Mai bine te folosesti de tine decat de altii :roll:
Iubeste-te pe tine insuti
Început de Arcangelo, Mie 15 oct 2008 · 523 răspunsuri · 51.179 vizualizări
@Arcangelo...
Si daca vei gasi un baiat de care sa-ti placa, reciproca fiind valabila, ii vei spune ca ai pe altcineva? Vei avea sentimente de culpabilitate, daca vei flirta?...
Eu cred ca nu.Sigur nu...
Pt. ca se intampla deseori ca oameni implicati in relatii sa mai alunece, catre alte persoane.
Arcangelo a scris:Atat de multi oameni sufera pentru ca nu primesc acceptare,aprobare,validare...nu vine nimeni sa le spuna: "esti ok"...sa-i scape pentru cateva clipe de tirania cumplitului judecator,din ei insisi.
Si pe urma mai e si "treaba aia veche,cu sufletu' pereche"...nu il gasesc nicicum pe sufletu' asta! -niciunde nu exista "Jumatatea lor"...si nimeni nu-i iubeste!
Ce mult tanjesc dupa atentie unii...cum se mai baga in seama...cata importanta isi dau,doar doar cineva va tine seama si de ei...cata ambitie (bolnava adesea) au sa ajunga "Cineva"sa fie celebrii,puternici,importanti...
Sau cum tanjesc -cat de multi,sa fie imbratisati,alintati,razgaiati...sa-i PLACA cineva si pe ei!
Unii ajung sa se imbolnaveasca...doar doar va avea cineva grija si de ei!
Cineva le lipseste...uneori nici macar nu exista o tinta pentru lipsa asta...le lipseste,si nici macar nu stiu cine!
Si cat mai sufera unii ca ei n-au prieteni...nu se integreaza...iar cei care incearca,cate compromisuri fac...cate trebuie sa inghita chiar de la partener,doar asa...sa fie si ei cu cineva...
Si cand apare cineva...wow! -e atat de minunat...pana nu mai e...deloc...isi dau seama ca nu-i iubeste...se simt inselati,folositi...ei au crezut altceva despre persoana aia...cum poate sa fie asa?!
Unii devin atunci foarte cinici...decisi sa pedepseasca pe cineva...determinati sa nu mai iubeasca pe nimeni,NICIODATA! -iubirea e de fapt o slabiciune! -ei nu o sa mai fie slabi...nu o sa mai sufere!...las' sa sufere altii!
Intr-un culpu foarte obisnuit sunt manipulari,inselaciuni,minciuni,pretentii,compromisuri...vinovatii...cicaleala...judecati...si interese...pana si intre prieteni.
Si de fapt,toata suferinta asta,e atat de absurda...
Uite,eu oriunde merg sunt cu mine :P -si imi dau mereu acceptare,aprobare,validare,imi place enorm de mine,ma imbratisez si ma alint intr-una,ca imi vine!
Ma iubesc cu adevarat,imi acord toata atentia,am grija de mine...nu e deloc greu!
Nu caut nici o jumatate -sunt un intreg,nu-mi lipseste nimeni! -de ce mi-ar lipsi cineva? -sunt chiar aici!
Sunt cu cel mai bun prieten,si stiu eu sigur ca nu o sa ma insele cu nimic.
De acord cu tine, daca ai cu adevarat acest nivel, e ok.
Am insa de clarificat doua aspecte.
1- Iti dai seama ca e posibil totusi, ca intr-o buna zi, fundamentul pe care se bazeaza iubirea ta de tine, sa se prabuseasca fara ca tu sa poti face nimic pentru al salva? Si e posibil aceasta intrucat chiar daca prin absurd omul e stapan pe sine in toata integritatea sa fiintiala, el totusi nu e stapanul universal al realitatii ce il poate influenta intr-un mod la care nici in cel mai terbil cosmar nu a intuit ca ar fi posubil.
2- Iti dai seama ca dupa ce ai devenit asa de iubitor de tine insuti (ceea ce poate fi interpretat ca egoism din partea celorlalti, desi nu e), iubirea ta se cuvine sa se rasfringa treptat si asupra celor apropiati tie, adica sa ii iubesti si pe cei cativa din preajma ta tot mai mult, pana vei ajunge sa ii iubesti tot mai aproape de nivelul in care te iubesti pe tine (desigur si aceasta etapa, va fi interpretata drept egoism, de cei ce nu fac parte din cercul celor asupra carora se rasfrange iubirea ta in mod evident),
InPing a scris:@Arcangelo...
