Început de Arcangelo, Mie 15 oct 2008 · 523 răspunsuri · 51.179 vizualizări
Shahanshah a scris:sentimentul deosebit apare atunci cand cel de langa tine iti spune cat de mandru se simte din cauza ta. orice altceva este egal cu zero si denota megalomanie de prost gustsa mi te adresezi pe titlu data viitoare
Credeam ca cineva se simte mandru de tine,mandru ca te cunoaste,mandru ca faci parte din viata lui,etc..dar nu mandru din cauza ta....
Isis_27 a scris:Credeam ca cineva se simte mandru de tine,mandru ca te cunoaste,mandru ca faci parte din viata lui,etc..dar nu mandru din cauza ta....
mandru din cauza mea in sensul ca am dat ceva memorabil societatii, am scris o carte sau am inventat un lucru folositor, ori am ajutat pe cineva care avea urgenta nevoie
a te simti mandru de cineva doar din cauza rudimentarului fapt ca il cunosti sau ca face parte din viata ta, e cam ciudat, simplist si nesatisfacator, din punctul meu de vedere
Daca ma mai mandresc mult cu mine, o sa pleznesc de atata dragoste de sine.
Doar daca te f*** pe tine, te poti iubi. Fara nicio tenta sexuala.
Arcangelo a scris:Deschid acest topic ,ca sa dau ocazia tuturor,sa se...laude.E absolut ok,sa va apreciati,sa va recunoasteti valoarea,sa va mandriti cu voi insiva.Daca nu o faceti,veti cauta mereu pe cineva care sa va dea aprecierea,recunoasterea,simpatia,acceptarea si iubirea pe care vi le refuzati.
Daca nu o faceti,abia atunci o sa suferiti de orgoliu...va trebui sa va straduiti mai mult sau mai putin constient,sa va dovediti valoarea,si asta pe seama non-valorii celorlalti...aici,aveti sansa sa va afirmati valoarea,fara nici o competitie.
Aceasta competitie e o tampenie.
E vorba de a va declara iubirea si aprecierea,simpatia,sprijinul deplin,si asta public.
E vorba de un exercitiu de iubire.E vorba sa va aratati voua si celorlalti ca va placeti,ca va iubiti,ca va pretuiti cu adevarat.
E vorba sa spuneti sus si tare ca e ok sa fiti voi insiva.
Am sa enumar si modalitatile prin care ne aratam ca nu ne iubim,si ca nu e ok sa ne iubim.
Iata-le: ...
... Cu riscul ca unii sa faca(fara intentie)gesturi narcisiste(asta e cea mai marunta dintre probleme...),cu riscul ca altii,sa profite de oportunitate si sa-si verse veninul,fata de cei care isi declara iubirea,stima si simpatia fata de sine,cred totusi ca topicul asta merita deschis.
Cu riscul ca unii sa nu inteleaga chiar nimic,si sa faca aceeasi parada de ,,superioritate'',cautand sa-si ,,demonstreze'' valoarea pe seama celorlalti...deschid acest topic.
Avertizez totusi,ca cei care cred ca topicul asta e numai bun pentru a lansa atacuri la persoana,ca nu voi ezita sa apas butonul ala,chiar daca o voi face excesiv.
La prima vedere poti avea impresia ca e o trimitere catre egocentrism sau cel putin catre o adulare proprie (frecvent intalnita si nu neaparat blamabila).
Daca privesti insa f. putin mai atent, e evident ca in substrat poti intelege esenta problemei.
Asa ca voi da curs invitatiei.
De la o vreme am aflat ca e imperios necesar ca piedestalul fiintei mele sa fie iubirea de sine, sa ma iubesc pe mine insumi.
Initial mi sa parut total aberant, deoarece zeci de ani am auzit ca trebuie sa iubesc pe aproapele ca pe mine, nimeni insa nu-mi atragea atentia sa ma iubesc si pe mine (oare cum pot sa iubesc pe altul daca eu ma urasc, sau ajung sa imi fac rau singur, chiar sa ma sinucid?)
