Dane, cred ca fanatismul are multe in comun cu frustrarile! Stii ce sta in spatele atentatelor crude din SUA, Spania, Anglia? Sa moara nevinovati de-ai vostri cum mor de-ai nostri. Sa sufere familiile voastre cum sufera si ale noastre. Sa vedeti ce sunt distrugerile pe care le suferim noi in casa noastra... Sau eliminarea violenta pe motive pur religioase (foarte rare in istorie)? Este vorba despre violenta pe care o exercita atacarea a ceea ce constituie fundamentul sensului existentei unei persoane: ma lasi pe mine fara sens de a mai trai? Omorarea sau torturarea ta este salvarea propriei mele pieli... Lucrurile acestea nu apar la prima vedere. Dar analizand se ajunge aici.
In privinta preotilor, ai dreptate, ca in cazul oricarui educator: trebuie sa duca persoana la autonomie maxima posibila, protejand, compensand, orientand, stimuland... In cazul strict al preotului, daca indreapta credinciosii spre sine, inseamna ca nu si-a inteles menirea: sa ii ajute pe oameni sa dea nume energiei launtrice care vine de la divinitate prin explicarea credintei si stimularea persoanei spre trairea ei, oferindu-i instrumentele necesare.
Sofia, lipsa de coerenta intre viata cultica si cea sociala a persoanelor l-a facut pe Isus sa intervina in conflictul cu samaritenii (cultul nu conteaza in ce loc se da, important: "in duh si adevar"), precum si in blocarea activitatilor cultuale la templu intr-o zi: celebra alungare a negustorilor. In acel episod (destul de superficial explicat de multi) Isus intervine pentru ca la templu se faceau discriminari dureroase: o persoana cu handicap fizic, un copil sub 12 ani, o femeie, sau un strain nu puteau ajunge in curtea interioara a templului; numai barbatii evrei, sanatosi si majori (intelegandu-se 12 ani). Dar si acolo se faceau discriminari intre saraci si bogati (mereu favorizati)...
Dar Isus insusi merge la templu. Dupa inviere comunitatea a inceput sa se roage mai intai in templu. Adunarea cel putin in ziua Domnului a tuturor este o necesitate personala si comunitara. Ea este un rod al autenticitatii credintei personale si este o alimentare a acesteia. Nu doar eu sunt crestin, ci toti suntem crestini si ne intalnim cu acelasi Tata, ne intalnim ca frati. Abtinerea duce cu timpul la racire personala, la individualism... si mai si favorizeaza continuarea lucrurilor condamnabile care pot sa apara intre membrii acestei mari familii (pentru ca nu intervine nimeni, sau prea putini pentru a face apel la coerenta si pentru a sprijini in acest sens, nu ca judecator, ci ca frate).

