De unde venim ?

Toti venim de la Susa (dar unii sunt virusati rau). De oprit ne vom opri la Armaghedon (noi sau urmasii nostri). Acolo e halta finala, locul de intalnire dintre capre, oi si Pastorul Sef.

Oneiros a scris:

Toti venim de la Susa (dar unii sunt virusati rau). De oprit ne vom opri la Armaghedon (noi sau urmasii nostri). Acolo e halta finala, locul de intalnire dintre capre, oi si Pastorul Sef.

Nu venim din acelas timp si nu ne vom

Calauza a scris:

... Caci altfel, daca Dumnezeu este in noi si in tot ce ne inconjoara, toate teoriile actuale despre el si evolutie, lumi, etc. se prabusesc (sau macar nu stau pe un fundament solid), e ca si cum Dumnezeu trebuie sa se trimita pe el insusi la scoala ... de ce?

Calauza, singurul numitor comun ce exista (cu siguranta) atat in noi cat si in ceea ce ne inconjoara este suma legilor naturii, legi dupa care (nu am spus dupa vointa carora, da?) se desfasoara tot ce este in noi si in ceea ce ne inconjoara.

Calauza a scris:

Si de ce un Dumnezeu perfect si constient de sine si creatia sa ar crea o Creatie imperfecta, cu ce scop?

Pentru ca Dumnezeu poate fi acea suma de legi naturale despre care vorbeam mai devreme, legi care nu sunt constiente nici de sine si nici de creatia lor (reala, da?), si atunci nici Dumnezeu nu este constient de sine. Va fi prin evolutia spirituala a oamenilor, prin constiinta de sine cumulata a acestora. Acesta poate fi astfel scopul existential al omului, acela de a-l ajuta pe Dumnezeu (ce functioneaza din dimensiunea sa de legi ale spirirtului) sa devina Dumnezeu-constient de sine.

Pentru asta, "furnicile" oameni ar trebui sa "iubeasca" celelalte furnici, astfel incat sa formeze si sa functioneze precum "musuroiul" de furnici, adica un Dumnezeu constient de sine (suma de persoane).

Imposibil?

Arcangelo a scris:

Evolutia noastra e evolutia dobandirii constiintei divinitatii noastre. Asta e explicatia mea.

Da, dar nu noi dobandim constiinta de sine, pentru ca noi o avem. Omul devenind o forta rationala responsabila, 'constituie' constiinta de sine a divinitatii...

Calauza a scris:

Dar nu clarifica problema asta: cred ca stii deja ca individualitatea/separarea, inseamna suferinta/neimplinire.

Gandeste-te la functionalitatea unui musuroi (divinitatea) cand furnicile (oamenii) sunt individualiste, separate, neimplinite, suferinde.

Calauza a scris:

Probabil ca ai remarcat deja asta ... cu cat te simti mai aproape de cineva/de ceva, cu atat mai fericit/implinit esti ...

Si, ca o suma, si musuroiul (divinitatea).

Calauza a scris:

Si atunci de ce ar vrea Divinul, respectiv noi, sa suferim?

Ar vrea entitatea (mintea colectiva) musuroiului ca furnicile sa sufere?

Ar vrea creierul tau ca celulele corpului tau sa sufere?

Nici divinitatea nu vrea ca noi sa suferim. Ideea aceasta a suferintei este inoculata de forta ce se opune formarii constiintei de sine a divinitatii. Este un gand anti-divinitate.

Calauza a scris:

Deci ramane in continuare un paradox...

Unde mai ramane, in cazul descris mai sus?

Pippo a scris:

Sau poate Dumnezeu simplu naste si creste ce naste.

Sau, poate Dumnezeu tocmai se naste. Ca si suma de legi ale naturii, exista ca si planificarea a doi parinti de a avea un copil.

Ca si suma de oameni responsabili, Dumnezeu se naste ca si o entitate ce insumeaza constiintele acelor oameni responsabili.

Copilul Dumnezeu urmeaza sa se nasca...

Pachetul de legi divine a facut tot ce este inclusiv pe om, iar omul, devenind un 'musuroi' responsabil, da trup lui Dumnezeu.

Parerea mea...

Altminteri, unde a fost Dumnezeu de fiecare data cand oamenii au avut, si inca mai au, de suferit?

Altfel spus, cu cat lumea a evoluat, Dumnezeu a aparut: un medicament, un vaccin, o lege care protejeaza omul, samd...

