De unde venim ?

Arcangelo a scris:

Stiti ce mi se pare mie amuzant? -nimeni nu pare sa se gandeasca sa duca evolutionismul mai departe.Toata lumea se limiteaza la nivelul de evolutie pe care il putem percepe aici,pe planeta asta.

Si totusi,daca mergem pana la capat cu ideea,inseamna ca viata continua sa isi sporeasca gradul de organizare...mereu.Nu conteaza cat timp ar dura,insa un evolutionist nu poate sa spuna ca nu exista Dumnezeu -pentru ca e posibil ca evolutia insasi sa fi dus deja la aparitia sa -poate ca intr-un univers precedent celui actual.

Foarte bine punctat. Dar conform teoriei spirituale, lumile au fost create una in alta pana la extrema lume fizica (universul fizic pe care il observam direct) ca scoala de educatie pentru om (sau ceea ce este in spatele aparentului om fizic). Evolutia este inevitabila prin conceptul creatiei, omul fiind trecut prin lectiile vietii cu sau fara voia sa (voia sa din cadrul constiintei la nivel fizice). Deci spre deosebire de teoria evolutiei conform careia nivelul de complexitate creste din nimic, conform teoriei spirituale nivelul de complexitate este dirijat din lumile superioare (spirituale) - lumile fiind continute una in alta, si lumile inferioare fiind supuse lumilor superioare si inconstiente de prezenta lor. Ceea ce inseamna ca lumile inferioare s-au extins din lumile superioare. Deci universul nostru reprezinta nivelul cel mai inferior al evolutiei. De ce ar crea Dumnezeu lumi tot mai inferioare? Pentru a educa omul (nu ceea ce credem noi acum ca suntem, ci ceea ce suntem in esenta, deoarece limitati fiind, perceptia noastra despre noi este de asemenea limitata).

Deci viata initial a involuat prin crearea lumilor pe trepte tot mai inferioare, iar de pe aceste, omul (esenta sa), experimentand, evolueaza pentru a se reintoarce educat la Dumnezeu.

Involutie controlata a invelisului esentei omului, urmata de evolutie ca efect al experientelor.

PS Deci iadul ar putea intotdeauna reprezenta o lume inferioara de corectie, considerand ca lumi inferioare sunt create pentru a corija aspecte ale esentei omului ce nu au putut fi corijate intr-o anumita lume superioara.

Totusi Pippo, ma framanta o intrebare: de ce ar avea Dumnezeu nevoie de aceasta situatie - crearea unui om (creatie imperfecta) care sa parcurga acele etape pentru a ajunge educat inapoi la Dumnezeu? Poate ca Dumnezeu se simte singur, si spera ca si creatiile sale, prin evolutie, sa ajunga sa-i stea alaturi in adevaratul sens al cuvantului, sa-i fie parteneri pe potriva? (stiu, asta e cea mai proasta explicatie posibila si evident imposibila :( )... Asta in ideea in care Dumnezeu este atotstiutor si prestient, deci in general perfect, si vorbim despre o forma de existenta a lui separata sau separabila de creatia sa... Caci altfel, daca Dumnezeu este in noi si in tot ce ne inconjoara, toate teoriile actuale despre el si evolutie, lumi, etc. se prabusesc (sau macar nu stau pe un fundament solid), e ca si cum Dumnezeu trebuie sa se trimita pe el insusi la scoala ... de ce? Si de ce un Dumnezeu perfect si constient de sine si creatia sa ar crea o Creatie imperfecta, cu ce scop? Stiu ca nu explic foarte clar acum ideea care sta la baza a ceea ce am scris, insa sper sa ma intelegeti dincolo de limbajul limitat... Deci, inca odata, din punctul meu de vedere quat erat demonstradum ... sau koan-urile lui Zen'Sei ... adica folosind inteligenta si ratiune nu poti ajunge decat intr-un punct mort, limitat, sau macar intra intr-un labirint ... adica cunoasterea sub forma ei profunda nu se releva in aceasta modalitate (decat poate partial si intr-o mica masura).

Oricum, cred ca titlul topicului in contextul discutiilor ar fi mai nimerit sa fie: Incotro ne ducem? :D

Am incercat sa explic eu,pe alt topic.

Nu poate sa existe decat un scop -cred eu- individualitatea fiecaruia dintre noi.Constiinta de sine,ca ceva distinct in tot.Daca si ea ar disparea atunci cand ne-am reintegra in divin,atunci nu ar mai avea nici un sens sa fim "creati" de la bun inceput.

Iubirea,pacea,fericirea,bucuria,adevarul,liberatatea -toate valorile spirituale pe care le consideram divine,au calitatea ca prin impartire,se inmultesc.Si Dumnezeu insusi,prin impartire in constiinte distincte -ca noi,se inmulteste -daca va puteti inchipuii asta.E o expansiune permanenta si fara limite -stiu pentru ca am experimentat asta.

