UN VERSET DIN BIBLIE,

29 martie

CREDINŢĂ FĂRĂ DESCURAJARE

Eu sunt cu tine şi nimeni nu va pune m

30 martie

RUGĂCIUNE, MULŢUMIRE, LAUDĂ

Nu vă

31 martie

APE PESTE PĂM

1 aprilie

Un plan: "Dumnezeu cu noi"

"Si Cuvantul S-a facut trup, si a locuit printre noi, plin de har si de adevar. Si noi am privit slava Lui, o slava intocmai ca slava singurului nascut din Tatal." (Ioan 1,14)

Planul de mantuire nu a fost conceput in graba. El descopera caracterul lui Dumnezeu, prin faptul ca L-a dat pe Fiul Sau pentru rascumpararea noastra. Dumnezeu este iubire si guvernarea Sa se bazeaza pe acest principiu. Marea controversa a veacurilor se datoreaza conflictului care exista intre sistemul egoist al lui Satana si cel altruist, al lui Dumnezeu. In timp ce Lucifer a afirmat ca "va fi ca Cel Preainalt" (Isaia 14,14), Hristos este ca Cel Preainalt. "El macar ca avea chipul lui Dumnezeu, totusi, n-a crezut ca un lucru de apucat sa fie deopotriva cu Dumnezeu, ci S-a dezbracat pe Sine Insusi si a luat chip de rob, facandu-Se asemenea oamenilor" (Filipeni 2,6.7). Hristos nu numai ca S-a umilit sa ia chip omenesc, dar, mai mult de atat, "S-a smerit si S-a facut ascultator pana la moarte, si inca moarte de cruce" (versetul 8.

"Din zilele vesniciei, Domnul Isus Hristos a fost una cu Tatal: "El era `chipul lui Dumnezeu`, chipul maretiei si maiestatii Sale, `stralucirea Slavei Lui`." Natura omeneasca pe care a imbracat-o a acoperit, ca o manta, chipul Sau divin. Daca Hristos ar fi venit in slava si maretia Sa cereasca, omenirea nu ar fi putut sa suporte stralucirea aratarii Sale. "Atunci cand a devenit om, Hristos nu a incetat in nici o privinta sa fie Dumnezeu. Cele doua naturi au devenit in mod deplin si inseparabil una, desi fiecare dintre ele a ramas distincta." Aceasta taina ne uimeste, si totusi maretia intruparii Sale nu se sfarseste aici. Cuvantul era cu Dumnezeu din vesnicie, si totusi "a ales" sa devina trup, ca sa ne poata rascumpara din pacat! Noi suntem pentru totdeauna si intr-un mod unic legati de Dumnezeu Tatal. Prin Fiul Sau, noi suntem din nou membri ai familiei lui Dumnezeu. "Mica noastra lume, devenita sub blestemul pacatului singura pata neagra in mareata Sa creatiune, va fi onorata mai mult decat toate celelalte lumi din Universul lui Dumnezeu. Aici, unde Fiul lui Dumnezeu a salasluit in corp omenesc, unde Imparatul slavei a trait, a suferit si a murit - aici, cand EL va face toate lucrurile noi, cortul lui Dumnezeu va fi cu oamenii, si `EL va locui cu ei si vor fi poporul lui, si Dumnezeu Insusi va fi cu ei`."

2 aprilie

Sa-L fac cunoscut

"Nimeni n-a vazut vreodata pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este in sanul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut." (Ioan 1,18)

