Zen` a scris:Practic ramane doar speranta si credinta . Chiar e destul atat ?!
Da. Dar ajungi sa iti dai seama de asta abia dupa ce te cunosti cu adevarat si reusesti sa treci peste ce incearca altii sa-ti bage in cap, adica minciuna ca toate astea sunt o iluzie si o pierdere de vreme. Daca le eliminam din viata noastra, nu ramanem cu nimic care sa ne aduca o armonie interioara perfecta si constanta. Ori tocmai asta e ideea, sa vezi ce iti aduce acea stare, daca bucuriile trecatoare si conditionate de lucruri materiale sau de lte persoane, sau starea ta interioara, care va determina tot restul. Ti se spune ca felul in care esti si te simti e un rezultat al lucrurilor care ti se intampla, ori eu cred ca e exact pe dos. Daca iti pui sufletul in mainile unei lumi nebune, ti-l va stalcia pana il va face de nerecunoscut. Raspunsul se afla tot in tine, deci in speranta si in credinta. Nu ii va pasa nimanui, sau aproape nimanui, daca tu speri sau crezi, daca esti fericit sau trist, atata timp cat iti indeplinesti functiile robotice de care vorbeai, si nu il incomodezi cu nimic. Dar culmea e ca atunci cand iti manifesti bucuria interioara, sar vulturii pe tine si incep sa infiga ciocul, care mai de care. De asta zic ca depinde doar de tine sa fii intr-o stare de armonie si la urma urmei asta e tot ce conteaza.
Daca stai bine sa te gandesti, ceea ce sustin unii, ca fericirea, speranta, credinta sunt niste himere care nu conduc omul nicaieri, si ca ei sunt net superiori pentru ca "vad realitatea asa cum e", e complet ilogic. In primul rand, dupa ce te batjocoresc pentru credinta ca te indrepti catre o lume mai buna dupa viata asta, intreaba-i incotro merg ei si nu vor sti sa raspunda. Sa zicem ca gandirea pozitiva nu influenteaza cu nimic cursul vietii tale si ca e acelasi cu al lor, cei care gandesc negativ. Doar ca tu, traind dpdv material exact la fel, esti calm si linistit, zambesti departe in lumea ta, iar iei injura de mama fiecare lucru care le iese in cale, sunt depresivi si nervosi. Daca ii intrebi ce castiga fiind asa, n-au sa stie ce sa-ti raspunda. Chiar si sa nu "avansezi" in viata asa cum ti se spune ca trebuie, tu ai scopul tau de a fi cinstit cu tine, de a nu iti trada felul de a fi, si prin asta esti in armonie cu tine si cu altii. Deci scopul tau este deja atins, zi de zi, dupa ce iti dai seama de asta, iar starile negative sunt cele care trebuie eliminate, si nu invers, starea ta naturala fiind luminoasa si nu intunecata. Ei isi aleg scopuri lumesti si marunte - si ce se fac daca nu reusesc sa le atinga? Isi iau gatul, simt ca au trait degeaba? Unde mai e superioritatea vietii lor fata de a ta? Dupa care iti spun cu nasul pe sus ca altii te-au indoctrinat si au facut ce au vrut din tine, cand tu esti linistit si impacat iar ei se rasucesc noaptea intre cearsafuri ca nu i-a promovat seful sau ca nu au reusit sa-si cumpere cutare produs de lux, sa i-o traga lu' cutarica samd. Pai atunci, daca pe tine nu te clintesc cu nimic vorbele lor, cine e in situatia nefericita de a face altii ce vor din ei...? 
Dar am deviat enorm. Scuze 
.
Cursul respectiv, care ar prezenta toate religiile dpdv al esentei lor si nu al cliseelor auzite la televizor in legatura cu ele, ar deschide minti si ar reduce mult intoleranta venita din necunoastere. Ar avea insa tot un scop informativ, chiar daca elevii ar intelege notiunile corect si in profunzime, asta pentru ca ei trebuie mai intai sa isi gaseasca locul in lume, in relatie cu ceilalti si cu credintele lor. Ar mai reduce si din habotnici, si din cei care iau in ras orice religie. Dar nu trebuie sa intre in contradictie cu educatia religioasa facuta in familie sau sa incerce sa o inlocuiasca, ca si cand despre religii trebuie invatat mai inati ca apoi copilul sa isi aleaga una. Credinta motiveaza un copil sa faca bine si sa caute o stare de bine, pe cand sa creasca in absenta ei il arunca prada logicii de moment a lumii in care traieste, si asta e foarte periculos pentru o minte in formare, pentru ca il indeparteaza de esenta lui, de puritatea cu care s-a nascut, de latura lui spirituala pe care lumea din jur vrea sa o aduca la tacere, si il umple de lucruri artificiale. Credinta, dimpotriva, ii tine acea latura mereu treaza.
In momentul in care te vezi ca o particica a creatiei divine, deja esti liber de lumea asta palpabila, nu mai ai nevoie de ea pentru a te intelege pe tine insuti. Cei care sunt ancorati exclusiv in concret, si se considera superiori prin asta, sunt dependenti de lumea al carui produs se considera, ale carei valori devin si ale lor si se schimba cu trecerea timpului. Asta e adevaratul spirit de turma, nu credinta in Dumnezeu. De asta e atat de trist cum unii sunt demoralizati crezand ca trebuie sa isi schimbe valorile ca sa se adapteze lumii din jurul lor si sa cunoasca implinirea, si isi mutileaza singuri sufletul pana ajung sa creada ca fericirea nici nu exista, exista numai multumiri trecatoare, caldute. Ori ca un copil sa creasca in spiritul asta, sa fie invatat sa orbecaie in jur nefericit ca nu se adapteaza, cand lumina adevarata e de fapt in interiorul lui, e foarte foarte trist.