După cenzura comunistă, revine cenzura băsesciană
Piesa de teatru "Blonda, chiorul şi piticul", a fost interzisă la Sala Dalles, din Bucureşti.
Autorul şi regizorul piesei, Ştefani Lupu, a declarat că directoarea instituţiei, Iustina Cornel, i-ar fi spus înainte de premieră că trebuie să schimbe titlul piesei şi pe unul dintre actori, care ar semăna cu şeful statului, în caz contrar piesa urmând să nu se mai joace.
Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a declarat că respinge orice formă de cenzură, inclusiv în cazul piesei "Blonda, chiorul şi piticul", şi spune că Primăria Capitalei, în subordinea căreia se află Salla Dalles, trebuie să demareze o anchetă în acest caz.
Pentru a mai îndulci situţia, azi 20 Iulie, Traian Băsescu a invitat trupa de teatru la Palatul Cotroceni, pentru a vedea el cu ochii lui piesa, şi a decide dacă le dă voie să o joace public sau nu.
Înapoi în epoca cenzurii ! Să trăim bine !