Început de umilitul, Dum 16 mar 2008 · 2.264 răspunsuri · 171.518 vizualizări
Marinel a scris:Deci cam toţi oamenii sunt atei.
Deci ar trebui sa iti fie rusine fiindca ai fost bandit: ai modificat afirmatiile mele ca sa iti iasa tie cu plus..
Eu asta am afirmat:
Gzrel a scris:Pai, din cate am vazut eu de-a lungul timpului, ateii nu cred in existenta sufletului. Ei cred in creier! si respectiv in reactiile chimice care se petrec in acela.
Vriies a scris:Astfel de probleme, desi discutate inerent in contexte religioase, nu constituie probleme religioase per se, adica nu apartin in mod fundamental problematicii religioase, ci au apartinut dintotdeauna filosofiei.
Problematica sufletului aparţine acum şi investigaţiei ştiinţifice. Am scris despre asta aici.
Gzrel a scris:Deci ar trebui sa iti fie rusine fiindca ai fost bandit.
Ar fi trebuit sa scrii:
"Majoritatea ateilor şi liber-cigetătorilor nu cred
Marinel a scris:Ar fi trebuit sa scrii:
"Majoritatea ateilor şi liber-cigetătorilor nu cred
Gzrel a scris:Pfuiii...., deci zici ca am gresit prin generalizare?...
Dar ce ateu cunosti tu care sa spuna ca crede intr-un suflet care sa fie independent de creier?
Faptul că eu sau tu nu cunoşti nu
Marinel a scris:Faptul că eu sau tu nu cunoşti nu înseamnă că astfel de persoane nu pot exista. Dacă pe tot Pământul există o singură asemenea persoană, generalizarea este greşită.
Dar nu ai greşit doar prin generalizare, poate că asta a fost cea mai mică greşeală. Exprimarea a fost confuză. Nu poţi spune că ateii nu cred în sufet, decât dacă mai întâi defineşti noţiunea de "suflet". Punctul pus după prima afirmaţie face ca "ei" din a doua să fie interpretabilă nu doar ca "ateii", ci şi ca "cei care nu cred în existenţa sufletului". De asemenea, generalizarea poate fi făcută în ambele sensuri. "Ei" cred în "creier şi reacţiile chimice din acesta" poate duce (deşi nu pe deplin logic) la concluzia că "cei care cred în creier şi reacţiile chimice din acesta" sunt "cei care nu cred în existenţa sufletului" sau "atei".
Formularea mea este mai apropiată de ceea ce vroiai de fapt să zici.
De fapt e o prostie sa afirmi ca unii atei cred in suflet cata vreme nu cunosti absolut dar absolut niciunul care sa spuna ca crede in acela; e chiar firesc sa generalizezi..
Eu zic ca confuza e "logica" ta. Daca tu nu stii pana acum ce se intelege prin suflet, asta nu inseamna ca si ceilalti atei care neaga existenta sufletului neaga doar fiindca ei sunt niste gica-contra...
Editat Lun 28 ian 2013 21:32
lupini a scris:Problematica sufletului aparţine acum şi investigaţiei ştiinţifice. Am scris despre asta aici.
Interesant...
Totusi, aici as nuanta si as spune ca, deocamdata, desi sunt incercari in acest sens, despre aceasta problematica inca nu se poate spune ca "apartine" investigatiei stiintifice. Oricum, merci pentru link!
umilitul a scris:Ce este Sufletul?
Tradus din ebraica ''nepes'', adica ''suflet'' sensul initial este acela de a da viata.Sunt si numeroase aparitii cu referinta psihica acopera diferite stari ale constiintei, sediul dorintelor fizice, sursa emotiilor, sau este asociat cu cu vointa si cu actiunea morala.Deci intalnim in unele cazuri ca inseamna un nivel superior al vietii psihice.
Inainte de a-i parasi pe greci, daca vrem sa vedem cum era inteles sufletul, e musai sa ne oprim un pic si la Aristotel. In celebra sa lucrare Peri psyche, Stagiritul face aici o analiza "la sange" a sufletului si distinge intre: sufletul nutritiv - caracteristic plantelor, sufletul senzitiv - caracteristic animalelor si sufletul rational - caracteristic oamenilor.
In ceea ce priveste problema existentei independente a sufletului fata de corp (sau a imortalitatii sufletului), Aristotel este categoric in acest sens: "sufletul nu exista fara corp, ci e ceva care apartine unui corp". Banuiesc ca realizati consecintele unei astfel de afirmatii, nu-i asa?