Dumnezeu nu i-a ingaduit lui Moise sa-L vada fata in fata, pentru ca aceasta ar fi insemnat moartea instantanee a pacatosului. Ascuns in crapatura unei stanci si acoperit de mana lui Dumnezeu, Moise a prins cu privirea doar o licarire a slavei lui Dumnezeu, din spate, dupa ce Domnul trecuse pe langa el. (Exod 33,18-20). Doar in Hristos le este cu putinta fiintelor omenesti, pacatoase, sa vada o reprezentare adevarata a Tatalui. Doar El a putut sa ne arate adancimea iubirii Tatalui nostru ceresc, pentru ca, atunci cand Dumnezeu L-a daruit lumii pe Fiul Sau, prin El, a revarsat asupra noastra un dar unic. Nici un inger nu ar fi putut sa descopere "in trup" harul iubitor si bunatatea lui Dumnezeu. Planul lui Dumnezeu de a ne rascumpara L-a costat viata propriului Sau Fiu. Atunci cand era pe acest pamant, subiectul de conversatie preferat al lui Isus era iubirea Tatalui Sau. El a fost intruchiparea, personificarea acelei iubiri. Filip a cerut: "`Doamne, arata-ne pe Tatal, si ne este de ajuns`. Isus i-a zis: `De atata vreme sunt cu voi, si nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a vazut pe Mine, a vazut pe Tatal`" (Ioan 14,8.9).

Cu cincisprezece secole inainte de venirea lui Hristos, Dumnezeu invatase pe Israel sa-I construiasca un sanctuar, astfel incat El sa poata "locui in mijlocul lor" (Exod 25,8. Slava lui Dumnezeu plana asupra scaunului milei de pe capacul chivotului, in Sfanta Sfintelor din acel santuar. Observam din nou aceeasi dorinta a Dumnezeirii de a locui impreuna cu omenirea, exprimata intr-un mod extraordinar in intruparea lui Isus. Pe Muntele schimbarii la fata, atunci cand divinitatea a strafulgerat prin natura omeneasca, Ioan a fost martor la slava Domnului sau. Petru a facut referire la acelasi eveniment, atunci cand a scris ca "au vazut cu ochii lor" maretia Lui. "Caci El a primit de la Dumnezeu Tatal cinste si slava, atunci cand, din slava minunata, s-a auzit deasupra Lui un glas, care zicea: `Acesta este Fiul Meu preaiubit, in care Imi gasesc placerea`" (2 Petru 1,17).

Cei mai multi evrei nu L-au recunoscut in Isus pe Mesia. "Oile pierdute ale casei lui Israel" (Matei 15,24) L-au respins pentru ca isi atintisera asteptarea asupra unui Mesia care sa-i elibereze de sub asuprirea romana. Dar nu toti au fost orbi fata de profetiile care Il descriau pe Hristos ca pe un slujitor al suferintei. Multe inimi sincere au asteptat cu nerabdare venirea Celui Fagaduit. Prea adesea suntem gata sa aratam cu degetul, acuzatori, catre vechiul Israel si sa ne miram, indignati de orbirea lor; si totusi, multi dintre noi, cei de astazi, inchidem ochii in fata semnelor care vestesc cea de-a doua venire a Sa.

3 aprilie

Scriitorii Evangheliei

"Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune in neprihanire." (2 Timotei 3,16)

Tema celor patru evanghelii este Hristos - intruparea Sa, lucrarea publica, moartea, invierea si inaltarea Sa la cer; si totusi, fiecare evanghelist realizeaza un tablou unic al misiunii si al vietii Fiului lui Dumnezeu.

Matei a scris pentru evrei si pentru crestinii proveniti din evrei. El a cautat sa-i convinga pe evrei ca Isus era fiul lui Avraam si al lui David, Imparatul lui Israel, adevaratul Mesia. Cartea sa Il prezinta pe Hristos ca pe Marele Invatator si arata cat de deplin se potriveste in tabloul mai mare al istoriei poporului Israel. Pentru a realiza aceasta, Matei arata catre implinirea profetiilor iudaice ale Vechiului Testament, care nu ar fi produs nici o impresie asupra cititorilor dintre neamuri, din zilele lui.

Marcu nu a fost un martor ocular al evenimentelor pe care le descrie, desi era familiarizat cu Evanghelia, pentru ca auzise relatarile lui Petru. Adresandu-si cartea neiudeilor, el explica traditiile iudaice (precum Pastele) pentru cititorii care nu erau familiarizati cu astfel de evenimente. Deoarece puterea de a face minuni producea o impresie puternica asupra romanilor, Marcu scoate in evidenta minunile facute de Isus.

