Parintii impostori - parintii proprietari de copii

Kosmotro a scris:

"Totusi eu vad ca exista, vad ca in locul copiilor pe care parintii mei i-au facut timp de 40 de ani tampiti, cretini si idioti (in calitate de profesori) m-a facut pe mine astazi tampit, idiot si cretin."

Aceeasi faza de mai sus: te crezi singur singurel BATUT de DUMNEZEU.

E o mema nociva. Foarte distructiva.

Nu inteleg cum poti sa-ti atasezi singur etichetele "tampit, idiot si cretin".

Sunt adevarate solutiile tale.

In rest iata de ce:

Mi le-am atasat (atribuirile) pentru ca parintii mei le-au repetat intruna pe seama altor copii. Si inconstientul meu a decis ca daca toti copiii sunt tampiti, idioti, cretini, asa sunt si eu (copil fiind). Asta auzeam la scoala, asta auzeam acasa. Pe baza acestui mecanism mi-am insusit o lume de iad, iadul pe care il traiesc ai mei. Mi l-au dat mie ca sa se simta un pic mai usurati. De asta sunt asa de revoltat, pentru ca ei practic mi-au cedat mie depresia lor, si eu sufar in locul lor. Si continua sa o faca ori de cate ori vin in contact cu ei. Si li se pare firesc. Culmea e ca nimic rau nu li se intampla. Le merge bine asa. Cel mai puternic castiga in jocurile tranzactionale. Cel mai slab inebuneste. Asta e principiul lor. Si au avut bafta sa isi gaseasca in mine in partener de jocuri foarte facil.

Mie mi se pare crestineste sa lasi dreptatea pe mana lui Dumnezeu. La urma urmei Big nu si-a facut singur dreptate iar ca sa-l ierte sau sa incerce sa il ierte pe taica-su trebuie ca acesta sa-si recunoasca vina si sa-si ceara iertare.

carly a scris:

Sincer, eu cred ca mi-ar fi fost mai bine intr-un orfelinat. Poate sustin asta pt ca n-am habar cum e acolo... dar macar stiu ca n-as fi fost singura in situatii triste.

Poate intr-o alta viata voi avea si eu parinti iubitori, cel putin normali.

Imi pare rau pentru tot ce ai trait tu.

Stiu cum e.

A forta copilul sa manance e un gest de putere. Aici incepe dominatia parintelui abuziv. Copilul poate sa se impuna, sau sa se supuna. Citeste Marie Cardinal, Cuvinte care elibereaza, si vei vedea acelasi gest, fortarea la mancare, pentru ca parintele totalitar vrea sa controleze copilul. Nu mancarea conteaza, ci faptul ca parintele se impune - ba vrea sa manance copilul mai mult, desi e satul, ba e nemultumit ca nu-i place mancarea copilului - nu are intelegere pt copil (se stie azi ca un copil are alte gusturi alimentare decat un adult). Dar scopul e controlul, ca sa se simta adultul abuziv ca un papusar, ca el controleaza o marioneta fara vointa --copilul.

Sinuciderea tatalui tau imi aminteste de filmul Heaven and Earth, de Oliver Stone. Ar fi bine sa-l vezi. Personajul principal are acest traseu abuziv, apoi la final isi evalueaza viata si vede ca nu poate repara nimic, si se sinucide. Trist. Regizorul ofera insa o interesanta redemptiune in final...

Zici ca ar fi fost mai bine la orfelinat.

Multi copii abuzati spun asta.

Cand eram mic voiam sa ma duc eu la orfelinat, sa ma ia in primire, dar nu stiam adresa lui, niciodata nu am reusit sa o aflu.

Cercetarile neuropsihologice arata insa un adevar si mai crunt: copiii de la orfelinat risca traume si mai mari, care le afecteaza creierul. Risca tulburari de atasament, tulburare antisociala, sociopatie, etc.

Si asta din cauza ca atunci cand sunt bebelusi nu sunt destul de securizati de adulti prin atingeri, vorbe incarcate afectiv, leganari, mangaieri.

Creierul lor are mai mult de suferit.

Cat de cat, tu ai avut parte de o dezvoltare destul de ok ca bebe (poate mama ta te-a securizat prin atingeri si vorbe incarcate afectiv), daca astazi dai dovada de coerenta in scris, si de o stabilitate emotionala buna care ti-a permis sa nu repeti greselile alor tai pe copilul tau.

Potential ai, depinde cum il vei folosi pe viitor.

Taicamiu controla sa nu vorbesc in timpul mesei si cand sa beau apa, totdeauna la finalul mesei.

Interdictia de a nu vorbi in timpul mesei, justificata prin aceea ca mi-ar intra aer in stomac, are in spate un mesaj psihologic "nu fi important cu mine de fata". Interdictia de a nu bea apa in timpul mesei este o interdictie la placere. Taicamiu mai era preocupat intens si sa nu ma masturbez. Alta interdictie la placere. Terapeutul mi-a explicat ca agresorul instinctual nu doreste ca victima sa se bucure, pentru ca o percepe ca fiind independenta de el.

