Darianna a scris:Nu si nici nu ma intereseaza.Sa va zic o poveste: bunica-mea, la inceputul casniciei, a avut trei sarcini. Nu a pastrat nici una ca nu voia bunica-miu. Intr-un final au dorit amandoi, dar nu se mai putea. Au facut 9 ani tratament si au reusit pana la urma. Un copil mai mult decat dorit si de care de altfel nu au avut parte. Pana sa moara, taica-miu a reusit sa ne faca pe noi. Intamplare sau nu, noi, eu si frati-miu am devenit copiii ei la batranete. Judec-o pe ea ca a facut un copil mai tarziu decat alte femei (desi avea doar treizeci si ceva), judec-o pe ea ca l-a facut cu ani de zile de tratamente si cu nopti planse, judec-o (cum fac aia pe la religie) ca l-a facut din egoism si l-a pierdut ca a fost pedepsita si mai judec-o si ca "din cauza" ei m-am nascut si eu. Orice om se naste cu un scop, orice lucru se intampla cu un scop. Daca taica-miu nu a realizat nimic notabil in viata (pentru ca oricum a fost scurta), poate realizez eu sau frati-miu. Sau poate copilul meu, ala pe care as putea sa il fac si fara sa isi dea ta-su acordul.
dar tatal tau a avut tata corect?despre asta e vorba!
Amarena a scris:Postarea ta mi-a adus in minte o intrebare pe care mi-o pun de la un timp..Desi nu prea are legatura cu topicul..De ce trebuie sa ne legam, de cel pe care-l iubim, printr-un copil? Nu putem sa ne traim dragostea si fara sa aducem pe lume un om? Un om de care o sa fim responsabili? Ce anume ne anima, ca sa zic asa? Sa zicem ca nu suntem casatoriti si avem o relatie de 4 ani. Am luat o cifra la intamplare. Mai putin de 5, sa zicem
Nu zice nimeni ca ramanem cu omul ala pana la capatul zilelor.......
Ma tot gandesc la asta.
dar cine a spus ca e musai sa ne legam de cel iubit printr-un copil?
