Programarea parentala

elandi a scris:

Copiii inteleg multe lucruri foarte de mici.

Hai sa va zic o intamplare cu un copilas de cativa anisori, cam "comico-tragica", pe care am auzit-o de la o colega de servici. Asta apropo de cate lucruri pot intelege copiii cand sunt mici si de mesajele cu dublu inteles pe care le pot primi. Mama spune copilului in unele situatii: "Mai pune mana si tu pe ceva si ajuta ca de acum esti mare." Insa in alte situatii in care se implica baietelul de buna voie spune: "Lasa nu te baga tu in lucruri de-astea ca esti prea mic si nu te pricepi". La un moment dat copilul ajuns la saturatie se enerveaza si spune: "Of ce m-am saturat de viata asta, cand fu' mare nu fu' mic. Cand fu' mic nu fu' mare."

Intre timp, de curiozitate mi-am luat cartea "Si tu poti fi Supernanny", de Irina Petrea. :) ; deja am inceput s-o citesc.

Floricik_23 a scris:

Hai sa va zic o intamplare cu un copilas de cativa anisori, cam "comico-tragica", pe care am auzit-o de la o colega de servici. Asta apropo de cate lucruri pot intelege copiii cand sunt mici si de mesajele cu dublu inteles pe care le pot primi. Mama spune copilului in unele situatii: "Mai pune mana si tu pe ceva si ajuta ca de acum esti mare." Insa in alte situatii in care se implica baietelul de buna voie spune: "Lasa nu te baga tu in lucruri de-astea ca esti prea mic si nu te pricepi". La un moment dat copilul ajuns la saturatie se enerveaza si spune: "Of ce m-am saturat de viata asta, cand fu' mare nu fu' mic. Cand fu' mic nu fu' mare."

cam asta e greseala cea mai frecventa facuta de fiecare parinte, ba iti zice fa asta ce tre sa faci si tu ceva , ba vine si iti zice nu fa ca nu-i de tine....de ce oare?ar trebuii sa se hotareasca ce cum ca ii zapaceste pe saracii copii.

erena21 a scris:

cam asta e greseala cea mai frecventa facuta de fiecare parinte, ba iti zice fa asta ce tre sa faci si tu ceva , ba vine si iti zice nu fa ca nu-i de tine....de ce oare?ar trebuii sa se hotareasca ce cum ca ii zapaceste pe saracii copii.

Raspunsul cred ca il gasesti in mare parte in postarile lui Iosafat de aici, in cele mai curente cu mesajele de tip schizoid.

Floricik_23 a scris:

Raspunsul cred ca il gasesti in mare parte in postarile lui Iosafat de aici, in cele mai curente cu mesajele de tip schizoid.

Nu conteaza ce ai fi putut fi/deveni daca aveai parinti OK (iubitori, educati), conteaza ceea ce esti. Nu parintii sunt responsabili de faptele noastre rele care le savarsim in urma programarii parentale negative ci noi insine 100%. Cumva e o nedreptate, dar spiritual lumea e facuta "ca toti sa cada". Deci atentie, nu mai putem da vina pe parinti pentru nimic din prezent. E necesar (foarte interesant) sa sti cum ai ajuns sa agresezi pe altii sau sa te agresezi pe tine insuti (depresia) caci altfel nu poate incepe calea spre vindecare (care implica si aparare, a nu te mai lasa agresat cum ai fost dar nici sa nu mai agresezi pe altii).

Ti-au facut parintii cutare si cutare lucru? Ei si ce daca? De cand e lumea cate n-au facut oamenii unii altora si cate nu vor mai face? E ca in jocurile pe computer, din secunda cand se da startul si esti azvarlit in lume, apar creaturi care te musca de fund si tu trebuie sa scapi. Primele creaturi care te musca te fund sunt parintii apoi restul. Lumea e frumoasa dar unii o vad groaznica si creaza situatii artificiale ca sa ti se para groaznica dar totul e in mintea lor. Sunt niste conceptii mostenite de pe vremea sclavilor.

