Big Bang

Totusi,omul ESTE(sau ar trebui sa fie, deja)constient (si) de propria-i Nemurire.

ruudflo a scris:

Stim deja ca Universul EXISTA!

Exact ăsta e necazul, că în conformitate cu mecanica cuantică, nu mai suntem aşa de siguri că universul...există.

În 1710, când George Berkeley punea celebra - şi pe atunci comica - întrebare: "dacă într-o pădure cade un copac, şi nu e nimeni acolo să-i audă căderea, acel copac chiar produce un sunet ?", toată lumea spunea că e un visător. Au trecut 300 de ani de atunci, şi problema asta revine în actualitate, de data asta prin intermediul mecanici cauntice, care, în conformitate cu interpretarea Copenhaga în care rolul principal îl are teoria lui Schrödinger, spune că Universul e construit din "cărămizi" cuantice a căror raţiune diferă în totalitate de raţiunea noastră macroscopică. În această lume cuantică, două particule pot ocupa acelaşi spaţiu simultan....până când cineva...le observă. Adică, în lumea fizicii avansate, apare tot mai mult ideea interacţiunii dintre conştiinţă şi materie. Prin urmare, dacă revenim la George Berkeley, acum la început de secol 21, putem să ne întrebăm: "materia există şi atunci când nu o analizăm, sau ea apare doar atunci când conştiinţa o analizează ?"

Pentru mai multe detalii, analizaţi teoria lui Max Tegmark, un geniu al matematicii de la M.I.T., care spune că tot Cosmosul e matematică abstractă, pe care conştiinţa o interpretează ca fiind reală, pentru că...aşa a fost ...programată.

lupini a scris:

Din 2008, de c

Dupa mecanica cuantica, esenta realitatii materiale este aceea ca ea se defineste intr-unul dintre cele doua aspecte fundamentale ale INFORMATIEI, anume cel FENOMENAL. De aici rezulta ca noi traim intr-o lume in care nu numai relatiile matematice ci toata informatia este INDEPENDENTA de experienta trairii noastre. Iar noi pur si simplu reprezentam REALITATEA LUMII prin blocurile de informatie care sunt disponibilie in CONSTIINTA. Punctul meu de vedere este acela ca, chiar si in eventualitatea in care, paradigma asta teoretica este cea corecte(higly unlikely), to ne ajunge pentru a putea sa punem NU intrebarile fundamentale experientei noastre, ci intrebarile fundamentale EXSTENTEI IN SINE.

Aici nu ne mai intereseaza idealul certitudinii in forma carteziana - cuget deci exist. Ma intereseazA: Dubito, deci ceva TREBUIE, CU NECESITATE, SA EXISTE CEVA, pentru consecinta asta. Iar miza aici nu este a postula EUL asa cum face Descartes, asta pentru ca nu reprezinta nimic exact, EUL, in schema ontologica a mecanicii cuantice. Dar stim sigur ca CEVA exista urmare a faptului ca PUNEM INTREBAREA. Deci fundamental este sa gandim de ce exista UNIVERSUL, nu CUM exista sau ce ROL avem NOI in STRUCTURA sa. Intrebarea fundamentala a metafizicii este urmare a constientizarii faptului ca miza existentei noastre nu poate fi alta decat aceea de a COMPLETA ONTOLOGIA, prin ceea ce se afla in afara ei(NIMICUL).FENOMENOLOGIE(Phainomenon-logos), adica REPREZENTARE a ESENTEI. Iar esenta a CEEA CE ESTE poate fi Re(-)PREZENTATA DOAR prin punere in legatura cu ceea ce NU este.

Stiinta transforma TOTUL in OBIECTE, inclusiv CONSTIINTA. Toate particularitatile acestor obiecte pot sa SA FIE sau NU, in functie de selectie, in concordanta cu o teorie stiintifica bazata pe PRINCIPII METAFIZICE. Ori interogatia metafizica TRANSCENDE cunoasterea obiectelor fizice. O transcende pana ce in punct? Pana in cel al NIMICULUI. Ce ar putea fi in afara CEVA-ului, altceva decat nimicul? La fel trebuie sa o faca si raspunsul interogatiei ei, sa transceanda nivelul ontologic al existentei. Dar stai un pic, cum ar putea s-o faca de vreme ce NU include in interogatie ceea ce ii depaseste domeniul? Iar limitele unor notiuni precum spatiul sau timpul, daca ar exista unele, atunci ele nu pot fi transformate in OBIECTE. Poti calatori chiar si cu o viteza superluminala, cum ai putea ajunge in NIMIC? Ai ajunge acolo fara sa ajungi pentru ca nu-i nicaieri de ajuns! Sau in sens invers, calatoreste la inceputul timpului, la ce ora a inceput el? La nici una, evident, ca nu exista timpul. Stiinta cauta o asa zisa THEORY OF EVERYTHING, punand intrebari METAfizice si raspunzand prin intrebari fizice! Asta inseamna ca nu-i altceva decat o filosofie care nu gandeste!

