De ce iertam?

Iertam pentru ca iubim.Doar iubirea trage dupa ea iertarea.

Iertam ca sa fim iertati?

de-aia. :)

care 'aia' ?

drept multumire, caci lumea ar fi plata fara ei.

Moonchild a scris:

care 'aia' ?

"aia" :) nu o sti?

Sparkenbroke a scris:

Nu stiu daca am iertat pe cineva. Am trecut cu vederea, poate. Mi-am reconsiderat acuzatiile, daca a fost cazul, dar tot am stiut ca a gresit. Am contiunat din slabiciune, de drag de cele mai multe ori, insa tot vinovat a ramas. Nu am pedepsit pentru ca m-am considerat infrant, sau pentru ca nu am vrut sa fac rau...dar de iertat, la modul absolut, nu cred ca am facut-o vreodata.

nu cred ca putem ierta vreodata la modul absolut. in zilele negre, la primul cuvant neplacut, la primul gest deranjant, ne vom aminti ceea ce credeam ca am iertat si trecut peste. traim intr-o lume in care e imposibil sa nu fii ranit cu sau fara intentie.

de slabiciunea asta ma lovesc si eu. tot mai des in ultimul timp. imi pare rau de cei care gresesc mai ales cand stiu ca nu o fac cu intentie, dar nici nu fac nimic pentru a ameliora greseala... parca dintr-o nesimtire sufleteasca!

si cu toate asta, nu ma pot rupe.

poate intr-o buna zi, voi gasi si forta sa tai raul de la radacina, fara regrete, fara parere de rau.

K0ntr0VerSy a scris:

E firesc ca aia care au gresit sa sufere pe masura faptelor si chiar putin mai peste masura.

si vor suferi... cei care se razbuna pe altii (iar tre sa adaug: constient sau nu), se razbuna si pe ei insisi.

tinatina a scris:

Cred ca este important si motivul pentru care cel care ne-a gresit a facut-o.daca analizam cu empatie faptele,de multe ori vom gasi si partea noastra de vina in comportamentul gresit al celuilalt.totul in jurul nostru inseamna comunicare,si noi suntem raspunzatori de cum comunicam si cum ajunge mesajul nostru la receptor.

deci,inainte de a ne infuria pe celalalt,e bine sa ne analizam comportamentul propriu:cum m-am comportat eu?poate unele atitudini ale mele,poate unele cuvinte au dus la greseala celuilalt.poate eu nu stiu sa-l ascult cu adevarat(fara sa proiectez propriile mele experiente asupra a ceea ce-mi povesteste),poate sunt o persoana dominatoare,poate incerc sa-i impun ideile si parerile mele,poate ma comport ca si cum as fi atoatestiutor...

oamenii trebuie intelesi in realitatea lor proprie,si nu in realitatea noastra.fiecare are lumea lui sufleteasca,noi pe accea trebuie sa incercam sa o intelegem,nu sa o impunem pe a noastra.

daca exista comunicare,multe probleme se pot solutiona.desigur,comunicarea nu rezolva absolut totul,insa este un bun prim pas...

E bine sa iertam,dar nu trebuie sa o facem tacit,pe muteste.Ambii implicati trebuie sa se poata exprima si explica liber,incurajati de intelegere

sa fim seriosi! unii sunt chiar nepasatori la ce lasa in urma sau ce doboara cand trec grabiti, lipsiti de orice fel de putere de a mai ridica pe altul dupa ce l-au doborat chiar si empatici fiind. chiar nu au puterea de a se opri. vointa lor e zero in aceasta privinta.

Uit, dar nu iert. E ca si cum nu mai exista.

iertam? sau ne pacalim singuri cu ceva urme de uitare, negare...?

Ampera a scris:

iertam? sau ne pacalim singuri cu ceva urme de uitare, negare...?

Depinde foarte mult de experienta, de rationamentele facute...

Iertarea e una dintre formele de exprimare a puterii, e o forma de putere.

E puterea mea cea mai mare. :P

La mine accentul pe iertare a inceput sa fie pus dupa o predica in care preotul a atras atentia asupra unui aspect banal. Daca nu ierti, de fiecare data cand rostesti Tatal Nostru... iti ceri osanda! "Si ne iarta noua greselile noastre precum si noi iertam gresitilor nostri"

N-am mai fost capabil sa nu iert dupa...

Avantajul meu e ca nu prea a gresit lumea fata de mine...