Luca, un colaborator al lui Pavel, e fost medic si istoric. El a trasat genealogia lui Hristos pana la Adam, tatal omenirii, in timp ce Matei, scriind pentru evrei, a aratat obarsia lui Hristos din Avraam. De asemenea, Luca scrie despre relatia lui Hristos cu oamenii si cu cetatenii romani. Deoarece raportul lui evanghelistic este cel mai complet dintre cele patru, din pana lui aflam cele mai multe lucruri cu privire la nasterea lui Hristos si la slujirea Sa in Perea.

Ioan este un teolog. Cel mai tanar dintre ucenici, el si-a deschis inima fata de Isus si a relatat ceea ce a vazut cu proprii ochi (1 Ioan 1,1-3). Ca martor ocular, Ioan este singurul care ne relateaza pdespre inceputul slujirii lui Isus, in Iudea, si despre lucrarea Sa timpurie printre conducatorii iudei. Interesant, Ioan descrie controversele iscate la templu, dar nu minunile. El Il descopera pe Tatal in cadrul Planului de Mantuire si Il citeaza in repetate randuri pe Isus spunand: "Cel care M-a trimis". Adresandu-se crestinilor, Ioan Il prezinta pe Isus ca fiind Creatorul Cel viu si Mantuitorul lumii, Cel crucificat.

"Creatorul tuturor ideilor poate impresiona cu acelasi gand mintile unor oameni diferiti, dar fiecare dintre ei poate sa exprime acest gand in mod diferit, fara insa sa se contrazica unul pe celalalt. Faptul ca aceste diferente exista, nu ar trebui sa ne mire sau sa ne dezorienteze. Foarte rar se intampla ca doua persoane sa priveasca si sa exprime adevarul exact in acelasi fel. Fiecare insista asupra unor aspecte diferite, pe care structura lui launtrica si educatia pe care a primit-o il determina sa le aprecieze mai mult. Lumina soarelui, cazand asupra diferitelor obiecte, le confera acestora nuante diferite."

4 aprilie

Implinirea vremii

"Dar cand a venit implinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau, nascut din femeie, nascut sub Lege." (Galateni 4,4)

Profetiile Vechiului Testament au aratat indelung catre venirea lui Mesia. Fagaduinta facuta lui Adam si Evei, in Gradina Eden s-a repetat in profetiile lui Daniel si in cuvintele lui Iacov, care declarase: "Toiagul de domnie nu se va departa din Iuda, nici toiagul de carmuire dintre picioarele lui, pana va veni Silo" (Geneza 49,10). Multi au crezut ca fagaduitul toiag de carmuire avea sa rastoarne asuprirea romana, astfel ca venirea Celui uns a devenit speranta unei natiuni aflate in robie. Unii au inteles corect profetia lui Daniel, dar cei mai multi au interpretat-o gresit. Trecand cu vederea precizarile Scripturii care aratau catre umila prima venire a lui Hristos, Israel a ales, in schimb, sa insiste asupra slavei profetice a celei de-a doua veniri.

"Dar, ca si stelele, in vastul circuit al drumului randuit lor, planurile lui Dumnezeu nu cunosc nici graba, nici intarziere

5 aprilie

"Nu ati crezut cuvintele Mele"

"Zaharia a zis ingerului: `Din ce voi cunoaste lucrul acesta? Fiindca eu sunt batran, si nevasta-mea este inaintata in varsta`." (Luca 1,18)

Regele David a impartit preotimea in 24 de cete. Fiecare ceata slujea de doua ori pe an, timp de o saptamana, incepand cu slujba din Sabat, de la ora 3,00 dupa-amiaza, si incheind in Sabatul urmator, cu slujba de la ora 9,00. In ocaziile speciale, toate cele 24 de cete erau asteptate la templu. Preotii se adunau in semicerc si aruncau sortul, pentru a hotari cine urma sa ia parte la oficierea serviciilor ceremoniale. Fiecare barbat ridica unul sau mai multe degete, pentru a fi numarate. Conducatorul cetei alegea un numar, la intamplare si incepea sa numere degetele ridicate, pana cand ajungea la acel numar. Primul ales curata altarul arderii de tot si pregatea jertfa. Cel de-al doilea curata sfesnicul si altarul tamaierii. Cel de-al treilea ardea tamaie si se ruga - sarcina cea mai importanta. Iar cel de-al patrulea ardea bucatile din animalul de jertfa pe altar si incheia serviciul ceremonial.

