Parintii impostori - parintii proprietari de copii

naphu a scris:

tot timpul imi spunea ca o sa-mi dau seama cat am gresit cand am plecat si ca am sa ma intorc in genunchi la el. si a murit si a murit cu ideea ca el nu a gresit cu nimic, ca el imi voia binele.

si si-a cerut de cateva ori scuze de la mine, inainte sa moara, dar la fel cum spune-ai... a facut-o doar ca sa se asigura ca nu are nicio vina, nu pentru faptul ca a realizat unde si cu ce a gresit.

Exact. Si daca continuam cu razbunarea si cu "de ce am meritat eu asta", cum faceam si eu atatia ani, ne amagim degeaba, ne facem mai mult rau. Ei nu se schimba, soarta lor nici asa, e cel mai sanatos sa te rupi de trecut, sa lasi trecutul in trecut, unde-i e locul.

Ei nu trebuie sa decida pt noi, nici sa traiasca viata noastra si in momentul cand ne-am maturizat, suntem responsabili pt noi insine, nu pt ei sau pt faptele lor.

Apoi fiecare cum poate, ca si eu o ajut pe mama, chiar daca o detest. Si nu din datorie fata de parinte, ci mai mult fata de ea ca om, defect, ingust la minte, cum o fi.

Am cunoscut pe cineva la 43 de ani, cum m-am apropiat de el, cu atat mai mult scoteam amintirile si ma plangeam. Regretasem tineretea mea pierduta, copilaria mea. Ma asculta cu rabdare dar repeta mereu, de cate ori era nevoie... trecutul nu-l voi schimba, nici daca plang, nici daca nu. E mai bine sa incerc sa-l uit. Am vazut logica in ceea ce-mi spunea si a inceput si schimbarea mea.

Inca ma intreb daca nu e ceva genetic suicidul asta, dar sunt pe drumul cel bun de-a scapa si de aceste ganduri negative.

Big Lebowski a scris:

Ti-a dat contract pe casa contra serviciilor tale de intretinere? Sau nu are incredere. Nu se vinde.

Locuinta e pe numele meu. Ea are drept de a trai acolo pana moare.

carly a scris:

trecutul nu-l voi schimba, nici daca plang, nici daca nu. E mai bine sa incerc sa-l uit. Am vazut logica in ceea ce-mi spunea si a inceput si schimbarea mea.

Esti duplicitara cu tine insati si ai un prieten pervers. Pai trecutul nu se poate uita, decat daca faci Alzheimer. Nu poti treci peste ce ti-au facut parintii decat facand ce spui tu, ce a facut terapeutul meu sau ce spun eu. Sa le intorci spatele. Daca tu o ingrijesti pe mama ta, desi o detesti si iti face rau prezenta ei, inseamna ca ai un interes, fie el material, fie poate spiritual. Mama mea astazi iti spune ca are o datorie morala sa-si ingrijeasca parintii, maine spune ca daca pleaca, bunicul da casa altora. Deci ori ai datorie morala, ori ai interes. De suportat nu se suporta nici care.

carly a scris:

Inca ma intreb daca nu e ceva genetic suicidul asta, dar sunt pe drumul cel bun de-a scapa si de aceste ganduri negative.

Nu e genetic, tine de programare parentala.

carly a scris:

Locuinta e pe numele meu. Ea are drept de a trai acolo pana moare.

Deci asta era, nu ai unde locui separat de ea si esti nevoita sa o tolerezi.

Big Lebowski a scris:

Esti duplicitara cu tine insati si ai un prieten pervers. Pai trecutul nu se poate uita, decat daca faci Alzheimer. Nu poti treci peste ce ti-au facut parintii decat facand ce spui tu, ce a facut terapeutul meu sau ce spun eu. Sa le intorci spatele. Daca tu o ingrijesti pe mama ta, desi o detesti si iti face rau prezenta ei, inseamna ca ai un interes, fie el material, fie poate spiritual. Mama mea astazi iti spune ca are o datorie morala sa-si ingrijeasca parintii, maine spune ca daca pleaca bunicul da casa altora. Deci ori ai datorie morala, ori ai interes. De suportat nu se suporta nici care.

:roll: N-am niciun interes, tocmai am scris ca ea n-are nimic al ei. Deci habar n-am ce as putea castiga. Normal ca trecutul nu poti uita si e doar o terapie si asta, sa incerci sa-l uiti, sau mai e si amnezia. Adica sa nu te mai preocupe. De ce e asa de greu?

