Început de flori de camp, Joi 10 nov 2005 · 1.612 răspunsuri · 334.689 vizualizări
Am 22 d ani. Este cineva ortodox, care are depresie?nuj j ce am dak e depresie sau nu, dar ma simt nasol tare, ma simt vinovat si nuj dc , nu mai pot s dorm is suparat tare, am momente cind ma chinui cumplit d frica, dar tot nu mi pierd sperantza in Dumnezeu. Am mai patzit acu un an asa ceva dar vad c de 2 zile nu ma simt bine
Doamne ajutacu credintza asta slaba a mea.
anthoryss a scris:Buna seara anaraluca,Hristos a inviat!
Am citit textele postate de dvs. pe forumul de psihologie (Roportal), cele legate de depresie,/anxietate ,atacuri de panica...
Eu sunt o persoana depresiva.
Prima data am fost diagnosticata cu "sindrom depresiv cu elemente anxioase" cand aveam 17 ani.
De atunci si pana acum, la 28 de ani, am luat (mi-am bombardat ficatul) o gramada de m/edicamente antidepresive, anxiolitice, sedative si somnifere (Ludiomil,Mianserin,Dormicum,Xeroxat,Levomepromazin,Zoloft,Lexotanil,Amitriptili
a,Anafranil,Calmepam,Rudotel,Stilnox).
Am avut in toti acesti ani recaderi repetate. De la 19 ani traiesc cu gandul ca la un moment dat cu siguranta ma voi sinucide.
De 2 ori am si incercat. Prima data, aveam 20 de ani, eram in primul an de facultate; am inghitit niste pastile -nici nu mai stiu cum se numesc - gasite in casa, erau pt. inima, dar nu s-a intamplat ce voiam. Eram atat de /dornica sa mor, ca nu mi-am inchipuit ca nu e asa usor sau ca acele me/dicamente nu ma vor ucide. Nu este vorba despre jalnicul om care vrea sa se sinucida dar nu o face; sau poate ca da, pt. ca nu voiam cu venele taiate sau aruncat e la balcon - nu cu ceva dureros care m-ar face sa sun la salvare sau sa ma dau de gol tipand.
A doua tentativa am avut-o cand eram in anul 4 de facultate.- adunasem o gra/mada de pastile eficiente de data asta- eram bine informata.Impropriu spus tentativa, caci pastilele le-a gasit mama si le-a aruncat.
Nu am facut niciodata psihoterapie; am luat numai medicamente. Unele isi faceau efectul, altele ba. Insa cum terminam cu ele, revenema in stadiul din care am plecat.
Sunt o leguma, nu am nimic de a face cu viata.
Gandesc negativ si de asta si viata imi e asa cum imi e.
Desi am facut o facultate- si nu una oarecare (Automatica si calculatoare Bucuresti, ba am mai facut si Liceul de Informatica tot din Bucuresti), eu nu dau 2 bani pe mine, nu mai invatz nimic, nu ma intereseaza nimic, nu imi place meseria in care m-am specializat. Si,ma simt ca si cum , de la 17 ani incoace nu am evoluat deloc.
Stau si trag o barca pe uscat.M-am obisnuit cu gandul ca viata imi va fi presarata si marcata de aceasta boala.
Din cate stiu, nu este curabila...recaderi vor exista, riscurile...le stim cu totii de pe internet.
Am avut niste probleme de la sfarsitul anuui trecut si pana acum, si odata cu ele, si nelipsita depresie anxioasa.
cu parintiimei nu ma inteleg. Nici nu mai vreau asta. Nici ei nu ma inteleg...
Nu mai vorbesc de cateva luni...Daca sunt cu cineva, majoritatea timpului tac. Cei care ma mai stiu , imi zic ca sunt o statuie.
Ideea e ca mi-am fixat o perioada de timp - pana la sf. anului, in care voi decide clar daca mai raman in viata sau nu.
Deocamdata, ma gandesc asa: sunt sub tratament, stiu ca nu imi va schimba decat dispozitia sufleteasca - desi de o luna incoace nu isi face efectul , stiu ca doar asta va face, intr-un final.