"Privilegiul oficierii la altarul de aur, in favoarea Israelului, era considerat o inalta onoare, iar Zaharia era, in toate privintele, demn de aceasta. De obicei, acest privilegiu revenea fiecarui preot doar o singura data in viata, si de aceea era considerat marele moment al vietii acestuia. Alegand un ajutor care sa indeparteze carbunii arsi de pe altar si sa aseze altii noi, Zaharia presara tamaie peste carbuni. In timp ce mireasma placuta a fumului se inalta inaintea Sfintei Sfintelor, el se ruga pentru Israel.

Deodata, ingerul Domnului a aparut in partea dreapta a altarului, acea parte care simboliza favoarea. Uluit, Zaharia nu a observat semnul aprobarii si "s-a inspaimantat". Primele cuvinte ale ingerului au fost: "Nu te teme" (Luca 1,13). Gabriel, acelasi inger care ii descoperise lui Daniel timpul venirii lui Mesia, se aratase acum pentru a anunta nasterea fiului lui Zaharia si al Elisabetei. Desi cunostea povestea nasterii lui Isaac, el uitase ca Dumnezeu implineste intotdeauna ceea ce fagaduieste. Ca urmare a necredintei lui, ingerul a prezis ca Zaharia avea sa fie mut pana la nasterea copilului promis.

"Nasterea unui fiu lui Zaharia, intocmai ca si nasterea unui fiu lui Avraam si acela al Mariei, trebuia sa invete un mare adevar spiritual, adevar pe care il invatam cu greu si-l uitam usor. In noi insine nu avem nici o putere de a face vreun lucru bun, dar ceea ce nu putem face noi va fi realizat prin puterea lui Dumnezeu in orice suflet supus si credincios."

6 Aprilie

"Eu sunt Gabriel"

"Drept raspuns, ingerul i-a zis: `Eu sunt Gavril, care stau inaintea lui Dumnezeu; am fost trimis sa-ti vorbesc, si sa-ti aduc aceasta veste buna`." (Luca 1,19)

Ingerul Gabriel detine pozitia imediat urmatoare in onoare aceleia a Fiului lui Dumnezeu. "A sta in prezenta" este o expresie rezervata in timpurile Vechiului Testament pentru un preot sau pentru un inalt oficial care avea de indeplinit o insarcinare la curtea regala. Hristos Insusi a spus ca, in ceruri, ingerii "vad pururi fata Tatalui Meu" (Matei 18,10). "Inainte de caderea sa, Lucifer era intaiul dintre heruvimii ocrotitori, sfant si neintinat." Dupa caderea lui Lucifer, locul lui a fost luat de Gabriel. In ebraica, Gabriel, inseamna "omul lui Dumnezeu".

Gabriel a vorbit cu Daniel (Daniel 8,16; 9,21) si a vestit venirea lui Mesia. El a vorbit cu Zaharia (Luca 1,19) si cu Maria (versetele 26,27). Probabil ca tot el i s-a aratat si lui Iosif (Matei 1,20). Mai tarziu, acelasi inger L-a mangaiat pe Hristos in Ghetsemani si L-a aparat in multime. El a dat la o parte piatra de pe mormant si L-a chemat afara pe Mantuitorul. Gabriel a fost unul dintre cei doi ingeri care L-au insotit pe Domnul Hristos in timpul lucrarii Sale pe acest pamant si care li s-au aratat ucenicilor, pe cand Isus Se inalta la cer. In cele din urma, Gabriel i s-a prezentat singur lui Ioan, pe insula Patmos, spunand ca este si el "un impreuna slujitor cu tine si cu fratii tai, proorocii" (Apocalipsa 22,9).

