Frica de...bine

Nu-i chiar asa ,,degeaba'' -exista si alte grupuri;poti sa-ti faci si altfel de prieteni.Lasa-i pe ,,prietenii crestini'' cu ale lor...e tare greu sa le deschizi ochii.

pai ideea e in felul urmator: degeaba suntem 10-15-20 care gandim la fel si am rupt diverse "bariere" daca cei care ne inconjoara considera ca ceea ce am facut/am cercetat noi e gresit... daca m-a apucat pe mine singura studiul astrologiei intr-un grup de prieteni crestini... se pare ca mai rau mi-am facut datoria puterii gandurilor lor negative de genul "o sa patesti pentru asta"... deci n-am cum sa ma lupt singura cu morile de vant... in lumea mea reala fiecare om e geniu... dar in 80% din timp sunt singura... cugetati ;)

.II. a scris:

pai ideea e in felul urmator: degeaba suntem 10-15-20 care gandim la fel si am rupt diverse "bariere" daca cei care ne inconjoara considera ca ceea ce am facut/am cercetat noi e gresit... daca m-a apucat pe mine singura studiul astrologiei intr-un grup de prieteni crestini... se pare ca mai rau mi-am facut datoria puterii gandurilor lor negative de genul "o sa patesti pentru asta"... deci n-am cum sa ma lupt singura cu morile de vant... in lumea mea reala fiecare om e geniu... dar in 80% din timp sunt singura... cugetati

;)

fain spus

;)

asta da frica!

pai si atunci? cand ne intalnim in lumea reala? sau va e frica de... mine? ;)

sa ma anuntati si pe mine cand si unde

Am trecut si eu printr-o faza de genul asta. Am avut un fel de revelatie (fara comentarii) si dupa aia nu imimai ardea sa ma uit la televizor, sa citesc, sa ies si sa-mi pierd timpul etc. etc. Tot ce faceam era sa fac ce "trebuie" asa credeam eu. Adica sa citesc carti spirituale si atat, sa meditez, sa fac doar bine in jur etc. Imi era frica putin sa nu fac rau, sa nu gandesc rau, sa nu-mi pierd timpul cu tampenii si asa mai departe.

Mi-a trecut ca am ajuns la concluzia ca trebuie sa -enjoy life-atata timp cat stii ca nu e cazul sa te strofoci prea tari cand e ceva aiurea sau cand e ceva ca lumea. Sa te mentii intr-un echilibru.

NU e usor dar macar e mai nostim decat pe vremea cand eram incrancenata si sufeream de frica din dorinta de a face totul perfect. Nu exista perfect fiindca cursa e un maraton si nu un sprint. Merge greu pana ajungi la finish. daca ar fi un sprint ai ajunge epuizat sau ai renunta pe drum. Nu cere nimeni perfectiune de la mine. Doar eu ceream, din nefericire.

Va salut!

Frica nu inseamna lipsa curajului sau lashitate !!!

In spatele maniei,este adesea frica.In spatele tristetii,este adesea frica.Poate intotdeauna,nu stiu.

In spatele acestor emotii,e sentimentul ca ni se intampla ceva.Nu vrem,si totusi se intampla(sau s-ar putea intampla).

E bine cand privim frica in fata,si o recunoastem ca atare.Pentru ca frica cea mai mare,pare sa fie frica de frica.Ne e frica sa privim in fata frica si sa o recunoastem.

Pentru ca frica e legata de perceptia noastra asupra suferintei si asupra raului in general.

Sa recunosti ca iti e frica,inseamna sa recunosti raul si suferinta in tine insuti pesemne,sa iti recunosti participarea,si putini au curajul sa faca asta.

Sunt doua atitudini fundamentale legate de frica: apararea(fuga) si atacul.

Cei agresivi (si auto-agresivi) sunt de fapt speriati...cei defensivi sunt speriati si ei.

Frica e intotdeauna legata de neacceptare.Ceva e respins -fie in mod agresiv,fie in mod defensiv,dar suntem impotriva.

Si unde exista acest "impotriva",exista si un "pentru",unde exista contra,exista si pro.Sunt complementare,vin la pachet.