Daca scopul stiintei este acela de a afla cum functioneaza lumea, atunci N-A PRICEPUT NIMIC judecand felul in care o face. Partea plina a paharului este aceea ca, in demersul asta, dezolta tehnica care este utila, dar departe de a fi ESENTIALA. Telefonoul mobil si computerul sau telescopul si naveta spatiala au aceeasi utilitate in ceea ce priveste intrebarile fundamentale pentru ca singurele lucruri care MERITA cunoscute nu pot fi transformate in OBIECTE. Asta pentru ca REALITATEA VERIDICA nu este un obiect.Filosofia si-a dat seama de asta iar Heidegger a amintit asta in modernitatea(comunista) avantata bezmeticeste in tehnologie, atunci cand a facut legatura dintre angst si unheimlich. Stiinta n-a priceput iar acum ramane o filosofie care nu mai gandeste.

ruudflo a scris:

Ce ar putea fi in afara CEVA-ului, altceva decat nimicul?

Ar putea fi orice. Răspunsul cel mai corect este că nu ştim, nu că este NIMIC. Poate fi un alt univers, poate fi universul nostru

Marinel a scris:

Ar putea fi orice. Răspunsul cel mai corect este că nu ştim, nu că este NIMIC. Poate fi un alt univers, poate fi universul nostru în viitor, poate fi o altă dimensiune, poate fi un spaţiu în care legile fizicii să acţioneze altfel, şi în care noi nu am putea exista nici o secundă, teoretic poate fi chiar un monstru alcătuit din spaghetti care să ne înghită. Atâta timp cât nu avem informaţii, orice răspuns este doar o speculaţie fără valoare.

Cand se spune CEVA-ul, NU se face referire la perspectiva fenomenala a existentei noastre, ci se face referire la TOT ceea ce S-AR PUTEA afla in extensia a ceea ce NOI am constatat ca EXISTA. Deci CEVA-ul gandit include, de la bun inceput, nu numai ceea ce ai speculat mai sus, ci TOT ceea ce ai putea specula vreodata ca ar PUTEA exista. Dar gandirea fundamentala trece de nivelul acesta al uimirii si al curiozitatii fata de ceea ce exista! Daca stai sa te gandesti, la ce folos ar fi o cunoastre corecta a CEEA CE ESTE? La ce buna o cunoastere perfecta a sistemului daca aceasta nu ajuta CU ABSOLUT NIMIC in a raspunde intrebarii fundamentale: DE CE EXISTA CEEA CE ESTE? Este vorba despre o inchidere intr-un sistem. Sa dau un exemplu. Gandeste-te ca UNIVERSUL este constituit dintr-o camera cu patru pereti fara de ferestre care sa iti permita o experimentare a ceea ce este IN AFARA EI. Intrebarea mea este urmatoarea: La ce te-ajuta faptul ca incepi sa analizezi toate particularitatile camerei in care te afli si ajungi sa ii intelegi, in urma travaliului acesta, structura?

Nu te ajuta la absolut nimic! Esti prins in sistem. Sisif. Nu poti sa te adresezi, cu toata cunoasterea ta cu privire la ceea ce exista, INTREBARII FUNDAMENTALE a REALITATII, realitate formata, in cazul nostru, din camera respectiva si tot ceea ce contine ea! Esti prins in sistem, la fel ca orice obiect din camera! Rodul intelegerii tale te poate face suveranul camerei respective, o poti domina! Dar nu o poti intelege pentru CEEA CE EA ESTE IN SINE.

Pentru asta ai nevoie sa o analizezi in raport cu ceea ce "se afla" in AFARA EI, adica NIMICUL si sa intrebi: "De ce exista CAMERA asta si nu exista, mai curand, NIMICUL". Filosofia stie asta, stiinta nu.

Marinel a scris:

Nu e chiar aşa. Ştiinţa operează cu obiecte dar şi cu forţe. Dar întrebările sunt de ordin practic, este adevărat. Un neorolog poate explica modul în care funcţionează creierul, un psiholog poate explica modul în care se comportă o persoană sau un grup într-o anumită situaţie. Sunt întrebări concrete, cu răspunsuri concrete. Sigur, răspunsurile au un anumit grad de precizie, iar unul dintre scopurile ştiinţei este acela de a creşte această precizie. Pentru aceasta se folosesc, aşa cum mai spus, metode specifice.

Pentru a depăşi ştiinţa, pentru a trece dincolo de limitele ei, aşa cum doresc filosofii, pe bună dreptate, trebuie mai întâi să cunoască foarte bine ştiinţa în stadiul în care a ajuns deja.