Ce fac ingerii? "Nu sunt oare toti duhuri slujitoare, trimise sa indeplineasca o slujba pentru cei ce vor mosteni mantuirea?" (Evrei 1,14). Ingerii au avut intotdeauna un rol important in planurile lui Dumnezeu. Stand de vorba cu Adam si cu Eva in gradina Eden si apoi pazind accesul la pomul vietii, ei au inchis, mai tarziu, usa imensa a corabiei, pecetluindu-i inauntru pe credinciosul Noe si familia sa. Ei i-au vizitat pe Avraam si pe Lot. In mod repetat, ei au intervenit in lupta in favoarea poporului Israel. In Noul Testament, ei au format steaua pe care au urmat-o magii si i-au intampinat si intarit pe ucenici la inaltarea lui Hristos la cer. Astazi, ei vegheaza asupra noastra.

"Chiar daca s-ar putea sa nu fim constienti de prezenta constanta a ingerilor in vietile noastre, noi putem sa stim cu certitudine ca ne aflam intotdeauna sub protectia lor iubitoare."

7 Aprilie

Fecioara - roaba Domnului

"Ingerul i-a zis: `Nu te teme, Marie, caci ai capatat indurare inaintea lui Dumnezeu`" (Luca 1,30)

Inca o data Gabriel apare cu o solie, de data aceasta pentru o tanara fata, logodita cu un barbat care mai fusese casatorit si care locuia in acelasi sat. Logodnicul ei era un tamplar, pe nume Iosif, un descendent direct al regelui David si, astfel, al casei lui Iuda. Cunoastem foarte putine lucruri despre Iosif, cu exceptia faptului ca era sarac (Luca 2,24) si ca avea cel putin patru fii din casatoria anterioara (Matei 12,46; 13,55).

Aratarea neasteptata a unui inger inaintea Mariei si, mai important decat aceasta, ceea ce avea el de spus, reprezentau o mare onoare; si totusi, ea era logodita cu Iosif. De ce o alesese Dumnezeu tocmai pe ea si cum avea sa-i afecteze aceasta alegere viitorul? Maria cunostea Scripturile si si-a amintit, in graba, profetiile mesianice. Acestea trebuie sa-i fi fost foarte familiare, in special pentru ca Mesia Cel fagaduit urma sa se ridice tocmai din semintia ei. Rugaciunile ei si cele ale poporului din care facea parte erau pe cale de a primi raspuns.

Maria apartinea casei lui David si prin Isus al ei avea sa fie, in mod literal, "samanta lui David" (Romani 1,3). In timp ce Elisabeta si Zaharia aveau o descendenta preoteasca, Maria si Iosif isi puteau trasa, amandoi, o genealogie regala. Cuvintele ingerului au nedumerit-o pe Maria: "Duhul Sfant Se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri. De aceea Sfantul care Se va naste din tine va fi chemat Fiul lui Dumnezeu" (Luca 1,35). Nasterea lui Hristos avea sa lege divinitatea cu umanitatea. Ambasadorul lui Dumnezeu, Duhul Sfant, avea sa fie agentul prin care Dumnezeu urma sa-Si exercite puterea de a implini profetia mesianica.

Reactia Mariei a fost diferita de aceea a lui Zaharia, pentru ca el s-a indoit ca Dumnezeu putea sa faca astfel, incat Elisabeta sa ramana insarcinata la o varsta atat de inaintata. Maria, intr-o credinta simpla, nu s-a indoit deloc. Ea stia ca "la Dumnezeu nici un lucru nu este cu neputinta" (versetul 37). Indata ce a inteles care era voia lui Dumnezeu in aceasta privinta si a primit suficiente informatii cu privire la partea care ii revenea in cadrul acestui plan, Maria s-a supus indeplinirii acesteia.

