Programarea parentala

iosafat a scris:

Foarte buna completarea dar nu vreau sa ajungem la lipsa totala de responsabilitate a victimei - copil devenit adult. Si eu sunt de parere ca exista o vreme (inainte de 18 ani) cand copiii cu structura puternica fac respectiva "inlocuire" afectiva (atentie, nu ma refer la proiectii si dependente care conduc la aruncatul de la etajul 9) a parintilor cu persoane din mediul exterior si decid folosind inteligenta emotionala (care nu poate fi reprimata total decat daca ambii parinti ar fi psihopati grav) sa nu execute scenariul parental. Cunosc o familie bogata unde mama a dorit sa transfere spre executare ambitiile personale fiului. Fiul a refuzat categoric, l-a sabotat pe taicasu in afaceri (nu grav) in job-ul dat de taicasu iar apoi s-a dus si si-a cautat de lucru in alta parte, ca sa fie independent. Noul job presupunea o munca de sofer (curierat). Fiind parazitat de directivele si criticile din directia mama-bunica a comis accident de masina din vina lui la scurt timp de la angajare. Nu s-a intors la taicasu, si-a cautat alt job. Sunt o serie de accidente de genul "dau foc la casa fara sa vreau", "fac accident de masina din vina mea si era sa ma omor sau să imi omor femeia sau copilul", "uit salarul proaspat luat pe telefonul public" sau "pierd zorzoanele de chei din toata firma dupa care pun lacatusul sa schimbe toate ialele". Seria asta de accidente e datorata parazitarilor din familie. Ce vreau sa spun e ca baiatul asta a reusit sa se smulga deocamdata din provocarile Copilului nebun al mamei sale, nu si sotul (taicasu) care se imbata puternic saptamanal. Taicasu la randul sau are o mama ahtiata dupa bani si case (chiar a ţepuit niste batrani de case) si a implinnit pana acum scenariul mamei de a face multi bani insa nu cred ca ar fi vrut sa isi nenoroceasca copilul la scoli inalte asa cum a vrut sotia sa, provenita de mediu de oameni fara scoala (cu 4 clase). In functie de cata inteligenta emotionala are copilul (genetic) poate scapa din familie, bandajat, in carje, dar poate scapa. Inteligenta emotionala prespune a lua decizii care implica moralitatea, onoarea, simtul responsabilitatii in pofida faptului ca ele nu sunt prezente in familie pentru ca inteligenta emotionala a adolescentului decide (si poate, are potential) sa se autoprogrameze dupa modele exterioare. In restul cazurilor se mai intampla decompensari.

Alcoolismul

In majoritatea cazurilor doar barbatii executanti de directive materne ajung la consum de alcool (in AT se spune ca alcoolismul barbatului e cauzat de provocarile venite de la mama posesiva care se ninireşte mult, se jeluieste agresiv ca cersetorii fara maini si picioare si arunca provocari de genul "bea sa reusesti si tu daca altfel nu poti"). Dar femeile nu ajung pe panta alcoolismului decat f rar indiferent ce provocari si directive au de la tatal lor (ajung la psihiatrie pe pastile). Asadar, au barbatii tropism genetic spre consumul de alcool? In studiile privind schizofrenia se arata ca in cazul femeilor debutul e mai tarziu iar manifestarile sunt mai putin grave ca la sexul masculin (poate cauza e lipsa hormonilor agresivitatii) . Cazurile care le cunosc eu sunt de mame viclene care n-au nici pe dracu cu fii alcoolici care robesc din greu la scenariul matern (venit de la bunicu matern). Iarasi ce am constatat e ca barbatii nu prea pot parasi mediul rural. In satul bunicilor mei materni fetele majoritatea au evadat in casatorii cu baieti de la oras. In schimb baietii, fratii lor, au ramas la sat unde consuma alcool din greu, si-au adus neveste din NV tarii din zone foarte sarace sau din Ucraina de pe granita. Mamele dirijeaza gospodaria iar sotii si baietii lor se imbata puternic cel putin odata pe saptamana. Dar femeile nu. Nici fetele n-ar fi parasit satul dar au fost "ajutate" iar unde sunt ele la oras nu sunt pe picioarele lor. Barbarii care le-au luat de sotii le-au aranjat casa si job-ul. Cauza alcoolismului asa psihologic ar fi absenta unui model parental masculin sanatos (tatal alcoolic) iar mama seducativa, manipulatoare si bocitoare cu baietelul mic care nu dezvolta un patern masculin ci unul de femeie nevrotica care intra in conflict cu programarea sa genetica masculina (care exista asa cum exista si aia feminina; un copil XY castrat nu se va juca cu papusi la fel cum nici un fat feminin XX dar cu organe genitale masculine de la impregnarea hormonala masculina intrauterina nu se va juca cu maşinuţe si roboţei).

