Poti fi altruist in dragoste?

SkaterGirl a scris:

Daca l-as iubi cu adevarat, evident ca mi-as dori ca el sa fie fericit, chiar daca fericirea lui e alaturi de alta. Asa ca l-as lasa sa plece, chiar daca as suferi la inceput. :(

Iti impartasesc opinia SkaterGirl. Poti fi fericit doar atata timp cat il vezi fericit pe cel de langa tine. Daca nu poti sa-i oferi ce isi doreste lasa-l sa plece. Este cea mai sanatoasa, mai inteleapta si mai nobila rezolvare.

buzdugan a scris:

Iti impartasesc opinia SkaterGirl. Poti fi fericit doar atata timp cat il vezi fericit pe cel de langa tine. Daca nu poti sa-i oferi ce isi doreste lasa-l sa plece. Este cea mai sanatoasa, mai inteleapta si mai nobila rezolvare.

...da ,da era vb de **la un moment dat**......ce facem ,atunci cand momentul .vine dupa.sa zicem .......20 de ani !(pt cred ca nu este prea bune gasitsai nici prea *nobila rezolvare* !

Deroude a scris:

Ce faci de exemplu daca ajungi la un moment dat la concluzia (sigur, te poti insela) ca celalalt ar fi mult mai fericit departe de tine, cu altul (alta)?

Cum spunea cineva mai sus , suntem egoisti cand iubim.

Sunt satula de expresia " daca X sau Y te face mai fericit/a , voi fi fericit/a pentru tine , ma voi bucura alaturi de tine".

Pe naiba!

Eu nu m-as bucura , chiar as fi tentata sa-i scot ochii... :( dar bineinteles ca l-as lasa sa plece.

N-am nevoie langa mine de un om care iubeste o alta femeie.

Duca-se la aia.

Joc cu 2 taisuri.

Pot fi intr-o relatie cu un om pe care sa-l iubesc foarte mult,fac totul pentru el,sunt altruista cand vine vorba de dorintele,nevoile lui,il ajut cu tot ce pot si chiar incerc si imposibilul,il protejez,ii dau jumatate de ciocolata sau chiar pe toata,daca lui ii place foarte mult,ii ofer absolut totul pana la prostie,si tot ce fac e lipsit de egoism,toate actiunile mele sunt indreptate catre el cu cea mai mare dragoste si bunatate,sunt altruista pana la filantroapa,chiar. Acesta e cazul bun.(sau e bun atata vreme cat iubesc)

Urmeaza cealalta fata a jocului,sa-i spunem. In primul rand,daca intr-o zi as ajunge la concluzia ca omul pe care il iubesc ar fi mai fericit langa alta femeie,daca constat ca nu il merit,ca e prea bun pentru mine,mi-ar fi destul de greu sa il parasesc,sa il las liber doar din altruism,sau dintr-o mare dragoste.Cu siguranta nu as face-o,fiindca imi spun ca daca el m-a ales,inseamna ca ma iubeste si stie exact ce vrea.De altfel,nu cred in egalitatea si in corectitudinea din relatii.Adica unul trebuie sa fie mai destept,unul trebuie sa fie mai frumos,etc. Daca ajung la concluzia ca nu-l merit,ca nu sunt demna de el,nu renunt. Daca m-a ales,atunci sunt cineva,am ceva care cel putin imi intareste convingerile ca putem fi fericiti impreuna. In plus,in momentul in care esti cu un om care este mai bun ca tine spiritual vorbind si nu numai,ai toate sansele sa ajungi si tu mai bun,mai nobil,mai profund in ganduri si-n simtiri.Te inalti. Da,acum se pune problema invers.Dar el langa tine ce are de castigat,cand e clar mai bun ca tine? Am raspuns si aici. E posibil ca el sa fi ajuns la un anumit nivel spiritual la care sa simta ca nu mai are atata nevoie sa se cultive din oameni,si poate chiar are nevoie de o femeie putin,cel putin mai "prostuta" ca el. Inteligenta o poate cultiva si altfel.Vazand ca e mult mai bun,tind si eu sa ma dezvolt catre urmatorul nivel,unul superior.Dragostea ar fi monotona daca totul s-ar imparti in mod echitabil.Avem nevoie de imbinare,chiar am nevoie ca partenerul meu sa fie net superior din n puncte de vedere. Daca constat ca este aproape perfect,si ca nu va fi fericit langa mine,inseamna ca-s nebuna. Cat traiesc,pot invata. Cu adevarat,nu exista altruism in dragoste decat in prima varianta descrisa la inceputul postului. Dar nu stiu daca este cuvantul potrivit "altruism",ci daruire.

