Povesti,povestiri,glume crestine,orientale si de pretutindeni.

O poveste adevărată

Legea proprie

Gingis Han, imparatul imparatilor, stapanul lumii, a dus razboaie crancene si indelungate. Mereu victorios, stransese averi nemasurate, palate intregi pline cu aur, bijuterii si nestemate, iar imparatia lui se intindea acum catre toate zarile, fara hotare.

Atunci, ca rasplata pentru ca l-au slujit cu credinta in razboaie, Gingis Han a daruit generalilor sai aur, pietre pretioase fara numar a caror splendoare mintea nu o poate cuprinde.

Dar legea proprie (svadharma) a supusilor sai cerea ca ei sa traiasca in pustietatea largii stepe batute de vanturi, in iurte, asemenea inaintasilor lor: razboaiele terminate, Gingis Han insusi, imparatul imparatilor, stapanul lumii, si-a parasit palatele falnice si luxoase si bogatiile sale necuprinse si a plecat in stepa pustie, spre a trai intr-o iurta asa cum ii cerea legea sa proprie.

Si anii au trecut.

Intr-o buna zi, el a vrut insa sa vada ce mai fac vechii sai generali, cu care castigase atatea razboaie.

In straie simple, cu o mica suita de oameni de incredere, a plecat prin stepa.

Ajungand insa in locul unde pe vremuri se ridicau iurtele simple ale generalilor sai, nu si-a putut crede ochilor.

In locul vechilor corturi saracacioase, se ridica acum un intreg oras indestulat din care se auzeau muzica si chiote de petrecareti.

Intrand in oras fara sa starneasca zarva, Gingis Han s-a dus intins catre locul unde era asezata odinioara iurta mai-marelui intre generalii sai. Dar acolo, in locul simplitatii cerute de Legea proprie se lafaia acum cu nerusinare un palat luxos in care chicoteau femeile si din care razbateau sunete de petrecere si cantece de oameni beti.

De manie, Gingis Han si-a tras sabia din teaca, si fara sa se mai uite in jurul sau s-a repezit pe poarta palatului.

Garzile insa, nerecunoscandu-l, au scos armele. Dar Gingis Han, imparatul imparatilor, stapanul lumii, cel neintrecut in manuirea armelor nu putea fi oprit. Sabia lui, care taiase mii de razboinici, a taiat si strajerii care-i barau drumul.

Auzind zarva si lovituri de spada garzile palatului au napadit asupra sa. Dar Gingis Han singur facea cat o suta de mii de osteni, iar cei din suita sa, desi putin numerosi, erau toti alesi unul si unul; asa ca pe somptuoasele scari ale palatului cadeau, unul cate unul, toti cei care li se opuneau.

Nestiind cine face atata zarva, fostul general, altadata falnic, acum imbuibat si cu aburii betiei jucandu-i inaintea ochilor, a iesit manios din sala unde chefuia sa vada cine cuteaza sa-i tulbure petrecerea.

Vazandu-l, Gingis Han a intins sabia spre el, repezindu-se sa-l ucida; din soldat de temut, fostul sau general se transformase acum intr-un burtos buhait la chip si imbatranit de chiolhanuri si femeiusti.

Recunoscandu-si Stapanul, generalul a aruncat sabia si apoi s-a aruncat pe sine la picioarele imparatului sau implorand iertare.

Gingis Han i-a crutat viata, poruncind ca intregul oras, care-i facuse supusii, nevrednici, sa fie daramat, piatra cu piatra.

Generalul i-a implinit porunca si, schimbandu-si viata, si-a regasit legea proprie.

Si, cand totul s-a sfarsit, Gingis Han a plecat pe neasteptate, fara zarva, intovarasit numai de mica sa garda de incredere, precum venise.

Imparatul imparatilor, stapanul lumii, s-a retras in iurta sa prapadita si saraca, pierduta intr-un colt nestiut al marii stepe strabatute de vanturi.

