E trist ce se intampla

Multumesc, Gelupanda! Da, corect... nu era vorba de religie, ci doar de Divinitate! De prea multe ori se face confuzie intre religie si Divinitate! Intre biserica si Dumnezeu. De fapt, poate gresesc, poate nu se face confuzie, poate ca suntem pur si simplu prea ancorati in ortodoxism (sau alte religii) si nu putem vedea mai departe. Sa facem diferenta, nu ca asta ar fi adevarul absolut, dar asta e adevarul pe care eu il accept si in care cred: una e biserica sau religia, alta e Divinitatea!!!

Albastra! a scris:

ah am scris si mi s-a sters,am sa incerc sa scriu iar

deci in mare ceea ceea mi s-a sters....

cu ceva timp in urma faceam parte din categoria celor ce nu cred in Dumnezeu...

dar ascultam pe toti,de multe ori nu am mancat ca sa dau mancare la altii,de multe ori nu am platit chiria ca sa trimit bani cuiva care avea nevoie,de multe ori am plans pentru durerile altora....

acum ceva timp in urma,printr-o intamplare,am inceput sa cred ca Dumnezeu exista,nu spun cum am aflat,spun doar ca am aflat....atunci am simtit ca am un sprijin in ceea ce fac,Domnul era cu mine....

dupa un anumit timp,am aflat ca am cancer....ce vreau sa spun?nu este nimic nobil in suferinta,suferinta nu e binecuvantare....de multe ori ma cert cu Domnul,de multe ori il blestem,de multe ori il iubesc,dar in momentul cand incep durerile groaznice,il injur si iar blestem.....

suferinta te injoseste,te umileste,te face slab si neputincios,Domnul nu e cu noi in suferinta....noi oamenii trebuie sa facem ce putem iar unde Dumnezeu vrea,va face restul....

nu cred ca suntem noi in masura sa judecam si sa condamnam pe cei ce cred sau nu.....

dar indiferent ce ar fi,de cand am aflat de Domnul,am fost pusa la zeci de incercari,credinta nu mi-am pierdut-o si nici nu o voi face vreodata...nu vreau sa aud de biserica.....de biblie ce sa spun?incepusem sa citesc biblia acum ceva timp in urma,la un moment dat renuntasem....acum de cand sunt bolnava,am tot citit din ea,in afara de cateva versete care mi-au umplut sufletul de bucurie,toate cele citite m-au intristat....eu nu concep un dumnezeu asa crud,deci nu,pot spune acum,ca in dumnezeul din biblie nu cred,nu pot si nu vreau sa cred......poate ma insel,Dumnezeu ma iarta.....

Iti urez multa putere! Stiu ca suferinta te umileste, te face sa te simti neputincios... insa e minunat cand trece (pentru ca trece). Atunci renastem. Devenim ceea ce suntem. Asta cred eu.

keep_on a scris:

Ati fost la un pas de moarte? Ati pierdut vreodata TOT? Sunt motive sa il hulim pe Dumnezeu, nu? Ne vaitam cand avem probleme: "Vai, de ce eu? Ce am facut? Cu ce am gresit?". V-ati pus vreodata problema ca suferinta e o binecuvantare? Cei care reusesc sa treaca peste ea (si stiu sigur ca voi avea multi adepti aici) au devenit mai puternici, mai tari, mai intelepti. Da, poate l-au hulit pe Dumnezeu, s-au certat cu el, nu l-au inteles, dar finalul a fost bun. Iar daca nu a fost bun, inseamna ca nu au fost capabili sa invete ceva.

Dar suferinta, se spune, ne apropie de Divinitate. Da, dar si de noi. Nu oare asta e important? Poate Divinitatea, Creatorul, asta vrea de la noi: auto-cunoastere, implinire, puterea de a merge inainte pregatiti, dorinta de a fi mai buni.

Vorbind din experienta proprie,iti dau dreptate in anumite aspecte.Dar termenul "binecuvintare" este relativ si nu cred ca se poate atribui suferintei,in plinul sens al cuvintului.Cei care au trecut prin momente tragice si grele in viata lor si le-au biruit se pot uita in urma cu un sentiment de multumire,recunostinta si satisfactie personala dar nu cred ca multi considera suferintele prin care au trecut "binecuvintari".E adevarat ca cei care depasesc tragedia in viata lor,devin mai puternici in spirit,mai tari de caracter si poate mai intelepti (nu neaparat) dar in final "calatoria" a adus ca individul sa aiba o cunoastere de sine mai adinca si o alta perspectiva in viata.

