Renata_nekorrum a scris:Atata vreme cat rockul va fi egalat cu teribilismul, tind sa trec de partea cealalta - rock is dead, metaforic speaking. Adica nu poti puneegal intre unele melodii cu adevarat bune rock (sau trupe care au vrut sa demonstreze ceva) si altele care se schimonosesc de dragul imaginii, banilor, fanilor, etc. O trupa buna poate sa aiba opere faine si fara sa faca valuri, scandal, sa fie in topuri ori sa arate nu stiu cum, sa vanda nu stiu cate discuri sau mai stiu eu ce. Tot ce e necesar e sa fie dezgropate la timp. Probabil de asta rockul e cam prost famat acum... daca nu incepi cu un ,,bang" care sa atraga ochii lumii degeaba ai putin talent... ca pe drumul lui dureaza pana ajungi undeva si azi banii dau clasa perseverentei si priceperii in ceva.
Nu ar trebui sa se faca atata agitatie. Un gen de muzica nu e ceva care sa moara peste noapte. Stie cineva vreun gen care sa fi disparut si sa nu mai fie deloc ascultat? Absolut deloc? Nu cred ca este asa ceva... Muzica nu moare. Doar ia cai gresite si nu mai e placuta (zgarie mintea). Si azi, mult rock exceleaza la asta mai degraba decat la artistic. Asa ca ma intreb... - doar pentru o parte din rock - oare ,,rock is dead" o fi mai bun decat ,,rock sucks?". Nimic nu e perfect, la urma urmei.
Partial de acord. Doar ca rock-ul a fost intotdeauna echivalat cu un anume teribilism. Si acest teribilism a avut mereu de a face si cu imaginea, banii, femeile, s.a.m.d., chiar si la cele mai iubite si apreciate trupe rock. Cand au aparut Sabbath, Judas Priest, Ozzy, ca sa nu mai vorbesc de Aerosmith, Motley Crue, sau Kiss, "imaginea" era deja esentiala. Asta facea criticii, la acea vreme, sa scrie deja ca "rock is dead", comparandu-i cu The Who. E absolut firesc ca imaginea sa devina mereu mai importanta; sa nu uitam ca trupele din anii '70 nu beneficiau de o media vizuala adevarata. Diferenta o face doar calitatea muzicii... indiferent de imaginea pe care o aveau, sau de cat de pusti teribilisti erau, muzicienii acelei perioade au apartinut unui climat extrem de fertil unui rock de calitate. Lumea s-a schimbat, climatul s-a risipit...
E clar ca nu poate spune cineva 100% obiectiv ca rockul e o cauza pierduta, atata timp cat exista trupe ca Radiohead, Red Hot Chili Peppers, sau Audioslave. Dar astea sunt trupe de exceptie... cu siguranta, productivitatea fantastica (si de calitate) din deceniile de glorie ale rockului s-a pierdut.
Exista multe motive concrete pentru care rockul s-a transformat in ceea ce mai dainuie astazi. Un exemplu simplu: sunt chitarist de la 14 ani; am predat multi ani chitara, si mi-a fost foarte usor sa sesizez diferenta dramatica dintre modul in care invata pustimea sa cante la chitara acum 15 ani, si ceea ce se intampla acum (aceasta diferenta e si mai veche de altfel in vest, insa la noi a fost decalata pana dupa '89). Pe vremea aceea cei care erau obsedati de chitara cantau 3-4 ore pe zi, cativa ani, ca o regula de baza, inainte sa inceapa sa se gandeasca la vreo trupa. Astazi, nimeni nu are atata rabdare, avand in vedere tehnologia usor accesibila de a inregistra - dupa 2-3 luni de "cantat", se formeaza trupe, se inregistreaza melodii, s.a.m.d. In plus, in copilaria noastra... nu prea aveam ce altceva sa facem. Azi tot copilul are un Playstation (si multe alte lucruri) care-i fac cu ochiul de cate ori pune mana pe chitara. Rezultatul? Nu doar ca ne gandim automat la trupe "vechi" cand vorbim de rock de calitate... dar si cei mai buni chitaristi ai lumii, conform tuturor topurilor din revistele de specialitate, sunt tot cei formati in acele vremuri (anii '60 - '80).