COMOARA

Doi prieteni se

GANDURI

A fost odata un om sarac care-si purta povara gandurilor pe un drum de la marginea unei paduri

Frumoase povesti Big :)

Scrisori de la Teddy

Marele Medic

Data viitoare c

Praful

Şterge praful, dacă trebuie, dar oare n-ar fi mai bine

Să pictezi un tablou sau să scrii o scrisoare,

Să coci o prăjitură sau să plantezi o săm

LEGENDA TUTUNULUI

In vremurile mai de demult, traia intr-o manastire un calugar foarte batran. Trei draci, toti trei frati, adeseori veneau la manastire si isi bateau joc de calugar.

Odata a venit la manastirenumai un singur drac. Calugarul stia afurisi si l-a afurisit pe drac, schimbandu-l intr-o cioara.aa

Cioara tot venea la calugar si il batjocorea in limba ei. Calugarul, ca sa scape de ea, a omorat-o si-a aruncat-o in spatele manastirii. Putrezind cioara, toate penele s-au imprastiat. Si din pene au rasarit mai multe buruieni mari si cu frunze late.

Venind si ceilalti doi draci pe la manastire, au gasit buruienile. Si fiindca erau rasarite din penele fratelui lor, au voit sa le manance. Dar fiindca era greu sa le mestece si sa le inghita, au facut altfel. Le-au rasucit in forma de betisoare, le-au pus in gura si le-au aprins la celelalt capat. Betisoarele au inceput sa arda si sa dea un fum gros. Tot fumul il trageau dracii in piept. Si in felul acesta au inghitit pe fratele lor.

Si se nimerise chiar atunci ca un imparat avea o fata fara par pe cap. Imparatul a alungat-o de acasa, zicandu-i, ca numai daca va avea par pe cap sa se reintoarca la palat.

Fata umbland prin lume s-a intalnit cu cei doi draci. Acestia au chemat-o la ei, si intrband-o de ce umbla prin lume, ea le-a spus ca tata lei a alungat-o de acasa, fiindca n-are par pe cap. Dracii i-au zis fetii ca ei pe a doua zi o vor face cu par pe cap.

Si in cealalta zi de dimineata, fata cand s-a sculat avea un par frumos si lung. Ea de bucurie nu stia cum sa le multumeasca. Dracii n-au vrut sa primeasca nimic, ci i-au zis fetei sa ia din frunzele acelea, pe care ei le rasucesc si le aprind sa traga fumul lor, si sa duca si imparatului.

Fata a luat un brat de buruieni si s-a intors acasa.Cand a ajuns la curtea imparateasca, era acolo un ospat mare, fiind ziua imparatului. Toti prietenii imparatului erau la masa si beau si isi petreceau.

Imparatul, cand si-a vazut fata, a mers si a imbratisat-o. Si a intrebat-o ce a facut da i-a crescut parul. Si fata i-a spus din fir in par intamparea cu cei doi oameni (draci).

-Dar buruienile acelea pentru ce le-ai adus?

-Astea mi le-au dat oamenii aceia-zise fata- si m-au rugat sa spun la toata lumea, cum sa le rasuceasca, sa le aprinda, si fumul din ele sa-l traga in piept.

Si imparatul a luat din frunze, le-a rasucit si punandu-le in gura le-a aprins, iar fumul l-a tras in piept. Mesenilor inca le-a dat cate o frunza, pe care au aprins-o, si fumul l-au tras in piept. Si le-a placut la toti fumul si au cerut frunze sa duca si acasa.

Iar imparatul le-a semanat si in gradina si a dat samanta si la altii, si asa buruiana rasarita din pene de drac s-a raspandit in toata lumea. Aceasta buruiana nu este alta, decat tutunul sau tabacul, pe care-l fumeaza azi unii oameni. Iar obiceiul de a fuma, este mostenire de la cei doi draci, care au fumat mai intai.

(Comoara satelor, 1924)

Marul: Povestioara cu talc

Afost odată un mare maestru budist care a cerut elevilor lui să descrie un măr.