Pro Demnitate

Dix a scris:

Multumesc Fitzroy pentru interventie.

Intr-adevar este un concept poros. Mai ales acum cand suntem destul de bulversaţi in sistemul de valori. Preşedinţi de stat demascaţi, feţe bisericeşti, monarhi, guvernatori, miniştri, parlamentari etc. Poate trebuie să ne

fitzroy a scris:

Demnitatea asta e un concept foarte poros, Dix. Un criminal care nu a fost prins poate sau nu sa fie mai demn ca unul care a fost prins, in ochii celorlalti si in propria constiinta. Nu exista o linie de demarcatie intre demnitate si lipsa ei. Asa cum nu exista una pentru "prestigiu" sau "autoritate morala". E doar un calificativ arbitrar al raportului dintre perceptia celorlalti si perceptia ta in privinta persoanei tale publice.

Demnitatea insemna sa-ti traiesti viata dupa convingeri si valori morale, sa nu-ti fie rusine de tine.

Cand o traiesti altfel si pozezi in persoana respectabila, joci teatru, este un fals.

Se poate spune ca exista o demnitate intrinseca si una perceputa si recunoscuta de societate.

Sigur ca demnitate absoluta este virtuala, toata lumea aspira la demnitate absoluta, dar nimeni nu o atinge.

Suntem mai demni sau mai putin demni in raport cu ceilalti, de aici se poate spune ca nu exista o linie de demarcatie intre demn si nedemn. Acelasi om poate avea actiuni caracterizate de demnitate si altele nedemne.

Dix a scris:

Poate trebuie să ne

cum oamenilor, nu stiti ca demnitatea se castiga , se insuseste , citind carti de filozofie, de psihologie, de literatura si atat ..

nu trebuie sa faci decat sa citesti cartile alea si vei avea demnitate .

nu trebuie sa intri in contact cu oamenii sau sa ajungi in diferite circumstante sau sa traiesti niste clipe sau sa te vezi in fata unor decizii, ca sa vezi ca ai demnitate , este suficient sa iti imaginezi cum este sa fii demn , din scrierile altora ..

Moftangiu a scris:

Demnitatea insemna sa-ti traiesti viata dupa convingeri si valori morale, sa nu-ti fie rusine de tine.

Cand o traiesti altfel si pozezi in persoana respectabila, joci teatru, este un fals.

Se poate spune ca exista o demnitate intrinseca si una perceputa si recunoscuta de societate.

Exista asteptarile tale si asteptarile altora. Nu cred intr-o demnitate intrinseca per se. In primul rand, a-ti trai viata "dupa convingeri si valori morale" nu e cu nimic mai obiectiv ca insusi conceptul de demnitate. Valorile morale ale unuia nu sunt neaparat si ale altuia; nu exista un reper universal de moralitate in care sa credem toti si pe care sa-l interpretam in mod identic.

In al doilea rand, majoritatea actiunilor/atitudinilor pe care le poti asocia demnitatii vor fi legate de persoana ta publica. E usor de observat asta in memoriile si observatiile celor care au trait izolat mai mult timp - sunt cazuri bine documentate in special din perioada marilor descoperiri geografice. Atat comportamentul "normal" cat si perceptia valorii lui de catre subiect se modifica dramatic in lipsa unui reper social regulat.

Disciplina a scris:

cum oamenilor, nu stiti ca demnitatea se castiga , se insuseste , citind carti de filozofie, de psihologie, de literatura si atat ..

nu trebuie sa faci decat sa citesti cartile alea si vei avea demnitate .

Esti naiv, dar ar fi frumos sa fie asa Adrian Paunescu a citit filozofie si literatura cat incape, pe langa faptul ca e un poet special, si de 'demn' ce l-au facut si-a batut joc de alti artisti tragand sforile partidului comunist. Ca sa nu mai zic de vietile multor filozofi de marca, traite nu tocmai conform 'valorilor morale' atribuite in mod curent demnitatii

nimfa a scris:

e mai greu sa te intorci

valorile nu ti le ia nimeni...exista in tine , insa e mai greu sa le recunosti ca fiind ale tale

Nu ti le ia nimeni...le poti pierde tu singur...

fitzroy a scris:

Exista asteptarile tale si asteptarile altora. Nu cred intr-o demnitate intrinseca per se. In primul rand, a-ti trai viata "dupa convingeri si valori morale" nu e cu nimic mai obiectiv ca insusi conceptul de demnitate. Valorile morale ale unuia nu sunt neaparat si ale altuia; nu exista un reper universal de moralitate in care sa credem toti si pe care sa-l interpretam in mod identic.