Prin anii `50 negrii din coloniile africane erau dornici de libertate. Cand au plecat englezii si i-au lasat in pace, s-au macelarit intre ei pana in ziua de astazi cand prin anii `90 s-au mai dus americanii prin Somalia, Mozambic sa-i mai pacifice. Iar Copiii demonici ai istoriei, tari ca Rusia, sau altele din amedica latina le furnizau arme sa aiba cu ce sa se macelareasca, sa aiba spectacol exact cum fac unii "du-te ma si bate pe ala, omoara-l". Ei voiau sa fie liberi dar nu stiau cum si ce inseamna sa fi liber (ca si noi dupa `90). Sunt insa oameni care ne pot invata ce inseamna "om liber" si chiar mai mult de atat (asta trebuie sa faca un terapeut bun).

Deci concluzia e: "nu conteaza ce ai fi putut deveni, esti ceea ce ai devenit si ceea ce faci in prezent iar pentru asta esti doar tu responsabil".

Corect ! Daca fiecare individ si-ar asuma responsabilitatea ptr ceea ce face , ptr ceea ce este , si ar trai in primul rand ptr el insusi atunci viata ar fi cu mult mai frumoasa !

Ne sta in fire sa pasam responsabilitatile noastre altora ( parintilor , guvernului , societatii , lui dumnezeu) si asta tot pe noi ne costa !

iosafat a scris:

Mai am ceva de adaugat despre noi cei care am avut de patimit prin educarea parentala negativa.

Nu conteaza ce ai fi putut fi/deveni daca aveai parinti OK (iubitori, educati), conteaza ceea ce esti. Nu parintii sunt responsabili de faptele noastre rele care le savarsim in urma programarii parentale negative ci noi insine 100%. Cumva e o nedreptate, dar spiritual lumea e facuta "ca toti sa cada". Deci atentie, nu mai putem da vina pe parinti pentru nimic din prezent. E necesar (foarte interesant) sa sti cum ai ajuns sa agresezi pe altii sau sa te agresezi pe tine insuti (depresia) caci altfel nu poate incepe calea spre vindecare (care implica si aparare, a nu te mai lasa agresat cum ai fost).

Ti-au facut parintii cutare si cutare lucru? Ei si ce daca?

Deci concluzia e: "nu conteaza ce ai fi putut deveni, esti ceea ce ai devenit si ceea ce faci in prezent iar pentru asta esti doar tu responsabil".

Ma bucur tare mult ca ai deschis si subiectul asta, pentru ca eu una, sunt foarte tentata sa arunc vina pe ei si sa ma complac in starea mea. Ma vad incapabila intr-un fel sa schimb animite lucruri in ce ma priveste, iar ranile sunt atat de adanci si ma intalnesc cu ele in fiecare moment, sunt atatea lucruri pe care acum as sti cum sa le privesc daca fiecare dintre ei nu ar fi avut atata influenta negativa prin faptele lor. Ceea ce ai scris aici m-a trezit totusi!

Insa vreau sa te intreb cate ceva totusi: in ce-o priveste pe bunica-mea lucrurile sunt clare, sunt foarte aproape de ura si nui suport nici sa o vad, nici sa vorbesc cu ea, dar nu relatia cu ea ma intereseaza. Ci aceea pe care o am cu tata si sotia lui. Cu toate ca el a fost suficient de slab ca sa se lase condus, mintit si manipulat de femeile din viata lui, in detrimentul sau si al meu, il iubesc enorm. Desi de multe ori da dovada de egoism inconstient si pare mai mult ca imi e o cunostinta decat un tata pe care ma pot baza... E o iubire putin bolnava, e o suferinta. Uneori imi vine sa plang cand ne despartim. Stiu si cauza (vesnicul sentiment de abandon, lipsa lui atatia ani, etc...). Dar cea mai ciudata e relatia cu sotia lui. De ea mi-era frica in copilarie. E o tipa puternica, care stie ce vrea, o buna manipulatoare si are o experienta de viata foooarte bogata (si asta cuprinde multe intelesuri pe care le vei patrunde singur). Se exprima cu multa usurinta si e o fire libera. M-am simtit in inferioritate fata de ea mereu. A fost cam violenta cu mine in atitudini si limbaj la un moment dat in copilarie, pe vremea "sedintelor". De-a lungul timpului m-a manipulat si pe mine, dar cel mai mult pe tata. Timp de cativa ani am avut o relatie foarte buna, insa intotdeauna am avut diverse rezerve in ceea ce o priveste. Iar acum dupa povestea cu starea mea, cu nevoia mea de bani, cu greutatea cu care comunic si dezorientarea mea, a avut o iesire pe care am auzit-o involuntar si mi s-a declansat iar repulsia fata de ea si frica. Iarasi mi-e greu sa o privesc, sa vorbesc cu ea si totul depinde de felul in care imi vorbeste ea. Parca m-am reintors la copilarie . Si pe de o parte depind de ei.

