Oneiros a scris:Merg pe strada. Trece pe langa mine o bunica corpolenta, inalta, trufasa (asa am vazut-o eu), care striga dupa nepotica ce o luase inainte: "te las singura, daca nu m-asculti" - acesta fiind oare un indemn menit sa o ajute pe fetita in a avea incredere in mediul exterior familiei? Nicidecum.
Amenintarea bunicii e vechea amenintare a Europei medievale: daca nu esti cuminte te lasam in urma noastra in padure (teama de singuratate, de mediul necunoscut, de animale) sau vine si te papa lupul (azi nu mai sunt lupi in orase, deci e bau-bau, popataielimba sau omu negru). Pe baza acestor spaime ancestrale bagate in imaginarul copiilor s-au creat povestile sangeroase ale fratilor Grimm (care nu erau decat preluari din folclor). Ceea ce stiti voi ca povestile Grimm sunt indulciri remixate, dar originalele abunda in capcauni, canibali, varcolaci, strigoi, etc. Simpaticul ogre Shrek era la origine sperietoarea copiilor medievali: capcaunul mancator de copii din padure. Prin urmare, amenintarea bunicii (te las in urma daca) este pur si simplu un abandon emotional. Copilul dependent total de adult intelege ca ori se supune (renunta la Eu pt a se conforma dorintelor Eului parintelui/rudei), ori moare (te las in urma singur intr-un oras mare plin de figuri mari si amenintatoare). Sa ne mai miram de atatia oameni ce au atacuri de panica, agorafobie, fobie sociala, tulburare de personalitate evitanta, tulburare de personalitate dependenta, anxietate generalizata?
Astfel de cazuri de copii parasiti in padure pentru ca nu corespundeau cerintelor adultilor au existat si in trecut, exista si azi. Julien din cartea "Iubirea de aproapele" (Pascal Bruckner) e calchiat dupa istoria reala a lui Tim Guenard, abandonat in padure la trei ani de catre tata, plus batut pana la fracturi si bagat in spital alteori. Astfel de povesti reale serveau in trecut pentru infricosarea copiilor, sa fie facuti cuminti prin spaime, nu prin educatie pozitiva si exemplu personal (vezi si povestea cu evreii care veneau sa cumpere copii, in satele de mai demult). Pare o joaca pentru adult, care e format si stabil, dar pentru un copil, sugestionabil, neformat, anxios, cu imaginar bogat, astfel de amenintari pot lasa urme si traume de nesters (cu atat mai rele cu cat sunt uitate peste ani, neconstientizate - dar anxietatea ramane in adanc, si se mira psihologii ca de ce e pacientul anxios).
Psiholoaga Alice Miller povesteste intr-una din cartile sale de un episod vazut de ea: intr-un parc un cuplu manca inghetata, dar nu-i dadea copilului mic, pe motiv ca se raceste usor. Insa ei lingeau cu pofta. Copilasul plangea de mama focului, cu mucii pe barbie. Alice Miller zice ca si aici e un abuz, adica abuzul de putere al adultului care se vede stapan pe eu-l copilului, total dependent, neformat, livrat in totalitate capriciilor adultului, si incepe sa joace o sceneta cu roluri de putere si control, un fel de psihodrama pe invers, in care isi proiecteaza la nesfarsit asupra copilului propriile traume nerezolvate din copilarie.
Din categoria asta face parte si "musafirul parsiv". E nesimtitul care vine in vizita la parinti (poate fi si o ruda manipulatoare), a carui placere bolnava e sa intrebe copilul de cativa ani cu glas mieros: pe cine iubesti mai mult, pe mama sau pe tata? Daca zici ca pe unul, se supara celalalt parinte, mai ales in cazul unor parinti ei insisi imaturi emotionali, slab inchegati psihic. Un parinte poate capăta ura pe copil, daca acesta in naivitatea sa, raspunde de mai multe ori ca il prefera pe celalalt. Eu m-am prins de faza, si m-am invatat sa zic ca ii iubesc la fel pe amandoi. Musafirul idiot insista cu perversitate sa afle ce-l interesa: nu, nu, sigur preferi pe cineva, pana te saturai si iti venea acru.
Acum, mai este si cazul copiilor rasfatati care au prins slabiciunea parintilor si se tavalesc pe jos prin magazine ca sa li se cumpere ultima stupizenie de monstru rabatabil japonez. Acolo e alta mancare de peste...
Cititi si autobiografia scriitoarei Marie Cardinal, "Cuvinte care elibereaza" (Editura Trei), ca sa vedeti procesul prin care un copil poate fi sistematic frecat la cap zeci de ani, pana ce se interneaza singur la ospiciu, ori se taie cu lama ca sa piara. Asa poti innebuni un copil, fara ca macar o data sa folosesti forta fizica, fara sa aplici violelenta corporala, doar prin frecusul mental al cerintelor, expectantelor, dezamagirilor, amenintarilor, conditionarilor, reprosurilor, intaririlor negative, discrepantelor cognitive, incongruentei expresie-comportament, ipocriziei, mesajelor contradictorii, suprascenarizarea prin educatie, perfectionism, crestinism sadic, adica educatia traditionala, pe stil vechi.
Pentru cei pasionati de psihologie si educatie, cartea merita citita, macar ca sa inveti CUM NU se educa un copil, daca nu vrei sa scoti din el un nebun, un ratat, un suicidar.