Inainte scriai mai asezat , mai rar si intelegeam mai bine. Ai ales intentionat sa scrii mai "incarcat" sau asezi asa frazele inconstient ?

freakkk a scris:

Inainte scriai mai asezat , mai rar si intelegeam mai bine. Ai ales intentionat sa scrii mai "incarcat" sau asezi asa frazele inconstient ?

Nu fac studiul alcoolismului ca sa scriu pe puncte si supercoerent. Era mai mult o cugetare publica. De ce beau oamenii m-am lamurit nu insa si de ce scorul e inegal pe sexe. Vad ca la fumat se egaleaza. Nu ca mi-as dori sa le vad si pe femei cot la cot cu barbatii. Ar fi o mare tragedie.

Dar in postarea urmatoare cred ca sunt mai clar.

Prinţii-broscoi si prinţesele-broaşte

In cartea lui Berne "Ce spui dupa buna ziua" se vorbeste de copii programati de parinti sa fie printi-prinţese (majoritatea aleg sa execute programara de prinţ-prinţesă pentru ca e cea sanatoasa si fireasca) iar altii isi programeaza copiii sa fie broscoi (iar unii copii vor fi niste broscoi adica

iosafat a scris:

Prin urmare copilul:

- va purta haina pe care nu a purtat-o (nu a avut-o) parintele

- se va juca cu jucaria pe care nu a avut-o parintele

- va presta meseria pe care nu a fost capabil sa o presteze parintele si dupa ale carei beneficii a tanjit parintele

- e comparat negativ cu ceilalti copii (desi e cel mai frumos si cel mai destept)

- va fi tot ce nu a fost parintele

Solutia: cum scapi de scenariul print-broscoi? Actionand cat mai devreme, devenind constient de sine, eliminand ce nu-ti apartine si asumandu-ti raspunderea propriului destin. Ceea ce meriti si ceea ce primesti sunt doua lucruri diferite chiar si atunci cand actionezi conform propriului scnenariu. Frustrarile sunt insa uriase si greu de depasit atunci cand executi scenariul altcuiva, ca sa nu mai vorbesc ca efortul e mult mai mare de a executa scenariul altuia decat cel propriu. Iar scenariul altuia e deosebit de subtil. Si cand crezi ca esti in propriul scenariu de fapt poate fi un surogat.

deci daca incepi sa te opui ,sa zicem dorintelor parintilor,(sunt multi parinti care considera ca ei stiu ce este mai bine pentru copii lor, care este liceul mai potrivit facultatea,si cariera)si iti alegi singur toate astea sau macar cat de cat...nu indeplinesti dorinta parintilor de a fi ceea ce ei nu au fost este un bun inceput pentru adevenii o persoana mai "buna" , pentru a rusii saiesi de sub umbra lor? sa rusesti sa treci peste toate acele obstacole?

si prium cei care fac asta sunt considerati niste razvratiti au copii poblema...adica cel putin la mine, de cand am inceput sa nu mai fiu de acord cu ei mi s-a zis ca am probleme si ca ar bine sa ii acult pe cei din jur ca eu nu stiu prea bine ce fac(de fapt mama mea a zis chestia asta si ma c-am atacat).

iosafat a scris:

Alcoolismul

.... lipsa hormonilor agresivitatii...

