Atat de mult te-am visat,
Atat am mers, atat am vorbit,
Atat de tare umbra ti-am iubit,
Incat nimic nu mi-a mai ramas din tine.
Eu voi ramane-o umbra printre umbre
De-o suta de ori mai umbra decat umbra,
Ratacitoare umbra ce-o sa vina si-o sa revina
intr-una in viata ta scaldata in lumina.
Robert Desnos- Ultimul poem
Poezii/versuri preferate
Început de giovi, Mie 18 mai 2005 · 1.730 răspunsuri · 311.622 vizualizări
Adrian Paunescu - Ca un fum de tigara, sufletul
Am sa-ti spun buna seara si-am sa plec undeva
Unde nu e nimic, numai scrum, numai zat,
Am sa-ti spun usurat, am sa-ti spun cu nesat,
Ce departe va simt eu de inima mea.
Usa-n loc va-ngheta si nimic nu va fi,
Ca un fum de tigara voi trece in sus
Unde stelele sint, unde oamenii nu-s,
Am sa-ti spun buna seara, desi va fi zi.
"Nu serviti o cafea, nu doriti un fistic?"
Nu doresc decat drumul spre cer, fara voi
Si sa nu ma mai trageti nicicand inapoi.
Buna seara pe veci, cred c-asa am sa zic.
Buna seara din nou, buna seara adanc,
Doamne dragi, domni stimati, eu am treaba, eu plec
Si pe urma aici e un fum de ma-nec
Nu-nteleg de ce parca...imi vine sa plang.
Doar atat am ramas, o vuire si-atat,
Si plamanii de-atata strigare se rup,
Buna seara frumos, buna seara urat,
Ca un fum de tigara mi-e sufletu-n trup.
DAR DINTRE TOATE SĂ-MI MAI DAI O TOAMNĂ - Daniel Ioniță
Zăpezile, mă rog să-mi fie pure
Să vad în geam cum geruri înfloresc
Pe șube lăngă foc, cu gem de mure,
Să beau un ceai, să tac, să te privesc.
În ceas verzui de primăvara crudă
Sorbind din roua-n roza dimineații
Ai noștrii pași, căzând pe iarba udă
Răsfire-n muguri zâmbetele ceții.
În miezul roșu-al zilelor de vară
Cu flori și inimi pururea deschise,
Regina nopții-n-început de seară
Duios să parfumeze-a noastre vise.
Dar dintre toate, să-mi mai dai o toamnă
Când frunze galbene în vânt se-ngână
Și ochii tăi spre ochii mei îndeamnă,
Prin ploi târzii ținându-ne de mănă.
(din volumul "Agățat Între Stele" - Editura Minerva - 2013)
Pamant , foc , vant , apa si....iubire
O cascada in lacrimi mi-ai revarsat, in sufletu-mi tulburat,
Stropi de roua in fiinta mea, cu grija i-ai aranjat,
Intr-un ocean de iubire, inima-mi usor ai scufundat,
In adancurile marii,cu mintea mea tu te-ai jucat.
In soaptele de vant aduse,in iubire m-ai inaltat,
Printre nori pluteam agale,cand dragostea mi-ai aratat,
In aer se simtea parfumul tau, ce m-a vrajit,
In visul meu,erai mereu tot ce eu mi-am dorit.
Trupul iti ardea in dorinta,cand in suflet ma priveai,
Cu buzele-ti fierbinti, usor fiinta-mi mangaiai,
Erai ca soarele salbatic,cand iubirea o consumam,
Si te stingeam cu oceanul,ce in suflet il purtam.
Din pamant ca prin magie,noi in lume am rasarit,
Prin nisipuri miscatoare,sufletu-mi l-ai amagit,
Cu inima-mi pustie in noroi m-ai adancit,
Pentru nemurire intr-o clipa, tu pe loc m-ai parasit.
Poezie scrisa de mine
Sa ne iubim pe tarmul marii negre
Sa ne iubim pe tarmul Marii Negre
Ca doua fragede fierbinti statui
Sa fim intaia clasica pereche
A omenirii noi ce inca nu-i.
Sa ne iubim cat ne intreaba valul
Ce e cu noi, ce santem si ce vrem
Noi sa-i raspundem cufundati cu malul
Ceva-ntre rugaciune si blestem.
Ca un barbar ce tine o tanagra
Asa santem pe-acest nisip noi doi
Si stelele ce cad in Marea Neagra
Ridica valul sangelui din noi.
Sa ne iubim hipnotizati de luna
Cutreierati de-al vaselor tangaj
Si sa ne viscoleasca impreuna
Ninsorile de sare pe obraji.
