Intradevar, fa ! Cu exceptia lui Sykarian nici-unul din ceilalti atei nu a folosit cuvinte dure respectiv nu a fost suspendat.Nu se poate spune acelasi lucru despre cei credinciosi

/>/>/>
Nu te-as putea soscoti credincios (mai ales dupa ce am citit postarile urmatoare) , mai degraba ,dupa cum spuneam, un agnostic. Dar ca sa rupem pisica cum se spune :crezi intr-un Creator ?
Ca sa raspund scurt si "sa rupem pisica", raspunsul e simplu: NU. De o mie de ori NU.
Daca un creator presupune dumnezeul religiilor cunoscute, sau acela al filozofilor, sau unul doar ipotetic postulat de unii oameni de stiinta, o data in plus spun ca NU cred in existenta unor astfel de creatori. N-am motiv din pacate...
Nu cred pentru ca prea des experienta noastra directa ne arata ca lucrurile "minunate", care par a avea nevoie de inteligenta, sau lucrurile colosale, apar si se intampla fara sa avem nevoie de o divinitate, sau macar de o entitate inteligenta si personala, sau macar de o entitate inteligenta si non-personala. Mai ateu decat o astfel de mostra cum sunt, pur si simplu mi-e grea sa-mi imaginez ca exista.
Unde apare diferenta intre mine si multi atei e doar in materie de circumpectie: stiu ca asta e credinta mea, si ca ea are cu siguranta sprijin intr-o gramada de meditatie asupra chestiunilor astea, si o gramada de lectura, dar asta nu ma scuteste sa am dubii in ce priveste adevarul meu. Si nu pentru ca am gasit vreo eroare in ce cunosc sau ce gândesc, ci una principiala, care-mi spune (si ar trebui sa spuna tuturor, atei sau nu) ca prea des ne înselam. Si m-am inselat si eu de multe ori.
A ne însela ramâne o posibilitate intotdeauna. Atata lucru sta in spatele refuzului meu de a crede orbeste in ce cred...
"Agnostic"? Nu ma pot încadra la definitia asta nici un pic. A avea dubii, sau a avea - cum mi se întâmpla mie - o parere de rau sincera ca nu exista realmente un creator care sa ne asigure ca ce se - si ni se - intampla are loc pentru ca exista o morala cumva, sau ca omul are nemurirea constintei lui garantata, sau ca exista un sens cât de cât înalt al existentei noastre pe lumea asta si a înlantzuirii de evenimente care ne marcheaza, NU înseamna deloc ca sunt agnostic si cu atat mai putin credincios. Inseamna doar ca asa cum ma recunosc in rationalitatea si rigoarea stiintifica, ca si in ideea ateismului, ma recunosc si în acea atat de umana spaima de moarte, de suferinta, de necunoscut, de lipsa de sens sau de lipsa de morala a naturii din care sunt(em) parte.
Ma despart de credinciosi atunci cand acestia sunt trimisi de toate aceste trairi si dileme intr-o lume a credintelor pe care eu unul le gasesc uneori ridicule, alteori dezolante, alteori periculoase, alteori imorale, alteori doar niste credinte simpatice, dar sunt total de partea lor în chestiunea asta a simtirii spirituale care l-au facut pe un credincios patologic precum Pascal sa spuna ca e "înspaimântat de linistea eterna a acestor spatii infinite". Am fost cred primul român care am tinut prin anii 2002 un site dedicat exclusiv ateismului si combaterii viguroase (ca sa nu zic agresive) a crestinismului, insa si atunci chiar, pe pagina de deschidere, citam un teolog francez care spunea ca "nu regret ca am crezut in Dumnezeu; gandesc ca mi-am facut o onoare crezand in el, ca daca Universul este ceva lipsit de inteligenta, cu atat mai rau pentru el! Ca greseala nu sta in gandul meu ca Dumnnezeu exista, ci in faptul ca Dumnezeu nu exista.”
Uneori. Nu-i obligatoriu sa se aplice si in acest caz
De ce?
Religiile ar trebui sa constituie in primul rand un ghid de comportament moral dar toate cele trei de care am amintit aau ca prima preoccupare recunoasterea propriului zeu ca singurul adevarat , a suprematiei lui.Nu cunosc celelalte religii suficient de bine incat sa ma pot pronunta asupra lor , cred totusi ca budismul este mult mai tolerant.
Ma bucur sa vad un credincios sincer! :)/> A recunoaste ca prea des credem fara sa stim, e o virtute; mai putin virtute e sa arati cu degetul spre unii fara sa-i cunosti pe ceilalti: Chiar zilele astea mii de oameni, musulmani din Birmania, se afla alungati, masacrati, violati si jefuiti de niste tare-putin-pasnici... budisti.
Budismul cel mai diafan in ochii publicului, ma refer la cel tibetan, pentru care starurile Hollywoodului fac campanii de sprijin si propaganda ridicula, sunt istoric vorbind responsabili de razboaie de cucerire si jaf care s-au soldat cu un imperiu si, printre altele, prin 640 d.H., cu asediul capitalei chineze a timpului si capitularea acesteia din urma in fatza cererilor (de ordin sexual :)/> ) ale capeteniei tibetane. Teocratia tibetana a fost inainte de a fi abolita de armata populara chineza una dintre formele de feudalism cele mai retrograde pe Terra, cu generatii intregi de tineri (mai mult de unul din 2!) fortzati sa intre in ordine calugaresti, cu un statut de semi-sclav al femeii, cu o elita opulenta calare pe o masa de prapaditi muritori de foame. La fel cu hindusii pe mâinile carora a murit practic budismul indian (desi aceasta religie este nascuta in India chiar, ca o miscare de reforma a hinduismului); hindusi care azi dau foc la moschei in care se afla mii de oameni, femei si copii, linseaza, distrug proprietati, isi cladesc temple pentru zeii lor de rahat cu 15-mâini-si-trompe-de-elefant, peste molozul moscheilor închinate unei zeitati abstracte si infinit mai putin antropomorfice, darâmate, cum se întâmpla, tot de ei.
Nici-o ideologie seculara nu-si revendica o origine divina si , in general, nu impune reguli de comportament moral.
E clar, esti un excelent credincios daca zici asta. E clar ca nu stii, de exemplu, lucruri pe care in mod normal daca nu est foarte t