Personal,nu cred ca suferinta apropie de Divinitate ci mai degraba ne apropie mai mult de cine suntem noi ca oameni.Ne demonstreaza de ceea ce suntem in stare.Dar in alta ordine de idei s-ar putea spune ca credinta se poate pierde definitiv sau deveni mai puternica in retrospect.Daca la asta te-ai referit,atunci da...o interpretate ar putea fi "suferinta apropie de Divinitate"

Il tot invinuim pe Dumnezeu de una, de alta, fara o introspectie. Voi aia care sunteti atat de tristi pentru ca unii sufera de foame, cand ati dat ultima data pomana unei familii sarace? Sau cand ati stat ultima data de vorba cu cineva cu probleme, ascultandu-l neconditionat, cu dorinta de a ajuta? Nu vedeti ca fugiti de raspundere, e mai usor sa dam vina pe Creator,nu?

Prin asta insa, il recunoasteti. Totusi, ati facut un pas inainte. Ii asteptam si pe ceilalti. Vieti sunt multe, important e cum sunt si vor fi ele si karma ne poate rezerva surpriza ca daca nu jucam bine jocul acum, data viitoare vom fi ciungi sau strambi.

Aici ai perfecta dreptate.De multe ori tendinta omului este sa atribuie vina pentru ceea ce i se intimpla,atunci cind nu gaseste raspunsuri care sa-i justifice suferinta.Este stadiul in care multi se intreaba "de ce eu?" ..."de ce tocmai mie"..."cu ce am gresit eu?"...si in supararea si depresia in care cade,ce e mai usor decit sa dea vina pe Dumnezeu in lumina faptului ca multe dogme religioase predica notiunea de "predestinare". "Asa a fost scris sa fie"...

Din punct de vedere psihologic multi gasesc alinare in aceasta notiune,alternativa fiind invinovatirea de sine si remuscari acute in privinta a ceea ce ar fi putut face ca sa evite suferinta de care are parte.Altii,in schimb,sunt adeptii ideii ca omul are alegeri la tot pasul si culege roadele in functie de deciziile pe care le face,iar prin urmare trebuie sa-si asume responsabilitatea si sa faca fata consecventelor fara a atribui vina pe Dumnezeu,predestinare sau pe cei din jur.

In cazul meu,am cazut si eu prada primului instinct de a da vina pe Dumnezeu si pe faptul ca nu a fost cinstit.Ce poate face un om in acest caz decit sa inceapa sa deruleze "filmul" vietii inapoi,incercind sa gaseasca vreo justificare a sortii grele? Intrebari de genul "cu ce am pacatuit ca sa merit asa ceva" sunt de ordinea zilei. Dar...dupa cum spui si tu....dupa o introspectie amanuntita si privind lucrurile logic si obiectiv,eventual toate bucatelele din puzzle s-au aliniat si am realizat ca de fapt consecintele pe care le-am suferit au fost rezultatul unor decizii personale si a prostiei de moment.

O alta importanta realizare a fost ca nu numai Dumnezeu nu a avut nici o vina,dar El m-a salvat din punct de vedere fizic cind a fost nevoie si din punct de vedere emotional,spiritual si mental mai tarziu.

Rugaciunea oamenilor ar trebui sa fie :Doamne da-mi puterea si taria sa ma vindec singur"...nu..."Doamne vindeca-ma"...

PS: Analiza facuta de mine este una care trebuie luata in contextul experientei mele personale.Nu vreau sa spun nicidecum ca toate suferintele sunt rezultate pe care oamenii si le creeaza singuri.Sunt situatii in care individul chiar nu are nici o vina,vinovatii fiind altii dar in nici un caz Dumnezeu.

In incheiere doresc sa spun ca in ciuda faptului ca am depasit momentul crucial si totul e oarecum inapoi la normal,nu doresc nimanui astfel de "binecuvintari" chiar daca prin ele vor fi mai "aproape" de poarta raiului.

Nici eu nu doresc nimanui astfel de "binecuvantari". E adevarat, le putem numi asa abia dupa ce trecem peste suferinta si realizam ca am devenit mai puternici, ne cunoastem mai bine.

