umilitul 6 Raportează post Postat Februarie 22, 2009 (editat) De ce un vapor de mii de tone pluteşte pe apă, iar, o monedă de doar c Editat Februarie 22, 2009 de Preafericitul Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
lupini 4967 Raportează post Postat Februarie 22, 2009 (editat) Exista hidrogen in "vidul" cosmic? Vidul perfect există doar Editat Februarie 23, 2009 de lupini 1 Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
umilitul 6 Raportează post Postat Februarie 23, 2009 (editat) Apropos de hidrogen, ştiai că numele hidrogenului, a fost dat de Antoine Lavoisier Editat Februarie 23, 2009 de Preafericitul Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
lupini 4967 Raportează post Postat Februarie 23, 2009 Daca in "vidul" cosmic exista hidrogen,atunci in ce stare de agregare exista hidrogenul in "vidul" cosmic?In cate stari de agregare poate exista hidrogenul si care sunt conditiile de existenta in acele stari de agregare?....................................... Cat de mare poate fi temperatura aerului din camera pentru ca efectul unui ventilator in functiune sa ne dea senzatia de racorire? Cea mai mare parte a hidrogenului din "vidul" cosmic, e în stare atomică. Adică, dacă am parcurge un milion de kilometri, poate ... "am întâlni" în drumul nostru un atom de hidrogen. În câte stări ? În trei. Minima temperatură experimentată până în prezent e de − 273,15 °C ( sau 0 K ). La această temperatură, prin definiţie, atomii oricărei substanţe, îşi încetează vibraţiile. Asta înseamnă că, la temperatura asta, hidrogenul e solid. Experimental s-a constatat, că din starea solidă, trece în cea lichidă, adică se topeşte la − 259,125 °C. Şi tot pe cale experimentală s-a aflat, că hidrogenul trece din starea de lichid în cea de gaz, adică fierbe la temperatura de − 252,882 °C. La întrebarea ta cu ventilatorul, trebuie întâi cunoscut de ce un ventilator, deşi trimite aer cald, totuşi acesta dă senzaţia de răcorire. Să încep cu un exemplu. Ce se întâmplă vara, când suntem la ştrand, sau la mare, şi ieşim din apă ? Tremurăm de frig pentru câteva secunde, deşi afară pot fi 40 °C. Explicaţia acestei senzaţii de frig e dată evaporarea peliculei de apă de pe suprafaţa pielii, iar, această evaporare se face cu consum de energie, adică, cu consum de căldură. Pentru evaporare, se consumă căldura din imediata vecinătate a pielii, şi în acest fel simţim lipsa acestei călduri, adică simţim frig, vreme de câteva secunde, până pielea degajă iar o anumită cantitate de căldură. Această căldură de la suprafaţa pielii e de fapt un strat foarte subţire de aer "prins" de piele. Acest strat înmagazinează căldura. Dacă, de exemplu, suflă vântul, acel strat subţire din vecinătatea pileii, e îndepăratat, iar corpul uman emite în continuare căldură, dar aceasta se pierde, nemaifiind reţinută de pelicula subţire de aer care nu se mai poate forma din cauza vântului. Asta e senzaţia de răcorire dată de vânt, vara, deşi afară sunt peste 30 °C. E exact la fel şi în cazul ventilatorului : acesta produce vânt artificial. Pentru a afla cât de mare poate fi temperatura aerului din cameră pentru ca efectul unui ventilator în funcţiune să ne dea senzaţia de răcorire, teoretic ar fi relativ uşor de aflat cu legea Gay-Lussac, care spune că : presiunea gazului într-o transformare izocoră este direct proporţională cu temperatura. V = constantă ● T sau T = V/constantă unde V volumul gazului T temperatura gazului constanta e număruld de moli şi presiunea. Cum se poate folosi legea asta ? Ce face ventilatorul de fapt ? Ia aer din spatele elicelor, şi îl presează să meargă în faţa lor, însă, această presare, face ca temperatura aerului care e presat, să crească, în conformitate cu legea spusă mai sus. Şi, învers, după ce aerul se