in ultimii ani, m'am tot cainat de neputinta zilei de a avea mai mult de 24 de ore...
in ultimele luni, si relativ, la ele, situatia respectiva a devenit 'pistol cu apa' fata de cea de acum, dar mi'i frica sa mai zic ceva, fiindca, urmand logica...ar fi de rau...
asa ca am invatat pana la urma sa'mi fac timp, si sa ma bucur de ce pot sa'mi dau...
m'am batut cu zapada in centrul orasului, si m'am bucurat de gest ca acum...cca 100 de ani
am vrut sa fac om, nu am apucat, ca l'au facut altii...si, m'am bucurat- a devenit al meu prin bucuria de a'l vedea
nu am vrut sa'mi petrec zilele in minciuni impopotonate cu luminite 'obligatoriu' papionate si festive, sau , pur si simplu cu 'luminite papionate si festive', fiindca nu'i genul meu...si nici placerea mea...
asa ca am facut , in scurtul ragaz pe care mi l'am daruit si pe care l'am daruit, tot ce stiam ca ar fi adus placere si mi'ar fi adus placere...am citit, povestit, ascultat muzica, ascultat, impartasit...
intr'un fel, nu am asteptat nimic, si am incropit clipa pe parcurs
am vrut sa vad zapada, si m'am plimbat prin ea, venind de la serviciu...si drumul nu e scurt...
mi s'a facut dor de cozonac, si era sa fac febra musculara framantandu'l dupa indicatii de harterofil ( uite asa a mai crescut bunica'mea in ochii mei inca o daraba)...si l'am avut...am savurat mirosul care imi lipsea...( de mancat nu imi prea place, dar a fost cine
)
ideea balacarelii mele de mai sus era: imi placeau iernile de altadata, dar eu, cel de acum, pot sa mi le fac pe acestea asa cum imi doresc...daca vreau