Unii neurologi vor sa cuantifice bunastarea umana si sa foloseasca informatia rezultanta in scopul evaluarii emprice a eticii. Ceea ce omit acestia, in tonalitatea cu metoda de doi lei a stiintei, e ca o morala ce se intemeiaza absolut pe lumea asta nu ajunge nici la genunchii unei morale in care e luat in considerare factorul absolutului.

Stiinta VREA sa aproximeze legile de functionare a UNIVERSULUI si, IN CONCORDANTA CU CEEA CE DESCOPERA, vrea sa-l domine, vezi "idealul" lui R.Kurzweil. NO THEORY OF EVERYTHING THERE.

Stiinta a ajuns in stadiul in care s-a impotmolit in propria-i metoda. Stiinta este deja depasita. Filosofia stie asta inca dinainte de Heidegger care, la randul sau, a atentionat, in modernitate, cu privire la caracterul nihilist al metodei de investigare a stiintei.

(Unde a facut asta? Raspuns: In eseul sau, "Construire, gandire, locuire"("Bauen wohnen denken"))

In fond, aici este vorba despre o atitudine a omului in fata vietii. Filosofia(metafizica) incearca sa inteleaga viata, stiinta(fizica) incearca sa inteleaga suportul vietii.

ruudflo a scris:

La ce buna o cunoastere perfecta a sistemului daca aceasta nu ajuta CU ABSOLUT NIMIC in a raspunde intrebarii fundamentale: DE CE EXISTA CEEA CE ESTE?

Se pot pune numeroase asemenea

ruudflo a scris:

Pentru asta ai nevoie sa o analizezi in raport cu ceea ce "se afla" in AFARA EI, adica NIMICUL si sa intrebi: "De ce exista CAMERA asta si nu exista, mai curand, NIMICUL". Filosofia stie asta, stiinta nu.

Care este raspunsul filosofiei ?

Eu cred ca universul fizic exista deoarece matematica exista. Ceea ma fascineaza e punctul in care matematica imateriala capata si existenta materiala. De altfel, ma fascineaza si de ce eu sunt localizat in corpul asta. Oare asta e tot ceea ce sunt eu ? Sau eu fac parte dintr-un concept cosmic de constiinta, care exista si el dintotdeauna, la fel cum exista si lumea fizica, si al carui rol este insasi perceperea existentei lumii fizice ?

Marinel a scris:

De fapt mie nu mi se pare că se poate răspunde la întrebarea ta fără cunoaşterea sistemului. Aceasta este prima etapă, obligatorie. Abia pe această bază poţi să începi să construieşti noi teorii care pot răspunde, parţial, la întrebarea ta.

E ca si cand ai zice ca, un detinut care s-a nascut si a trait toata viata intr-o celula ar putea raspunde intrebarii fundamentale a metafizicii mai bine decat colegul sau, in contextul in care, unul dintre cei doi a studiat pana la ultimul amanunt caracteristicile spatiului limitat pe care l-a avut in perspectiva. Dar caracteristicile celulei sale ar putea fi total irelevante. Sa spunem ca toate obiectele din dotarea celulei sale au fost selectate folosindu-se functia "random" dintr-un limbaj de programare. Deci individul nostru, practic speculeaza, prin ceea ce este aleator, asupra a ceea ce este ETERN/NESCHIMBATOR. Dar filosofia se sufoca in irelevanta fenomenalitatii lumii. Iar fizicienii, construiesc Theories of everything pornind de la ceea ce n-are, in nici o posibilitate, cum sa fie fundamental. Asadar, rezultatele exercitiilor metafizice care se subsumeaza explorarilor fizice mai mult incurca. Introduc un teren prejudiciat in perspectiva gandirii.

Morala: Universul nostru are in potenta o infinitate de forme, ele toate sunt irelevante. Intrebarea fundamentala care se ascunde in spatele formei si care poarta continutul este una clara: De ce exista o forma si nu, mai curand absenta formei(i.e. nimicul).

Marinel a scris:

Te ajută în luarea deciziilor de zi cu zi, pentru a face predicţii cu privire la modul de evoluţie al sistemului în care eşti închis. Deci în scopuri practice, concrete.

Total de acord in privinta asta.

Marinel a scris:

Dar aceste cunoştinţe te pot ajuta, la un moment dat, şi să găureşti pereţii şi să evadezi. Să stai însă şi să visezi la ceea ce ar putea fi afară, nu te ajută la nimic, oricum nu vei afla nimic în acest mod. Eventual poţi observa evoluţia temperaturii pereţilor, şi să deduci existenţa unei surse de energie, etc.