Ma bucur ca ai adus in discutie "derularea filmului inapoi". De multe ori asta e calea: sa invatam din greseli si sa nu le repetam. Putem face altele, caci asta e calea spre desavarsirea noastra ca oameni. Dar nu pe aceleasi. E usor de spus, mai grea e practica .

Mi s-a intamplat cateodata sa nu ies dintr-o situatie grea decat dupa ce am derulat filmul, am surprins momentul la care am gresit, am incercat sa-l aduc in prezent si sa-i dau o alta rezolvare.

Cu totii ne-am mai certat cu Dumnezeu, cu totii ne-am frustrat la un moment dat in viata si nu am inteles ce se intampla cu noi, cu totii avem tristetile si bucuriile noastre. Ideea acestui forum era sa invatam sa ne respectam unii altora opiniile, fara a ne jigni reciproc. Probabil ca au fost multi care au mai aspirat la asta, la discutii constructive. Am putea sa ne impartasim momentele cand ne-am certat cu Dumnezeu, cu noi insine sau cu cei din jur, cand am gasit responsabili pentru problemele noastre. Putem impartasi felul in care am trecut peste tot, si ce am devenit dupa. Astfel, am invata mai bine, am avea speranta si ceva mai mult respect si intelegere unii fata de ceilalti.

keep_on a scris:

Treaba imputita e cu cei care zic ca nu cred! Ooooo da, ce mizerabili! Si nu pentru ca nu cred, ci pentru ca au impresia ca asta le da putere, ii face sa creada ca au controlul asupra vietii lor, iar ironiile de multe ori magaresti si de prost gust la adresa celor care cred, la adresa lui Dumnezeu, Sfantului Duh etc. ii face sa se simta puternici.

Domnule,cu tot respectul, tu ori esti prost ori ai citit doar cateva pagini din biblie

Multumesc pentru "respect". E posibil sa fiu prost de-a binelea, desi s-ar putea sa fiu si "proasta". Depinde de ce te-ar face sa te simti mai bine. In orice caz, nu mi-ar prinde rau sa aduci niste argumente, cum cere bunul simt, si vizavi de eventuala mea prostie si vizavi de faptul ca am citit doar cateva pagini din Biblie. Astept sa ma luminezi, cu multumiri anticipate...

keep_on a scris:

De multe ori asta e calea: sa invatam din greseli si sa nu le repetam. Putem face altele, caci asta e calea spre desavarsirea noastra ca oameni. Dar nu pe aceleasi. E usor de spus, mai grea e practica

Auzisem undeva ca definitia perfecta a unui nebun este ca acesta sa repete aceleasi lucruri in fiecare zi dar sa se astepte la rezultate diferite de fiecare data. Posibil ca teoria asta sa pota fi aplicata si celor care nu invata din greseli nici in ruptul capului.Asta ar fi definitia perfecta a prostiei in general.

Ideea acestui forum era sa invatam sa ne respectam unii altora opiniile, fara a ne jigni reciproc. Probabil ca au fost multi care au mai aspirat la asta, la discutii constructive.

Ei asta este intradevar ceva care se califica cu brio in categoria "usor zis,greu de facut". Nu numai ca natura umana ia precedent si temperamentul scapa de sub control citeodata,dar adauga in mix putina rautate,nepasare,ignoranta si grandomanie,si ai un coctail de nesimtire ce n-a vazut Parisul.

Astfel, am invata mai bine, am avea speranta si ceva mai mult respect si intelegere unii fata de ceilalti.

Amen sister !

Gelupanda a scris:

Ba nu se inseala deloc.Daca oamenii ar blestema religia ar fi de inteles dar tu si altii il blestemati pe Dumnezeu si biblia care nu au nimic de-a face cu dracariile religiei...mai ales a celei ortodoxe.

Extraordinar! Daca tu crezi ca Adevaratul Creator incape in biblie, nu faci decat sa batjocoresti ideea de Divinitate. Ea nu se poate identifica sub nicio forma cu o entitate rautacioasa, geloasa, ucigasa, ranchiunoasa, ca aceea care s-a aratat unor triburi semite. Adevaratul Creator, daca exista, nu face copii cu muritoare anonime, pur si simplu pentru faptul ca Divinitatea nu are sex, asa cum isi imagineaza un primitiv intr-un text din vechime.

Da, corect... nu era vorba de religie, ci doar de Divinitate! De prea multe ori se face confuzie intre religie si Divinitate! Intre biserica si Dumnezeu. asta e adevarul pe care eu il accept si in care cred: una e biserica sau religia, alta e Divinitatea!!!