In al doilea rand, majoritatea actiunilor/atitudinilor pe care le poti asocia demnitatii vor fi legate de persoana ta publica. E usor de observat asta in memoriile si observatiile celor care au trait izolat mai mult timp - sunt cazuri bine documentate in special din perioada marilor descoperiri geografice. Atat comportamentul "normal" cat si perceptia valorii lui de catre subiect se modifica dramatic in lipsa unui reper social regulat.

Valorile morale sunt sociale nu sunt individuale, nu sunt nici universale, pentru ca diverse comunitati pot avea valori diferite. Sigur fiecare persoana e unica, cum este amprenta, dar are valori comune cu comunitatea de care apartine ca mentalitate.

"Moralitatea individului este numai bataia de puls a intregului sistem" spune G. W.F.Hegel

Societatea nu-i structurata pe mentalitati, sunt oameni cu mentalitati diferite obligati sa convietuiasca, dar cand e posibil oamenii cu aceleasi valori se apreciaza reciproc si se atrag.

Moftangiu a scris:

Valorile morale sunt sociale nu sunt individuale, nu sunt nici universale, pentru ca diverse comunitati pot avea valori diferite. Sigur fiecare persoana e unica, cum este amprenta, dar are valori comune cu comunitatea de care apartine ca mentalitate.

"Moralitatea individului este numai bataia de puls a intregului sistem" spune G. W.F.Hegel

Societatea nu-i structurata pe mentalitati, sunt oameni cu mentalitati diferite obligati sa convietuiasca, dar cand e posibil oamenii cu aceleasi valori se apreciaza reciproc si se atrag.

In sfarsit ceva ceea ce asteptam de mult. Cam acesta ar trebui sa ie nivelul discutiilor. Multumesc Moftangiu.

Mi-a ramas ideea intiparita, si fara sa vreau am zambit. Recunosc am citit de mai multe ori enuntul tau, ca sa-l asimilez.

" cand e posibil "

Intrebare: cand ne apreciem unii pe altii in aceasta goana nebuna de afirmare personala? Cand facem ca sa fie posibil? Ah, nici nu vreau sa ma gandesc!!!

Dix a scris:

In sfarsit ceva ceea ce asteptam de mult. Cam acesta ar trebui sa ie nivelul discutiilor. Multumesc Moftangiu.

Mi-a ramas ideea intiparita, si fara sa vreau am zambit. Recunosc am citit de mai multe ori enuntul tau, ca sa-l asimilez.

" cand e posibil "

Intrebare: cand ne apreciem unii pe altii in aceasta goana nebuna de afirmare personala? Cand facem ca sa fie posibil? Ah, nici nu vreau sa ma gandesc!!!

Raspunsul - cand cautam un anturaj de prieteni in care sa ne simtim bine, si cand cautam un(o) partener(a) pentru viata.

Sigur viata si profesia te acapareaza si ne instraineaza.

Solutia - o mai mare implicare in organizatii civice, unde poti cunoaste oameni cu aceleasi preocupari.

Si totusi, o mie de vorbe un ban nu fac...

fitzroy a scris:

Esti naiv, dar ar fi frumos sa fie asa Adrian Paunescu a citit filozofie si literatura cat incape, pe langa faptul ca e un poet special, si de 'demn' ce l-au facut si-a batut joc de alti artisti tragand sforile partidului comunist. Ca sa nu mai zic de vietile multor filozofi de marca, traite nu tocmai conform 'valorilor morale' atribuite in mod curent demnitatii :)

Nu e naiv, incearca sa fie ironic si cade in ridicol, pentru ca posteaza pe topicuri care nu au legatura cu ideea lui fixa cum ca cititul e o pierdere de timp, si de cate ori poate aduce vorba de asta, incercand pesemne sa-i convinga pe altii. Deja se intrece cu gluma.