Parintii impostori - parintii proprietari de copii

Tata mi-a zis odata ca ii pare rau ca ne-a batut, dar eu am uitat totul. Uneori ma gandesc la varsta cand eram tanara si imi pare putin rau ca eram asa fara minte, in rest nu regret nimic, nu ma vad altfel. Am facut pace cu toata lumea. Dar mi-ar mai place sa fiu tanara, doar pentru sentimentul acela.

carly a scris:

Nu cred ca e ceva constient. Cateva expresii repetate de parinti in copilarie plus comportament adecvat au acest rezultat.

Nu ai niciun drept in casa asta. De fapt, nu ai niciun drept nicaieri./ Neincredere de sine totala

Tu n-o sa ai prieteni niciodata./ Incapacitatea de a face relatii de lunga durata

Fii atent/a cum vorbesti ca te pot da oricand afara sau la orfelinat./ Increderea de sine este anulata total

Lasa orice faci acolo si hai sa discutam, ca e important./ Abandonul, incapacitatea de a duce un lucru la bun sfarsit

Daca nu faci ce spun eu, plec si te las singur./ Teama de abandon si frica de oameni

Prin asta omul e "invatat" din copilarie ca nu se poate baza pe nimic. Ca nu are dreptul la nimic. De aceea instinctiv incearca sa-si faca prieteni, cunostinte, sa comunice, pentru ca este o fiinta sociala. Dar daca relatia incepe sa se contureze ( orice fel de relatie) el/ea va face totul pentru a o sabota. Pentru ca subconstientul ii dicteaza aceleasi lucuri rezumate in " Eu nu pot avea prieteni".

Din aceasta cauza putini oameni programati asa ajung sa detina ceva material consistent. Vor dispretui tot ce este material pe sistemul " Eu nu am dreptul la nimic" . Tot de aceea le este foarte greu sa se angajeze sau sa isi pastreze un loc de munca pentru mult timp.

Apodonos a scris:

Nu cred ca e ceva constient. Cateva expresii repetate de parinti in copilarie plus comportament adecvat au acest rezultat.

Nu sunt psiholog. Era o incercare sa-l ajut pe BL, macar sa-l pun pe ganduri, putin mai pozitive. Pun pe seama lipsei mele de experienta ca n-am reusit deloc.

Am inteles ca era "invatat" sa se autodispretuiasca. Am crezut ca tocmai identificarea acestor greseli ale parintilor, cum scrie despre ei, il vor ajuta sa se vindece. La mine asta a functionat. Ca si cum esti constient ca exista efecte negative in viata, tentatii la mai rau, dar nu te afecteaza si-ti traiesti viata dupa propriile principii. De fapt am impresia, cazul lui e unic. Are o varsta respectabila si inca se caracterizeaza prin ochii parintilor. Inca pune mare pret pe parerile lor si-si deschide ranile vechi singur, over and over.

Am cunoscut in anturajul meu alte persoane in situatia noastra. Am o prietena care era negata ca ar fi fiica tatalui ei, pe langa faptul ca are o sora mai mica rasfatata. Si totusi... cand tatal ei s-a imbolnavit, prietena mea i-a fost alaturi, cum eram eu cu mama.

Astea le face omul mecanic. Nu ne leaga sentimente de acesti oameni.

Tocmai aici e problema. Daca cu tine au fost altii, indiferent ca erau tocmai parintii, jigodii, nu inseamna sa te razbuni pe toti, si nici pe ei. Ei sunt diferiti de noi prin faptul ca nu-si vad greselile. Eu n-as pune pret pe judecata lor.

In primul rand am 21 de ani. In urma cu un an, doi eram o persoana religioasa, credeam in Dzeu si eram multumita cu mine insami. Acum stima de sine si increderea in mine mi-e distrusa total, daramite credinta in Dzeu. Totul a pornit de la reprosurile parintilor ca nu sunt in rand cu lumea (nu aveam prieten, serviciu) si pentru ca mentalitatea mea li se parea absurda. Imi spuneau mereu ca nu sunt buna de nimic, ca vor sa plec din casa lor si ca sunt o rusine pentru ei. Ambii sunt depresivi, insomniaci, iau pumni de pastile. La randul lor au fost agresati de catre un frate nebun de-al mamei cu care convetuiam. Acum am scapat de el.

