Autocritica -e ceva pozitiv?(supraeul -o povara?)

Dunedain_ a scris:

:think: ai scaldat-o cand ai vazut si tu cum suna. de autocritica aia vorbeam? de maistrul care se scoala cu basca in mana motolind-o , si spune ca nu va mai face atata risipa de material si ca in cinstea viitorulu congres se va mobiliza sa-si dubleze productia?

penibil!

Nu am scaldat nimic, exact asta inseamna pentru mine autocritica, am verificat si la cel mai bun prieten al tau: dexonline.ro si ti-am dat de pomana si copy/paste.

Dunedain_ a scris:

vorbim de faptul ca la acea "introspectie" nu trebuie sa te menajezi

Exact.

Asta era si motivul pentru care am apelat la termenul asta pentru ca denota sinceritate de sine.

Dunedain_ a scris:

si daca esti in stare sa faci asta, incepi sa ai dreptul sai critici si pe altii

Tocmai d-asta te critic, acum intelegi?

Dunedain_ a scris:

ceea ce tu nu-l ai, uita-te mai bine in fisa-ti dar ti-l atribui seninatatea cu care te ascunzi in spatele mastii aleia de superioritate denzivolta. amuzanta de altfel, nu contest

Dar si mai haios este ca tu esty my number one fan.

părere a scris:

Si de dorit ar fi, un existentialism de factura psihanalitica.

Ar lua prea mult timp. Si oricum nu se poate aplica celor aflati in depresie sau psihoza.

Existentialismul de factura auto-psihanalitica e apanajul unor oameni conştienţi de sine, care se cunosc foarte bine pe ei inşişi dar şi paternul lor familial. Ceea ce e exlus pentru majoritatea oamenilor.

Cleric Preston a scris:

Ar lua prea mult timp. Si oricum nu se poate aplica celor aflati in depresie sau psihoza.

Existentialismul de factura auto-psihanalitica e apanajul unor oameni conştienţi de sine, care se cunosc foarte bine pe ei inşişi dar şi paternul lor familial. Ceea ce e exlus pentru majoritatea oamenilor.

Psihanaliza, mai mult decat psihologiile cognitiviste, comportamentale (si de care or mai fi ele) e in masura sa "vindece" traume (da, primele fiind chiar in mediul familial). Drept ca pana la auto-analiza, cale-i luuuunga si cere multe, mai ales rabdare. Din pacate, Romania cu vederile ei inguste si conservatoare in directii esentiale, nu dispune de centre de psihanaliza si de oameni echilibrati si in masura. Si asta e mai mult decat evident din nivelul socio-cultural care e mult devansat fata de tari in care psihanaliza a luat locul psihologiei si psihiatriei inca din perioada interbelica.

părere a scris:

Psihanaliza, mai mult decat psihologiile cognitiviste, comportamentale (si de care or mai fi ele) sunt in masura sa "vindece" traume (da, primele fiind chiar in mediul familial). Drept ca pana la auto-analiza, cale-i luuuunga si cere multe, mai ales rabdare. Din pacate, Romania cu vederile ei inguste si conservatoare in directii esentiale, nu dispune de centre de psihanaliza si de oameni echilibrati si in masura. Si asta e mai mult decat evident din nivelul socio-cultural care e mult devansat fata de tari in care psihanaliza a luat locul psihologiei si psihiatriei inca din perioada interbelica.

Cineva imi spunea ca psihanaliza a fost o metoda de "lunga durata" pentru a structura timpul sotiilor casnice si nevrozate. Multi chemati, putini alesi, si mai putini care au priceput ceva dupa anii de psihanaliza. Daca psihanalistul doreste sa iti spuna ceva sau stie sa iti spuna ceva bine, daca nu, ramai cu ochii in tavanul alb. Ipostaza deloc de dorit pentru un depresiv pe cale de suicid dar comoda pentru cineva in nevroza compensata. Nu e departe de psihanaliza nici teatrul de maimute, psihodrama.

De exemplu, Hitler daca ar fi inceput psihanaliza personala prin 1933, avea suficient timp sa se psihanalizeze si sa termine al doilea razboi mondial in paralel, considerand ca se afla in nevroza compensata. Daca ar fi ales si ar fi existat atunci terapii cognitiv comportamentale, si sa admitem prin absurd ca un paranoic poate fi terapiat sau ca solicita terapie, atunci poate al doilea razboi mondial nu ar mai fi inceput.