Eu cred ca totusi ne atribuim anumite valori pe care de fapt nu prea le avem sau lipsesc cu desavarsire. Daca stau bine sa ma gandesc cat de insignifianti suntem in toata aceasta creatie, imi vine greu sa cred ca noi detinem vreo putere sau vointa proprie in aceste timpuri. Cat inseamna Terra in comparatie cu Galaxia Calea Lactee? Dar in comparatie cu acest Univers. Dar in comparatie cu tot ce inseamna Absolutul? Daca pe aceasta mica planeta, noi nu reusim sa facem cumva sa mearga lucrurile in mod armonios ci in schimb iscam razboaie sangeroase si savarsim crime oribile la orice pas, cum oare putem afirma ca noi mergem spre Absolut, spre Dumnezeu, capatand chiar constiinta obiectiva? Nu stiu de ce, dar am un sentiment care ma indeamna spre cumpatare cand vine vorba despre afirmatii cu iz de cunoastere obiectiva. Pentru a intelege planurile acestui Dumnezeu despre care tot vorbim si tot vorbim, necestita o urgenta schimbare de paradigme si de o totala libertate a constiintei. Daca eu insumi nu devin mai bun, mai iubitor, mai armonios cum pot eu oare descoperi planurile si intentia Absolutului?! Daca eu nu ma pot stapani si controla pe mine insumi in diverse situatii ale vietii de zi cu zi, cum poate sa-mi ofere existenta posibilitatea de a deveni Zeu? Poate cand o sa ajung sa infiintez drept o galaxie sa pot afla 1% din planurile Absolutului si poate nici atunci...

octav.c a scris:

Pentru ca Dumnezeu poate fi acea suma de legi naturale despre care vorbeam mai devreme, legi care nu sunt constiente nici de sine si nici de creatia lor (reala, da?), si atunci nici Dumnezeu nu este constient de sine. Va fi prin evolutia spirituala a oamenilor, prin constiinta de sine cumulata a acestora. Acesta poate fi astfel scopul existential al omului, acela de a-l ajuta pe Dumnezeu (ce functioneaza din dimensiunea sa de legi ale spirirtului) sa devina Dumnezeu-constient de sine.

Pentru asta, "furnicile" oameni ar trebui sa "iubeasca" celelalte furnici, astfel incat sa formeze si sa functioneze precum "musuroiul" de furnici, adica un Dumnezeu constient de sine (suma de persoane).

Imposibil?

....

Unde mai ramane, in cazul descris mai sus?

.....

Altminteri, unde a fost Dumnezeu de fiecare data cand oamenii au avut, si inca mai au, de suferit?

Altfel spus, cu cat lumea a evoluat, Dumnezeu a aparut: un medicament, un vaccin, o lege care protejeaza omul, samd...

Ma gandesc de mult la ceea ce spui si tu mai sus ... evident nu stiu raspunsul, insa stiu sigur ca acele legi naturale exista; insa nu sunt singura cu privire la modalitatea de exprimare a entitatii din spatele lor - sunt sigura ca exista dar sub ce forma, in ce mod, self-conscious or ...? Iar cat priveste "musuroiul de furnici" stii doar ca am aceiasi viziune cu privire la umanitate, si deci paradoxul nu exista de fapt pentru mine in situatia respectiva, insa prin intrebarile respective incercam de fapt sa-i raspund lui Archangelo si in acelasi timp, sa aduc in atentie faptul ca aceste lucruri sunt mult mai complexe decat raspunsurile care se dau, poate o parte din raspunsuri cumulate ar putea constitui o parte mica din Adevar, caci te asigur ca exista un sambure de adevar (mare) si in ceea ce spui tu, dar si in ceea ce spune Pippo sau Archangelo... drept urmare adevarul nu sta doar la unul dintre noi si dincolo de materialism / realism si Constiinta exista mult mai multe Octav, mult, mult mai multe ...

Incerc de mult sa transmit acest mesaj: nu trebuie sa ne limitam la raspunsurile care le-am gasit noi, orice concluzie e o limitare daca te-ai oprit acolo ... ori e evident ca lucrurile sunt mult mai mult decat atat. Si daca te vei baza (nu ma refer la tine Octav, in general un "Tu") doar pe inteligenta si constiinta pentru a gasi raspunsurile, te auto-limitezi de la alte modalitati de cunoastere nu mai putin relevante ...

Ah ... un P.S.: Sigur nu este imposibil si este chiar de dorit ca furnicile sa iubeasca celelalte furnici si astfel musuroiul sa devina functional ...