Kosmotro a scris:

Citeste Marie Cardinal, Cuvinte care elibereaza, si vei vedea acelasi gest

Sinuciderea tatalui tau imi aminteste de filmul Heaven and Earth, de Oliver Stone. Ar fi bine sa-l vezi. Personajul principal are acest traseu abuziv, apoi la final isi evalueaza viata si vede ca nu poate repara nimic, si se sinucide. Trist. Regizorul ofera insa o interesanta redemptiune in final...

Multumesc, ma mai documentez. Voi citi, si voi cauta si filmul. Poate voi intelege macar gestul lui tata. Tind sa cred oricum, avea multe pe constiinta, prea multe, asta i-a fost sfarsitul.

Din pacate, doar din auzite stiu, mama nici macar baie nu mi-a facut cand eram bebe. Spunea ca-i era frica sa nu patesc ceva (iar o teorie deplasata), astfel tata imi facea baie zilnic. Pana am invatat sa ma descurc singura.

Am fost atenta la aceste greseli. M-am simtit recompensata sa pot avea un copil, sa pot ajuta pe cineva care are nevoie, sa pot iubi pe cineva cum n-am avut parte, si am inceput tocmai cu baita zilnica la fiul meu, nimeni n-avea voie, doar eu. :roll:

Faceam totul complet pe invers decat am primit acasa.

Cred ca in aceste cazuri copiii chiunuiti de parinti devenind adulti se impart in doua categorii, sau vor continua stilul cu copiii lor, sau vor trage morala din cele traite si ies parinti cum si-ar fi dorit si nu aveau.

carly a scris:

Cred ca in aceste cazuri copiii chiunuiti de parinti devenind adulti se impart in doua categorii, sau vor continua stilul cu copiii lor, sau vor trage morala din cele traite si ies parinti cum si-ar fi dorit si nu aveau.

Din pacate nici sa faci totul invers nu e sanatos, pentru ca ajungi sa pui copilul pe primul plan si sa nu mai tii cont de tine. Devii astfel un parinte nemultumit, care nu are cum sa aiba un copil fericit, decat un Dl. Goe. Dar poate nu e cazul tau.

Big Lebowski a scris:

Groaznic... imi pare rau.

Nu-i vei ierta, sa-si ceara iertare nu mai inseamna nimic. Nici eu nu l-am iertat pe tata. Am incercat sa-l inteleg.

S-ar putea ca radacina raului, acestui iad, ar trebui cautata din alte generatii, din stramosi. O fi fost ceva putred pe-acolo.

Tata povestea des de tatal lui, cum nu l-a lovit niciodata. Asta in sensul sa fac diferenta, el ce copil cuminte a fost si eu cat eram de insuportabila.

In realitate stiu ca bunicul era neglijent si prietenii insemnau totul pt el. S-ar putea fi aici problema, tata n-avea un model de barbat in casa cu tatal lui mereu lipsa.

La mama... bunicul din partea ei a fost cel mai minunat om din copilaria mea, l-am iubit mult. Dar pe cand mama era mica, bunicul lucra mult, des ajungea acasa seara de la serviciu. A ramas educatia celor doi copii pe bunica-mea, n-am cunoscut-o, a murit in anul cand m-am nascut eu. Mama spune ca nici cu ea nu se juca bunica-mea cand era mica... ce-i tot reprosez ca nu s-a ocupat de mine.

In legatura cu alimentatia... la mine era ca o pedeapsa fiecare masa, chiar daca n-am facut nimic. Asa simteam. N-aveam voie sa ma ridic pana nu mananc tot din farfurie. Se intampla des sa fac intoxicatie la stomac si lipseam de la scoala cateva zile. Nu stiu daca era atat de rea mancarea, doar ca deja ma puneam la masa dezgustata. Asa am devenit o persoana dificila cand e de meniu, foarte multe alimente nu suport nici sa le vad.

Ce rost mai are pedeapsa... incearca sa accepti ce-a fost, lasa trecutul in urma si rupe legatura cu parintii. Departe de ei si cu contacte foarte scurte, de 3-4 ori pe an, de sarbatori, vei reusi sa-i accepti. Cat traiesti sub influenta lor, nu vei avea rezultate, nicio schimbare.

Asta daca poti.

si eu as mai adauga inca o categorie. cei carora le este frica sa aiba un copil, desi isi doresc, doar pentru ca le este teama sa nu se transforme cumva in parinti precum au fost parintii lor. si uneori care prefera sa se bucure cand vad copii pe strada, dar nu sunt in stare sa treaca peste acea teama.

Am obiceiul de a-mi insusi scrisurile altora, dar fiti fara grija, o fac fara semnatura.