Intrebarea mea este de fapt cum sa ii privesc pe toti. Ce atitudine sa am, avand in vedere ca sunt in starea asta in mare parte si din cauza felului in care m-au privit si s-au purtat cu mine. Sunt multe lucruri pe care nu le-am pus la punct cand trebuia si le-am lasat sa isi urmeze cursul cum au vrut ei. Greseala mea... insa acum... sunt in pana.

stillchild a scris:

Cu toate ca el a fost suficient de slab ca sa se lase condus, mintit si manipulat de femeile din viata lui, in detrimentul sau si al meu, il iubesc enorm. Desi de multe ori da dovada de egoism inconstient si pare mai mult ca imi e o cunostinta decat un tata pe care ma pot baza... E o iubire putin bolnava, e o suferinta. Uneori imi vine sa plang cand ne despartim. Stiu si cauza (vesnicul sentiment de abandon, lipsa lui atatia ani, etc...). Dar cea mai ciudata e relatia cu sotia lui. De ea mi-era frica in copilarie.

Proiectiile spre parintele/copilul de sex opus zicese ca sunt inevitabile dar apartin unor oameni inconstienti, din mediile joase. Un om terapiat nu are voie sa mai faca proiectii. Iubirea ta fata de tatal tau nu e decat o proiectie (o atractie spre o persoana de sex opus in pofida calitatii de tata/fiu/fiica). Femeia care e cu el i-l poseda si respinge alte persoane de sex opus din preajma lui (face si ea proiectii).

Sunt femei/barbati care avand insuccese repetate in relatiile cu sexul opus isi propun inconstient sa se satisfaca "in familie", mama cu fiul, tatal cu fiica, fiica cu tatal, fiul cu mama. Desi nu ajung la incest

iosafat a scris:

Nu conteaza ce ai fi putut fi/deveni daca aveai parinti OK (iubitori, educati), conteaza ceea ce esti. Nu parintii sunt responsabili de faptele noastre rele care le savarsim in urma programarii parentale negative ci noi insine 100%. Cumva e o nedreptate, dar spiritual lumea e facuta "ca toti sa cada". Deci atentie, nu mai putem da vina pe parinti pentru nimic din prezent. E necesar (foarte interesant) sa sti cum ai ajuns sa agresezi pe altii sau sa te agresezi pe tine insuti (depresia) caci altfel nu poate incepe calea spre vindecare (care implica si aparare, a nu te mai lasa agresat cum ai fost dar nici sa nu mai agresezi pe altii).