Ramian a scris:

Cat inseamna Terra in comparatie cu Galaxia Calea Lactee? Dar in comparatie cu acest Univers. ...Daca eu insumi nu devin mai bun, mai iubitor, mai armonios cum pot eu oare descoperi planurile si intentia Absolutului?! Daca eu nu ma pot stapani si controla pe mine insumi in diverse situatii ale vietii de zi cu zi, cum poate sa-mi ofere existenta posibilitatea de a deveni Zeu?

BUN! Excelent, pe cuvant. Raportat la material Terra inseamna nimic in comparatie cu restul, asa si omul... insa scanteia aceea, suflul de viata/energia numita de unii chi/qi care zace in om (si poate nu numai in el) inseamna cat tot Universul ... sper sa ma intelegi, mai ales ca ma raportez la planuri diferite (material vs. spiritual).

Iar cat priveste restul lucrurilor pe care le spui ... asta e de fapt "secretul": schimbarea porneste din interior, din tine insuti! De nicaieri altundeva, nu va veni Dumnezeu sau mai stiu eu cine sa faca nu stiu ce, ci ... daca tu faci acesti pasi si ai motivatia potrivita, vei putea muta muntii din loc (la figurat sau chiar la propriu la un moment dat, potrivit descoperirilor fizicii cuantice).

octav.c a scris:

Sau, poate Dumnezeu tocmai se naste. Ca si suma de legi ale naturii, exista ca si planificarea a doi parinti de a avea un copil.

In alte cuvinte, spui ca Dumnezeul care se naste, se naste din haos. Dar este imposibil considerand organizarea inteligenta preexistenta a sumei legilor naturii care fac posibila viata, implicand astfel preexistenta unui Dumnezeu. Deci Dumnezeul care se naste, se naste din alt Dumnezeu.

octav.c a scris:

Pentru ca Dumnezeu poate fi acea suma de legi naturale despre care vorbeam mai devreme, legi care nu sunt constiente nici de sine si nici de creatia lor (reala, da?), si atunci nici Dumnezeu nu este constient de sine.

Nici noi nu suntem constienti de legile de functionare a mecanismului corpului nostru fizic, de majoritatea reactiilor, proceselor, actiunilor din corp. Asta nu ne impiedica totusi sa fim constienti de sine. Deci si in cazul in care Dumnezeu ar fi compus din suma legilor naturale, Dumnezeu ar putea fi foarte constient de sine, ba mult mai constient de sine decat noi, considerand diferenta de proportii dintre organismul uman si organismul universal.

octav.c a scris:

Altminteri, unde a fost Dumnezeu de fiecare data cand oamenii au avut, si inca mai au, de suferit?

Probabil i-a tot asteptat sa invete din suferintele propriilor actiuni si sa faca astfel alegerile corecte... deoarece interventia ce forteaza intr-un anumit sens inseamna impunere si nu educatie.

octav.c a scris:

Altfel spus, cu cat lumea a evoluat, Dumnezeu a aparut: un medicament, un vaccin, o lege care protejeaza omul, samd...

Dumnezeu copilul :( (...tatalui si-al fiului.... etc)

Calauza a scris:

asta e de fapt "secretul": schimbarea porneste din interior, din tine insuti! De nicaieri altundeva, nu va veni Dumnezeu sau mai stiu eu cine sa faca nu stiu ce, ci ... daca tu faci acesti pasi si ai motivatia potrivita, vei putea muta muntii din loc (la figurat sau chiar la propriu la un moment dat, potrivit descoperirilor fizicii cuantice).

Din cate am inteles eu, schimbarea interiorului deschide portile divinului care se revarsa deasupra omului, omul avand doar raspunderea si posibilitatea de a coordona puterile divinului, dar neavand omul puterea in sine. Ca un fel de relatie de incredere, de incredintare a raspunderii unor posibilitati puternice care vin din afara omului. Deci in conditiile astea, a gandi despre sine ca avand puteri este o eroare care alimenteaza subtil orgoliul. Iar existenta externa omului a acestor forte, implica existenta unui Dumnezeu extern omului.

Se creaza in general confuzie in spiritualitate intre intern si extern. Dar relatia directa cu divinitatea este atat interna cat si externa. Este la fel de gresit sa consideram legatura doar interna sau doar externa.

Oricum ce spun reprezinta pareri unele chiar speculatii.