destinde, la o oarecare distanţă de ventilator, el, din contră, în procesul de destindere se răceşte. Pentru a cunoaşte cât de mare trebuie să fie temepratura în cameră, pentru care putem obţine senzaţia de răcoare, trebuie să ştim întâi care e puterea ventilatorului care presează aerul, şi câtă căldură poate absorbi aerul destins. Mi-am amintit o glumă, auzită în perioada de la începutul anului, când a scăzut presiunea gazelor naturale din Rusia. Zicea unul : dom'le, conform unei legi a fizicii, presiunea gazelor ruseşti scade proporţional cu temperatura europeană. :jester: Întrebare : De ce zăpada e albă ? 1 Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
umilitul 6 Raportează post Postat Februarie 23, 2009 (editat) Cea mai mare parte a hidrogenului din "vidul" cosmic, e Editat Februarie 23, 2009 de Preafericitul Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
lupini 4967 Raportează post Postat Februarie 23, 2009 Toti atomii din "vidul" cosmic sunt in stare solida?Care este particula cu cea mai mare raspandire din "vidul" cosmic?Pana la ce distanta de la suprafata Pamantului se intinde atmosfera si care este densitatea aerului la aceasta distanta?De ce fotonul nu ingheata in "vidul" cosmic? Prima întrebare referitoare la atomii din vidul cosmic, e forţată. Starea de agregare a materiei e dată de interacţiunea dintre atomii unei substanţe. Despre un atom luat individual, nu se poate afirma că e în stare solidă, lichidă sau gazoasă. Din ultimele cercetări care se fac în ultimii ani, s-ar părea că particula cea mai răspândită în Univers, e bozonul Higgs, sau, particula lui Dumnezeu, cea pe care încearcă să o caute şi cei de la C.E.R.N. Atmosfera terestră e compusă din mai multe straturi. Luate de la sol în sus, acestea sunt : Troposfera între 0 km deasupra munţilor înalţi şi 7 km în zona polară şi 17 km la tropice. Aici au loc fenomenele meteorologice, şi tot aici, evident, îşi duc traiul toate vieţuitoarele Pământului. Stratosfera între 7 - 17 până la 50 km. Aici zboară avioanele civile de cursă lungă, şi cele militare. Mezosfera între 50 şi 80 km. Aici temperaturile ajung până la - 148 °C şi tot aici ard meteoriţii care se apropie de Pământ. Termosfera între 80 şi 640 km. Aici, temperaturile ajung până la 1500 °C, însă, din cauza densităţii foarte scăzute a aerului, un om nu ar simţi căldura asta. Tot aici, în acest strat, se află şi Staţia Spaţială Internaţională. Exosfera între 500 şi 1000 km până la aproximativ 10 000 km. Conţine doar atomi liberi de hidrogen, heliu şi oxigen. Convenţional, se acceptă de majoritatea cercetătorilor, că limita superioară a atmosferei e la înălţimea de 1000 de kilometri, însă, o limită precisă nu există. Densitatea aici se apropie de cea a spaţiului cosmic. Atomii liberi fiind într-o continuă mişcare între Termosferă şi Spaţiul cosmic, densitatea se calculează cu o formulă specială : numărul lui Knudsen. Problema cu îngheţarea fotonului în spaţiu, e din nou improprie. "Îngheţarea" e un atribut al substanţei ce are la bază atomi, or fotonul, este doar o particulă elementară emisă de electron, şi care nici măcar nu are masă de repaus. Acum să revenim din spaţiul cosmic, pe Pământ. Întrebare : De ce, dacă într-un vas cu ulei încins, aruncăm picături de apă, ele produc mici explozii ? 1 Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Obsoletus 219 Raportează post Postat Februarie 24, 2009 Care poate fi cea mai mica unitate de masura a timpului ?Exista asa ceva ?Un exemplu ar fi durata in care lumina parcurge diametrul unui atom. Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