Mi s-a propus sa ma gandesc la psihoterapie; am mai citi si io niste site-uri , niste formuri...dar, in starea in care sunt, nu cred ca ma vor ajuta. Nu pot sistematiza informatia acumulata...
In fine, mi s-a propus sa ma gandesc la terapia cognitiv comportamentala. Nu stiu ce sa zic. Este vorba despre un medic psihiatru si psihoterapeut, este in lista FRP, dar nu ma simt in stare. Nu pot vorbi. Am ncercat odata, si nu am putut scoate nici un cuvant.
De cateva luni incoace, cam de vreo 6, plang , sunt obosita, ametita, am greturi, am insomnii, nu pot sa stau cu cineva f. mult timp, gandurile de suicid nu le mai zic...De cand mi-am dat emoisia, zac in pat, efectiv zac, nu vreau sa vad si sa aud nimic si abandonez totul.Asa s-ar putea rezuma viata mea de pana acum: lungul sir al abandonurilor.
As vrea sa stiu in ce masura se poate schimba un sistem de gandire profund negativ, in general efractar prin psihoterapie?
Adica, toate reflexele conditionate, formate in ur/ma unei gandiri de ani de zile de tipul "Nu pot", "Nu sunt in stare", "sunt o ratata", "am numai -si voi avea- esecuri","viata nu are rost" prin ce fel de psihoterapie se pot schimba?
Totusi, undeva, ma gandesc rational: daca toata tineretea mi-am trait-o in frica, teama si dor de duca, poate daca fac un minim efort se pot schimba.Dar asta e doar o idee, ca nu cred ca ma pot schimba. Chestia cu vrutul...nu merge al mine.
Imi place modul in care ganditi: asta din ce an citit pe site.
Va rog sa imi spuneti, in rezumat, daca aveti timp, cam ce presupun sedintele de TCC /si ce presupun ce?lelalte tipuri de psihoterapii. Si va rog sa imi dati niste linkuri cu documentatie adecvata. Poate si un nume de psihoterapeut.
In legatura cu psihologul/psihoterapeutul: cred ca el are rolul sa ajute pacientul sa vada mai multe cai/aspecte ale problemelor (presupuselor probleme) cu care se confrunta si sa-l determine sa inteleaga ca exista cai de rezolvare, chiar daca nu sunt cele dorite.
Va rog din suflet sa imi /dati informatiile de care spuneam mai sus.
salut
si yo ma aflu in aceeasi stare ca si tine, patzesc exact la fel, si de acu o sa patzesc si mai rau, dar ma rog si nu mi pierd sperantza in Dumnezeu, alunga gindurile de ati face rau, c a te sinucide e cel mai mare pacat, care nu se iarta, gindestete ca , cit de greu e chinul u trebuie sa l invingi, si yo ma chinui la fel ca tine
si mai sunt si multi altii, dar Dumnezeu o s ne ajute, si o s fie bine,iti scriu aceste vb pt c stiu ce inseamna boala asta sufleteasca, si am aceleasi chinuri in suflet si yo, trebuie s luptam chiar orice sa r intimpla, orice
yo zic sa luptam ,dar cine stie cum ne luptam noi care nu avem sperantza si prea multa fortza, pai tocmai aici sta simburele de adevar, noi nu ajungeam acum dak nu ne luptam deci exista o parte din noi care lupta si care nu s va lasa.
Doamne ajuta, s cistigam lupta
nu ne lasam niciodata
orice ar fi
no vezi? singurel gasesti raspunsuri ... dar nu mai sta stresat, va fi bine
igh.leo a scris:apropo de pastile...eu nu sunt deloc adepta lor,desi sunt cazuri in care dezechilibrul chimic e atat de pronuntat,incat pastilele sunt indispensabile. in acest caz,ajuta,dar nu sunt solutia...
ajuta,dar nu sint solutia...dar solutia care e?