Auzisem de curand asta: "Cine stie nu vorbeste, si cine vorbeste nu stie" :D

Pippo a scris:

1) Din cate am inteles eu, schimbarea interiorului deschide portile divinului care se revarsa deasupra omului, omul avand doar raspunderea si posibilitatea de a coordona puterile divinului, dar neavand omul puterea in sine. Ca un fel de relatie de incredere, de incredintare a raspunderii unor posibilitati puternice care vin din afara omului. Deci in conditiile astea, a gandi despre sine ca avand puteri este o eroare care alimenteaza subtil orgoliul. Iar existenta externa omului a acestor forte, implica existenta unui Dumnezeu extern omului.

2) Oricum ce spun reprezinta pareri unele chiar speculatii.

3) Auzisem de curand asta: "Cine stie nu vorbeste, si cine vorbeste nu stie" :D

3) :) Asa am auzit si eu, de nenumarate ori de la cei ce cred ca stiu ;) ... insa noi toti trebuie sa "vorbim" despre acestea, sub diverse forme, direct sau indirect, caci scopul nu e sa tii doar pentru tine ci sa imparti cu ceilalti ceea ce stii, si la randul tau sa mergi mai departe, sa depasesti pragul cunoasterii aparente, altfel ai fi doar un spirit egoist si atunci s-ar putea ca experienta sa nu fi fost la fel de autentica de fapt... pana si Iisus Hristos, Gustavo Rol, Siluan Athonitul, Arsenie Boca, Padre Pio, Petre Culianu, Platon, cei care au scris Kabbalah si Zohar-ul sau Eckhart Toole, au facut asta ... au scris sau au vorbit despre experientele lor, mai devreme sau mai tarziu ... deci de ce nu am face-o si noi, care suntem mult sub ei? Asta doar daca e vorba de o experienta autentica si nu e vorba de iluzii produse de ratiune ... caci si "intunericul" are "lumina" lui ... Insa e la fel de adevarat ca atunci cand vorbesti "despre stare" nu esti pe de-a intregul "in stare"...

2) Ma bucur ca-ti dai seama de asta, chiar daca numai cu ratiunea :( ... Si mai ales ca aceste pareri sunt destul de "influentate", mai ales de conceptia numita crestina (direct provenita din crestinism sau indirect) asupra acestor chestiuni, insa nu mai putin subiectiva ... insa nu-i bai, toate la timpul lor - daca e sa vina ...

1) Divinul se manifesta asupra oricarei forme de creatie, direct sau indirect, fara aprobare de fapt - stii bine ca liberul arbitru exista numai dupa un anumit prag... "Omul neavand puterea in sine" este corect, insa este doar o forma de exprimare, "omul" adica fiinta materiala, ego-ul, neavand puterea aceasta, insa Omul ca si "scanteie divina" are toate aceste puteri, caci Dumnezeu e in noi toti, noi toti fiind "creatia" lui si tot el dandu-ne tot ceea ce ne trebuie de fapt sa facem ceea ce e de asteptat ...

In restul totul bine, excelent teoretizat ...

@octav.c "De fapt se pare ca totusi era ceva. Se spune ca exista un punct, un singur punct, numit dealtfel si... Singularitate. Insa un punct altfel decat toate celelalte, un punct al carui volum infinit de mic tindea spre zero, dar a carei masa tindea spre infinit..." din ce spui tu aici, pare a fi o gaura neagra si din gaurile negre din ce stiu eu scapa doar radiatiile, nu se creeaza nimic, materia nu poate fugi din ea.

Ramian a scris:

Eu cred ca totusi ne atribuim anumite valori pe care de fapt nu prea le avem sau lipsesc cu desavarsire.

Esti prea modest... :(

Sigur, nu toti oamenii au aceste valori - despre care vorbesti - in egala masura. Unii, precum Iisus, spre exemplu are o valoare, altii, precum talharul de pe cealalta cruce, o alta valoare...

Aici, sa nu-mi spuna nimeni ca suntem egali!

Ramian a scris:

Cat inseamna Terra in comparatie cu Galaxia Calea Lactee? Dar in comparatie cu acest Univers. Dar in comparatie cu tot ce inseamna Absolutul?

Cat inseamna o celula pentru intreg organismul care te formeaza?

Cat inseamna un neuron pentru acelasi organism?

Ce inseamna o sinapsa pentru intreaga gandire a omenirii?

Ramian a scris:

Daca pe aceasta mica planeta, noi nu reusim sa facem cumva sa mearga lucrurile in mod armonios ci in schimb iscam razboaie sangeroase si savarsim crime oribile la orice pas,...

asta nu inseamna ca nu s-ar fi putut, sau ca nu asa era normal sa se intample...