Daca acum dau cu capul de pereti, eventual o otravesc pe ea, crezi ca o sa ma simt mai bine? Ea nu se va schimba decat in rau. Mai depinde de mine sa n-o bag in seama ca mama, asta am reusit. Crede-ma ca as face atat pt un vecin, o cunostinta, sa ajut persoana in caz de necaz. E tot ceva din copilarie, cum aveam sete de afectiune, eram in stare sa dau tot ce am prietenelor, doar sa simt ca am o sora, ca cineva tine la mine, ca ma apreciaza. Daca se putea, as fi cumparat o sora... Asa m-am obisnuit, probabil, si habar n-am cum altfel.

carly a scris:

Ei nu trebuie sa decida pt noi, nici sa traiasca viata noastra si in momentul cand ne-am maturizat, suntem responsabili pt noi insine, nu pt ei sau pt faptele lor.

Apoi fiecare cum poate, ca si eu o ajut pe mama, chiar daca o detest. Si nu din datorie fata de parinte, ci mai mult fata de ea ca om, defect, ingust la minte, cum o fi.

tata a avut el anumite momente in care a putut decide in locul meu, dar acuma decizile le iau eu.

cand a murit tata, sora mea desi trecuse 10 ani de cand plecase de langa el, si din auzite si din scurtele vizite anuale, stia cam ce poama ii, a inceput sa planga. eu nu am putut sa vars o lacrima. am fost la mormantarea lui nu am plans deloc, pana cand am vazut cum coboara sincriul in groapa, atunci mi-a curs o lacrima... era atata de rece. mi-a curs o lacrima dintr-un singur ochi. nu era o lacrima de parere de rau! era o lacrima de mila, imi era asa de mila de el, cum si-a trait viata si cat de inchis la minte a fost si cum nu a reusit niciodata sa-si deschida ochii si sa-si vada adevaratul sine.

cand ma gandesc la asta ma apuca un fior. ma face sa ma simt atat de rece atat de fara suflet. nu am putut varsa o lacrima, si cand am varsat-o a fost pentru ca am realizat ce viata mizerabila a avut, si cum nu a putut sa realizeze acest lucru. pentru ca el tot timpul se simtea realizat.

singurul lucru la care ma gandeam ii ca a murit si nu am avut ocazia sa-i spun in fata absolut tot ce voiam sa-i spun in legatura cu relatia noastra.

Big Lebowski a scris:

Deci asta era, nu ai unde locui separat de ea si esti nevoita sa o tolerezi.

Am spus ca e singura locuinta pe numele meu?

Traiesc cum imi aleg, si nu-mi pasa de ea in mod special. Si in curand voi fi foarte departe si de orasul asta. Dar o mai ajut cand e foarte necesar. Apoi pana cand si de ce, inca nu stiu dar nu ma afecteaza asta in rau. Ceea ce nu pot agrea din partea ei, ca nu-si vede defectele. Dar ma calmez pt ca n-o pot schimba oricum.

Daca mai traia tata, nu treceam pragul lor deloc, mai mult pe el il vad vinovat de tot ce-am trait in copilarie, si pe urma...

naphu a scris:

tata a avut el anumite momente in care a putut decide in locul meu, dar acuma decizile le iau eu.

cand a murit tata, sora mea desi trecuse 10 ani de cand plecase de langa el, si din auzite si din scurtele vizite anuale, stia cam ce poama ii, a inceput sa planga. eu nu am putut sa vars o lacrima. am fost la mormantarea lui nu am plans deloc, pana cand am vazut cum coboara sincriul in groapa, atunci mi-a curs o lacrima... era atata de rece. mi-a curs o lacrima dintr-un singur ochi. nu era o lacrima de parere de rau! era o lacrima de mila, imi era asa de mila de el, cum si-a trait viata si cat de inchis la minte a fost si cum nu a reusit niciodata sa-si deschida ochii si sa-si vada adevaratul sine.

cand ma gandesc la asta ma apuca un fior. ma face sa ma simt atat de rece atat de fara suflet. nu am putut varsa o lacrima, si cand am varsat-o a fost pentru ca am realizat ce viata mizerabila a avut, si cum nu a putut sa realizeze acest lucru. pentru ca el tot timpul se simtea realizat.

singurul lucru la care ma gandeam ii ca a murit si nu am avut ocazia sa-i spun in fata absolut tot ce voiam sa-i spun in legatura cu relatia noastra.