Evolutia noastra e evolutia dobandirii constiintei divinitatii noastre -nu ar fi cu putinta sa ne fie data de la inceput,pentru ca atunci nu am mai putea sa crestem ca indivizi unici -Dumnezeu nu e numai "unul" este si unic.Ca si celelalte atribute divine,si unicitatea sa e in expansiune -prin noi.Fiecare dintre noi e unic.

Asta e explicatia mea.

Excelenta explicatie si foarte coerenta, aproape ca tind sa subscriu in totalitate la ea...

Dar nu clarifica problema asta: cred ca stii deja ca individualitatea/separarea, inseamna suferinta/neimplinire. Probabil ca ai remarcat deja asta ... cu cat te simti mai aproape de cineva/de ceva, cu atat mai fericit/implinit esti ... Si atunci de ce ar vrea Divinul, respectiv noi, sa suferim? Eu nu as vrea sa fiu mai departe de restul creatiei ci dimpotriva cat mai aproape, daca as putea sa ma confund, sa ma intrepatrund (a se lua strict figurat :( ) cu tot ceea ce ma inconjoara, ar fi si mai bine, starea de implinire si pace interioara creste cu cat te simti mai aproape de tot ce e in jurul tau ...

Deci ramane in continuare un paradox...

Marinel a scris:

Vorbind despre cercetarea ştiinţifică, nu trebuie să-ţi fie frică să greşeşti.

Calauza a scris:

Excelenta explicatie si foarte coerenta, aproape ca tind sa subscriu in totalitate la ea...

Dar nu clarifica problema asta: cred ca stii deja ca individualitatea/separarea, inseamna suferinta/neimplinire. Probabil ca ai remarcat deja asta ... cu cat te simti mai aproape de cineva/de ceva, cu atat mai fericit/implinit esti ... Si atunci de ce ar vrea Divinul, respectiv noi, sa suferim? Eu nu as vrea sa fiu mai departe de restul creatiei ci dimpotriva cat mai aproape, daca as putea sa ma confund, sa ma intrepatrund (a se lua strict figurat :( ) cu tot ceea ce ma inconjoara, ar fi si mai bine, starea de implinire si pace interioara creste cu cat te simti mai aproape de tot ce e in jurul tau ...

Deci ramane in continuare un paradox...

Separarea inseamna intr-adevar neimplinire.Inseamna in primul rand limitare.Suntem creeati limitati.Asta e insasi creerea noastra -o de-limitare.

Din acel punct,incepem sa crestem si sa ne depasim limitele,iar atunci cand suntem incarnati,ne experimentam cel mai mult limitarea...dar si invatam din ea.

Atata timp cat ne identificam cu limitele si limitarea,experimentam suferinta...invatam insa si sa le depasim,si in felul asta crestem.

Avem cu totii o imensa dorinta de a participa.Si dorinta e insasi perceptia limitarii noastre si a nevoii de a atinge totalitatea.Simtim ca lipseste ceva -atunci cand dorim,dar tot atunci,constientizam ce anume lipseste,unde anume e limita.Chiar in aceasta constientizare,sta de fapt ascunsa implinirea -a stii ce anume lipsetse,inseamna a fi de fapt constient de acel ceva -iti lipseste,si totusi acolo,in "lipsa" sesizezi de fapt prezenta! -sigur ca e un paradox.

Dar il experimentam cu totii,e real.

Calauza a scris:

Totusi Pippo, ma framanta o intrebare: de ce ar avea Dumnezeu nevoie de aceasta situatie - crearea unui om (creatie imperfecta) care sa parcurga acele etape pentru a ajunge educat inapoi la Dumnezeu? Poate ca Dumnezeu se simte singur, si spera ca si creatiile sale, prin evolutie, sa ajunga sa-i stea alaturi in adevaratul sens al cuvantului, sa-i fie parteneri pe potriva?

Sau poate Dumnezeu simplu naste si creste ce naste.

octav.c a scris:

Nu vorbeam despre "cine nu munceste nu greseste" ;),

ci despre faptul ca mai normal mi se pare ca oamenii sa fie preveniti sa nu mai comita pacate (greseli), decat sa crezi in iertarea ulterioara a acestora (a pacatelor).

Altfel spus, ca misiunea reala a lui Iisus era sa invete oamenii, si nu sa fie jertfit pentru pacatele lor.

Nu vad legatura cu pasii stiintei.

Iar ideea mea era următoarea: Cel mai mare păcat pentru credincioşi este să pui la

Marinel a scris:

Dar experimentele de felul descris de tine sunt istrict reglementate. Cei care fac lucruri ilegale nu sunt oameni. De oameni de ştiinţa nici nu poate fi vorba.

Marinel a scris:

Problema este că această "extindere a conştiinţei", at