Ideea e fantastica in teorie, dar intr-adevar pentru a o pune in practica sunt necesare anumite conditii.
Prima e cea observata de Pippo, adica sa se evite tocitul, pedanteria samd. Dar pentru asta ar fi nevoie de profesori nu numai foarte cititi ci si foarte luminati la cap, vorba vine, care sa inteleaga si sa creada in principiile pe care incearca sa le insufle celor mai tineri. Asemenea oameni sunt rar de gasit prin universitati si uneori chiar prin biserici, d-apoi prin orice scoala generala si liceu. Vor avea si ei propria credinta si daca predarea unor informatii de tocit se poate face mecanic, oamenii nu ar putea preda acest curs cum trebuie fara sa creada in beneficiile acestei abordari. Ori e putin probabil ca profesorii crestini sa se reprofileze ca sa zic asa, si nici nu cred ca ar fi de dorit. Ar trebui formata o noua generatie de profesori, ceea ce nu s-ar putea face de azi pe maine.
Apoi, trebuie lamurita problema scopului acestor cursuri - simpa educatie civica? S-ar pleca pana la urma de la premiza ca Dumnezeu exista, sau de la cea ca religiile au un rol pozitiv in formarea caracterului, in viata sociala etc?
Apoi, mai exista un pericol, acela de a crea confuzie in mintile elevilor. Ei simt nevoia sa se identifice cu ceva, sa isi aleaga coordonatele dupa care se ghideaza. Venim pe lume fara sa stim cine suntem dar ni se dau anumite ajutoare.
Unul este sexul, masculin sau feminin, care pentru majoritatea stabileste anumite traiectorii. Unii sunt de parere ca ideile preconcepute legate de asta limiteaza si induc sentimentul obligatiei de a se mula pe anumite sabloane, mai ales cand e vorba de a considera omul heterosexual "by default". Deci luand-o mai pe scurtatura, unii cred ca noile generatii ar trebui educate in spiritul de a isi alege pe parcurs sexualitatea (aici s-ar ajunge, la alegere, prin incurajarea experimentarii cu persoane de acelasi sex), religia (deci sa nu ii fie transmisa de catre familie sau scoala), modelul de "parteneriat amoros", ca sa-i spun asa, adica sa nu i se insufle ideea ca monogamia e singura sanatoasa etc. Deci pana atunci copilul sa se ghideze dpdv moral dupa ce, cum sa isi motiveze siesi alegerile facute, daca nu are nici un sistem de referinta si creste intr-o nebuloasa fiind bombardat cu informatii...? I se induce impresia ca el stabileste singur natura lui, in loc sa o descopere cu uneltele potrivite. Daca i se spune ca poate experimenta orice ca sa aleaga mai apoi, odata ca nu stie ce sa incerce mai intai, apoi e posibil sa incerce intai ce e ii e nociv (dar nu neaparat ilegal) si sa nu isi mai revina niciodata. Rezultatul e dezorientarea.
Propunerea mea ar fi sa se predea acest curs in paralel cu cel de religia de care apartine copilul, pentru ca el sa poata face comparatie dar sa aiba totusi un punct de plecare, sa nu fie, cum ar spune, o foaie alba din punctul asta de vedere. Timpul nu sta in loc cat sa parcurga acele cursuri si sa se lamureasca, ci va avea simultan o viata de trait si alegeri de facut, si lipsa religiei din viata lui in tot acest timp va avea sigur un efect negativ.