lupini 4967 Raportează post Postat Februarie 24, 2009 Care poate fi cea mai mica unitate de masura a timpului ?Exista asa ceva ?Un exemplu ar fi durata in care lumina parcurge diametrul unui atom. Da există. Totul porneşte de la cercetările teoretice asupa începutului Universului. Deocamdată, nu se poate şti absolut nimic despre Universul nostru, de la momentul temporal 0, adică, exact în momentul apariţiei. Acesta e motivul pentru care s-a ajuns să se ia drept început al existenţei, momentul 10-43 secunde de la explozia Big Bang-ului. În acel moment, tot Universul avea un diametru de....10-33 centimetri, o mărime infinit mai mică decât nucleul unui atom. Toată această teorie, prin care calculele nu pot să meargă mai departe de momentul 10-43 secunde, se numeşte zidul lui Planck, ce reprezintă existenţa limitelor fizice în care omul poate pătrunde prin cunoaştere. Max Planck e cel care a calculat empiric timpul care îi poartă numele, folosind o formulă : unde ħ = h/2π este constanta lui Planck folosită pentru descrierea mărimilor cuantice. G constanta gravitaţoinală c viteza luminii în vid s timpul Practic, timpul Planck de la momentul 0 al Universului, este cel mai apropiat timp prin care omul se poate apropia, teoretic, de momentul iniţial al Universului. Acesta e, cum am scris mai sus : 10-43 secunde ( adică un 0 virgulă....după care urmează 43 de zerouri ) şi e cea mai mică perioadă de timp care poate fi cunoscută. 10-43 = 0, 000 000 000 000 000 000 000 000 000 000 000 000 000 000 01 secunde Mai există lungimea Planck cea mai mică lungime posibilă, adică, lungimea parcursă de o rază de lumină în timpul Planck. Ea e 10-35 metri. De asemenea, există şi masa Planck cea mai mică masă posibilă, care e limită minimă pe care o poate avea o gaură neagră. Are valoarea 10-8 kilograme. Întrebarea cu uleiul încins rămâne. 1 Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Obsoletus 219 Raportează post Postat Februarie 24, 2009 Lasa uleiu incins... Avand in vedere ca teoria Big-Bang nu este ceva concret.... Se exclude posibilitatea existentei unei durate de timp de genu 10 la puterea -n {n care tinde la infinit} ? Inca o intrebare: Ce se intampla cu un obiect care este micsorat de n ori {n tinde spre infinit} ? Pun intrebarea asta deoarece mi-a trecut prin cap o idee conform careia s-ar putea ca tot "universul" sa fie o chestie de dimensiuni "atomice" intr-un alt univers... si tot asa.... :focus: Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
lupini 4967 Raportează post Postat Februarie 24, 2009 Ce se intampla cu un obiect care este micsorat de n ori {n tinde spre infinit} ? Din punct de vedere teoretic, matematic, el tinde spre zero, dar fără a deveni nul, zero, inexistent. Asta o arată orice calcul diferenţial simplu. Să luăm un obiect 1 şi să-l divizăm de n ori, adică să formăm un şir 1/n şi să dăm valori lui n, adică, să dăm valori de câte ori să se dividă 1 ( obiectul ). Să luăm n=1, n=2, n=3 ... ş.a.m.d....până la 1 000 000 Vom avea şirul : 1/2 ... 1/3 ... 1/4 ... 1/5 ... 1/10, 1/100 , 1/1000, 1/1 000 000 Acest şir, scris sub formă de numere zecimale, arată cam aşa : 0,5 ... 0,(3) ... 0,25 ... 0,2 ... 0,1 ... 0,01 ... 0,001 ... 0,000001 Se observă că, cu cât creşte valoarea lui n spre infinit, cu atâta 1 se divide tot mai mult şi tinde spre 0, însă nu devine 0, adică, exprimat în limbaj matematic, se spune că 1/n tinde asimptotic spre 0. Sau şi mai matematic scris : lim n–›∞ ( 1/n ) = 0 Concluzia asta e : cel puţin din punct de vedere teoretic, materia poate fi divizată la nesfârşit. Dacă ne luăm după istoricul cercetărilor, se poate vedea că prima dată s-a descoperit atomul, apoi, particulele constituente ( electronii, protonii ), apoi particulele constituente ale particulelor ( quarcurile ), apoi, particulele constituente ale particulelor constituente...şi tot aşa. S-ar părea că teoria are dreptate. Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
