sturlubeata a scris:Din punctul meu de vedere e cel mai pertinent raspuns.Singurul lucru pe care pot sa-l adaug e ca sigur muribunzii vad ceva in momentul mortii si asta o spun din prisma celui caruia i-a murit un om drag in brate.Ce a vazut?Raspunsul corect e -nu stiu.
Am avut ocazia sa vad "pe viu" sa zic asa, destule persoane care au murit de fata cu mine. Adevarat ca, toate erau intr-un anumit stadiu de suferinta.
Si, sa stii ca majoritatea, inaintea mortii (pentru ca fix in minutul in care s-au stins nu stiu ce au vazut), si-au vazut casa, pe cei dragi, dar nu la modul constient ci oarecum sub forma halucinatiilor, si destul de agitati.
Erau practic alti oameni. Se comportau ciudat, se trezeau in toiul noptii si nu numai, si "vedeau" lucruri imaginare cu care se conversau. Dar, care, pentru ei erau destul de reale.
Iar in momentul mortii, erau practic linistiti. Se stingeau in liniste si fara nici un chin. Mi-a parut ca aveau un fel de "pace interioara". Si gata! Ii parasea licarul vietii.
Si am observat asta ca fiind un oarecare tipar, la unii oameni. Inaintea mortii cu cateva zile, uvad tot felul de lucruri si au o stare de agitatie.
Personal, am trait si eu cateva momente in care am fost extrem de aproape de momentul decisiv, dar o singura data mi se pare cea mai relevanta.
Si tinand cont de cele descrise mai sus, iti pot spune ca, mi-au aparut in minte o serie de momente si lucruri care mi-au placut cel mai mult.
Nu pot sa spun concret de ce doar acele lucruri le vedeam, (halucinand, evident) intrucat acum nu mi se par ca fiind de o importanta majora, dar, posibil ca in subconstient au o alta incarcatura emotionala fata de cea pe care o simt eu constient.
"Vedeam" o perioada in care traisem la Paris.
Ulterior, tin minte ca mi-am zis ...in fond, toata lumea moare! Asta este!
Si ma linistisem.
Presupun ca acela era momentul cand trebuia sa se sfarseasca.
Ce e curios, este ca parca o voce interioara a zis: dar de ce sa mor? Ca sunt prea tanar! Nu vreau sa mor! :))))
Si mai spuneam...trebuie sa mai vad o data Parisul.
Si asa s-a intamplat. Am rezistat si culmea, mi-am si revenit.
Dar, ca sa revenim, nu vezi lumini, tunele, sau alte chestii. Cel putin eu unul nu am vazut.
Poate nu era momentul, cine stie. :D



Ma intreb...

i se miscau ochii,printre pleoapele intredeschise,dintr-o parte in alta ca si cum ar fi urmarit o activitate intensa ce se petrecea in fata lui...