Interesanta teorie...deci comportamentul agresiv nu se invata , este mostenit genetic? :)

Anya2007 a scris:

Interesanta teorie...deci comportamentul agresiv nu se invata , este mostenit genetic? :)

Ba se si invata dar nu total. E potentat de hormonii sexuali masculini altel nu-mi explic de ce schizofrenia e mai grava la barbati. Deasemenea poate fi o explicatie la atitudinea refractara a unor barbati vis-a-vis de terapie. Alcoolismul, consumul de substante (droguri) preponderent la barbati, arata o toleranta redusa la frustrare care eu o pun pe seamana modificarii creierului datorita hormonilor sexuali (modificare care incepe din viata intrauterina).

Anya2007 a scris:

Interesanta teorie...deci comportamentul agresiv nu se invata , este mostenit genetic? :think:

A existat in Anglia o femeie geniala pe nume Melanie Klein. Ea (niste americani contemporani cercetatori in psihologia dezvoltarii din punct de vedere al intersubiectivitatii i-au confirmat presupunearea prin experimente pe nou-nascuti) a sustinut ca agresivitatea e innascuta, ea exista in noi indiferent de sex. Ea a mai spus, facand psihoterapie cu copii psihotici sau autisti si cu adulti psihotici, ca sursa psihozei e invidia. Sau mai bine zis, daca ai ghinionul sa te nasti cu o tendinta pronuntata catre invidie si mai ai ghinionul sa ai o mama care sa nu se priceapa prea minunat sa-ti satisfaca nevoile afective in primele sase luni de viata, atunci ai sanse sa ai cel putin tendinte psihotice serioase ca adult.

In mare, M. Klein spune ceva foarte frumos: motorul dezvoltarii noastre este iubirea. Iubirea diluaza si micsoreaza agresivitatea si ura induse de frustrarile inerente aparute din mediu.

Agresivitatea e normala, practic ne ajuta sa supravietuim. Ideea e cum ajunge sa se manifeste. De exemplu umorul este tot o forma de agresivitate, dar e acceptata cultural. La fel jocurile pe computer violente. Sau cartile cu criminali in serie. Sunt nenumarate feluri prin care se poate exprima agresivitatea ca adult.

Alcoolismul este o forma de auto-agresiune. Sigur ca poate fi insotita si de violenta, sa zicem domestica.

Parerea mea este iarasi ca modurile in care se modeleaza agresivitatea in noi depind si de factori intrapsihici si de mediu. Modelul parental este doar un factor, probabil important, dar mai exista multi altii care influenteaza cum se manifesta agresivitatea in noi ca adulti.

Iosafat a scris:

Prinţii-broscoi si prinţesele-broaşte

In cartea lui Berne "Ce spui dupa buna ziua" se vorbeste de copii programati de parinti sa fie printi-prinţese (majoritatea aleg sa execute programara de prinţ-prinţesă pentru ca e cea sanatoasa si fireasca) iar altii isi programeaza copiii sa fie broscoi (iar unii copii vor fi niste broscoi adica

Taina a scris:

...sursa psihozei e invidia. Sau mai bine zis, daca ai ghinionul sa te nasti cu o tendinta pronuntata catre invidie si mai ai ghinionul sa ai o mama care sa nu se priceapa prea minunat sa-ti satisfaca nevoile afective in primele sase luni de viata, atunci ai sanse sa ai cel putin tendinte psihotice serioase ca adult.

In mare, M. Klein spune ceva foarte frumos: motorul dezvoltarii noastre este iubirea. Iubirea diluaza si micsoreaza agresivitatea si ura induse de frustrarile inerente aparute din mediu.

Agresivitatea e normala, practic ne ajuta sa supravietuim. Ideea e cum ajunge sa se manifeste. De exemplu umorul este tot o forma de agresivitate, dar e acceptata cultural. La fel jocurile pe computer violente. Sau cartile cu criminali in serie. Sunt nenumarate feluri prin care se poate exprima agresivitatea ca adult.

Alcoolismul este o forma de auto-agresiune. Sigur ca poate fi insotita si de violenta, sa zicem domestica.