Terapiile cognitiv comportamentale se adreseaza unor faze mai avansate de tulburare psihica. Pentru motivul asta au si fost dezvoltate. Nu exista timp prea mult pentru cel care sufera intens.

Cleric Preston a scris:

Cineva imi spunea ca psihanaliza a fost o metoda de "lunga durata" pentru a structura timpul sotiilor casnice si nevrozate. Multi chemati, putini alesi, si mai putini care au priceput ceva dupa anii de psihanaliza. Daca psihanalistul doreste sa iti spuna ceva sau stie sa iti spuna ceva bine, daca nu, ramai cu ochii in tavanul alb. Ipostaza deloc de dorit pentru un depresiv pe cale de suicid dar comoda pentru cineva in nevroza compensata. Nu e departe de psihanaliza nici teatrul de maimute, psihodrama.

De exemplu, Hitler daca ar fi inceput psihanaliza personala prin 1933, avea suficient timp sa se psihanalizeze si sa termine al doilea razboi mondial in paralel, considerand ca se afla in nevroza compensata. Daca ar fi ales si ar fi existat atunci terapii cognitiv comportamentale, si sa admitem prin absurd ca un paranoic poate fi terapiat sau ca solicita terapie, atunci poate al doilea razboi mondial nu ar mai fi inceput.

Terapiile cognitiv comportamentale se adreseaza unor faze mai avansate de tulburare psihica. Pentru motivul asta au si fost dezvoltate. Nu exista timp prea mult pentru cel care sufera intens.

Ce incerc sa spun, nu are nimic a face cu terapiile cognitiviste si comportamentale, si nici cu o psihanaliza pre-judecata. Psinanaliza NU e psihologie, NICI psihiatrie. Drept, un Hitler nu merge de bunavoie la psihanalist si asta e conditie esentiala: omul sa vrea sa se vindece, deci sa constientizeze ca are o problema. In situatia asta, rolul psihanalistului nu e sa intrebe si sa dea sfaturi. In astfel de sedinte e vorba de doua inconstiente care lucreaza. Specialistul doar asculta verzile si uscatele povestite de analizat, gaseste puncte de reper si pe parcurs (evident, in timp) tocmai "bolnavul" ajunge la a-si asuma trauma. Nu e situatie de terapie in care psihologul sau psihiatrul ii spune scurt "tulburare...stiu eu de care". Etichetele astea nu ajuta cu nimic, decat toarna pe gat antidepresive si anxiolitice care au exact efect de inhibare a manifestarii inconstientului; il blocheaza si omul se legumizeaza.

Cat pentru cazurile grave, schizofrenie (si mai stiu eu care!), cand omul nu asuma faptul ca are o problema, lucruri sunt mult mai dificile si implica mult persoanele apropiate.

părere a scris:

Ce incerc sa spun, nu are nimic a face cu terapiile cognitiviste si comportamentale, si nici cu o psihanaliza pre-judecata. Psinanaliza NU e psihologie, NICI psihiatrie. Drept, un Hitler nu merge de bunavoie la psihanalist si asta e conditie esentiala: omul sa vrea sa se vindece, deci sa constientizeze ca are o problema. In situatia asta, rolul psihanalistului nu e sa intrebe si sa dea sfaturi. In astfel de sedinte e vorba de doua inconstiente care lucreaza. Specialistul doar asculta verzile si uscatele povestite de analizat, gaseste puncte de reper si pe parcurs (evident, in timp) tocmai "bolnavul" ajunge la a-si asuma trauma. Nu e situatie de terapie in care psihologul sau psihiatrul ii spune scurt "tulburare...stiu eu de care". Etichetele astea nu ajuta cu nimic, decat toarna pe gat antidepresive si anxiolitice care au exact efect de inhibare a manifestarii inconstientului; il blocheaza si omul se legumizeaza.

Cat pentru cazurile grave, schizofrenie (si mai stiu eu care!), cand omul nu asuma faptul ca are o problema, lucruri sunt mult mai dificile si implica mult persoanele apropiate.

Si terapiile cognitive au perioada lor de introspectie referitoare la analizat. Psihoterapeutul nu agreseaza constientul clientului sau. Dar sunt mult scurtate, pentru ca se stie unde se doreste a se ajunge, exista un contract terapeutic inainte. Ce rost are sa bati campii daca sti unde vrei sa ajungi. Oricum metoda difera. Eric Berne spunea "Sa te faci bine mai intai, iar pe urma daca mai doresti, stam si analizam". Asta nu inseamna ca nu ajuta pacientul sa se autoanalizeze, doar ca mult mai rapid.