Si daca vei gasi un baiat de care sa-ti placa, reciproca fiind valabila, ii vei spune ca ai pe altcineva? Vei avea sentimente de culpabilitate, daca vei flirta?...
Eu cred ca nu.Sigur nu...
Pt. ca se intampla deseori ca oameni implicati in relatii sa mai alunece, catre alte persoane.
De ce sa ma simt culpabil? -uite,multi oameni tocmai ca se simt vinovati fata de ei...se lasa calcati in picioare,fac compromisuri urate,doar din "altruism" (cica),de frica sa nu fie parasiti...sa nu ramana singuri (cu ei)...
Si apoi,cand sunt terfeliti in ultimul hal,atunci izbucneste cu putere,cu furie (!) ura de sine! -de ce naiba au fost atat de prosti?! -cum de s-au implicat intr-o relatie cu cineva atat de abuziv,care i-a ranit atat de mult?! -de ce naiba au rabdat atat? -de ce nu-l lasa naibii odata,cum le spun toti prietenii...
Eu nu am de gand sa ma insel pe mine,sa ma tradez,sa-mi tradez increderea pe care mi-o acord...nu am de gand sa ajung in asemenea situatii,sa ma agat vreodata de cineva doar ca sa nu cumva sa fiu singur! -si nici nu am de ce.Mie imi place cu mine,nu am nici un motiv sa fug de mine...sa cersesc atentie,pretuire,iubire,validare de la cineva.Si pe deasupra,sa nici nu o primesc (ca asa se si intampla,sper ca stiti).
i0an a scris:De acord cu tine, daca ai cu adevarat acest nivel, e ok.
Am insa de clarificat doua aspecte.
1- Iti dai seama ca e posibil totusi, ca intr-o buna zi, fundamentul pe care se bazeaza iubirea ta de tine, sa se prabuseasca fara ca tu sa poti face nimic pentru al salva? Si e posibil aceasta intrucat chiar daca prin absurd omul e stapan pe sine in toata integritatea sa fiintiala, el totusi nu e stapanul universal al realitatii ce il poate influenta intr-un mod la care nici in cel mai terbil cosmar nu a intuit ca ar fi posubil.
2- Iti dai seama ca dupa ce ai devenit asa de iubitor de tine insuti (ceea ce poate fi interpretat ca egoism din partea celorlalti, desi nu e), iubirea ta se cuvine sa se rasfringa treptat si asupra celor apropiati tie, adica sa ii iubesti si pe cei cativa din preajma ta tot mai mult, pana vei ajunge sa ii iubesti tot mai aproape de nivelul in care te iubesti pe tine (desigur si aceasta etapa, va fi interpretata drept egoism, de cei ce nu fac parte din cercul celor asupra carora se rasfrange iubirea ta in mod evident),
Ce-as putea sa imi fac oare ca sa ajung sa ma urasc? -sa renasc intr-o familie care sa ma invete sa ma urasc? -da' stai: Asta s-a intamplat deja.Si uite,pana la urma am depasit si educatia urii.
Iubirea nu e ingradita,e natura ei sa creasca si sa se raspandeasca,sa se daruiasca,cum e natura soarelui sa lumineze.Nimic nu impiedica pe cel ce se iubeste pe sine,sa-i iubeasca si pe ceilalti,dimpotriva.Soarele straluceste peste toti.
Arcangelo a scris:
Cata dreptate ai!
Arcangelo a scris:Ce-as putea sa imi fac oare ca sa ajung sa ma urasc? -sa renasc intr-o familie care sa ma invete sa ma urasc? -da' stai: Asta s-a intamplat deja.Si uite,pana la urma am depasit si educatia urii.
Iubirea nu e ingradita,e natura ei sa creasca si sa se raspandeasca,sa se daruiasca,cum e natura soarelui sa lumineze.Nimic nu impiedica pe cel ce se iubeste pe sine,sa-i iubeasca si pe ceilalti,dimpotriva.Soarele straluceste peste toti.
Depinde care e nivelul discutiei.
Nu m-am referit la "sa iti faci", m-am referit la faptul ca iubirea de sine a omului, e data de o anumita stare sufleteasca, si, aceasta stare, ca si orice alta stare, se afla intr-o continua efervescenta pulsatorie, dictata de un factor nu tocmai in puterea omului (depinde in oarecare masura si de taria de caracter a omului).