Asa ca, dintr/un maestru al invinovatirii personale, al urii fata de mine, am ajuns sa cultiv iubirea de mine, sa ma apreciez din punct de vedere fizic (la interior si la exterior) si psihic, sa imi apreciez faptele, realizarile, sa am atitudinea de a ma accepta exact asa cum sunt , fara insa sa dau frau liber inconstientei prin a/mi lasa discernamantul, ratiunea, intelepciunea sa adoarma (sunt f. constient de potentialul laturii intunecate din mine ca dealtfel din orice om).
De multe ori imi spun singur ce minunat am fost facand ceva intr/un anume fel, ce fler, (intuitie) am avut mereu in a tinti dincolo de aparentele cunostintelor de tot felul, de a cauta profunzimea, filozofia problemei.
Da, practic cumva un cult al personalitati, dar nu sunt asa de incantat de mine incat sa cad in narcisism paranoic (daca nu cumva e pleonasm).
Arcangelo a scris:Pentru a avea o relatie cu cineva,trebuie sa-i faci/sa-i dai loc in viata ta.Si asta inseamna sa-i acorzi timpul tau;asta e viata ta,timpul tau.Dar si pentru a avea o relatie cu tine insuti,trebuie sa-ti faci loc in viata ta! -si tu ai nevoie sa-ti acorzi timp pentru tine,nu doar altii. :) :)
Te grabesti sa...ceva? -de ce fugi? -dupa ce fugi? -stai aici,acum cu tine...
Te poti regasi doar aici,acum.
Sa ramai aici si acum,sa nu te grabesti deloc,inseamna sa fii cu tine.Sa fii prezent.
Unii numesc asta meditatie,sau poate altfel.Nu conteaza numele,conteaza sa ai timp pentru tine.Orice relatie buna are nevoie de timp impreuna,in asta si consta relatia.
Orice relatie are nevoie sa asculti.Sa fi deschis,receptiv -altfel nu poti primii pe nimeni in viata ta.Orice relatie are nevoie de atentie -relatia cu tine,de ce ar fi oare diferita?
relatie cu tine insuti IN PRIMA.
Numai atunci vei avea "ochi" pt. altele/altii.
Numenume a scris:De la o vreme am aflat ca e imperios necesar ca piedestalul fiintei mele sa fie iubirea de sine, sa ma iubesc pe mine insumi.Daca
Nu este egoism. Cu iubirea de sine incep toate faptele bune. Avem, uneori, mare nevoie sa ne iertam pe noi insine pentru nedreptati facute altora si noua insine.
Aceasta este calea spre faptele bune si nu ma refer, numaidecit, la aspectul religios.
Arcangelo a scris:&Deschid acest topic ,ca sa dau ocazia tuturor,sa se...laude.
E absolut ok,sa va apreciati,sa va recunoasteti valoarea,sa va mandriti cu voi insiva.
Cunoasterea de sine e cel mai greu lucru si asta pt. ca suntem "inzestrati cu talentul" de a ne auto-minti.
Arcangelo a scris:Daca nu o faceti,veti cauta mereu pe cineva care sa va dea aprecierea,recunoasterea,simpatia,acceptarea si iubirea pe care vi le refuzati.
Remember fabula "vulpea si corbul", insa nici sa respingem totul nu este logic.
Shahanshah a scris:1) lauda de sine te face sa puti, ti-o spun din experienta2) desigur, lauda-te cat esti de frumos si istet, dar nimic nu se compara cu aprecierile si recunoasterea meritelor pe care le primesti de la ceilalti. e incomparabil sentimentul pe care-l simti.
Nesiguranta de sine inhiba. Este important sa cauti sa aflii care iti sunt limtele si, in cadrul lor, cum te poti auto-valorifica optimal. Nu are rost sa "cotcodacesti" altora despre tine insuti. Personal, nici nu ma inereseaza ce cred ei. Unii sunt interesati de ceva ce am si nu au ei. Totusi nici mizantrop nu are rost sa fii. Cunoasterea altora e mai usoara decit cunoasterea de sine. Analizeaza si alegeti pe cei pe a caror parere poti pune baza.
ben_gal a scris:relatie cu tine insuti IN PRIMA.Nu este egoism. Cu iubirea de sine incep toate faptele bune. Avem, uneori, mare nevoie sa ne iertam pe noi insine pentru nedreptati facute altora si noua insine.