NU se face nicio confuzie! Cine dracu ar putea confunda religia cu Divinitatea? Ateii le ataca pe amandoua dar nu pentru ca le confunda ci pentru ca li se bare bizara atat ideea unei fiinte atotputernice - destul de ilogica- cat si ritualurile stupide impuse de cler - contracost, evident. Mai lipseste dansul in jurul focului si avem tabloul complet al asocierii Dumnezeu - biserica.

Bonobo a scris:

Extraordinar! Daca tu crezi ca Adevaratul Creator incape in biblie, nu faci decat sa batjocoresti ideea de Divinitate. Ea nu se poate identifica sub nicio forma cu o entitate rautacioasa, geloasa, ucigasa, ranchiunoasa, ca aceea care s-a aratat unor triburi semite. Adevaratul Creator, daca exista, nu face copii cu muritoare anonime, pur si simplu pentru faptul ca Divinitatea nu are sex, asa cum isi imagineaza un primitiv intr-un text din vechime.

NU se face nicio confuzie! Cine dracu ar putea confunda religia cu Divinitatea? Ateii le ataca pe amandoua dar nu pentru ca le confunda ci pentru ca li se bare bizara atat ideea unei fiinte atotputernice - destul de ilogica- cat si ritualurile stupide impuse de cler - contracost, evident. Mai lipseste dansul in jurul focului si avem tabloul complet al asocierii Dumnezeu - biserica.

Daca taceai filozof ramaneai! :cry:

Nu stiu ce ai citit tu din biblie dar nu ai priceput nimic.Entitatea de care vorbesti nu are legatura cu Dumnezeul lui Avraam ,Moise,David sau Isus?

E ca si cum l-as face pe Ion Creanga talhar pentru ca a furat pupaza din tei :P

keep_on a scris:

Ceea ce vreau sa spun e simplu, trist si o treaba imputita si e in felul urmator: lumea se imparte, in final, in doua parti: unii cred in Dumnezeu, altii nu. Cei care cred, indiferent de cum cred, de cum isi exprima credinta, cred si gata. Nu intreb care sunt momentele cand se roaga mai des: cand le e bine sau cand le e rau? Nici de ce: ca le e frica sau ca Il iubesc. Nu intreb asta. Ei cred.

Treaba imputita e cu cei care zic ca nu cred! Ooooo da, ce mizerabili! Si nu pentru ca nu cred, ci pentru ca au impresia ca asta le da putere, ii face sa creada ca au controlul asupra vietii lor, iar ironiile de multe ori magaresti si de prost gust la adresa celor care cred, la adresa lui Dumnezeu, Sfantului Duh etc. ii face sa se simta puternici.

Dragi indivizi puternici, care contestati totul si le stiti pe toate, ati fost vreodata bolnavi de cancer? Ati avut leucemie? V-a murit cineva drag? Ati fost la un pas de moarte? Ati pierdut vreodata TOT? Sunt motive sa il hulim pe Dumnezeu, nu? Ne vaitam cand avem probleme: "Vai, de ce eu? Ce am facut? Cu ce am gresit?". V-ati pus vreodata problema ca suferinta e o binecuvantare? Cei care reusesc sa treaca peste ea (si stiu sigur ca voi avea multi adepti aici) au devenit mai puternici, mai tari, mai intelepti. Da, poate l-au hulit pe Dumnezeu, s-au certat cu el, nu l-au inteles, dar finalul a fost bun. Iar daca nu a fost bun, inseamna ca nu au fost capabili sa invete ceva.

Dar suferinta, se spune, ne apropie de Divinitate. Da, dar si de noi. Nu oare asta e important? Poate Divinitatea, Creatorul, asta vrea de la noi: auto-cunoastere, implinire, puterea de a merge inainte pregatiti, dorinta de a fi mai buni.

Va intrebati cativa dintre voi de ce sufera unii de foame, de ce altii nu au maini, picioare, etc, de ce e suferinta e pamant? Pentru ca altfel nu putem invata. Nu ne putem re(defini). Nu putem deveni ceea ce suntem.

Il tot invinuim pe Dumnezeu de una, de alta, fara o introspectie. Voi aia care sunteti atat de tristi pentru ca unii sufera de foame, cand ati dat ultima data pomana unei familii sarace? Sau cand ati stat ultima data de vorba cu cineva cu probleme, ascultandu-l neconditionat, cu dorinta de a ajuta? Nu vedeti ca fugiti de raspundere, e mai usor sa dam vina pe Creator,nu?