Din propria experienta iti spun ca viata (sa o numim asa), iti poate reduce amplitudinea starii de iubire de tine insuti (nu ma refer neaparat la tine), pana acolo incat sa iti doresti cu ardoare ca sa dispari din propria-ti realitate.
A te iubi in mod real pe tine (orice om), nu e o garantie a iubirii celorlalti, e prima etapa a invatarii actului iubirii.
A doua etapa este extensia egoismului iubirii de sine, asupra altei persoane, adica o iubire de sine in care de exemplu, sinele nu mai e singur, ci e un sine ce cuprinde doua persoane, si tot asa pana ce (teoretic desigur), ajungi sa iubesti "totul", ba poate chiar neconditionat).
Am zis teoretic intrucat, aceasta nu e o cale a cognitiei si afectivului clasic, e una a unor extensii de constiinta a carei cauza e destul de nesigura.
Pana nu demult am considerat o prostie budista si hipiota toata treaba asta cu iubeste-te pe tine insuti. Era de la sine inteles ca ma iubesc, altfel de ce mi-ar placea sa ma uit in oglinda? Insa circumstantele din ultima vreme au dovedit contrariul. Am realizat ca absolut toate probleme mele au radacina in faptul ca habar nu aveam ce inseamna sa te iubesti cu adevarat si cat de important e sa stii cum sa o faci. La mine e o munca inca in progres, si ii admir pe cei care au reusit sa o faca atat de usor.
Am sa incerc sa explic ceva mai practic,cum e cu iubirea asta de sine acum.
In urma cu multi ani...eram intr-una dintre perioadele de saracie lucie...mai nimic de mancare prin casa,cand am descoperit ca pe langa niste faina,undeva,intr-o cutie din camara era si un pliculet de praf de copt care se granulase si mai mult cu timpul pesemne,sau asa fusese el,ca nu era tocmai praf acolo,ci granule.
M-am bucurat tare mult...si m-am apucat imediat de facut un fel de gogosi (doar cu faina,apa si sare)pe care le-am pus la prajit.
Cum stiti probabil si voi,uleiul se incinge foarte tare la gogosi...si mai era si vara,cald...probabil de la praful ala de copt,o gogoasa a...explodat pur si simplu,aruncand uleiul ala incins pe mine,pe fata si corp.
Fireste a inceput sa ma doara...ba chiar din ce in ce mai tare...ma straduiam cu tot dinadinsul sa fac altceva,sa ma gandesc la altceva,sa ma preocup cu orice altceva...sa citesc,sa ma uit la tv...sa orice! -aiurea...durerea nici gand sa treaca,dimpotriva!
Am ajuns in cateva minute sa stau cu capul sub jetul de apa rece,la chiuveta...
Cum obosisem,am pus apa rece intr-o oala,cu comprese,schimbate odata la cateva secunde (pe fata eram cel mai ars).
Ei...si cum stateam io asa...abtinandu-ma sa urlu...m-a apucat brusc ciuda pe mine! -mi s-a parut ca sunt asa...cam las (!) am luat compresa de pe fata,mi-am incrucisat mainile,si mi-am spus: "na,acum sufera!" decis sa sufar cat pot eu de mult durerea,fara sa o mai ocolesc in vreun fel.
Si...minune,in cateva secunde,aproape instantaneu,durerea a...disparut! -nu ma mai durea,dar deloc! -parca nu avusesem nimic vreodata!
Si nu luasem nimic...nu era de la vreun medicament minune...doar ma decisesem sa-mi accept durerea,fara sa o ignor,fara sa incerc sa o ocolesc...fara sa mai fug de ea in orice fel.
"Morala" e ca durerea este un SEMNAL ca ceva nu e in regula,ceva are nevoie urgenta de atentia ta!
Ignorarea acelui ceva,nu va face semnalul sa dispara...semnalul ala e necesar...mai mult chiar,cu cat semnalul este mai ignorat,va aparea nevoia ca el sa fie intensificat,pentru a fi luat in seama!
Atentia ta,este necesara pentru ca acolo unde se indreapta atentia,se indreapta energia.
Si de ce va spun asta tocmai aici,in legatura cu iubirea de sine? -pentru ca si durerea din suflet se vindeca in acelasi fel.
