Padurea era tot mai mica, dar copacii votau mereu pentru topor, căci coada lui era din lemn, iar ei credeau ca-i unul de-al lor.
Poezii/versuri preferate
Început de giovi, Mie 18 mai 2005 · 1.730 răspunsuri · 311.622 vizualizări
Si am murit fara sa stiu
Parea ca-i o adormire
Caci nu eram nici mort nici viu
Simtind o nesimtire.
Apoi o clipa n-a trecut
Si doua firi depline
Doi EU intregi s-au desfacut
Dintr-un singur mine
Eram un Eu incremenit
Jos cu condeiul in mana
Sus, Eu celalt
Priveam uimit
La fata de tarana.
Si ma-ntrebam cum am putut
Sa-ndur O. Doamne Sfinte
Cincizeci de ani in pielea lui
Eu , inima si minte
Bogdan Petriceicu Hasdeu Sic cogito
Editat Lun 5 iul 2021 02:36
”Călătorul trebuie să bată la toate porţile înainte
de a ajunge la a sa. Trebuie să rătăcim prin toate lumile din afară
pentru a ajunge în sfârşit la templul cel mai lăuntric.”
Rabindranath Tagore
Nu am timp să dau tuturor o dovadă
a marilor, uimitoarelor mele virtuţi,
Cine are ochi de văzut, să vadă.
Altminteri, ochii mei rămân necunoscuţi.
Sunt unii care, întâlnindu-mă, -au spus:
«Bine-ai venit în viaţa mea, minune!».
Sunt alţii care n-au avut ce spune
şi-am plecat de la ei, mai departe, în sus.
Timpul e iute. Mai am câte un dar
de preţ - şi caut destinatari sub stele.
S-ar putea să-i caut în zadar;
şi-am să mă-ngrop, ca faraonii,
cu bogăţiile mele.
Nina Cassian- Orgoliu
Adio, dascăli sobri, eu nu vă mai ascult
vă veți găsi, desigur, o victimă mai bună
nedreaptă tinerețe, puteai să ții mai mult
escurialul verii se năruie-n furtună
De dorul tău coclește argintul în oglinzi
iar edecarii cântă la râu Ave Maria
tu pârjolești cireșii în timp ce te desprinzi
și-mi umpli cu cenușă de îngeri veșnicia.
Corneliu Vadim Tudor- Nedreaptă tinerețe