Prin asta insa, il recunoasteti. Totusi, ati facut un pas inainte. Ii asteptam si pe ceilalti. Vieti sunt multe, important e cum sunt si vor fi ele si karma ne poate rezerva surpriza ca daca nu jucam bine jocul acum, data viitoare vom fi ciungi sau strambi.

Si nu doar la minte....

Va veni o vreme cand logica si ratiunea nu va vor mai putea defini si nici nu va vor ajuta sa mergeti inainte. Atunci veti intelege.

Sa se scuze lipsa de coerenta...

Cel ai concis punct de vedere si clar exprimat,la adresa credintei - atentie, nu a religiei!

Ai perfecta dreptate :P

Silentia lunae a scris:

Te inseli! Ironia la adresa religiei in general este doar o reactie la agresiunea mistica resimtita din plin in societatea romaneasca din '89 incoace. Pe vremea odiosului, religia statea in coltul ei, timida si sfioasa. Acum se impune cu forta in scoli, spitale, justitie, armata, in toate institutiile statului. Liderii religiosi sunt hotarati sa impuna obligat-fortat in toate creierele noastre niste mituri si niste ritualuri ale unor oameni salbatici, sa ne transforme in niste deliranti mistici.Iar asta se intampla in era in care oamenii zboara in Cosmos. Pana si papasa de la Vatican recunoaste ca s-ar cam putea s-o festeleasca daca scoate din discutie existenta omuletilor verzi.

Sau te inseli tu, dupa parerea altora. Mie nu mi-a impus nimeni religia cu forta, dragilor, v-a fost servita cu forta ? Cum, explica-mi te rog Silentia. Te-a tinut mamica cu forta in biserica?

Bonobo a scris:

NU se face nicio confuzie! Cine dracu ar putea confunda religia cu Divinitatea? Ateii le ataca pe amandoua dar nu pentru ca le confunda ci pentru ca li se bare bizara atat ideea unei fiinte atotputernice - destul de ilogica- cat si ritualurile stupide impuse de cler - contracost, evident. Mai lipseste dansul in jurul focului si avem tabloul complet al asocierii Dumnezeu - biserica.

Ba da, se face confuzie! Poate tu nu o faci, dar putini sunt cei care nu confunda Divinitatea cu biserica. Astfel, daca ii spui unuia "Cred in Dumnezeu, Il iubesc pe Dumnezeu", te catalogheaza drept fanatic religios si habotnic. Am urmarit mult acest forum, de fapt sectiunea de Religie si spiritualitate, fara sa intervin, tocmai ca sa nu supun unor astfel de chestiuni ca cele enuntate mai sus. Acum, am facut-o pentru ca am simtit si sincer ma bucur ca sunt cativa care imi impartasesc parerea si nu confunda biserica cu Dumnezeu. Sau credinta cu religia. Desigur, biserica poate fi la un moment dat pentru fiecare dintre noi un loc de reculegere, insa NU cu popa inauntru si cu atat mai putin cu alti "cre(s)tini" pe langa tine. Vezi babele alea barfitoare care iti explica cum e cu credinta si apoi dau acatiste ca sa moara capra vecinului, care se iau de tine in biserica si te intreaba de ce nu faci cruce etc. Si aici vorbesc despre babe, dar Doamne cat tineret e asemenea lor!

Silentia lunae a scris:

Te inseli! Ironia la adresa religiei in general este doar o reactie la agresiunea mistica resimtita din plin in societatea romaneasca din '89 incoace. Pe vremea odiosului, religia statea in coltul ei, timida si sfioasa. Acum se impune cu forta in scoli, spitale, justitie, armata, in toate institutiile statului. Liderii religiosi sunt hotarati sa impuna obligat-fortat in toate creierele noastre niste mituri si niste ritualuri ale unor oameni salbatici, sa ne transforme in niste deliranti mistici.Iar asta se intampla in era in care oamenii zboara in Cosmos. Pana si papasa de la Vatican recunoaste ca s-ar cam putea s-o festeleasca daca scoate din discutie existenta omuletilor verzi.

Uite un exemplu in care se confunda una cu cealalta! "Ironia la adresa religiei" - cand eu ma refeream la credinta!