Bine ca nu l-ai mierlit tu, ca sa vezi ce plangeai dupa el.

intradevar trecutul trebuie sa ramana trecut. de exemplu eu am reusit sa las trecutul in urma. doar ca el si-a lasat amprenta asupra mea. eu nu prea suport oamenii, uneori ma irita la culme simpla prezenta. nu pot avea o relatia cu cineva, pentru ca sunt mai izolat. cand am cate o relatie este de scurta durata. chiar daca totul merge perfect, ajung intr-un punct in care nu mai pot continua si renunt. uneori fara motive intemeiate. pur si simplu nu mai suport sa simt pe cineva langa mine.

Big Lebowski a scris:

Bine ca nu l-ai mierlit tu, ca sa vezi ce plangeai dupa el.

am avut de cateva ori intentia, doar ca ma gandeam ca nu merita. realizam cat ii este de mizerabila viata, si ma gandeam ca daca l-as omori i-as face doar un favor.

si imi era teama ca dupa aia ce voi face eu, nu voiam sa-mi dstrug viata pentru un gunoi ca el.

naphu a scris:

cand ma gandesc la asta ma apuca un fior. ma face sa ma simt atat de rece atat de fara suflet. nu am putut varsa o lacrima, si cand am varsat-o a fost pentru ca am realizat ce viata mizerabila a avut, si cum nu a putut sa realizeze acest lucru. pentru ca el tot timpul se simtea realizat.

singurul lucru la care ma gandeam ii ca a murit si nu am avut ocazia sa-i spun in fata absolut tot ce voiam sa-i spun in legatura cu relatia noastra.

De ce sa te simti asa? Nici eu n-am varsat o lacrima, desi tata a murit subit, chiar inainte cu 10 zile de cununia civila a fiului meu. Mai mult l-a plans pe tata fostul ginere, un om la fel de slab. Si mie nu-mi e jena deloc, nu merita nicio lacrima rece.

Cand eram copil imi doream ca tata sa moara si povesteam unor prietene despre aceste dorinte. Apoi imi era rusine multi ani pt asta. Dar am realizat pe azi ca mai mult imi era rusine pt ca n-am tata pe care sa-l pot iubi. Acum nu simt nimic, eventual ura fata de el.

naphu a scris:

sunt mai izolat. cand am cate o relatie este de scurta durata. chiar daca totul merge perfect, ajung intr-un punct in care nu mai pot continua si renunt. uneori fara motive intemeiate. pur si simplu nu mai suport sa simt pe cineva langa mine.

Asta e interesant de explorat.

Rupi relatia pentru ca ajungi sa fii prea intim si ti-e teama de intimitate (care poate aduce si suferinta in caz de ruptura)?

Sau esti prea setat sa vezi defectele partenerelor?

Ai putea sa analizezi ce ti-a placut si ce nu ti-a placut la ele, sa pui aceste trasaturi in paralel, si sa cauti patternurile de relatie. Ai descoperi multe, parerea mea. Atat la tine cat si la ele. Si ar fi util pt viitor.

Big Lebowski a scris:

Se pare ca ai dreptate... tu ai nevoie de terapie. Si chiar si asa, in primul rand ai nevoie de dorinta sa scapi de negativism. Vad ca oriunde scrii, tot acolo te intorci, sa te autocritici in toate felurile posibile, si nu numai, ai niste pareri rasucite despre cei pe care nici macar nu-i cunosti. Parca cauti partile negative in toate...

In definitiv eu n-am stat aici sa tastez toata seara pt mine, ma simt scapata de obsesiile din trecut, de paranoia si tot ce ma scufunda in nepasare fata de mine insami.

Am crezut ca noi te putem ajuta si in aceasta speranta am scris toate astea, ca sa vezi ca si altii sunt in aceeasi oala cu tine. Sa vezi ca nu esti tu defect sau cum te numeau parintii, defectul era in ei. Dar nu este posibil sa te vindece niste sfaturi.

In fiecare fraza aruncata aici suspectezi, acuzi, te critici... pai, sincer, e obositor.

Sper sa poti scapa de atitudinea asta. Te distruge. Cred ca ti-ai dat seama si tu. Vrei sa sesizezi sau nu, cert este ca la varsta ta numai de tine mai depinde...

Mult noroc si sanatate.