Ai nevoie adesea sa-ti acorzi atentie,suport,sa te asculti...cand ceva te doare,nu e momentul sa fugi de tine,cel care sufera,ca de un monstru!
Exact atunci ai cea mai multa nevoie sa iti acorzi toata atentia,sa iti asculti propriul mesaj de durere -ca din tine vine,din partea inconstienta catre partea aia constienta,care dispune de capacitatea de a rezolva problema.
Ai fost candva nedreptatit,si acum,se intampla din nou,in acelasi fel in care ai fost ranit candva,in copilarie poate...si desi acum e doar un fleac,te doare incredibil de mult...
Nu te nedreptati si tu ignorandu-te.
Ce faci? -ramai cu tine,iti privesti durerea in fata,si ai sa o intelegi...ai sa o vindeci,si inca imediat.Amintirile dureroase vor veni imediat si ele la lumina -toata durerea de atunci,ignorata atata timp,poate fi vindecata chiar acum.E o oportunitate de fapt sa vindeci uneori durerea unor lungi perioade de timp,acum,in alea cateva clipe cand te reintalnesti cu ea.
Sau ai fost respins...sistematic,pe cand erai copil.Si acum,se intampla din nou.Nu te respinge si tu.
Ramai cu tine,cu durerea ta,si vei vedea minunea...in cateva clipe va aparea vindecarea unor rani profunde,ramase acolo de zeci de ani poate...
Si la fel poti sa rezolvi orice traume afective -abandonul,umilinta,tradarea...doar sa nu mai fugi de tine.Exact cand ai cea mai multa nevoie de atentia si suportul tau...de intelegerea si iubirea ta...
Iubirea de sine , SINGURA , este , dupa mine, o iubire narcisista , egoista in esenta ei.
Niciodata nu vei reusi sa incluzi pe altcineva in acest tip de iubire decat sub forma de surogat.
O iubire fata de altul ( nu o prietenie !) inseamna mult truism , o iubire adevarata este una in care oferi cat poti mai mult , un fel de a trai prin celalalt.
Dar fiecare are propriul mod de a trai.
Editat Mie 7 mar 2012 09:13
VEMANS a scris:Iubirea de sine , SINGURA , este , dupa mine, o iubire narcisista , egoista in esenta ei.
Niciodata nu vei reusi sa incluzi pe altcineva in acest tip de iubire decat sub forma de surogat.
O iubire fata de altul ( nu o prietenie !) inseamna mult truism , o iubire adevarata este una in care oferi cat poti mai mult , un fel de a trai prin celalalt.
Iubirea egoista nu exista.
Iubirea exclusiva nu exista.
Daca pe tine nu te iubesti,daca pe tine nu te-ai umplut cu iubire,de ce ai crede ca ai ceva de oferit altuia? -doar ceri! -ce poti sa dai?!...decat asteptand ceva in schimb...tanjind sa primesti din exterior ceva ce NU AI.
Nu poti sa oferi nimanui ceea ce nu ai!
Lol..."un fel de a trai...prin celalalt".Da' ce-are sa traiesti prin tine,si nu agatandu-te de altcineva?
Sub numele tau,putem citi titulatura:"gandac flituit" -asa te-ai intitulat tu... 
-poate despre ura de sine ai gasi ceva de spus,din experienta.
Nu exista nici un motiv sa nu iubesti pe cineva,doar pentru ca iubesti pe altcineva(inclusiv pe tine insuti),dimnpotriva,iubind pe cineva,devi mai capabil sa iubesti si pe altii.Repet,iubirea nu e exclusiva,insa ideea de "iubire exclusiva" e una dintre marile minciuni ale omenirii,perpetuata de mii de ani deja.Si e si larg raspandita pe deasupra.
Acea "iubire"...posesiva,care trebuie sa AIBA,exclusiv persoana "iubita",care doar cere...nu,pretinde e cuvantul potrivit...aia nu e iubire deloc.
Acea "iubire" care "da totul",doar ca sa ceara inca si mai mult...cu dobanda pe deasupra! -doar ca sa scoata ochii...
"Iubirea"-sacrificiu..."iubirea"-repros(!) -"iubirea" aia care provine din spaima de fapt...care incearca sa-l lege pe celalalt de tine...sa nu cumva sa plece...sa-l indatoreze,sa-l oblige! -"iubirea" victimei profesioniste care "se sacrifica"...eu nu o vreau.
Nu imi trebuie asa ceva.