Sa ne iubim, pagana mea atee
Iubito, marea seamana cu noi
Santem un Dumnezeu si-o Dumnezee
Chemati sa-nceapa lumea de la doi.
Sa ne iubim pe tarmul Marii Negre
Pe unde trec epavele calari
Sa curatam intreaga lume veche
In fluxul si refluxul noii mari.
Sa ne iubim etern, noi, provizorii,
Cum niciodata, valul nu va sta
Eu spun ca ingenunchi in fata marii
Sa nu spun ca-ngenunchi in fata ta.
Adrian Paunescu
Nimeni nu e singur pe pamant
Nimeni nu e singur pe pamant,
Cineva in grija lui il are,
Nici cei singuri-singuri nu mai sunt
Daca are umbra fiecare.
Singur stai in casa si gandesti
Ca esti singur fara mantuire,
Dar in pragul casei parintesti
Se aude-un greierat subtire.
O scrisoare iti fosneste-n maini,
Un postas la usa ta mai bate,
Latra-n departare niste caini,
N-ai sa mai cunosti singuratate.
Asta este boala cea mai grea,
Dar de ea instantaneu se scapa,
Cand in plinsa sete, cineva
Iti aduce un pahar cu apa.
Umbre jos si norii sus pe cer,
Cai pascand si soarele in scapat,
Om stingher in drum spre om stingher...
Nimeni nu e singur pan' la capat.
Adrian Paunescu
Editat Mar 18 mar 2014 11:27
The Prodigal Son by Rudyard Kipling
Here come I to my own again,
Fed, forgiven and known again,
Claimed by bone of my bone again
And cheered by flesh of my flesh.
The fatted calf is dressed for me,
But the husks have greater zest for me,
I think my pigs will be best for me,
So I'm off to the Yards afresh.
I never was very refined, you see,
(And it weighs on my brother's mind, you see)
But there's no reproach among swine, d'you see,
For being a bit of a swine.
So I'm off with wallet and staff to eat
The bread that is three parts chaff to wheat,
But glory be! - there's a laugh to it,
Which isn't the case when we dine.
My father glooms and advises me,
My brother sulks and despises me,
And Mother catechises me
Till I want to go out and swear.
And, in spite of the butler's gravity,
I know that the servants have it I
Am a monster of moral depravity,
And I'm damned if I think it's fair!
I wasted my substance, I know I did,
On riotous living, so I did,
But there's nothing on record to show I did
Worse than my betters have done.
They talk of the money I spent out there -
They hint at the pace that I went out there -
But they all forget I was sent out there
Alone as a rich man's son.
So I was a mark for plunder at once,
And lost my cash (can you wonder?) at once,
But I didn't give up and knock under at once,
I worked in the Yards, for a spell,
Where I spent my nights and my days with hogs.
And shared their milk and maize with hogs,
Till, I guess, I have learned what pays with hogs
And - I have that knowledge to sell!
So back I go to my job again,
Not so easy to rob again,
Or quite so ready to sob again
On any neck that's around.
I'm leaving, Pater. Good-bye to you!
God bless you, Mater! I'll write to you!
I wouldn't be impolite to you,
But, Brother, you are a hound!
Fed, forgiven and known again,
Claimed by bone of my bone again
And cheered by flesh of my flesh.
The fatted calf is dressed for me,
But the husks have greater zest for me,
I think my pigs will be best for me,
So I'm off to the Yards afresh.
I never was very refined, you see,
(And it weighs on my brother's mind, you see)
But there's no reproach among swine, d'you see,
For being a bit of a swine.
So I'm off with wallet and staff to eat
The bread that is three parts chaff to wheat,
But glory be! - there's a laugh to it,
Which isn't the case when we dine.
My father glooms and advises me,
My brother sulks and despises me,
And Mother catechises me
Till I want to go out and swear.
And, in spite of the butler's gravity,
I know that the servants have it I
Am a monster of moral depravity,
And I'm damned if I think it's fair!
I wasted my substance, I know I did,
On riotous living, so I did,
But there's nothing on record to show I did
Worse than my betters have done.
They talk of the money I spent out there -
They hint at the pace that I went out there -
But they all forget I was sent out there
Alone as a rich man's son.
So I was a mark for plunder at once,
And lost my cash (can you wonder?) at once,
But I didn't give up and knock under at once,
I worked in the Yards, for a spell,
Where I spent my nights and my days with hogs.
And shared their milk and maize with hogs,
Till, I guess, I have learned what pays with hogs
And - I have that knowledge to sell!