Well, gaurirea peretilor Universului fenomenal se poate face numai si numai prin gandire. De altfel, cat ai putea sa percutezi in pereti, ai putea ajunge la limita a ceea ce este(including energia ta)? Ai ajunge in nimic. Ai ajunge acolo fara sa ajungi, de fapt, pentru ca nu-i nicaieri de ajuns.

Nimicul nu poate fi privit ci doar gandit. Filosofia stie asta. Cum definea Platon filosofia? Transgresarea sensibilului de catre inteligibil. Trebuie trecut peste sensibil, integrat in conceptul fundamental siesi, adica realitatea sa, iar asta poate fi REprezentata doar in constiinta nu in dimensiunea fenomenala a realului printr-o ecuatie sau formula, asta pentru ca nu poti face ceva sa tina locul pentru nimic.

Marinel a scris:

Printre altele, şi din acest motiv, ştiinţa are nevoie, într-adevăr să fie ghidată, de aceea a apărut filosofia ştiinţei. Metodele de cercetare ale ştiinţei sunt analizate, eventual sunt propuse alte metode. Doar în filosofia de acum peste 100 de ani (încă în vogă doar în România) exista această prăpastie între filosofie şi ştiinţă. În prezent, filosofia foloseşte cunoştinţele ştiinţifice cele mai noi pentru a răspunde la propriile întrebări, iar ştiinţa foloseşte metode de cercetare propuse sau validate de filosofie.

Metafizica nu a dat cale libera stiintei pentru a explora legile Universului in sensul cuantificarii acestora in semantica ce are rolul de a raspunde interogatiilor metafizice. Nu poti raspunde unei intrebari metafizice printr-un data-set fizic. Filosofia analitica, care traieste in iluzia ca a inteles logica antica, a dat unda verde stiintei. Filosofia analitica e o gluma proasta in ceea ce ii priveste pe cei care se ocupa cu gandirea serioasa, asta pentru ca ea n-are nimic de-a face cu viata - idealurile ei nu dau perspectiva a nimic profund, demn de a fi chestionat macar. Filosofia nu trateaza lumea(totalitate de obiecte in acceptiunea FA si stiintei(fizici))ca pe un dat care se supune unor teorii speculative sau nu. E mai mult decat atat, se trece peste nivelul esential.

Abc2009ro a scris:

Care este raspunsul filosofiei ?

In ceea ce priveste filosofia, intrebarea corecta este mai importanta decat raspunsul corect. Iar daca nu adresez intrebarea corecta, adica intrebarea fundamentala a metafizicii:"De ce exista ceva si nu, mai curand, nimic?", nu mai conteaza cat de spectaculoase sunt raspunsurile corecte (stralucite din punctul de vedere al intemeierii logico-empirice)ale intrebarilor irelevante, adica care nu se impun in ceea ce priveste intelegerea fundamentala a existentei. Ce reprezinta pentru interogatia fundamentala teoria Bb care imi descrie, in detalii exuberante si consistente, after-math-ul 'exploziei' oului cosmic, cand de fapt pe mine ma intereseaza, de fapt, de unde a aparut oul cosmic, sau cum de e posibil ca el sa existe, in primul rand, si sa nu fie doar NIMICUL.

Metafizica implica toata fiinta ganditorului, nu doar intelectul sau, de aici si imposibilitatea de a putea reprezenta in limbaj rezultanta participarii fiintei ganditorului la tensiunile intrebarii fundamentale a realitatii. Heidegger nu este salvatorul nostru in ceea ce priveste raspunsul problemei fundamentale a metafizicii, ci este salvatorul in ceea ce priveste faptul ca ne stimuleaza sa gandim exact in directiile care trebuie. Iar aici intervine intalnirea sa cu Aristotel in ceea ce priveste problema esentei fiintei.

„Fenomenologie vrea să spuna [...] a face sa se vada de la sine insusi ceea ce se arata, asa cum se arata de la sine insusi." (FT 34)

Raspunsul meu, la intrebarea ta: Nu poate fi exprimat in limbaj acest raspuns, pentru ca raspunsul este in traire. Metoda este in limbaj.

Abc2009ro a scris:

Eu cred ca universul fizic exista deoarece matematica exista.

Prin urmare, concluziile tale duc la faptul ca ceva exista deoarece ceva exista(matematica). Dar, totusi, de ce exista ceva(matematica) si nu, mai curand, nimic? Intrebarea continua sa te priveasca in fata iar gandirea pare sa n-aiba nici o iesire din primatul ei, daca e sa lucrezi in paradigma stiintei care porneste de la ceva si ajunge tot la ... ceva.

ruudflo a scris:

Asadar, rezultatele exercitiilor metafizice care se subsumeaza explorarilor fizice mai mult incurca. Introduc un teren prejudiciat in perspectiva gandirii.

Ţie ţi se pare că perpectiva ta este cea corectă, că pornind de la certitudini vei ajunge tot la certitudini, urm