Poezii/versuri preferate

"Spune-o-ncet, n-o spune tare.

Iata-acestia suntem noi.

Cand e singur fiecare,

sufletele nu-s cu noi.

Stam alaturi, eu si tu?

Sufletele noastre sunt in noi,

cand suntem doi.

Altfel nu."

Ea. a scris:

"Spune-o-ncet, n-o spune tare.

Iata-acestia suntem noi.

Cand e singur fiecare,

sufletele nu-s cu noi.

Stam alaturi, eu si tu?

Sufletele noastre sunt in noi,

cand suntem doi.

Altfel nu."

Frumoase versuri! Iarta-mi ignoranta, ai putea sa-mi spui cine le-a compus?

Poate chiar tu?

Am legat...

Marin Sorescu

Am legat copacii la ochi

Cu-o basma verde

Şi le-am spus să mă găsească.

Şi copacii m-au găsit imediat

Cu un hohot de frunze.

Am legat păsările la ochi

Cu-o basma de nori

Şi le-am spus să mă găsească.

Şi păsările m-au găsit

Cu un c

Vladyna a scris:

Frumoase versuri! Iarta-mi ignoranta, ai putea sa-mi spui cine le-a compus?

Poate chiar tu?

Lucian Blaga

Se mi ami non piangere, de Padre G. Perico – Sant’Agostino

Se mi ami non piangere!

Se tu conoscessi il mistero immenso del cielo dove ora vivo,

se tu potessi vedere e sentire quello che io vedo e sento

in questi orizzonti senza fine,

e in questa luce che tutto investe e penetra,

tu non piangeresti se mi ami.

Qui si è ormai assorbiti dall’incanto di Dio,

dalle sue espressioni di infinità bontà e dai riflessi della sua sconfinata bellezza.

Le cose di un tempo sono così piccole e fuggevoli

al confronto.Mi è rimasto l’affetto per te:

una tenerezza che non ho mai conosciuto.

Sono felice di averti incontrato nel tempo,

anche se tutto era allora così fugace e limitato.

Ora l’amore che mi stringe profondamente a te,

è gioia pura e senza tramonto.

Mentre io vivo nella serena ed esaltante attesa del tuo arrivo tra noi,

tu pensami così!

Nelle tue battaglie,

nei tuoi momenti di sconforto e di solitudine,

pensa a questa meravigliosa casa,

dove non esiste la morte, dove ci disseteremo insieme,

nel trasporto più intenso alla fonte inesauribile dell’amore e della felicità.

Non piangere più, se veramente mi ami!

Don Juan, de Marin Sorescu

După ce le-a mâncat tone de ruj,

Femeile,

Înşelate în aşteptările lor cele mai sfinte,

Au găsit mijlocul să se răzbune

Pe Don Juan.

În fiecare dimineaţă,

În faţa oglinzii,

După ce îşi creionează sprâncenele,

Îşi fac buzele

Cu şoricioaică,

Pun şoricioaică în păr,

Pe umerii albi, în ochi, pe gânduri,

Pe sâni,

Şi aşteaptă.

Ies albe în balcoane,

Îl caută prin parcuri,

Dar Don Juan, cuprins parcă de-o presimţire,

S-a făcut şoarece de bibliotecă.

Nu mai mângâie decât ediţii rare,

Cel mult broşate

Nici una legată în piele,

Decât parfumul budoarelor,

Praful de pe antici

I se pare mult mai rafinat.

Iar ele îl aşteaptă.

Otrăvite-n cele cinci simţuri – aşteaptă,

Şi dacă Don Juan şi-ar ridica ochii

De pe noua lui pasiune,

Ar vedea-n fereastra bibliotecii

Cum zilnic este înmormântat câte un soţ iubitor,

Mort la datorie,

În timp ce-şi sărută soţia

Din greşeală.

Digul, de Octavian Paler

Marea loveste digul pe care

Către carnea cerului

dinspre carne se deschid tunele de lumină către

către carnea cerului

atunci va sta păm

din c

Cum ceaţa trece fără urme

peste valea-ntunecată

nici trupul meu nu lasă urme

pe-al tău, vreodată

C