So back I go to my job again,
Not so easy to rob again,
Or quite so ready to sob again
On any neck that's around.
I'm leaving, Pater. Good-bye to you!
God bless you, Mater! I'll write to you!
I wouldn't be impolite to you,
But, Brother, you are a hound!
Destin - Romulus Vulpescu
Noi ne iubim in paturi de-mprumut:
Pe-o canapea ingusta, fara perna,
Crezand ca aventura de-un minut
Devine lesne "dragoste eterna".
Noi ne iubim pe scena, -ntr-un decor:
Pe-un sac - umplut cu paie - dintr-o piesa
Eu par un ceas truver ratacitor,
Tu esti o ora magica printesa.
Speram cu disperare amandoi
Ca ni-e de ajuns o-mbratisare-n fuga
Si ca statutul nostru de eroi
Nu poate-apoteoza sa-l distruga.
Noi ne iubim visandu-ne-n secret
Perechea pasionala si celebra
Traind în moarte, fara de regret,
Un scurt si iluzoriu act de febra.
Noi ne iubim... dar cuplu consacrat,
Culcat calm, in culcus fara alarme,
Am deveni doar intr-un simplu pat
In care-am invata cum se si doarme.
Editat Vin 16 mai 2014 08:06
Celei care minte - Ion Minulescu
Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine...
Dar fiindcă azi mi te dai toată,
Am să te iert -
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!...
În cinstea ta,
Cea mai frumoasă din toate fetele ce mint,
Am ars miresme-otrăvitoare în trepieduri de argint,
În pat ţi-am presărat garoafe
Şi maci -
Tot flori însângerate -
Şi cu parfum de brad pătat-am dantela pernelor curate,
Iar în covorul din perete ca şi-ntr-o glastră am înfipt
Trei ramuri verzi de lămâiţă
Şi-un ram uscat de-Eucalipt.
Dar iată,
Bate miezul nopţii...
E ora când amanţii,-alt'dată,
Sorbeau cu-amantele-mpreună otrava binecuvântată...
Deci vino,
Vino şi desprinde-ţi din pieptenul de fildeş părul,
Înfinge-ţi în priviri Minciuna
Şi-n caldul buzei Adevărul
Şi spune-mi:
Dintre câţi avură norocul să te aibă-aşa
Câţi au murit
Şi câţi blesteamă de-a nu te fi putut uita?...
Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine...
Dar fiindcă azi mi te dai toată.
Am să te iert -
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!...
Deci nu-ţi cer vorbe-mperecheate de sărutări,
Nu-ţi cer să-mi spui
Nimic din tot ce-ai spus la alţii,
Ci tot ce n-ai spus nimănui.
Şi nu-ţi cer patima nebună şi fără de sfârşit,
Nu-ţi cer
Nimic din ce poetul palid
Cerşeşte-n veci de veci, stingher,
Voi doar să-mi schimbi de poţi o clipă
Din şirul clipelor la fel,
Să-mi torni în suflet înfinitul unui pahar de hidromel,
În păr să-mi împleteşti cununa de laur verde
Şi în priviri
Să-mi împietreşti pe veci minciuna neprihănitelor iubiri.
Şi-aşa tăcuţi -
Ca două umbre, trântiţi pe maldărul de flori -
Să-ncepem slujba-n miez de noapte
Şi mâine s-o sfârşim în zori!
Vreau sa te vad, femeie,
Sau vino sa ma vezi,
Mi-e dor de iarba cruda
A ochilor tai verzi;
De-a tale negre gene
Ce tremura usor
Ca aburul de ploaie
Deasupra codrilor.
Vreau sa te vad, barbate,
Sau vino sa ma vezi,
E timpul coasei, iata,
In ochii mei cei verzi.
Coseste, hai ca iarba,
Cu roua si cu stea,
Mai deasa si mai verde
Sa creasca-n urma ta.
Grigore Vieru- Vreau sa te vad
Vezi, cerul e gri,
Totul e alb si cenusiu,
Seara trece-n noapte,
Gesturi de rana in zambet,
In pasi, in ochi
M-au invaluit, cupinzandu-ma
Ca un abur rece.
Ce tarziu imi pare
Si ce simplu ar fi fost.
Acum te hranesti
Cu partea luminoasa.
M-am intors in mine
Si nu m-am mai recunoscut
Cateva riduri, par alb.
Amintiri, clipe ale unor ochi
Incetosati de bucurie,
Stralucind ca un curcubeu.
Atat a ramas
Si-un joc de ganduri grele
Fulguind cenusa verii
Peste grimasa trista
A iernii.
Laurentiu Oprea- Fulguind cenusa verii