Anya2007 a scris:Dar, hai mai bine sa ne facem psihanaliza, si apoi psihoterapie.
Nu e mai bine asa?!?
Psihanaliza nu e o forma de psihoterapie?(Psihoterapie psihanalitica)
Daca un demers psihanalitic este urmat cu succes care mai e rostul unui alt tip de psihoterapie dupa aceea?!
Elfy a scris:Anya2007 a scris:Dar, hai mai bine sa ne facem psihanaliza, si apoi psihoterapie.
Nu e mai bine asa?!? :D
:D Psihanaliza nu e o forma de psihoterapie?(Psihoterapie psihanalitica)
Daca un demers psihanalitic este urmat cu succes care mai e rostul unui alt tip de psihoterapie dupa aceea?!
Psihanaliza este prima psihoterapie.
Metode si scoli de psihoterapie sunt acum multe, poate prea multe.
Psihoterapia psihanalitica nu este tot una cu psihanaliza.
Psihanaliza se face de minim 3 sed/sapt, cu pacientul pe divan.
Psihoterapia psihanalitica este dezvoltata din psihanaliza si se aplica la pacienti si in contexte in care psihanaliza nu se poate aplica sau nu are rezultat. Se face cu mai putine sedinte pe saptamana si relatie fata in fata.
Anya2007 a scris:Dar, hai mai bine sa ne facem psihanaliza, si apoi psihoterapie.
Nu e mai bine asa?!?
Psihanaliza nu e o forma de psihoterapie?(Psihoterapie psihanalitica)
Daca un demers psihanalitic este urmat cu succes care mai e rostul unui alt tip de psihoterapie dupa aceea?!
Ai dreptate. Insa,nu numai psihanaliza singura, reprezinta intreaga psihoterapie. Dupa ce te-ai analizat, mai trebuie sa te si tratezi, ca sa vindeci problema. Faptul ca doar o cunosti este numai primul pas.
Degeaba stie un om care este problema, pentru ca exista riscul sa nu stie sa si-o indeparteze. Si asta numai pentru ca, din start acea problema a pornit din modul in care el a gandit eronat. Si aici intervine etapa a II - a, in care invata omul cum sa gandeasca corect ca sa isi si rezolve problema. Ca doara daca el tot afla ca "purcica e moarta in cocina", trebuie sa mai afle si ce sa faca cu ea. Si intreg acest proces este psihoterapie.
Editat Mar 3 iul 2007 15:30
Anya2007 a scris:Degeaba stie un om care este problema, pentru ca exista riscul sa nu stie sa si-o indeparteze.
Cazul meu...si din motive obiective nu pot sa le indepartez...
Editat Mar 3 iul 2007 15:26
Anya2007 a scris:Ai dreptate. Insa,nu numai psihanaliza singura, reprezinta intreaga psihoterapie. Dupa ce te-ai analizat, mai trebuie sa te si tratezi, ca sa vindeci problema. Faptul ca doar o cunosti este numai primul pas.Degeaba stie un om care este problema, pentru ca exista riscul sa nu stie sa si-o indeparteze. Si asta numai pentru ca, din start acea problema a pornit din modul in care el a gandit eronat. Si aici intervine etapa a II - a, in care inveta omul cum sa gandeasca corect ca sa isi si rezolve problema. Ca doara daca el tot afla ca "purcica e moarta in cocina", trebuie sa mai afle si ce sa faca cu ea. Si intreg acest proces este psihoterapie.
Ar fi bine sa ne explici dupa ce aprofundezi domeniul mai mult. Te pasioneaza, dar inca nu stapanesti conceptele si procesele...
Nu pretind ca sunt ceea ce nu sunt. Si nici nu pretind ca fac ceea nu fac. Si daca am gresit in definitia de specialitate, cu cat ideea pe care am transmis-o a fost eronata?! Oare nu am spus adevarul?...ca omul trebuie mai intai sa isi cunoasca problema, iar mai apoi sa invete sa o rezolve?
Editat Mar 3 iul 2007 15:40