Ramian a scris:

Pentru a intelege planurile acestui Dumnezeu despre care tot vorbim si tot vorbim, necestita o urgenta schimbare de paradigme si de o totala libertate a constiintei.

Si schimbarea, dupa opinia ta, ar fi aceea de a ne inchide in sinea noastra? Nu de a deschide ochii mintii si mai mult? De a inchide ochii meditand la ce? La nemurirea sufletului :D? Sau la ce o mai avea fiecare dintre noi prin cap?

Ramian a scris:

Daca eu nu ma pot stapani si controla pe mine insumi in diverse situatii ale vietii de zi cu zi, cum poate sa-mi ofere existenta posibilitatea de a deveni Zeu? Poate cand o sa ajung sa infiintez drept o galaxie sa pot afla 1% din planurile Absolutului si poate nici atunci...

Dragul meu prieten Ironic, nu stiu de ce din vorbele mele intelegi mereu si mereu acelasi lucru...

Uite, iti spun acum raspicat, in speranta ca de data asta vei intelege corect cele ce spun:

1. NU, NU si iarasi NU! Eu NU sustin ca omul luat ca si individ (tu, eu, pippo samd) poate ajunge vreodata, in nici o imprejurare, si nici nu sustin ca acesta ar fi scopul lui in lume, deci nu poate ajunge, repet, vreun zeu sau vreun dumnezeu. NU spun, N-AM spus-o niciodata si nici nu am sa cred vreodata asa ceva, intrucat este o enorma aberatie, OK?

2. Omul insa, luat ca si populatie, ca si omenire, ca si continuitate ganditoare ce dureaza de la primii nostri strabuni inteligenti, rationali, posesori de constiinta de sine si pana la noi cei de azi, si sa speram ca planeta va dainui pana cand o generatie din viitor va fi atat de responsabila cu puterile ei (unice in lumea cunoscuta, si in acelasi timp puteri creative facute dupa acelasi calapod cu cele pe care i le atribuim unui creator), ei bine, aceasta populatie de oameni, raspandita prin univers, ar putea face lucruri (de ex. ar initia viata pe alte planete, ar civiliza alte populatii primitive gasite), astfel incat, aceasta populatie de oameni, sa joace un rol constient si asumat de dumnezeu, pe care astazi, cei mai multi dintre noi i-l atribuim - in mod gresit - unei persoane sau unui spirit constient de sine!

Chiar daca acest spirit nu este mai mult decat un pachet de legi divine, cu o putere dovedita de insasi existenta noastra, insa total inconstient de sine!

Este cam lunga fraza, si greoaie, te cred, insa reflecta exact filosofoa credintei mele!

Sper ca pe viitor sa renunti a-mi mai vorbi despre avansarea ta sau a altcuiva, in gradul de Dumnezeu, OK? :)

octav.c a scris:

Aici, sa nu-mi spuna nimeni ca suntem egali!

Nu suntem egali. Fiecare ar trebui sa se afle pe un nivel al unei scale de valori verticale. Este adevarat ca multi, foarte multi din pacate, printre care cred ca ma numar si eu, mergem pe scala orizontala, mecanica unde nu se afla absolut nici o valoare, ba din contra. :(

octav.c a scris:

Cat inseamna o celula pentru intreg organismul care te formeaza?

Cat inseamna un neuron pentru acelasi organism?

Ce inseamna o sinapsa pentru intreaga gandirea omenirii?

Si ce ar insemna ca o celula, neuron sau o sinapsa sa-si doreasca sau sa ceara puteri divine pentru a-si creea propriul univers? Nu s-ar duce pe apa sambetei toata masinaria numita om? Totul are un rol bine definit in toata aceasta creatie. Celula, neuronul si sinapsa trebuie sa-si realizeze rolul pentru care au fost proiectate, adica sa contribuie pentru pastrarea in viata a acelui Tot din care face parte.

octav.c a scris:

Si schimbarea, dupa opinia ta, ar fie caeea de a ne inchide in sinea noastra? Nu de a deschide ochii mintii si mai mult?

Eu cand aud de minte ma cutremur pentru ca stiu ce inseamna mintea pentru mine. Mintea este cea care-mi fura toata energia si ma baga in situatii care mai de care mai stranii si mai fanteziste. In schimb cand reusesc sa-mi domin mintea pentru putin timp si las sa functioneze ratiunea, totul se schimba. Totul incepe sa mearga si sa fac lucruri cu adevarat creative, armonioase.

Schimbarea eu cred ca este musai sa inceapa in interior si astfel exteriorul se va modifica instantaneu ca prin farmec.