Cata minte trebuie sa ai ca sa decizi a-ti trai toata viata in invidie fata de cei mai destepti sau mai bogati ca tine?

Sunt mame care spun copiilor lor ceva de genul: "din dragoste pentru tine trebuie sa-i invidiezi si sa te compari cu cei mai destepti ca tine pentru a-i depasi in inteligenta si avutie" - o disociatie schizofrena. Probabil o asemenea mama o fi avut regele Agamemnon si alti regi ca el care au asediat si ars cetati din ambitie patologica. Aveau o determinare extrema dar se foloseau de viclenia altora pentru a-si atinge scopurile extreme (vezi calul troian si arderea Troiei).

Cei cu inteligenta emotionala slab dezvoltata compenseaza la modul patologic lipsa iubirii (in relatie, prietenii), cu ura, invidie, acumulari materiale, agresivitate, exploatarea materiala si sexuala a aproapelui.

iosafat a scris:

Cata minte trebuie sa ai ca sa decizi a-ti trai toata viata in invidie fata de cei mai destepti sau mai bogati ca tine?

Sunt mame care spun copiilor lor ceva de genul: "din dragoste pentru tine trebuie sa-i invidiezi si sa te compari cu cei mai destepti ca tine pentru a-i depasi in inteligenta si avutie" - o disociatie schizofrena. Probabil o asemenea mama o fi avut regele Agamemnon si alti regi ca el care au asediat si ars cetati din ambitie patologica. Aveau o determinare extrema dar se foloseau de viclenia altora pentru a-si atinge scopurile extreme (vezi calul troian si arderea Troiei).

Cei cu inteligenta emotionala slab dezvoltata compenseaza la modul patologic lipsa iubirii (in relatie, prietenii), cu ura, invidie, acumulari materiale, agresivitate, exploatarea materiala si sexuala a aproapelui.

Trebuie sa adaug ca ideea M. Klein ca una dintre conditiile necesare psihozei e invidia, este o idee controversata. Unii cred in ea, altii nu.

Dar n-am fost foarte clara. Ea sustine ca tendinta sa simti invidie e innascuta. Unii o simt, altii nu, chiar din nastere.

O idee sustinuta de aproape toti, in schimb, este ca tendintele psihotice si inclinatia spre psihoza (chiar daca ea se declanseaza mai tarziu), se formeaza in primul an de viata. Si nu e vorba ca mama incurajeaza sau nu invidia, e ceva intern, o simti sau nu, pur si simplu.

Clinic si experimental s-a dovedit deja ca dezvoltarea omului se petrece intr-un schimb de afecte in relatie cu mama sau persoanele care ingrijesc bebelusul. Ceva de genul: bebelusul plange (are nevoie de hrana, sau sa fie schimbat, sau sa nu stea singur etc), mama vine si ii indeplineste nevoia, il consoleaza, ii calmeaza suferinta cand el plange. Bebelusul capata experienta, incepe sa inteleaga cu timpul ce se petrece cu el, ca de exemplu ca mama va veni pana la urma (chiar daca e la servciu), capata incredere in mediu, isi formeaza asteptari.

Mama "descifreaza" plansul bebelusului ei. Apoi il consoleaza si "ofera semnificatie experientei"(Bion) lui. Sa luam un exemplu. Bebelusul ii e foame. Dar el n-a invatat inca sa asocieze durerea pe care o simte in stomac cu lipsa hranei. Beblusul simte ca il ataca pe dinauntru ceva (ca si cum i-ar macina peretii stomacului). Tipa disperat atunci, in mintea lui ii e teama ca va fi distrus. Mama, care stie (pentru ca ea are notiunea timpului) ca bebelusul ei n-a mancat de 4 ore, vine, ii incalzeste biberonul si il hraneste. Bebelusul e acum satul, multumit, adoarme in bratele ei. Metaforic, este ca si cum mama i-a luat plansul si i-a dat in schimb hrana si iubire, intelegere. Incetul cu incetul, bebelusul asociaza durerea provocata de foame cu lipsa hranei si invata sa astepte sa fie hranit.