Copilul pentru a supravietui decide ce cale sa aleaga in acest scop. Modul cum relationeaza, cum se comporta, ce sentimente sa simta, cum sa le exprime, relationarea cu cei din jur, si le alege singur in copilarie pana la varsta de 7 ani. Daca toate acestea sunt distorsionate in familia sa, iar cei din jur nici ei nu sunt mai buni, cum pot vrea ca acel copil sa aiba de unde invata ce sa faca?! La el logica nu este dezvoltata, singura lui cale de supravietuire este sa imite comportamentul unui adult din jurul sau...cel mai probabil al parintilor. El nu poate judeca pentru sine, ce este corect si ce nu. Acest lucru il poate face abia dupa 13-14 ani, si atunci dificultatea este cu atat mai mare , cu cat el este mai mult "intoxicat" de invataturile eronate. Pana la varsta la care se poate sustine material, el NU ESTE RESPONSABIL de ceea ce este, ci NUMAI parintii sai. Cand devine adult ce se poate intretine singur, abia atunci devine responsabil de ceea ce devine el in viata si de ceea ce face. Datoria parintelui este sa isi creasca bine copilul, a copilului este ca, pana devine adult, sa asimileze cat mai bine invataturile CORECTE ale parintelui. Daca aceste invataturi nu au fost corecte, atunci ce sa asimileze corect? Cum sa ajunga sa se intretina singur, daca nu a invatat asa ceva, iar lipsa logicii il face sa creada ca asta nu reprezinta normalul?! Cand devine adult este liber sa decida sa nu urmeze calea parentala si invataturile acelea. Ce se poate face daca IQ-ul lui il face incapabil sa realizeze existenta erorilor invataturii asimilate?! Ce responsabilitate sa aiba un om, ca s-a nascut cu IQ sub nivelul necesar gandirii logice? Poate fi asta cumva responsabilitatea creatorului?! De exemplu.....Ce pretentii de responsabilitate pot avea de la o vaza cu flori?!.....ce pretentii sa am de la cei carora IQ-ul nu le permite sa realizeze ca gresesc?....e vina lor oare? e ca si cum as spune ca , dupa ce un stapan sadic i-a taiat picoarele sclavului, apoi l-a eliberat, sclavul este responsabil de faptul ca nu poate face singur balet de performanta. Nu se stie de cazurile psihopatilor cu multiple traume psihice suferite in copilarie, si care apoi ucid, fiind declarati uneori iresponsabili de aceste fapte?!....acest lucru este declarat de psihologi competenti, nu de multimea furibunda. Cand traumele sunt asa de mari, iar persoana respectiva nu este inzestrata genetic cu IQ peste o anume limita,incat sa poata realiza ca are probleme,si sa aleaga calea corecta de vindecare, responsabilitatea acestui fapt apartine numai a parintilor. Acel om, practic, nu isi mai poate reveni complet nicicand.

hi!

sunt noua pe aici.

am citit ceva despre o modalitate de programare parentala si al eric berne "ce spui dupa buna ziua".

iosafat a scris:

Proiectiile spre parintele/copilul de sex opus zicese ca sunt inevitabile dar apartin unor oameni inconstienti, din mediile joase.

Sa definim intai "vericala". Ce inseamna "jos"?

iosafat a scris:

Un om terapiat nu are voie sa mai faca proiectii.

"Tratat", se zice. Are voie, dar sa le si recunoasca la timp.

iosafat a scris:

Iubirea ta fata de tatal tau nu e decat o proiectie (o atractie spre o persoana de sex opus in pofida calitatii de tata/fiu/fiica).

Asta nu este o proiectie.

iosafat a scris:

In medii cu oameni educati, constienti nu se practica asa ceva pentru ca nu ai chef, nu ai fost educat sa te satisfaci asa,

Ce inseamna educatia? Am intalnit oameni fara educatie (cateva clase mai mult ca trenu') care asimilasera interdictia incestului. Boala isi vede de drum prin generatii fara sa tina cont de nivelul studiilor.

iosafat a scris:

ti se face greata de asemenea atasamente care nu au alta baza decat proiectiile (frustrarile si neimplinirile in relatiile cu sexul opus).

Pai daca ti se face greata, ceva nu este in regula. Este doar o formatiune reactionala si asta inseamna ca nu esti inca OK.

Anya2007 a scris:

s-a nascut cu IQ sub nivelul necesar gandirii logice?

Sau nu i s-a permis sa gandeasca?

Anya2007 a scris:

Cand traumele sunt asa de mari, iar persoana respectiva nu este inzestrata genetic cu IQ peste o anume limita

Genetic... mai sa fie!