Am ajuns apoi la nebuni, unde am mai avut un soc vazand mediul de acolo, aproape la fel de nociv ca cel de acasa. Pihiatra, cu un ranjet de om perfid, mi-a spus ca e semn de depresie faptul ca am renuntat la facultate, motiv pentru care mi-a dat tratament medicamentos

Intr-adevar, dupa ce am plecat de la nebuni, m-am chinuit sa-mi caut un serviciu si pana la urma chiar am dat in depresie vazand ca nu ma descurc. Probabil mi s-a intiparit in minte ca nu sunt buna de nimic. Ajunsesem sa nu mai dorm deloc noaptea, ma miscam in reluare, nu mai puteam manca, credeam ca o sa mor. Timp de 2 saptamani m-am zbatut ca pestele pe uscat sa ies din starea asta incercand sa ma implic in tot felul de activitati care sa-mi distraga atentia. Pana la urma am scapat si de depresie si de medicamente. Dar de bazdabacii implantati in creier tot n-am scapat. Iar ca sa nu-mi mai reproseze nimeni ca sunt nebuna si ca nu in stare de nimic, m-am apucat de videochat. Parintii stiau de treaba asta, chiar ma incurajau. Apoi ca sa le arat ce tare sunt, m-am mutat din oras si am scapat de ei definitiv. Cu toate astea nu eram in stare de nimic. Psihicul meu era deja la pamant, la fel ca si increderea in sine. Asa am ajuns sa stau cu un barbat insurat, pentru bani. Aproape ca i-am distrus familia. DAR cum parintii mei sunt multumiti, sunt in stare sa trec si peste cadavre. Am ajuns un robotel fara sentimente. Psihiatra cand a aflat de situatia mea, a aplaudat laudandu-ma pentru "progres". TOTI stiu in ce fel ma descurc si li se pare absolut normal Ceea ce lor li se pare normal, pentru mine e o nebunie. Cum pot sa trec peste asta?Zilnic duc o lupta crancena cu mine caci fac ceea ce nu-mi place si mi-am pierdut orice demnitate. Am mereu atacuri de panica, cateodata nu-mi vine sa cred pe ce lume traiesc. De omul asta nu pot sa ma despart pentru ca ma ajuta mult financiar, dar ma darama psihic. Iar daca ma despart de el sunt ca o leguma si iar o sa ajung la mana parintilor. Ma obsedeaza teribil ideea ca nu mai am mult si o sa innebunesc. Cineva care a venit la mine in casa mi-a spus ca parca sunt alice in tara minunilor, nu-i venea sa creada cat de bizar se derulau lucrurile. Daca va povestesc toata viata mea va ingroziti. Oricum mi-a fost destul de greu sa scriu aceste randuri. Mai e ceva de facut sau sunt pierduta?

Snowofire a scris:

Dar de bazdabacii implantati in creier tot n-am scapat. Iar ca sa nu-mi mai reproseze nimeni ca sunt nebuna si ca nu in stare de nimic, m-am apucat de videochat. Parintii stiau de treaba asta, chiar ma incurajau. Apoi ca sa le arat ce tare sunt, m-am mutat din oras si am scapat de ei definitiv. Cu toate astea nu eram in stare de nimic. Psihicul meu era deja la pamant, la fel ca si increderea in sine. Asa am ajuns sa stau cu un barbat insurat, pentru bani. Aproape ca i-am distrus familia. DAR cum parintii mei sunt multumiti, sunt in stare sa trec si peste cadavre. Am ajuns un robotel fara sentimente. Psihiatra cand a aflat de situatia mea, m-a laudat pentru "progres". TOTI stiu in ce fel ma descurc si li se pare absolut normal Ce:blink:ea ce lor li se pare normal, pentru mine e o nebunie. Zilnic duc o lupta crancena cu mine caci fac ceea ce nu-mi place si mi-am pierdut orice demnitate. Am mereu atacuri de panica, cateodata nu-mi vine sa cred pe ce lume traiesc. De omul asta nu pot sa ma despart pentru ca ma ajuta mult financiar, dar ma darama psihic. Iar daca ma despart de el sunt ca o leguma si iar o sa ajung la mana parintilor. Ma obsedeaza teribil ideea ca nu mai am mult si o sa innebunesc. Oricum mi-a fost destul de greu sa scriu aceste randuri.