Vreau sa spun ca frica e legata de atitudinea noastra de judecare a totului: suntem pentru si impotriva,raportam totul la eu,ca la o suprema valoare care da valoare (si sens) tuturor lucrurilor,eul fiind in centrul acestei atitudini.

Aceste judecati de valoare pe care le facem ne "folosesc" pentru a avea repere,directie,sens si valoare in viata.

Si asta chiar daca in centrul lor este ego-ul.

Acest gen de ego-centrism face ca totul sa se invarta in jurul nostru,intreaga lume.

Sunt lucruri care ne aduc placere sau durere.

Sunt lucruri care ne aduc apreciere/faima sau umilinta/rusine.

Sunt lucruri care ne aduc lauda/merit sau vina/condamnare.

Sunt lucruri care ne aduc castig sau pierdere.

Scopul insusi al ego-ului este de a da sens/valoare vietilor noastre.De a ne proteja de suferinta si a ne aduce satisfactie...atata timp cat asteptam de la aceasta constructie mentala sa deqa sens totului,ne marturisim lipsa noastra de intelegere a sensului totului.

Dar poate ego-ul cu adevarat sa dea sens/valoare?

Exista doua atitudini diferite legate de sensul vietii: prima este ca viata are un sens intrinsec,omul avand nevoie sa-l descopere si sa-l inteleaga.

Cea de-a doua,e ca omul da sens vietii sale.El e valoarea suprema,si el da valoare totului.

Desi sunt diferite,totusi se pot combina,in credintele cuiva -nu e ceva nemaiantalnit.

Si vreau sa remarc ca daca omul da sens totului,tot el poate sa ia sensul din tot.

Fie sa il culeaga din tot,fie sa il nege in tot.

Oricum ar fi lucrurile de fapt,e in mana fiecaruia ca viata sa sa aiba sau nu sens.

Si aici intervin credintele...interpretarile,lumea de simboluri cu care inlocuim realitatea.

Cuvintele sunt simboluri,gesturile sunt simboluri,comunicam prin simboluri,si nu doar cu ceilalti,ci si cu noi insine.Suntem introdusi treptat in lumea asta abstracta,mentala,inca din copilarie -e ca un vis -pentru ca si visele sunt simbolice,stim asta.

Pana cand suntem in imersie deplina in lumea artificiala a simbolurilor,departe de realitete,in lumea credintelor.

Lumea nu are nevoie de credintele noastre pentru a exista! -realitatea nu are nevoie de credintele noastre pentru a exista! -adevarul,nu are nevoie de credintele noastre pentru a exista!

Nu mai credeti pe nimeni,indiferent ce spune,nu mai credeti nimic,indiferent ce spune,nu va credeti mai ales pe voi insive,indiferent ce va spuneti.Pentru ca totul e doar lumea simbolurilor in care credem.Un mare DESPRE tot.O poveste,un vis,o imensa interpretare a totului.

Daca nu mai credem in nimic din toate astea,ramane doar realitatea,care nu e afectata in nici un fel de credinta noastra in ea.

Nu crede in nimic,dar fi atent! -asculta totul,priveste totul in fata,ca sa vezi.

Nu e suficient sa nu crezi -e adevarat,interpretarile pot sa fie si sunt false,dar trebuie sa poti sa vezi asta,si daca nu stii sa privesti cu ochii cuiva care nu stie (fara sa crezi in interpretari,aka/cunoastere/trecut/poveste) nu poti sa vezi nimic,decat tot interpretari peste interpretari...

Si ce sunt interpretarile false de fapt,decat o suma de judecati de valoare,in care totul ajunge sa fie impartit in dezirabil si indezirabil,in obligatoriu si interzis?

Atata timp cat traiesti in lumea in care totul e impartit asa,frica e inevitabila...nu poti sa fugi de ea,chiar daca o faci.

Si ma intorc inca o data la primele afirmatii din postarea asta: mania si tristetea sunt mastile fricii,ne ascundem de frica insasi in spatele lor,si primul pas este sa o recunoastem,sa o vedem ca atare.

P.S. imi pare rau pentru cei care asteptau o mare concluzie la postarea mea -asta e nivelul intelegerii mele de acum,daca cineva intelege mai mult si mai bine,sa dea el concluzii.