Totusi, sa nu cadem intr-o neagra deznadejde...pentru ca Aristotel, atunci cand analizeaza partea rationala a sufletului, distinge intre intelectul pasiv (care se naste, cresta si piere odata cu fiinta umana) si intelectul activ sau nous poietikos, care in acceptiunea lui Aristotel: " este nemuritor, indestructibil si pare ca intra in om din exterior..."
Bun. Si ca un ultim excurs, as zice eu, necesar intelegerii conceptelor de care discutam aici, hai sa vedem si cum erau percepute acestea in filosofia orientala, in special, in hinduism.
Cand vorbim de filosofia orientala, din capul locului trebuie sa fim constienti ca aceasta reprezinta un vast ocean cultural care inglobeaza multiple sisteme de gandire, adesea eterogene si contradictorii. De aceea ma voi referi la unele aspecte legate de suflet, spirit si constitutia fiintei umane, doar la modul cel mai general, incercand o larga sinteza, si asta din perspectiva hinduismului, aceasta fiind "zona culturala" care s-a ocupat cel mai mult si mai intens de problemele in discutie.
La modul cel mai general, se poate spune ca punctul de plecare al filosofiei hinduse a fost realizarea ca omul, prin insasi conditia sa, se naste intr-un fel de stare de ingradire, iar scopul sau in viata trebuie sa fie eliberarea din aceasta stare printr-o cunoastere adecvata, dublata de o practica in acest sens.
Lumea fenomenala, ne spune hinduismul, este o iluzie (maya) si toate lucrurile sunt intr-un fel sau altul manifestarea unei substante unice supreme vazuta ca un TOT, "Intreg" sau fiinta unica (Brahman). Sufletul omului este parte a acestei substante unice sau descinde din acest principiu unic si pargurgand aceasta lume fenomenala a iluziilor, in cele din urma se va reintoarce si se va integra Intregului.
Referitor la constitutia fiintei umane, dincolo de diferentele specifice diferitelor curente filosofice, in linii mari se poate spune ca avem de-a face cu o structura ierarhizata a fiintei in care distingem mai multi factori sau "corpuri":
Partea materiala, cu doua subdiviziuni importante:
1. Materia grosiera sau Corpul fizic
2. Vitalitatea sau Prana sau "Corpul eteric", cum a fost numit in Occident.
Partea mentala, cu trei subdiviziuni:
3. Kama sau sediul sensibilitatii (emotiilor, dorintelor, pasiunilor, sentimentelor), numit in Occident si "Corpul astral".
4. Manasul inferior, care corespunde intelectului sau "Corpul mental inferior".
5. Manasul superior, care corespunde constiintei sau ratiunii, numit si "Corpul mental superior". (De remarcat ca acesta constituie individualitatea omului si pare a se echivala cel mai bine cu "sufletul" din cultura noastra vestica).
Partea spirituala, care in principiu nu poate fi divizata, insa in scop pur descriptiv ii putem atribui doua subdiviziuni, anume:
6. Elementul intepciunii sau "Corpul budhic".
7. Atman sau esenta (sau Eul) sau "Corpul atmic".
Concluzionand, observam ca notiunile pe care le folosim atunci cand incercam sa desciem natura fiintei umane sunt tributare unor sisteme culturale diferite (si implicit timpului in care au existat acele culturi), fiind dificil sa gasim o corespondenta exacta intre notiunile pe care le folosim noi azi (de ex., suflet, spirit, constiinta, intelect, minte etc.) si cele folosite in alte culturi si vremuri ( ruah, nepesh, ka, atman, purusha, psyche, nous etc.).
In acceptiunea curenta, pentru uzul comun, notiunile de suflet si spirit (uneori si cea de minte) sunt echivalente sau sinonime. Totusi, in filosofiile esoterice sau oculte precum si in alte curente spiritualiste si mistice, se face o diferentiere clara intre minte, suflet si spirit. Astfel, spiritul fiind perceput ca esenta sau principiul fiintei, sufletul si mintea fiind oarecum aspecte derivate ale acestuia.
Eu cred ca sufletul este rezultatul dintre materie si viata. Daca citez Biblia, Dumnezeu a facut pe om din tarana pamantului si i-a sulfat suflare de viata si omul a devenit un suflet viu.