In 2008-2009 am vizitat vreo 30 de prostituate. Una singura s-a uscat pe picioare in decurs de un an. Alta avea sute de taieturi pe antebrate si sanii secati. Majoritatea erau trufase, cu ego inflamat, aveau tarife diferentiate pe arii, daca depaseai aria te impingeau cu mana si strigau "n-ai platit sa dai si limbi" sau "fara degetele pe la anus". O vreme am urat femeile din cauza lor, apoi mi-am dat seama ca de fapt am de a face cu cazuri unice, care provin din familii cu parinti care urasc oamenii si asa au invatat si ele. Cineva spunea unei prostituate ca "deaia esti ce esti pentru ca urasti barbatii". Dar e valabila si reciproca, multi din barbatii care ajung sa mearga la prostituate sunt din randul celor care nu stiu sa se poarte cu o femeie.

Referitor la videochat mi se pare o chestie aiurea. Care te alieneaza. Se pare ca "produci" dublu, si prin expunere pe webcam, si direct prin exploatarea acelui barbat insurat. Toata lumea te incurajeaza, parintii, medicul, si totusi tu ai mustrari de constiinta. Te-ai intrebat de ce te incurajeaza parintii si medicul, de ce sunt de acord cu ceea ce faci? De fapt ei te invidiaza. In ascuns ei au mentalitate de proxeneti. Sunt foarte multi asa in Romania, datorita trecutului istoric format din legionari romani si prostituate emigrate din tot imperiul roman.

La mine in sat era o femeie care s-a facut prostituata in Alba Iulia. Fetele ei cand veneau in sat la noi si erau intrebate din ce traiesc, spuneau asa: "mie mi-a facut mama cu ce sa traiesc". Nu se desconsiderau deloc. Totul tine de cum te percepi. Tie de ce ti-e greu sa exploatezi sexual barbatii? Ai vrea sa fi iubita de ei, apreciata, valorizata, altfel decat sexual? Cauta o explicatie pentru care stima ta de sine merge in jos in timp ce altii te invidiaza.

Snowofire a scris:

Mai e ceva de facut sau sunt pierduta?

Ceea ce faci tu fac cam 80% dintre femeile casatorite cu copii. Asta a facut si mama ta. In 80% din cazuri casatoria e un act de prostitutie, o femeie se prostitueaza pe langa un barbat ca sa-si poata creste copiii cu ajutorul lui. In multe cazuri acest ajutor nu vine. Pentru ca nu e vorba de dragoste ci doar de interese. El este captiv sexual intr-o relatie ce casatorie nedorita, ea este captiva maternal intr-o relatie de casatorie nedorita. In majoritatea cazurilor, viata pentru noi e o curva. Fiind vlaguita psihic de parinti, nu prea poti sa faci altceva. Daca erai baiat, acum ai fi fost un boschetar vagabond. Sau poate un ucigas de parinti.

p.s. fa-ti o pensie privata ca sa ai din ce trai peste 20 de ani

Big Lebowski a scris:

In 2008-2009 am vizitat vreo 30 de prostituate. Una singura s-a uscat pe picioare in decurs de un an. Alta avea sute de taieturi pe antebrate si sanii secati. Majoritatea erau trufase, cu ego inflamat, aveau tarife diferentiate pe arii, daca depaseai aria te impingeau cu mana si strigau "n-ai platit sa dai si limbi" sau "fara degetele pe la anus". O vreme am urat femeile din cauza lor, apoi mi-am dat seama ca de fapt am de a face cu cazuri unice, care provin din familii cu parinti care urasc oamenii si asa au invatat si ele. Cineva spunea unei prostituate ca "deaia esti ce esti pentru ca urasti barbatii". Dar e valabila si reciproca, multi din barbatii care ajung sa mearga la prostituate sunt din randul celor care nu stiu sa se poarte cu o femeie.

Referitor la videochat mi se pare o chestie aiurea. Care te alieneaza. Se pare ca "produci" dublu, si prin expunere pe webcam, si direct prin exploatarea acelui barbat insurat. Toata lumea te incurajeaza, parintii, medicul, si totusi tu ai mustrari de constiinta. Te-ai intrebat de ce te incurajeaza parintii si medicul, de ce sunt de acord cu ceea ce faci? De fapt ei te invidiaza. In ascuns ei au mentalitate de proxeneti. Sunt foarte multi asa in Romania, datorita trecutului istoric format din legionari romani si prostituate emigrate din tot imperiul roman.

La mine in sat era o femeie care s-a facut prostituata in Alba Iulia. Fetele ei cand veneau in sat la noi si erau intrebate din ce traiesc, spuneau asa: "mie mi-a facut mama cu ce sa traiesc". Nu se desconsiderau deloc. Totul tine de cum te percepi. Tie de ce ti-e greu sa exploatezi sexual barbatii? Ai vrea sa fi iubita de ei, apreciata, valorizata, altfel decat sexual? Cauta o explicatie pentru care stima ta de sine merge in jos in timp ce altii te invidiaza.

-----

Ceea ce faci tu fac cam 80% dintre femeile casatorite cu copii. Asta a facut si mama ta. In 80% din cazuri casatoria e un act de prostitutie, o femeie se prostitueaza pe langa un barbat ca sa-si poata creste copiii cu ajutorul lui. In multe cazuri acest ajutor nu vine. Pentru ca nu e vorba de dragoste ci doar de interese. El este captiv sexual intr-o relatie ce casatorie nedorita, ea este captiva maternal intr-o relatie de casatorie nedorita. In majoritatea cazurilor, viata pentru noi e o curva. Fiind vlaguita psihic de parinti, nu prea poti sa faci altceva. Daca erai baiat, acum ai fi fost un boschetar vagabond. Sau poate un ucigas de parinti.

Inainte aveam alte principii. Chiar inainte sa ma mut in orasul asta, am purtat o discutie cu o persoana de sex opus care-mi spunea ca-si inseala nevasta si ca e absolut normal in ziua de azi ca fiecare sa-si urmareasca interesul. Si ca toti fac asta. Am ramas frapata, mi s-a parut o exagerare. Apoi dupa un timp vazand ca-mi merge din ce in ce mai rau, mi-am calcat peste principii. Am zis ca oricum nu exista om pe lumea asta care sa fie sincer si pentru care sa se merite sa te sacrifici. Cu sotia lui eram prietena, el e un om respectabil dar afemeiat. Oricum acasa cu ea nu se prea intelegea. Victima perfecta. Mai tarziu aflu ca sotia lui exact asta facea inainte de a fi cu el, statea cu barbati insurati pentru bani. Si cand a aflat de noi, a zis ca ne omoara. Apoi cand mi-a spus prin telefon ca o sa se intoarca roata, n-am stiut la ce se refera. Cumva ea se regasea in mine si o mustra constiinta. Probabil vedea in asta o pedeapsa pentru ceea ce ea a fost.