Sedintele de psihoterapie costa foarte mult, in Romania cam greu sa iti permiti ani de zile psihanaliza.

Cleric Preston a scris:

Sedintele de psihoterapie costa foarte mult, in Romania cam greu sa iti permiti ani de zile psihanaliza.

Cine vrea sa scape cu adevarat, poate sa faca. Isi va permite. Si va gasi solutia cea mai putin proasta pentru a-si rezolva problema.

Eu personal, "am renuntat " in terapie la jumatate din salariul meu, luna de luna. Si nu mi s-a intamplat nimic rau cu asta. Am gasit solutii sa pot continua terapia, fara sa ajung sa ma nevrozez din lipsa de bani. Iar salariul meu a fost numai de 930 RON. Cu exceptia unor situatii extreme, solutii exista mereu.

Cleric Preston a scris:

si sa admitem prin absurd ca un paranoic poate fi terapiat sau ca solicita terapie, atunci poate al doilea razboi mondial nu ar mai fi inceput.

Ca sa te parafrazez, aicea-i spilu' si trotilu' :P ..ca un paranoic numai prin absurd ajunge in psihoterapie. Prin insasi definitia dezechilibrului sau, el NU CREDE. Parerile proprii ii sunt atotsuficiente. Ca atare nu are nevoie de altele, pentru ca nu vede cum ar putea exista altele mai bune ;)

Inceputul terapiei se face cu niste credinta. Aia in care terapeutul este parintele tau bun, in care tu, un copil nestitutor crezi cu adevarat. Ceea ce exclude din start paranoia.

Uite o mostra de gandire paranoica .....sefa mea, cu multe dezechilibre emotionale, dealtfel bine cotata pe scara sociala, si considerata "etalon de echilibru mental", imi spune: "Las' ca vezi tu cand o sa-ti creasca copilul, ca o sa fie scarbos. Toti sunt la fel, sunt simpatici cand sunt mici si poti face ce vrei cu ei, insa mai mari , nu mai vor sa faca ce vrei tu, si te scot din minti" :D Nici macar prin minte nu-i trece ca un copil nu e scarbos, si ca poate fi si echilibrat. In mintea ei, toti la fel, si evident ea e parintele model, care si-a lasat copilul sa aleaga cum a vrut..."bineinteles ca am copil liber...mereu l-am lasat sa aleaga ce zic eu" :D ...astea nu sunt povesti, este reproducere fidela a discutiei.

Sa iti mai precizez ca vine dintr-o familie aristocratica?...cred ca nu e necesar. La ei in casa se educa in cel mai inalt grad...maniere alese, canta toti la pian, picteaza, au citit carti cu nemiluita, au dispret profund fata de "imbogatitii soartei", sunt plini de ei si neamul lor de vita aleasa. Toti nevrozati si depresivi. Si cu maniere alese. Bineinteles ca si-au ales profesii, unde nobletea sufleteasca si-o pot exprima cat mai bine......sunt toti medici de vaza si bine cotati profesional. pardon, "scarbosul' de copil( obez , ca numai asa se mai multumeste si el , bagand in gura in nestire), vrea sa fie judecator, sa imparta dreptatea familiala. deja ma-sa are planuri mari, cum o sa dirijeze ea procesele prin el si cum va face ea dreptate in tara prin fi-su :D .

Dunedain_ a scris:

vorbim de faptul ca la acea "introspectie" nu trebuie sa te menajezi, asa cum incearca aia cu probleme de incredere in sine. care daca se uita putin in ei gasesc ca singur defect : ba increderea nemarginita in oameni, ba bunatatea ba altruismul si alte tampenii de genul asta.

si daca esti in stare sa faci asta, incepi sa ai dreptul sai critici si pe altii

io in introspectia mea si dupa ce m-am criticat (auto), nu prea imi mai da mana sa critic pe altii...so, ma intreb asta o fi bine sau o fi rau?

X.E.N.A. a scris:

io in introspectia mea si dupa ce m-am criticat (auto), nu prea imi mai da mana sa critic pe altii...so, ma intreb asta o fi bine sau o fi rau?

corect observat! se poate adauga la ceea ce am spus mai sus " daca mai ai tupeu". si asta depinde de tupeul fiecaruia