LORELEI...
"Pe harfa rasturnata a ierburilor tale, Vara...
...trupul si sufletul meu sunt inceputul unui mare cantec...
...si tremurul mainii care-l cauta...
...anii mei tineri au sunat a cantec...
...dar am trcut pe langa el cu dragostea de mana...
...si am ramas cu mana intinsa ca a regelui Lear."
Ionel Teodoreanu-"LORELEI"
N-AI SA POTI UITA...
de Omar Kayam
Te-ai dus,dar sufletul meu stie...
N-ui despartire pentru noi
Stiu,umbra mea o sa te-atie,
Pe orice drum vom fi noi doi...
Eu casa-ti sunt iti sunt si cale,
Duci chipul meu pe unde treci,
Patrund in gandurile tale
Si alta n-are loc in veci...
Orice privire de femeie
Va intalni privirea ta,
Tot ochii mei o sa-ti scanteie
Si-n fata pururi iti voi sta...
Oricate voci sa te-mpresoare,
Tot glasul meu vei auzi,
Voi fi in crengi dezmierdatoare
Si-n ochii noptilor tarzii...
De-as fi la orice departare,
Te-ajung si sufletu-ti ating,
La geamul tau sunt numai boare
Si vifor;geamul ti-l imping,
Patrund in clipa ta si-n casa
Si vijelie voi sufla,voi rascolii
Hartii pe masa si poate-ntreaga viata a ta
Si astfel...n-ai sa poti uita!...
COPACI FARA PADURE...
Adrian Paunescu
In povestea copacilor goi,
Scartaind intr-o singura usa
Este vorba de noi amandoi
Este vorba de foc si cenusa...
Doi copaci fara frunze pe drum
Dupa cum ii priveste inaltul,
Doi copaci prin sarutul de scrum
Aplecandu-se unul spre altul...
Spune-mi padure cu frunza rara,
Unde-i iubirea de asta vara,
Nu stie iarna sa se indure
De noi copacii fara padure...
Toata vara a fost numai foc
Si-au fost stele in nopti fara stele
Si prin toamna sederii pe roua
Cade ultima frunza spre ele...
In zadar catre tine intind
Niste crengi ce-mi fusesera brate,
Alte usi se aud scartaind
De tomnatecul vant sa se agate...
Spune-mi padure cu frunza rara,
Unde-i iubirea de asta vara,
Nu stie iarna sa se indure
De noi copacii fara padure...
Nu mai suntem decat doi copaci,
Vor veni taietori sa ne tunda,
Vor lua crengi toti copiii saraci
Pentru flacara lor muribunda...
Si chiar daca ma vei mai iubi
Peste crivatul iernii ce vine,
Fara brate,cu ochii pustii
N-am sa am ce intinde spre tine...
NEVOIA DE FERESTRE
Sunt oamenii straini si parca nu se mai aduna
Ca niste ziduri de beton fara ferestre,
N-ai unde sa cersesti un colt de vorba buna,
Ori un pahar racoritor de bunaveste...
Ni-i inima acum cu porti inalte catre strada,
Ferestrele nu se deschid decat spre sine;
Privirile ni-s fumurii ca geamul de parada
Si ne ascundem lacrima de rau si bine.
Asa ni-i de straina vremea,cand spre seara,
Pe banca de la poarta inimii,uitata,
Schimbam cu unul din vecini o lacrima amara,
Ori spovedeam vreo bucurie capatata...
Purtam in fiecare colt de suflet candelabre
I-atata sete de lumina un multime;
Deschideti portile spre lume,ferecate,oarbe,
Dati drumul la lumina peste-ntunecime.
Nevoia de acum nu-i de benzina, ori de paine,
Ci de ferestre larg deschise catre strada;
De oameni buni sezand la porti de inimi nestraine,
De brat prieten celui care sta sa cada...
Iesiti din voi,ramaneti toata noaptea la ferestre,
Turnati destul ulei in candele,spre afara.
Sa fim lumina lina pe cararile terestre.
Macar in dreptul casei noastre nimeni sa nu piara...
DOAR NOI...
A trecut vremea
si trece
ca visele pe care dimineata le uitam,
ca ploile anilor ce-au curs in trecut,
florile vietii se ofilesc
sub a trecerii vremilor bruma,
iar noi ramanem nimic
poate doar o trecere a vremii din urma...
Ca totu-i trecator o stie pomul,frunza,floarea,
o spun atatea cruci peste mormine
si amintirea celor multi care au plecat
doar noi ne facem ca traim
si c-am uitat...
Ca tot ce s-a nascut sub soare
e goana dupa vant,desertaciune,
o stim si noi,
o spune fiecare
cand seara multumim celui de sus
c-am mai trait un timp,
un fir din orizontul curs in departare.
Ca fiecare zi e imprumut ceresc
si ca dobanda lui e clipa de mai bine,
o stim chiar de atunci cand zorii se desfac
si cand visarile sunt numai amintirea
clipelor ce vin
si-n drumul lor nebanuit se duc si tac.
Doar noi ne facem ca traim
ori c-am uitat...
FLOARE ALBASTRĂ
