Poemul 1 (Trup de femeie)
de Pablo Neruda
Trup de femeie, coline albe, coapse albe,
eşti asemenea unei lumi, aşternută
Poezii/versuri preferate
Început de giovi, Mie 18 mai 2005 · 1.730 răspunsuri · 311.622 vizualizări
Sunt o carte deschisă
pentru mine
înmoi peniţa de lebădă
în stele
şi mă scriu
mă descriu
mă-nvârt odată cu spirala iubirii
întotdeauna mă spăl pe mâini
înainte de a deschide cartea
uneori mă spăl cu lacrimi
pentru că mi-e drag de mine şi când
mi-e greu
alteori mi le înmoi în suflet
şi e destul...
sunt o carte deschisă
pentru tine
-da, nu lăsa îndoiala să -mi zâmbească
ţie îţi face rău-
pentru că trăirile mele
poate te ajută să nu fii singur cu tristeţea
şi să trimiţi undeva
unde nu-i tocmai frumos să spun
îndoielile
frustrările
apoi
sunt o licoare
magică
din stele albastre
pe care s-o bei când te temi
să fii fericit...
sunt o nebună frumoasă
pentru că miros a poezie
a suflet
a tine
şi zilnic mă scriu
uneori e greu
să miroşi a poezie
te simt vânătorii de la distanţă
şi profită de sufletul tău
dar tot eu zic:
dacă au de cine şi din ce
de ce nu?
Sunt o carte deschisa - Ramona Pencea Irimie
Sunt cea din urmă născută floare a toamnei.
Am fost legănată
poezie, să treci noaptea prin somnul celor ai mei,
sărută-i pe frunte, discută
Toamna a cazut,
Peste parcul mut.
Tainicule dor,
In zadar te alint.
Trandafirii mor.
Visurile mint.
Toamna trece acum.
Invelita in fum.
Unde-i de argint
Glasul ei sonor?
Trandafirii mor.
Visurile mint.
Toamna mi te ia,
Vis stingher, cu ea.
Lacrima de dor
Strop de margarint.
Trandafirii mor.
Visurile mint.
Lied de Al.O.Teodoreanu
Editat Vin 7 oct 2011 10:08
Prunc stramb al creerului meu plapand,
Ramasa-i langa mine pana cand
Niste prieteni buni, dar fara minte,
Te-au smuls de langa bietul tau parinte
Si te-au zvarlit in lume, zdrentaros.
De la tipar cand te-ai intors, falos,
Dar cu greseli destule(vede-oricine!)
Si mi-ai spus "mama", zau mi-a fost rusine!
Te-am alungat, caci fata ta-mi parea
Nevrednica-n lumina ca sa stea.
Fiind totusi al meu m-am straduit
Sa te repar (iubirea m-a razbit!)
Spalandu-ti fata, pete mai murdare
Mi-ai aratat. Te-am tras si de picioare,
Ca sa le-ndrept, dar dupa-aceea, vai!
Mai schiop te-ai dovedit decat erai.
As fi dorit sa te imbrac mai bine,
Dar negasind decat postav la mine,
Te-am imbracat in el - un strai de rand.
Vezi unde umbli! - sa nu cazi nicicand
In mana unor critici! Umbla doar
Pe unde n-are nimenea habar
De tine. Intrebat de-i fi vreodata
"Al cui esti?" - tu raspunde ca n-ai tata.
Cat despre mama, e asa saraca,
Incat din casa te-a gonit, buimaca!
Autorul catre cartea sa;
Anne Bradstreet.
Adio poeziei
Haide, inger cazut, inchide-ti aripa roza;
Arunca-ti rochia alba si razele-ti de aur cald;
A venit timpul sa fugi, din cerul ca un fald,
Alunecand ca o stea, intr-o pagina de proza.
Death and the Lady (lucrare medievala)
DEATH
'Fair Lady, throw those costly robes aside,
No longer may you glory in your pride;
Take leave of all your carnal vain delight,
I'm come to summon you away this night.'
