iosafat a scris:Crezi ca bebelusul poate deveni invidios din senin? Sau ca decide el la varsta de 8 luni sa-si urasca mama fara motiv? Daca e unul primprejur care arunca cu priviri de penitenta? Dar daca mama insasi e cea care face asta? Bebelusii percep mesajele nonverbale mai bine decat adultii pentru ca ei inca nu au suferit deformarea scenariului care le cere sa nu priveasca atent oamenii. Eu zic ca nu are de unde sa intre ura si invidia in bebelus din senin daca nu o practica mama sau tata prin mesaje non verbale. Sunt de acord cu ce spune M. Klein despre invidie intrucat cunosc asemenea oameni. Noi romanii avem un proverb care spune "omul sarac e al doilea drac", cred ca tocmai la asa ceva se refera, la oameni nascuti in saracie care au luat decizia de a fi motivati in viata de invidie.
ok. o sa repet. Kleinienii (sunt o scoala mai ales britanica) sustin ca invidia e innascuta. Mai bine zis capacitatea de a simti invidie e innascuta. Unii o au puternica, altii deloc, altii slaba. Asta e o opinie controversata, nu toti sunt de acord cu ea, insa mai mult de jumatate dintre clinicienii care au lucrat cu psihotici o confirma.
Sigur este faptul ca agresivitatea este innascuta. Orice om se naste cu capacitatea de a simti ura, furie etc. Asta pentru ca agresivitatea este cu siguranta necesara supravietuirii.
E interesanta ideea ca mama ar fi ea insasi invidioasa si i-ar transmite-o cumva bebelusului ei. Initial mama are rol reglator pentru afectele foarte puternice ale bebelusului. Cine a auzit un bebelus plangand stie cat de puternice sunt starile lui afective. Problema vine din faptul ca bebelusul care simte invidie are tendinta de a nu suporta (in mare, e prea mult de scris daca ajung la detalii) faptul ca nu se poate descurca singur, fara mama lui.
Exemplu: bebelusul vrea sa suga la san si mama nu e langa el. Atunci tipa si plange dupa ea. El poate sa astepte (tine cont ca vorbesc de primele sase luni de viata) doar o perioada foarte limitata in timp, de ordinul secundelor sau minutelor. Daca aceasta perioada e depasita, mama poate fi respinsa cand vine. Asta iarasi se intampla des cu toti bebelusii. Atunci ce face ? Pai, de pilda, poate respinge initial sanul mamei. Sau il poate musca. Sanul pe care si-l dorea si lipsea a devenit rau. In mod normal, daca mama isi pastreaza cat de cat stapanirea de sine si bebelusul nu e invidios, lui o sa-i treaca, dupa niste secunde o sa accepte linistit sanul. Daca e invidios simte cam asa "Ea are ce vreau eu bun si nu e mereu la dispozitia mea. Nu pot sa suport ca exista ceva bun in afara mea, de care eu sa depind. Asa ca il distrug (in fantasma de exemplu ii neaga importanta, n-are nevoie de mama, se descurca singur)."
Exemplul cu serviciul pe care i-l faci cuiva si te trezesti ca apoi persoana in cauza iti face o figura e similar. Acea persoana nu suporta gandul ca cineva il poate ajuta si ca ea nu s-a descurcat singura.
Ca popor tot asa, in loc sa-si concentreze eforturile pe a castiga si ei bani, incearca sa distruga ce au altii. De exemplu fura de la patron, desi poate ca el se poarta frumos cu angajatii si poate ca l-a ajutat cu multe pana in acel moment.
In ce masura parintii pot impregna invidie in copilul lor eu nu am o opinie formata. Daca sustii ca tendinta de a simti invidie e innascuta, atunci evident ca nu se poate asa ceva. Dar mi se pare foarte posibil sa le incurajeze inclinatia catre invidie. Si mai posibil e sa le incurajeze o tendinta depresiva, sa nu se bucure de lucrurile placute din viata fara sa se uite mereu in curtea vecinului. Sau xenofoba de genul "numai noi, familia, suntem de incredere si buni, ceilalti te sapa si sunt prosti si rai".