Aceasta este calea spre faptele bune si nu ma refer, numaidecit, la aspectul religios.
Cunoasterea de sine e cel mai greu lucru si asta pt. ca
Si cum facem sa ne iertam pe noi, sa ne autoobtinem dezlegarea denaturalizarii, deteriorarii noastre fizice sau (si) psihice, pe care tot noi am provocat/o, indiferent daca am fost sau nu in cunostinta de cauza.
Numenume a scris:Si cum facem sa ne iertam pe noi, sa ne autoobtinem dezlegarea denaturalizarii, deteriorarii noastre fizice sau (si) psihice, pe care tot noi am provocat/o, indiferent daca am fost sau nu in cunostinta de cauza.
Tot incerc sa ma iert pe mine insumi.
Am reusit doar partial.
Uneori incerc sa uit cufundindu-ma in munca mea.
Alteori incerc sa capat iertare de la mine insumi facind bine semenului.
ben_gal a scris:Tot incerc sa ma iert pe mine insumi.Am reusit doar partial.
Uneori incerc sa uit cufundindu-ma in munca mea.
Alteori incerc sa capat iertare de la mine insumi facind bine semenului.
Ce a fost in trecut nu mai evidentiez.
De o vreme si pana azi am crezut ca trebuie sa/mi obtin iertarea de la mine, ca fiind element indispensabil pentru evolutia mea, pt. naturalizarea mea, pt. purificarea mea; azi insa am stat si m/am intrebat, pe ce oare ma bazez eu crezand aceasta? Am constientizat ca nu am nici o certitudine nici in aceasta privinta ca de fapt in nici o privinta, am crezut ca trebuie sa ma iert pe mine deoarece asa mi/au spus altii si pt. ca aveam impresia ca as fi ceva din cele pe care le sesizez si percep, ma identificam cu cate ceva sau cu toate (corp, organe, sisteme, constient, inconstient, minte, constiinta; psihic si ...) toate fiind insa niste definiri, niste cunostinte, niste trairii la care particip, la care iau parte, dar, "pe barba mea", daca stiu cine sunt eu cu adevarat si ce mama dracului caut atat prin "sunt", ca dealtfel si prin "exist".
La acest moment am ajuns ca de multe ori, din nou la km. zero, stau in cur ca prostul si ma uit in gol ca idiotul, "ce sunt eu, ce/o fi cu mine p/aici prin acestea toate?"
Uneori incerc sa uit cufundindu-ma in munca mea.
ce sa uiti?
Alteori incerc sa capat iertare de la mine insumi facind bine semenului.
De exemplu si tu, de unde ai scos/o ca facand bine aproapelui dobandesti iertarea de la tine? De ce ai crede ca e necesar sa te ierti pe tine?
Daa, imi place topicul, ai atins un subiect important!
ma iubesc foaaarte mult pentru ca numai pe mine ma am pentru totdeauna si intru toate! Sunt o persoana extraordinara! Sunt desteapta si frumoasa si am un extraordinar simt al umorului! sunt iubita de foarte multi oameni din jurul meu, sunt dorita si placuta ca si companie, sunt atat cat trebui din toate si ma simt bine in pielea mea! la serviciu sunt inovatoare, energica, incantatoare! creez relatii frumoase, curate si puternice cu cei din jur. ii fac pe ceilalti sa se simta bine in pielea lor, ii ajut sa-si vada calitatile, sa se aprecieze, imi ajut prietenii si in general pe cei din jur, nu sunt indiferenta la ce se intampla celorlalti, ii ajut si le dorec binele. Sunt suflet in petreceri, sunt puternica in echipa din care fac parte, sunt feminina incat sunt incantatoare! Sunt fina, eleganta si cu bun gust.