LADY
'What bold attempt is this? Pray let me know
From whence you come, and whither I must go.
Shall I, who am a lady, stoop or bow
To such a pale-faced visage? Who art thou?'
DEATH
'Do you not know me? I will tell you then:
I am he that conquers all the sons of men,
No pitch of honour from my dart is free,
My name is Death! Have you not heard of me?'
LADY
'Yes; I have heard of thee, time after time;
But, being in the glory of my prime,
I did not think you would have come so soon;
Why must my morning sun go down at noon?'
DEATH
'Talk not of noon! you may as well be mute;
There is no time at all for vain dispute,
Your riches, gold, and garments,jewels bright,
Your house, and land, must on new owners light.'
LADY
'My heart is cold; it trembles at such news!
Here's bags of gold, if you will me excuse
And seize on those; and finish thou their strife,
Who wretched are, and weary of their life.
Poemul complet :http://www.contempla...land/death.html
Editat Dum 16 oct 2011 19:53
O Captain! My Captain!
O Captain! my Captain! our fearful trip is done,
The ship has weather'd every rack, the prize we sought is won,
The port is near, the bells I hear, the people all exulting,
While follow eyes the steady keel, the vessel grim and daring;
But O heart! heart! heart!
O the bleeding drops of red,
Where on the deck my Captain lies,
Fallen cold and dead.
O Captain! my Captain! rise up and hear the bells;
Rise up -- for you the flag is flung -- for you the bugle trills,
For you bouquets and ribbon'd wreaths -- for you the shores a-crowding,
For you they call, the swaying mass, their eager faces turning;
Here Captain! dear father!
This arm beneath your head!
It is some dream that on the deck,
You've fallen cold and dead.
My Captain does not answer, his lips are pale and still,
My father does not feel my arm, he has no pulse nor will,
The ship is anchor'd safe and sound, its voyage closed and done,
From fearful trip the victor ship comes in with object won;
Exult O shores, and ring O bells!
But I with mournful tread,
Walk the deck my Captain lies,
Fallen cold and dead.
The World Below the Brine
The world below the brine,
Forests at the bottom of the sea, the branches and leaves,
Sea-lettuce, vast lichens, strange flowers and seeds, the thick tangle openings, and pink turf,
Different colors, pale gray and green, purple, white, and gold, the play of light through the water,
Dumb swimmers there among the rocks, coral, gluten, grass, rushes, and the aliment of the swimmers,
Sluggish existences grazing there suspended, or slowly crawling close to the bottom,
The sperm-whale at the surface blowing air and spray, or disporting with his flukes,
The leaden-eyed shark, the walrus, the turtle, the hairy sea-leopard, and the sting-ray,
Passions there, wars, pursuits, tribes, sight in those ocean-depths, breathing that thick-breathing air, as so many do,
The change thence to the sight here, and to the subtle air breathed by beings like us who walk this sphere,
Walt Whitman.
The change onward from ours to that of beings who walk other spheres.
DRUMUL NEBĂTUT
Două drumuri mi se arătară în pădurea aurie
Si tare regretam că-mi fusese dat tocmai mie
Să aleg. Călător fiind, am stat acolo îndelung
Si am privit departe pe cel ce dădea într-un crâng
Iar copacii îmi părură dintr-odată întinsi la pământ.
După ce am apucat-o pe celălalt drum
Crezând că poate am ales mai bine acum
Căci parcă avea mai multă iarbă
Mi-am spus repede, în barbă,
Că sunt cam la fel.
În acea dimineată semănau atât de mult
Frunzele nu fuseseră călcate de demult
Oh, am pornit-o pe cel dintâi si a doua zi
Desi stiam exact unde mă voi opri.
Si atunci m-am îndoit de el.
Vă spun toate acestea cu un oftat,
S-a întâmplat cândva, pe înnoptat,
În pădure două drumuri am văzut -
L-am apucat pe cel mai putin bătut
Si asta a contat.
Robert Frost [1916]
Editat Mar 18 oct 2011 03:54