AshOfPoets a scris:
Mda...:)
Ciuma bubonica poate fi comparata mai degraba cu negativismul contagios al unora, care intr-adevar e pestilential precum o piele de broasca lasata sa se imputa la soare intr-o baltoaca de apa clocita.Am facut un efort de imaginatie pentru ca vad ca te fascineaza uratul si grotescul.
"Geniul neinteles" si singur are un scop in a se expune altora intr-un limbaj atat de cizelat, atat de sus pe scara cunoasterii dictionarelor de neologisme si totodata foarte departe de caldura sufleteasca proprie fiintei omenesti. Si Nichita Stanescu a fost un geniu, intelegand ca fondul se poate exprima indiferent de forma. Iar emotia se transmite prin fond, nu prin vocabularul de snob, sau, un termen si mai placut, fifizon. Asta ca o paranteza. Nu obisnuiesc sa ma iau de oameni cu care nu am avut niciodata nimic de impartit. Cei care raspandesc intunericul, raceala de cavou, depresia si deznadejdea in jurul lor facandu-le sa para stari vrednice de admirat si prin care se recunosc inteligenta si profunzimea, insa, au un statut special, pentru ca indeamna la rau si ii contagiaza pe altii de iluzia grandorii ofilite, intocmai ca ciuma bubonica.
Fericirea adevarata nu e un lucru pe care il cauti ca si cand ai cauta o adresa intr-un orasel unde esti strain, fara harta si fara nici un ajutor. Ea apare brusc si poate fi cauzata de te miri ce, de la gesturi marunte ale unei persoane pana la revelatii, care vin de sus si ne dau o stare luminoasa, facandu-ne sa radiem energie pozitiva, incarcand si persoanele din jur care duc lipsa. Unui om indragostit, care iubeste intens si pluteste in aceasta stare, i se spune cateodata ca infloresc copacii sau florile cand trece pe strada. Un om care alege sa fie pesimist si sa nege speranta unei zile mai bune, dimpotriva, ofileste tot ce ii iese in cale, e o lipitoare energetica. Cel care, cu buna stiinta, incearca sa induca si altora cinismul, apatia, pesimismul etc, ori vrea sa nu se mai simta singur in borcanul lui de otet, ori vrea sa epateze, sa fie "nemuritor si rece". Langa oameni din astia te apuca asa o scarba viscerala, ca si cand ai sta langa un hoit de pisica inghetat, care momentan iti da doar o senzatie de rece dar stii ca daca s-ar dezgheta un pic te-ar pali o duhoare de
materie stricata. Sufletul stricat si gaunos, ca si materia, pute. Sper ca m-am exprimat suficient de descriptiv. 
Fericirea fara conditii, pe care am simtit-o abia recent, vine din intelegerea catorva lucruri, tocmai pentru a depasi aceste conditii.
1. Iubirea nu are limite si poate muta muntii din loc. Suna a cliseu "telenovelistic", dar cine stie intelge. Nu trebuie confundata cu a primi si nici macar cu reciprocitatea, ci cu a da din toata inima, fara sa astepti ceva inapoi. Oamenii spun ca iubirea doare, dar nu are cum. Ii doare ca nu li se raspunde, dar sentimentul in sine nu are cum sa doara pentru ca e pur si nu are nimic de rau in el.
2. Nu trebuie sa te iei dupa gura lumii, care in 99% din cazuri te impinge la judecarea dupa sabloane a oamenilor dragi, la negativism, la rau, la iubirea si increderea date cu lingurita. Lumea vrea sa desparta, nu sa uneasca, si cu cat intelegi mai repede asta, cu atat mai bine. Unii oameni cred ca fac un bine proiectand ipohondria lor sentimentala asupra altora dar nu fac decat sa propage insingurarea si pierderea sperantei intr-un sentiment pur si in faptul ca cineva te vegheaza si te ajuta de sus, daca intentiile tale sunt curate. Nu te lua dupa batjocura lor, ca ai preferat sa fii sarac decat sa te vinzi, ca te-a luat nu-stiu-cine drept fraier samd. Rasul nebunului in fata insultei e cea mai buna solutie.
3. Iertand te eliberezi cum nici nu se poate descrie in cuvinte. Iertarea sincera (a cui merita, cel putin!) are asupra unui om efectul jaratecului mancat de calul lui Harap Alb. Bubele si jegul sunt ranchiuna si ura din trecut, care aduc temeri si neincredere in viitor si slabesc legaturile afective dintre oameni. Trecutul e un bolovan dus in spate, care nu ne ajuta la nimic ci doar ne tine in loc. Fireste, exista si reversul medaliei - sa intelegi ca nu toti oamenii sunt buni, ca in unii oameni s-a intins putregaiul sufletesc atat de mult incat tot ce poti face e sa te indepartezi complet de ei. Asemenea oameni sunt pieze rele si otravesc orice om fericit vad in jur, dezbina familii, seamana discordie, trimit ganduri negre. Mai pe scurt, fac lucrarea lu' al cu coarne.
4.Nu poti fi fericit daca nu iti asculti constiinta, pentru ca se va zbate mereu in tine si iti va spune ca gresesti. Un stil de viata gresit poate semana a fericire dar e un castel de nisip, odata il ia valul si din ce credeai tu ca e al noualea cer (fiind de fapt marginea unei prapastii) te trezesti in abis. Armonia creata artificial pentru a suplini anumite nevoi, in special afective, e o mare iluzie. Aici intra si "echilibrarea" energiilor prin vicii cum ar fi alcoolul sau drogurile (care sunt ok ocazional insa ca exceptie si nu ca o constanta), care nu tine pentru ca omul nu se poate minti la nesfarsit. Cercul vicios conduce la esecuri repetete si prin asta la sentimentul de inutilitate, de pesimism. Starile inalte create cu "ajutatori" conduc la alte stari profund negative, in momentul in care constientizezi ca viciul nu mai e un refugiu temporar, pe termen scurt, ci face ce face si se intoarce mereu la tine in casa. Ghinionul si esecurile sunt uneori un rezultat al dorintelor altora de a-ti face rau, si iti pun piedici in calea scopurilor tale pentru a te mentine in cercul vicios, care unora le e fatal daca nu constientizeaza la timp.
Prin urmare...pentru a fi fericit trebuie sa fii sincer si sa refuzi sfaturile si"ajutorul" celor care vor sa te impinga spre stari negative. "E cool sa nu te implici sentimental", "sunt o fiinta cerebrala, nu cred in iubire ci in simtul practic", "mandria e cel mai de pret lucru, nu-ti cere iertare ca iti strici imaginea" etc - bazaconii. Tu singur stii ce stare te umple de lumina si care nu.