Apoi, mai exista varianta in care omul pe care il iubesc ca ochii din cap sa vrea sa fie cu alta femeie,sa ajunga intr-o zi la concluzia ca nu ii ofer fericire asa cum vrea el si gata,totul s-a terminat. Ce fac in cazul asta: il las sa isi gaseasca fericirea sau incerc sa ma agat de situatie? Nu,nu-l las asa pur si simplu liber,ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat,continui sa ma agat de orice speranta si de toate calitatile pe care le am pentru a-l readuce langa mine. In dragoste si-n razboi totul este permis.Sunt in stare sa lupt pana in panzele albe pentru a-i arata ca eu sunt cea mai buna alegere pentru el.Am incredere in mine,pentru ce sa las o alta sa-mi ia locul cand pot lupta cu dintii pentru ce-i al meu? Nu ma resemnez niciodata. Nu cred in altruism in iubire."Il las sa plece ca sa fie fericit".Nu exista asa ceva. Iubesti si crezi cu tarie in asta. E sensul dupa care iti duci zilele. Cum sa-l las sa fie liber? Inseamna ca n-am toata "tigla" pe casa. Oamenii se resemneaza prea usor,sunt femei care spun:"ei,lasa,ca o sa sufar,o sa-mi treaca,vine urmatorul." Nu,eu nu sunt asa. Ce-i al meu,e-al meu.

Nu doresc nimanui sa-mi stea in cale cand sunt pe campul de razboi. E tragedie! Sunt foarte egoista cand vine vorba de "al meu". Nu renunt la nimic,lupt pana la epuizare,si nu las nimanui placerea de a fi cu dragostea mea.(bineinteles,nu poate fi vorba decat o singura persoana).

anaid63 a scris:

...da ,da era vb de **la un moment dat**......ce facem ,atunci cand momentul .vine dupa.sa zicem .......20 de ani !(pt cred ca nu este prea bune gasitsai nici prea *nobila rezolvare* !

In orice moment, chiar si dupa 30 ani, cea mai buna rezolvare este liberatatea de alegere. Daca ai cugetul impacat ca ai dat tot ce ai avut mai bun pentru relatia ta si nu ai reusit.... lasa-l sa plece. Daca te simti vinovat cu ceva este alta discutie....

Deroude a scris:

Lasati-ma sa va atrag atentia ca topicul meu nu se refera la "obiceiuri" ci la "scenarii".Ce faci de exemplu daca ajungi la un moment dat la concluzia (sigur, te poti insela) ca celalalt ar fi mult mai fericit departe de tine, cu altul (alta)?

Miss Take a scris:

Joc cu 2 taisuri.Pot fi intr-o relatie cu un om pe care sa-l iubesc foarte mult,fac totul pentru el,sunt altruista cand vine vorba de dorintele,nevoile lui,il ajut cu tot ce pot si chiar incerc si imposibilul,il protejez,ii dau jumatate de ciocolata sau chiar pe toata,daca lui ii place foarte mult,ii ofer absolut totul pana la prostie,si tot ce fac e lipsit de egoism,toate actiunile mele sunt indreptate catre el cu cea mai mare dragoste si bunatate,sunt altruista pana la filantroapa,chiar. Acesta e cazul bun.(sau e bun atata vreme cat iubesc)Urmeaza cealalta fata a jocului,sa-i spunem. In primul rand,daca intr-o zi as ajunge la concluzia ca omul pe care il iubesc ar fi mai fericit langa alta femeie,daca constat ca nu il merit,ca e prea bun pentru mine,mi-ar fi destul de greu sa il parasesc,sa il las liber doar din altruism,sau dintr-o mare dragoste.Cu siguranta nu as face-o,fiindca imi spun ca daca el m-a ales,inseamna ca ma iubeste si stie exact ce vrea.De altfel,nu cred in egalitatea si in corectitudinea din relatii.Adica unul trebuie sa fie mai destept,unul trebuie sa fie mai frumos,etc. Daca ajung la concluzia ca nu-l merit,ca nu sunt demna de el,nu renunt. Daca m-a ales,atunci sunt cineva,am ceva care cel putin imi intareste convingerile ca putem fi fericiti impreuna. In plus,in momentul in care esti cu un om care este mai bun ca tine spiritual vorbind si nu numai,ai toate sansele sa ajungi si tu mai bun,mai nobil,mai profund in ganduri si-n simtiri.Te inalti. Da,acum se pune problema invers.Dar el langa tine ce are de castigat,cand e clar mai bun ca tine? Am raspuns si aici. E posibil ca el sa fi ajuns la un anumit nivel spiritual la care sa simta ca nu mai are atata nevoie sa se cultive din oameni,si poate chiar are nevoie de o femeie putin,cel putin mai "prostuta" ca el. Inteligenta o poate cultiva si altfel.Vazand ca e mult mai bun,tind si eu sa ma dezvolt catre urmatorul nivel,unul superior.Dragostea ar fi monotona daca totul s-ar imparti in mod echitabil.Avem nevoie de imbinare,chiar am nevoie ca partenerul meu sa fie net superior din n puncte de vedere. Daca constat ca este aproape perfect,si ca nu va fi fericit langa mine,inseamna ca-s nebuna. Cat traiesc,pot invata. Cu adevarat,nu exista altruism in dragoste decat in prima varianta descrisa la inceputul postului. Dar nu stiu daca este cuvantul potrivit "altruism",ci daruire.Apoi, mai exista varianta in care omul pe care il iubesc ca ochii din cap sa vrea sa fie cu alta femeie,sa ajunga intr-o zi la concluzia ca nu ii ofer fericire asa cum vrea el si gata,totul s-a terminat. Ce fac in cazul asta: il las sa isi gaseasca fericirea sau incerc sa ma agat de situatie? Nu,nu-l las asa pur si simplu liber,ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat,continui sa ma agat de orice speranta si de toate calitatile pe care le am pentru a-l readuce langa mine. In dragoste si-n razboi totul este permis.Sunt in stare sa lupt pana in panzele albe pentru a-i arata ca eu sunt cea mai buna alegere pentru el.Am incredere in mine,pentru ce sa las o alta sa-mi ia locul cand pot lupta cu dintii pentru ce-i al meu? Nu ma resemnez niciodata. Nu cred in altruism in iubire."Il las sa plece ca sa fie fericit".Nu exista asa ceva. Iubesti si crezi cu tarie in asta. E sensul dupa care iti duci zilele. Cum sa-l las sa fie liber? Inseamna ca n-am toata "tigla" pe casa. Oamenii se resemneaza prea usor,sunt femei care spun:"ei,lasa,ca o sa sufar,o sa-mi treaca,vine urmatorul." Nu,eu nu sunt asa. Ce-i al meu,e-al meu.Nu doresc nimanui sa-mi stea in cale cand sunt pe campul de razboi. E tragedie! Sunt foarte egoista cand vine vorba de "al meu". Nu renunt la nimic,lupt pana la epuizare,si nu las nimanui placerea de a fi cu dragostea mea.(bineinteles,nu poate fi vorba decat o singura persoana).

the listener a scris:

faci "business" cu iubirea(lupte, razbunari, demonstratii etc ).......si confuzii dintre iubire si dragoste..... :( multa iubire

Miss Take a scris:

Viata e un "business". De fapt,sunt traficanta.

atunci asteapta "traficarea" nu iubirea :(

multa iubire

Nice, nice... :(

Haideti sa mergem putin la extrem: iubitul (iubita) ta nu ti-a cerut nimic, nici macar nu ti-a dat de inteles ca ar fi mai fericita in alt context. E multumit(a). Dar tu intelegi la un moment dat, dincolo de orice indoiala, clar si limpede, cu toata convingerea, ca ea ar fi mai fericita daca te-ar parasi (nu neaparat pentru un alt partener, poate pentru a se duce la studii departe, pentru mult timp, poate pentru a-si trai viata la maxim in conditiile in care tu, din motive obiective, nu-i poti oferi decat o felie meschina de viata).

Atentie, nu emit judecati de valoare, vorbesc de oameni care se respecta suficient incat sa nu se considere superiori unul celuilalt (si asta cu toata sinceritatea, nu doar oficial).

Sa zicem ca-i propui partenerului sa te paraseasca, urmandu-ti constiinta altruista - iar acesta refuza, in virtutea loialitatii pe care ti-o poarta, punandu-te in fata unei alegeri dificile: accepti refuzul, traind in continuare cu o mica strangere de inima ca nu ai facut tot ce ai fi putut pentru fericirea celuilalt, sau (cum face Rick ) il respingi cu cata energie e necesar pentru ca el(ea) sa plece totusi, constient fiind ca aceasta energie te va rani devastator pe tine in primul rand.

the listener a scris:

din iubire si cu iubire l-ai lasa sa fie fericit ( fericita) :( .....( iar timpul va demonstra daca stie sau nu ce e iubirea) :j Da imi place ,chestia........si la urma ,suna ca un avertisment........timpul nu iarta pe nimeni,intradevar!Si atunci cand gresim ,sa nu fie tardiv.