Crede-ma n-am fost pe principiul asta inainte, cu el mi-am inceput viata sexuala. A fost ca o razbunare pentru tot ce mi s-a intamplat. Si tot pe mine m-am razbunat. Credeam in respect si cinste intre oameni, ma intristeaza ca am ajuns asa. Singura liniste e ca am o garsoniera si un apartament trecute pe numele meu, dar peste sechele nu pot trece. La ce folos e averea daca nu mai ai sanatate si liniste sufleteasca? Mi-e frica sa iau viata in piept, ma simt ca un parazit. Mai exista oare vreun Dumnezeu? :(

Big Lebowski a scris:

p.s. fa-ti o pensie privata ca sa ai din ce trai peste 20 de ani

Mersi pentru raspuns

Snowofire a scris:

Mai exista oare vreun Dumnezeu? :(

Lasa-l pe D-zeu in pace. Ce vrei cu el?

Lasa-l pe D-zeu in pace. Ce vrei cu el?

Vreau pace cu El. De ce am viata asta? M-a urat dinainte sa ma fi nascut? Imi da poveri pe care nu le pot duce. Am si zis, daca as sti sigur ca nu exista Dzeu, i-as omora pe toti. Nu mi-ar mai pasa chiar de nimic.

Snowofire a scris:

TOTI stiu in ce fel ma descurc si li se pare absolut normal Ceea ce lor li se pare normal, pentru mine e o nebunie. Cum pot sa trec peste asta?Zilnic duc o lupta crancena cu mine caci fac ceea ce nu-mi place si mi-am pierdut orice demnitate. Am mereu atacuri de panica, cateodata nu-mi vine sa cred pe ce lume traiesc. De omul asta nu pot sa ma despart pentru ca ma ajuta mult financiar, dar ma darama psihic.

România în ansamblu e un spital de nebuni, iar a avea aprecierea unora dintre ei (părinţii, psihiatra etc.) este egal cu zero. Îţi trebuie o activitate care să-ţi readucă respectul faţă de propria persoană. Alege ceva ce ţi-ar plăcea să faci şi mergi în direcţia respectivă. Folosind suportul financiar actual, dar într-un scop respectabil. Pentru orice activitate, ai nevoie cam de 3.000 de ore ca să începi să te pricepi şi cam 10.000 de ore ca să o faci foarte bine. Va fi greu, dar greutăţile pe care le vei depăşi îţi vor readuce respectul de sine, chiar înainte de a excela în acea activitate.

Snowofire a scris:

Vreau pace cu El. De ce am viata asta? M-a urat dinainte sa ma fi nascut? Imi da poveri pe care nu le pot duce. Am si zis, daca as sti sigur ca nu exista Dzeu, i-as omora pe toti. Nu mi-ar mai pasa chiar de nimic.

"Dumnezeu" e doar un alt nume pentru propria conştiinţă. Atât timp cât crezi că mai există, nu e totul pierdut.

În rest, ai dreptate, un om lipsit într-adevăr de conştiinţă i-ar omorî pe toţi. Dar tu încă o ai, din ceea ce scrii.

Big Lebowski a scris:

Tie de ce ti-e greu sa exploatezi sexual barbatii? Ai vrea sa fi iubita de ei, apreciata, valorizata, altfel decat sexual? Cauta o explicatie pentru care stima ta de sine merge in jos in timp ce altii te invidiaza.

Nu stau cu el strict pentru bani. M-am atasat enorm de el. E ca un tata pentru mine. Ceea ce nu mi-au oferit parintii, imi ofera el. Se poarta frumos cu mine, ma ocroteste, dar ma face sa sufar foarte tare pentru ca-mi dau seama ca si el se foloseste de mine. Nu e o relatie normala bazata pe sentimente autentice, e o relatie bazata pe profit. Multi m-au indemnat: profita cat mai poti, cat mai esti pe val, ca oricum o sa gaseasca pe alta. Sunt constienta ca nu sunt decat o manta de vreme rea. Cum sa vreau sa fiu iubita, cand nici pe mine nu ma pot iubi? Cum sa ma iubesc daca in mine s-a sadit samanta raului?