Asa ca cititi mai jos unul din jocurile psihologice de putere:

Jocul puterii sau "Patriarhul". "Patriarhul" este cel care vrea să decidă cine are drept de viata si de moarte asupra celorlalţi. Este jocul prin care agresorul "convinge" victima să creadă că el, agresorul, are "putere de viaţă şi de moarte" asupra ei. Astfel, agresorulrecurge la intimidare, violenţă fizică extremă, verbală ("taci că te omor, ori faci cum spun eu, ori mori" etc.) şi prin lovituri sub centură. Tactica loviturilor sub centura, este o strategie de agresare verbala absoluta, în care agresorul loveşte în cele mai intime şi evidente minusuri, defecte fizice/mentale şi greutăţi sociale pe care le are sau le întâmpină victima. In plan fizic, tactica loviturilor sub centura este descrisa in Biblie prin "tu erai cel care loveai în cel căzut" in opozitie cu "cel care nu va stinge mucul care mai fumegă". De exemplu, un violator, isi extrage satisfactia psihologica din jocul puterii pe care il exercita asupra victimei. Dominarea si intimidarea victimei, cu teama de moarte iminenta pe care o produce asupra acesteia, este ceea ce cauzeaza trauma cu tot ce implica ea (frica de moarte, ura pentru actul sexual, ura la adresa barbatilor, preluarea vinei si a responsabilitatii pentru viol uneori, cand familia acuza victima pentru ce i s-a intamplat). Deseori la jocul puterii recurg tatii sau bunicii care vor sa fie considerati "patriarhi" in cadrul familiei lor, adica niste mici dictatori. Dar nu este exclus sa fie practicat si de femeile care isi conduc familia prin „matriarhat". A forta copilul sa manance e un gest de putere. Aici incepe dominatia parintelui abuziv. Copilul poate sa se impuna, sau sa se supuna. In cartea Marie Cardinal - Cuvinte care elibereaza, veti vedea acelasi gest, fortarea la mancare, pentru ca parintele totalitar vrea sa controleze copilul. Nu mancarea conteaza, ci faptul ca parintele se impune - ba vrea sa manance copilul mai mult, desi e satul, ba e nemultumit ca nu-i place mancarea copilului - nu are intelegere pt copil (se stie azi ca un copil are alte gusturi alimentare decat un adult). Dar scopul e controlul, ca sa se simta adultul abuziv ca un papusar, ca el controleaza o marioneta fara vointa - copilul. Tatal meu avea grija sa nu vorbesc in timpul mesei si sa beau apa totdeauna la finalul mesei. Interdictia de a nu vorbi in timpul mesei, justificata prin aceea ca mi-ar intra aer in stomac, are in spate un mesaj psihologic "nu fi important cu mine de fata". Interdictia de a nu bea apa in timpul mesei este o interdictie la placere. Tatal meu mai era preocupat intens sa nu ma masturbez. Alta interdictie la placere. Terapeutul mi-a explicat ca agresorul instinctual nu doreste ca victima sa se bucure, pentru ca o percepe ca fiind independenta de el.

Big Lebowski a scris:

Din pacate nici sa faci totul invers nu e sanatos, pentru ca ajungi sa pui copilul pe primul plan si sa nu mai tii cont de tine. Devii astfel un parinte nemultumit, care nu are cum sa aiba un copil fericit, decat un Dl. Goe. Dar poate nu e cazul tau.

Ba este... de fapt era.

M-am schimbat, m-a ajutat cineva, m-a "scuturat".

Fiul meu e insurat si un om echilibrat. Abia dupa ce si-a terminat studiile am inceput sa ma uit in oglinda. Am editat ca mi-am dat seama, s-ar intelege aiurea. Deci eu am fost multumita, si cu copilul meu, si cu rolul meu de mama. Acolo nu era nicio hiba, in schimb ca persoana in tot acel timp m-am neglijat... si asta, daca aveam parinti egoisti, n-as fi suportat sa fiu la fel.

Asta-i realitatea, am uitat sa ma ocup si de mine.

naphu a scris:

si eu as mai adauga inca o categorie. cei carora le este frica sa aiba un copil, desi isi doresc, doar pentru ca le este teama sa nu se transforme cumva in parinti precum au fost parintii lor. si uneori care prefera sa se bucure cand vad copii pe strada, dar nu sunt in stare sa treaca peste acea teama.

Da, cunosc sentimentul. Ma uitam pe strada la mamicute, eram deja gravida. Si n-am inteles, ce se poate vorbi cu un bebe, ce sa faci cu el ca oricum nu intelege nimic. Pai nici cu mine nu stateau la povestit...

Apoi am vorbit, poate prea mult cu al meu. Vine din instinct.

Primul pas ar fi sa cunosti motivele din care acei parinti au fost, cum au fost. Nu ma simteam in stare sa-mi fortez copilul sa manance ce nu-i place. La ce rost... Eu asa gateam, il intrebasem ce-si doreste, apoi ii pregateam. Parintii mei imi puneau in fata ce era pregatit, ce conta ca-i pe gustul meu sau nu.

Deci sesizand aceste chestii complet aiurea din copilaria mea nu mi se parea imposibil sa nu fiu ca parintii mei.