"una e sa iubesti neconditionat asta poti sa o faci vesnic dar sa nu ai pretentii ca si persoana sa te iubeasca ca in cazul de fata " Am iubit neconditionat si am facut sacrificii pentru a fi impreuna, nu am cerut nimic atunci. Insa in ultima perioada am trecut printr-un cosmar (accident rutier rezultat cu complicatii) si atunci am simtit nevoie de mai multa dragoste, afectiune, atentie. Sau da, se poate spune ca am avut "pretentia" sa ma iubeasca mai mult. Pentru prima data in 3 ani si jumatate de cand ne cunoastem, am fost egoista. (Sunt femeie)
Inainte sa merg la un control in capitala (drum lung de mers cu masina, timp de noapte, plus socul ramas din urma accidentului) i-am cerut sa ma stranga in brate ca si cum ar fi fost ultima zi petrecuta impreuna. Si m-a refuzat...Apoi l-am intrebat daca in acea noapte, pe drum, voi suferi un alt accident si voi muri, nu ar plange dupa mine, nu i-ar parea rau ca m-a refuzat sa ma stranga in brate? A raspuns ca nu. A fost un soc pentru mine.
Am cerut prea mult? Nu ma poate convinge nimeni ca da. Trebuia sa-mi faca pe plac? Nu, nu trebuia, dar ce bine ar fi fost daca ar fi facut-o...si cat de mult ar fi insemnat asta. Dupa aceasta discutie a incercat sa repare ceva? Intr-o saptamana (sapte zile si sapte nopti) 2 telefoane si o discutie simpla pe mess (venite toate din partea luni) de genul "trebuie sa discutam" Ce concluzie am tras de aici? Ca nu ma iubeste indeajuns de mult. Ce a rezultat? De 2 saptamani nu mai sunt buna de nimic. In 2 saptamani am vorbit despre ce ni se intampla de 2 ori. Acum nu stiu ce sa fac. Sa lupt in continuare? Fiind femeie, si fiind femeie ranita, l-am jicnit. Pentru prima data in 3 ani si jumatate i-am vorbit urat. Acum e suparat pe mine. Sa il impac? Sa lupt pentru o relatie al carui final nu il stiu? Inima mea e acum confuza. Nici eu nu mai stiu daca il iubesc sau nu. Daca merita sa ma lupt pentru el sau nu. Sa il las si pe al sa sufere, sa vada cum e... Nu stiu ce sa fac.