Dar ce se intampla daca bebelusul simte invidie? Pai, isi invidiaza mama pentru ca, pe de o parte ea nu plange alaturi de el si ca pe de alta parte ea are hrana. Acest bebelus nu poate fi consolat. Si asta pentru ca in el ura e mai mare decat iubirea. Daca ti s-a intamplat sa faci un serviciu cuiva si, in loc sa primesti recunostinta, primesti critici (ca n-ai facut destul) sau vreo alta forma de atac, e cam acelasi caz.

Apoi, pe de alta parte, mama se poate sa nu-si inteleaga bebelusul, sa nu fie receptiva la nevoile lui. Sau, sa fie atat de anxioasa, incat sa-si smulga parul din cap si sa fuga din camera, daca el plange si ea nu stie exact ce se petrece cu el. Daca in mod constant, mama ii ofera bebelusului infometat altceva, de exemplu, il schimba, bebelusul ramane singur cu suferinta lui si iarasi poate aparea o inclinatie catre psihoza.

E foarte mult de scris despre asta. Insa in mare, agresivitatea se diminueaza prin schimbul de iubire dintre bebe si cei din jur, asa bebelusul de simte inteles si dobandeste incredere in mediu.

Taina a scris:

Dar ce se intampla daca bebelusul simte invidie? Pai, isi invidiaza mama pentru ca, pe de o parte ea nu plange alaturi de el si ca pe de alta parte ea are hrana. Acest bebelus nu poate fi consolat. Si asta pentru ca in el ura e mai mare decat iubirea. Daca ti s-a intamplat sa faci un serviciu cuiva si, in loc sa primesti recunostinta, primesti critici (ca n-ai facut destul) sau vreo alta forma de atac, e cam acelasi caz.

Crezi ca bebelusul poate deveni invidios din senin? Sau ca decide el la varsta de 8 luni sa-si urasca mama fara motiv? Daca e unul primprejur care arunca cu priviri de penitenta? Dar daca mama insasi e cea care face asta? Bebelusii percep mesajele nonverbale mai bine decat adultii pentru ca ei inca nu au suferit deformarea scenariului care le cere sa nu priveasca atent oamenii. Eu zic ca nu are de unde sa intre ura si invidia in bebelus din senin daca nu o practica mama sau tata prin mesaje non verbale. Sunt de acord cu ce spune M. Klein despre invidie intrucat cunosc asemenea oameni. Noi romanii avem un proverb care spune "omul sarac e al doilea drac", cred ca tocmai la asa ceva se refera, la oameni nascuti in saracie care au luat decizia de a fi motivati in viata de invidie.

Din cate stiu, in familiile cu copii invidiosi se discuta des despre unul sau altul cat au adunat, cat au realizat, cat au avansat. Copilul insusi e comparat cu copiii altora pe care trebuie sa-i copieze/egaleze si sa-i depaseasca altfel nu e acceptat in familie. Invidia are ca rezultat comportamentul imitativ. I-l vezi pe altul -> te compari cu el ->i-l invidiezi (daca esti in minus, sau te bucuri daca esti pe plus) -> decizi sa-l imiti. Asta mi se pare dovada suprema de lipsa de intelepciune sau sinonimul, inteligenta emotionala.

Copiii invidiosi au parinti care traiesc viata imitand pe altii pentru ca in relatia si familia lor nu e dragoste (s-au casatorit la plesneala fara sentiment, pentru a-i imita pe altii). Dorinta de a imita vine din lipsa de inteligenta emotionala, eu slab, egocentrism. Egocentrismul e mecanismul de aparare a celui fara minte, cu eu slab.

In tarile din vestul Europei oamenii sunt fericiti daca copiii lor exista, sunt sanatosi si se pot bucura. In Romania parintii nu pot fi fericiti pentru atat de putine lucruri, au nevoie sa le vina copii cu note mari acasa ("daca nu inveti bine sa nu mai vii acasa"), sa spuna poezii lungi, sa invete de dimineata pana seara iar unii sa le lucreze copiii pentru banii lor de bautura. Totusi nu suntem cel mai alienat popor,sunt altii si mai si...