeu...
Suntem obligaţi să muncim ca să trăim
Dar statul ne obligă să plătim mai mult decât primim...
E strigător la cer ! Sistemul ne devorează ca o boală de cancer,
Dar pentru mulţi oameni boala asta este încă un mister...
Toţi merg legaţi la ochi spre groapa comună de parc-ar fi normal, -
Dar viaţa lor e-o minciună sfruntată privată de orice strop de ideal.
Roboţi derulaţi pe bandă rulantă exploataţi
Şi gata de schimb când au devenit uzaţi...
Nimeni nu ştie exact câţi morţi au fost aruncaţi
În groapa comună sau exterminaţi
În acest lagăr de concentrare...
Nici nu e de mirare de ce-i atâta parşivă oprimare -
Nu-l mai doare pe nimeni de cel care moare...
SCĂPAŢI-MĂ DIN ACEST LAGĂR DE CONCENTRARE !
M-am trezit pe un drum plin de fum...
Ştiam oricum că nu mai am scăpare -
Mă duceau spre camera de gazare...
Afară ploua infernal - eram pregătit să mor
Când m-am trezit acasă la mine în dormitor
Speriat, în carcera corporatistă în care m-au creat; -
Eram terminat, când la un moment dat
Realizez că încă nu am scăpat...
Sunt încarcerat în acelaşi lagăr capitalist
Din acelaşi purgatoriu neonazist...
Stai puţin ! Dar eu ce caut aici ?!