"Inainte de a-i prezenta Mariei mijloacele prin care ceea ce i se vestise avea sa fie dus la indeplinire, Dumnezeu a lasat-o pe Maria ca, mai intai, sa devina pe deplin constienta de faptul ca evenimentul anticipat trecea dincolo de puterea omeneasca si ca, din punct de vedere omenesc, era imposibil de realizat. In felul acesta ne conduce Dumnezeu sa apreciem bunatatea si puterea Sa, invatandu-ne sa avem incredere in El si in fagaduintele Sale."

8 Aprilie

"Numele lui este Ioan"

"Si au inceput sa faca semne tatalui sau, ca sa stie cum ar vrea sa-i puna numele. Zaharia a cerut o tablita de scris, si a scris, zicand: `Numele lui este Ioan`. Si toti s-au minunat." (Luca 1,62.63)

Ingerul Gabriel a venit la Maria, cu vestea nasterii lui Isus, atunci cand Elisabeta era in luna a sasea de sarcina. Maria a parasit imediat Nazaretul si a plecat sa-si viziteze ruda. Zaharia si Elisabeta locuiau probabil, in cetatea Hebron. Fata a ramas cu Elisabeta timp de trei luni (Luca 1,56), destul de probabil pana cand matusa ei a dat nastere lui Ioan. Dar Maria nu a vizitat-o pe Elisabeta pentru a verifica ceea ce-i spusese ingerul cu privire la nasterea lui Isus sau pentru a confirma declaratia acestuia ca Elisabeta era insarcinata. Ea s-a dus acolo tocmai pentru ca a crezut in totul cuvintele ingerului. Imediat ce a ajuns, Maria a fost intarita in credinta ei, pentru ca a aflat ca Elisabeta era intr-adevar insarcinata. Ce povestiri minunate si ce sperante trebuie sa-si fi impartasit cele doua femei credincioase, in timp ce se pregateau pentru nasterea fiilor lor. Partasia crestina reprezinta unul din cele mai mari daruri de care putem avea parte in viata. "Nici un crestin nu ar trebui sa fie vreodata prea ocupat pentru partasia cu aceia care au nevoie de un ajutor pe care el il poate oferi."

Atunci cand Elisabeta a nascut, vecinii si rudele ei s-au bucurat impreuna cu ea. Cultura Orientului Mijlociu considera lipsa copiilor intr-o familie ca fiind un blestem, si acum, prin acest fiu, "blestemul" Elisabetei fusese indepartat. Zaharia inca nu putea sa vorbeasca. In cea de-a opta zi, parintii L-au dus pe prunc pentru a fi taiat imprejur. Ceremonia era importanta, pentru ca ea simboliza intrarea intr-o relatie de legamant cu Dumnezeu. In timpul ritualului, copilul urma sa primeasca un nume. De obicei, acest nume perpetua numele familiei si era important in mod special pentru intaiul nascut, pentru ca arata continuitatea si respectul fata de generatiile precedente.

Multi dintre cei prezenti la ceremonie erau, fara indoiala, preoti, ca si Zaharia, impreuna cu familiile lor. Poate ca un prieten apropiat oficia slujba preoteasca in ziua aceea. Prietenul acesta a cautat sa-l onoreze pe Zaharia, dand pruncului numele lui, dar Elisabeta a spus: "Nu. Ci are sa se cheme Ioan". Declaratia ei i-a uimit, pentru ca nu acesta era obiceiul. Ei l-au intrebat pe Zaharia, ca sa afle ce nume dorea el sa puna copilului. Zaharia a cerut o tablita de scris si a scris: "Numele lui este Ioan". Atunci, dupa noua luni de tacere contemplativa, dintr-o data, Zaharia a putut sa vorbeasca. Primele lui cuvinte au fost de lauda la adresa lui Dumnezeu.

In felul acesta, cuvintele sale de indoiala, de mai inainte, au fost transformate in lauda! "Cu orice alta voce adusa la tacere, asteptand in liniste si umilinta inaintea lui Dumnezeu, Zaharia a descoperit ca `tacerea sufletului` facuse ca vocea lui Dumnezeu sa se auda mai clar`."